Dovada violenta domestica

Dovada violenta domestica

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/gHjTsJXr8f5

Dovada violenta domestica

Se numeşte “violenţa în familie” orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri.

Deşi până de curând s-a presupus că femeia este cel mai adesea victima violenţei în familiei, în urma unor cercetări s-a descoperit că de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare.

Experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi în acelaşi timp un sentiment de stigmă şi culpă care le face să se izoleze.


Lasă un comentariu