O zi fără comunitatea gay, un protest de amploare în Statele Unite. Sunteţi de acord cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali?

Homosexualilor americani li se cere să nu meargă la lucru astăzi, pentru a protesta împotriva legii care interzice căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, în mai multe state din America. Acţiunea este organizată de asociaţiile pentru apărarea drepturilor homosexualilor şi îşi propune să demonstreze că

 

prezenţa comunităţilor gay este foarte puternică în economia americană. „O zi fără comunitatea gay” urmează modelul protestelor din 2006, organizate de hispanici.

Cetăţenii din California, Florida, Arizona şi Arkansas au participat la un referendum şi au votat o măsură ce prevede interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Măsura a contrazis o decizie a Curţii Supreme din Califonia din luna iunie, potrivit căreia refuzarea dreptului la căsătorie pentru persoanele de acelaşi sex reprezintă o încălcare a Constituţiei.

Mai multe site-uri dedicate homosexualilor au comentat decizia acestei comunităţi. „O zi fără persoanele gay, va însemna o zi fără dragoste”, notează daywithoutagay.com. Potrivit jointheimpact.com, în fiecare an comunităţile gay din Statele Unite contribuie la economia americană cu 700 de miliarde de dolari, adică exact cât costă şi planul de salvare a instituţiilor financiare, recent aprobat de administraţia americană.

Sursa: AFP

Lasă un comentariu