Prezentul articol prezinta cateva tipuri de clauze din contractele de credit care sunt de natura sa impuna costuri suplimentare sau majorate in sarcina imprumutatului, fara a-si propune insa o analiza a valabilitatii acestora. Merita mentionat faptul ca aceste clauze au fost dezvoltate pentru creditele
pentru persoane juridice, iar aplicabilitatea acestora in cazul contractelor de credit incheiate cu imprumutati persoane fizice ar trebui investigata inclusiv din punctul de vedere al legislatiei privind protectia consumatorilor. anumite contracte de credit bancile si-au rezervat contractual dreptul de a mari dobanda in functie de conditiile pietei. in alte cazuri, cand dreptul bancilor de a modifica unilateral dobanda nu este, prin contract, un drept discretionar, banca este protejata prin clauza cunoscuta in terminologia de specialitate internationala drept „market disruption clause“. Acest tip de clauza este specifica finantarilor structurate pe metoda cost – plus (respectiv in cazul creditelor in care calculul dobanzii se efectueaza pornind de la EURIBOR/LIBOR), unde dobanda se calculeaza ca fiind rata EURIBOR/LIBOR pentru o anumita valuta si respectiv perioada, la care se adauga marja, adica profitul bancii; de asemenea, orice alte costuri aditionale in legatura cu finantarea sunt transferate in sarcina imprumutatului.
Riscuri transferate catre imprumutati
Fundamentarea utilizarii acestui tip de clauza consta in alocarea riscurilor: si anume, banca se presupune ca se finanteaza prin atragerea de depozite pe termen scurt pe piata interbancara. Rata pe care banca o plateste pentru aceste depozite (EURIBOR/LIBOR) reprezinta costul finantarii, iar „plusul“ este marja – profitul bancii in respectiva tranzactie. Acesta este contextul in care banca urmareste sa se protejeze transferand catre imprumutat riscurile de natura sa afecteze marja de profit aferent respectivei tranzactii.
Clauza „market disruption“, standard in documentatia de finantare pentru credite sindicalizate, a fost creata de Loan Market Association (LMA) si a fost preluata in documentatia de finantare a multor banci din Romania. Ea devine operanta in doua tipuri de situatii: cand nu sunt disponibile cotatiile pentru EURIBOR/LIBOR sau cand cresc costurile de finantare pentru banca finantatoare (in cazul creditelor sindicalizate, pentru un anumit procent din bancile dintr-un sindicat), caz in care bancii i se permite sa mareasca dobanda atunci cand costurile de finantare depasesc EURIBOR/LIBOR. Dobanda astfel majorata va reflecta si va acoperi costurile efective de finantare ale bancii creditoare.
Dependenta de fuctionarea pietei interbancare
Istoric, aparitia clauzei a fost justificata prin faptul ca bancile sunt deseori in situatia de a acorda imprumuturi in valute straine – fara a avea surse de finantare domestice pentru astfel de valute – si la rate care depind in totalitate de functionarea pietei interbancare. Clauza a aparut in anii ‘60 – ‘70 pe fondul ingrijorarilor cu privire la potentiala indisponibilizare a finantarilor in dolari pe pietele europene – de unde prima situatie reglementata prin clauza: absenta cotatiilor. A doua situatie reglementata de clauza protejeaza bancile in cazul in care apar diferente intre rata EURIBOR/LIBOR si costurile efective de finantare.
In anii ‘90, clauza „market disruption“ acoperea doar situatia de absenta a cotatiilor. in acea perioada, bancile japoneze acordau imprumuturi bazate pe LIBOR plus marja. Ca urmare a scaderii ratingului bancilor japoneze in perioada respectiva, costurile efective de finantare ale acestora au crescut substantial, rata LIBOR nemaifiind reprezentativa. in absenta celui de-al doilea caz reglementat ca situatie de „market disruption“, bancile din Japonia nu au avut la dispozitie posibilitatea transferarii acestor costuri suplimentare catre imprumutati si au ajuns in situatia de a-si vinde portofoliile de credite, suferind uneori pierderi semnificative.
