Contul pentru educatie permanenta

Contul pentru educatie permanenta

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/iWuGhXoD41w

Contul pentru educatie permanenta

Potrivit dispozițiilor art. 356 din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Potrivit aceleiași prevederi legale, suma se depune într-un cont de depozit, denumit cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere. Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul amintit un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont. Pentru sumele depuse în cont, se plăteşte dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate. Metodologia prin care se certifică faptul că sumele au fost cheltuite pentru educaţia permanentă se elaborează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Retragerea sumelor în alte condiţii decât cele arătate şi/sau utilizarea acestora în alt scop decât cel stabilit de lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an.

Potrivit alineatului (8) al art. 356 din lege, sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a legii nr. 1/2011. Prevederea va fi interpretată însă în coroborare cu dispozițiile art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011, conform cărora măsura acordării a 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut se aplică începând din anul 2013, cu mențiunea că prevederile art. 361 alin. (3) lit. e) se prorogă până la data de 31 decembrie 2013.

Așadar, dată fiind această precizare și având în vedere că normele privind deschiderea, gestionarea şi accesul la contul pentru educaţie permanentă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, hotărâre ce nu a fost încă adoptată, rezultă că beneficiul prevăzut de art. 356 din Legea educației naționale este, la acest moment, unul pur teoretic.


Lasă un comentariu