Capitolul al III- lea din Noul Cod penal este consacrat cauzelor de neimputabilitate, care inlatura cea de-a treia trasatura esentiala a infractiunii – imputabilitatea. Cauzele de neimputablitate sunt cauze personale, care nu se rasfrang asupra participantilor, de ele urmand a beneficia doar persoana care a actionat sub imperiul lor.

Art. 23 Dispozitii generale
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala comisa in conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor.

Art. 24 Constrangerea fizica
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista.

Art. 25 Constrangerea morala
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturata in alt mod.

Art. 26 Excesul neimputabil
(1) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata in stare de legitima aparare, care a depasit, din cauza tulburarii sau temerii, limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana aflata in stare de necesitate, care nu si-a dat seama, in momentul comiterii faptei, ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Art. 27 Minoritatea faptuitorului
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

Art. 28 Iresponsabilitatea
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze .

Art. 29 Intoxicatia
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau alte substante psihoactive.

Art. 30 Eroarea
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei .
(2) Dispozitiile alin.(1) se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei ori imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.
(4) Prevederile alin.(1)–(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care nu putea fi in nici un fel evitata

Capitolul al II- lea din Noul Cod Penal este consacrat cauzelor justificative, imprejurari care inlatura cea de-a doua dintre trasaturile esentiale ale infractiunii – caracterul nejustificat. Este vorba de imprejurari care opereaza in rem, efectele lor fiind extinse si asupra participantilor.

Art. 18 Dispozitii generale
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca a fost comisa in conditiile vreuneia dintre cauzele justificative prevazute de lege .
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.

Art. 19 Legitima aparare
(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in legitima aparare.
(2) Este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului.
(3) Se prezuma a fi in legitima aparare, in conditiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge patrunderea unei persoane intr-o locuinta, fara drept, in timpul noptii, prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea mijloace .

Art. 20 Starea de necesitate
(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de necesitate.
(2) Este in stare de necesitate persoana care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol imediat si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei persoane sau un interes general, daca urmarile faptei nu sunt vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu era inlaturat.

Art. 21 Exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii
(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala constand in exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificata fapta prevazuta de legea penala constand in indeplinirea unei obligatii impusa de autoritatea competenta, in forma prevazuta de lege, daca aceasta nu este in mod vadit ilegala.

Art. 22 Consimtamantul persoanei vatamate
(1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita cu consimtamantul persoanei vatamate, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol .
(2) Consimtamantul persoanei vatamate nu produce efecte in cazul infractiunilor contra vietii, precum si atunci cand legea exclude efectul justificativ al acestuia.

––––-
In privinta legitimei aparari, au fost avute in vedere atat opiniile exprimate in doctrina cat si experienta altor legislatii (art. 15 C. pen. elvetian, art. 20 C. pen. spaniol, art. 122-5 C. pen. francez) si s-a renuntat la conditia pericolului grav generat de atac, gravitatea acestuia si a actiunilor comise pentru inlaturarea sa fiind apreciate pe terenul proportionalitatii.
Exercitarea unui drept si indeplinirea unei obligatii are aceeasi sfera de cuprindere ca si „ordinul sau autorizarea legii si comanda autoritatii legitime” consacrata de codul penal din 1936, reprezentand insa o formulare moderna a acestei cauze justificative, pentru care a optat majoritatea legislatiilor (art. 20 pct.7 C. pen. spaniol, art. 51 C. pen. italian, art. 36 C. pen. portughez etc.).
In fine, consimtamantul persoanei vatamate a fost prevazut ca o cauza justificativa, dupa modelul altor legislatii (art. 50 C. pen. italian, art. 38 C. pen. portughez etc.). Consimtamantul nu va opera insa ca o cauza justificativa in cazul acelor valori sociale de care persoana nu poate dispune, fie pentru ca nu ii apartin (spre exemplu, consimtamantul unui sot dat pentru ca celalalt sa incheie o noua casatorie nu este valabil, pentru ca valoarea lezata nu ii apartine), fie pentru ca ar duce la o pierdere totala si ireversibila a valorii sociale (spre exemplu, consimtamantul dat de victima ca autorul sa ii amputeze un picior, fara a exista o necesitate medicala in acest sens). De asemenea, consimtamantul nu va produce efecte in cazul infractiunilor contra vietii, atunci cand legea ii exclude valoarea justificativa (spre exemplu, in cazul traficului de persoane).