In momentul de fata, pe fondul turbulentelor din pietele financiare internationale si a crizei de lichiditati, bancile, confruntate cu cresteri reale ale costurilor de finantare, apeleaza la aceasta clauza. in Marea Britanie, Asociatia Bancherilor Britanici (BBA), ca raspuns la rapoarte recente conform carora tot mai multe banci recurg la clauza de „market disruption“, a emis un comunicat de presa conform caruia aplicarea clauzei respective ar trebui efectuata in ultima instanta si doar dupa intreprinderea anumitor masuri prealabile (vezi caseta).
Costuri de reglementare
Clauza „market disruption“ nu este insa singura in masura sa atraga costuri suplimentare in sarcina imprumutatilor. in plus fata de comisioanele bancii, costurile cu incheierea tranzactiei sau cele de rambursare anticipata, contractele de tip LMA contin asa-numitele clauze care impun in sarcina imprumutatului costurile de reglementare: de adecvare a capitalului sau de constituire a rezervelor minime obligatorii ale bancilor („mandatory costs“ – costuri obligatorii si „increased costs“ – costuri majorate).
Clauza de costuri obligatorii are in vedere transferarea in sarcina imprumutatului a oricaror costuri actuale si certe de reglementare, cum ar fi cele legate de constituirea rezervelor minime obligatorii si care sunt platibile, in general, autoritatii de reglementare.
Clauza de costuri majorate are in vedere protejarea bancii de riscul de introducere sau modificare a unor prevederi legale sau de reglementare (sau al unor schimbari in aplicarea ori interpretarea acestora) care ar putea afecta profitul bancii dintr-o anumita tranzactie sau care sunt in masura sa atraga anumite costuri suplimentare pentru banca.
Contractele de tip sau inspirate de LMA creeaza insa si un anumit nivel de protectie pentru imprumutati. Spre exemplu, in cazul aparitiei unui eveniment de „market disruption“, contractul LMA standard prevede posibilitatea, la cererea oricareia dintre parti, inceperii de negocieri (de regula, pentru o perioada limitata) pentru determinarea unei metode alternative de calcul al dobanzii. De asemenea, in aceasta situatie, precum si in celelalte cazuri in care banca intentioneaza sa aplice costuri majorate, se prevede posibilitatea pentru imprumutat de a rambursa anticipat (si fara costuri suplimentare). Cu toate acestea, costurile suplimentare impuse prin clauzele de mai sus sunt datorate de catre imprumutat pana la momentul efectuarii rambursarii. in plus, in situatia (foarte probabila) in care rambursarea are loc prin refinantare, aceasta presupune timp si cheltuieli suplimentare pentru imprumutat, iar marja la care se efectueaza refinantarea este foarte posibil sa fie mai ridicata.
MASURA EXCEPTIONALA
Asociatia Bancherilor Britanici (BBA) considera ca clauza de „market disruption“ ar trebui sa opereze doar in momentul in care bancile au dificultati exceptionale in obtinerea de fonduri sau daca dobanzile platibile pentru depozitele interbancare sunt substantial mai mari decat EURIBOR/LIBOR. Cu toate acestea, conform BBA, ratele EURIBOR/LIBOR ar trebui sa reflecte, chiar in conditiile actuale, costurile medii de finantare ale bancilor ale caror cotatii se iau in considerare la calcularea acestor indici. Renuntarea la sistemul transparent de calcul al dobanzii conform acestor indici si calcularea acesteia exclusiv in baza costurilor de finantare, individuale, ale bancilor, transforma modul de calcul al dobanzii intr-unul opac si dificil. in plus, lipseste imprumutatul de posibilitatea de a disputa acest calcul sau de a solicita documentarea acestor costuri suplimentare (daca aceste drepturi nu i-au fost acordate contractual). Conform Asociatiei Trezorierilor din Marea Britanie (ACT), este esentiala investigarea motivului pentru care indicii nu reflecta conditiile din piata inainte ca bancile sa foloseasca aceasta drept motiv de abandonare a metodei standard de aplicare a dobanzii pe baza EURIBOR/LIBOR.
Autor:
Simina Mut , Senior Associate la Reff & Associates,