Corupţia şi nivelul salariilor sunt considerate în prezent cea mai gravă problemă a României, potrivit unui sondaj CURS, realizat la cererea „Evenimentului zilei“. Corupţia este, de altfel, şi prima asociere pe care o fac românii când aud de PNL, PSD sau PDL.
Nivelul pensiilor reprezintă o problemă pentru 15% dintre cei chestionaţi, în vreme ce 9% dintre aceştia indică sistemul de sănătate. În top urmează inflaţia – 8%, şomajul şi criza politică, fiecare cu 5%, agricultura – 4% şi sistemul de învăţământ şi agricultura, cu câte 3%.
De asemenea, potrivit CURS, doar unul dintr-o sută de români spune că preţul combustibilului este o problemă.
Geoană şi Boc, surclasaţi de foştii lideri
Primul lucru care le vine în minte românilor când sunt întrebaţi de un anume partid este tot corupţia. Aşa au răspuns 10% dintre cei chestionaţi când varianta a fost PNL, 16% în cazul PSD şi 8% în cel al PDL. Călin Popescu-Tăriceanu, cu 8%, este singurul şef de partid care apare între primele variante de răspuns la întrebarea „Care este primul lucru care vă vine în minte când auziţi PNL“. În cazul PSD, Ion Iliescu a fost indicat de 7% dintre respondenţi“, în vreme ce PDL a fost asociat cu Băsescu de 8% dintre cei chestionaţi.
Preşedinţii „en titre“ ai PSD şi PDL, Mircea Geoană şi Emil Boc, sunt asociaţi partidului pe care îl conduc de doar 2% dintre respondenţii CURS. Fiecare dintre ei sunt depăşiţi, ca procent, de foşti lideri ai formaţiunilor, în cazul şefului social-democraţilor de Iliescu şi Adrian Năstase, iar al PDL-istului de Traian Băsescu şi Theodor Stolojan.
Cât priveşte celelalte aprecieri ale partidelor, „incompetenţi, de neîncredere“ ar fi liberalii pentru 5% dintre români, în vreme ce social-democraţii sunt etichetaţi „comunişti“ de 6%. Pentru 3% dintre cei chestionaţi primul lucru care le vine în minte când aud de PDL sunt Theodor Stolojan şi „partid bun“. De asemenea, PDL are şi cea mai mare cotă în ceea ce priveşte non-răspunsurile (43%), care arată greutatea de asociere a partidului cu o etichetă. În această privinţă, cel mai bine stă PSD, care are o cotă de 32% de non-răspunsuri.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.103 respondenţi, în perioada 8-23 octombrie, şi are o marjă de eroare de +/-3%.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/826906/Coruptia-si-politica-totuna-pentru-romani/