Potrivit noului cod penal, „exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii” reprezinta o „cauza justificativa”.

Legiuitorul noului cod penal a dorit sa evidentieze faptul ca nu toate cauzele ce inlatura caracterul penal al unei fapte, au la baza lipsa vinovatiei.

In situatia cauzelor justificative, legea penala permite savarsirea unor fapte pe care chiar ea le interzice. Practic, in contextul anumitor stari ori imprejurari specifice, se inlatura caracterul nejustificat al unei fapte penale, dandu-i-se aspect de legalitate. Mai simplu spus, autorul faptei va putea spune „am facut, dar cu drept am facut”.

Cauzele justificative sunt acele cauze care fac ca o anumita fapta sa nu mai reprezinte o infractiune. Efectele acestor cauze se extind si asupra participantilor.

Impreuna cu „consimtamantul victimei”, exercitarea unui drept ori indeplinirea unei obligatii, reprezinta un element de noutate si prevede ca este justificata acea fapta prevazuta de legea penala, ce consta in exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta.

Va fi justificata si acea fapta prevazuta de legea penala ce consta in indeplinirea unei obligatii impuse de o autoritate competenta, atat timp cat obligatia nu este in mod vadit ilegala.

Conditii:

sa fie savarsita o fapta prevazuta de legea penala
dreptul exercitat sa isi aiba izvorul intr-un act normativ si sa nu fie exercitat in mod abuziv.
obligatia sa nu fie in mod vadit ilegala, sa fie prevazuta de lege si indeplinita in modul si limitele stabilite

Daca autorul faptei actioneaza pentru a indeplini o obligatie ce i-a fost impusa de o autoritate, caracterul nejustificat este inlaturat in situatia in care ordinul a provenit de la o autoritate legitima, are forma scrisa in principiu si nu este ilega intr-un mod evident.

Practica demonstreaza ca pot aparea situatii mai sensibile atunci cand obligatia e impusa prin ordinul superiorului. Inferiorul este ferit de raspundere atunci cand a crezut in mod logic ca ordinul dat a fost unul legal. Daca ordinul nu l-ar apara pe inferior care este dator sa se supuna si sa execute ordinul, s-ar ajunge la razvratiri si nesupuneri.

Totusi, aceasta „acoperire” nu este fara limite. In cazul in care inferiorul, facand o analiza simpla, rationala, bazandu-se pe niste notiuni elementare de disciplina ori acte normative de baza, constata ca ordinul este ilegal, va fi tras la raspundere. Faptul ca acesta si-ar fi dat seama de ilegalitatea ordinului inainte de a-l executa, trebuie demonstrat de catre cel care neaga existenta acestei cauze justificative.

Noul cod penal a ales sa imparta cauzele ce inaltura raspunderea penala in cauze justificative, adica acele cauze care fac ca o fapta sa isi piarda caracterul antijuridic, si cauze de neimputabilitate. Diferenta intre aceste doua criterii este una evidenta.

In primul rand, cauzele nejustificative nu pun la indoiala faptul ca infractiunea a fost savarsita de cel care se foloseste de cauza justificativa. Ea survine din vointa celui care o savarsite, pe deplin cosntient si responsabil de ceea ce face. Totusi, desi fapta exista in materialitatea ei, ea este savarsita in anumite conditii ce nasc prezumtia ca cel ce a savarsit-o a avut un motiv intemeiat, legal, prevazut de lege ca permis. Asadar, fapta apare ca fiind „justificata” disparand incompatibilitatea dintre fapta si norma edictata de legiuitor spre a nu fi incalcata.

In al doilea rand, cauzele de neimputabilitate pun la indoiala libertatea persoanei de actiona (cum este cazul constrangerii fizice ori morale), discernamantul ( minoritatea si iresponsabilitatea) starea de alarmare ridicata in care se gasea persoana la momentul savarsirii (excesul  neimputabil) ori contributia altor factori care fie au afectat capacitatea de gandire si actionare a faptuitorului (intoxicatia) ori au ascuns existenta unei stari, situatii ori imprejurari ( eroarea). In ceea ce priveste cazul fortuit, este de la sine inteles ca persoana nu putea prevedea ca va savarsi o anumita fapta din motive exterioare vointei sale