Realitatea(adevarata fata) a proceselor de denominare franci elvetieni

Realitatea(adevarata fata) a proceselor de denominare franci elvetieni

Fenomenul mass media a denominarii chf a explodat in septembrie 2014.Elementul declansator a fost hotararea de la Galati

In septembrie 2014, in Parlamentul Romaniei s-au vehiculat citeva proiecte de legi care isi propuneau, ca masura de protectie a consumatorilor de credite in valuta straina, o inghetare a cursului leului fata de francul elvetian la nivelul celui din data acordarii creditului (1,7-2,2 lei/chf fata de nivelul actual de 3,7 lei/chf). In acea perioada devenise notorie decizia Tribunalului de la Galati in speta Costache vs Volksbank Romania care dispunea inghetarea cursului la nivelul celui din data acordarii creditului, plus o marja de variatie de 10% fata de nivelul initial (de la 1,8 lei/chf, la 1,98 lei/chf

Camera Deputaţilor a dezbatut pe 20 septembrie 2014 proiectul de lege privind denominarea

 „A existat un proiect de lege privind denominarea, care s-a aflat în discuţie la Camera Deputaţilor în data de 20 septembrie 2014. Din câte ştiu, băncile nu sunt de acord cu acesta”, a mai spus Coltuc.

În luna iunie, Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, care prevede posibilitatea conversiei creditelor în valută în lei, fără comisioane.

Propunerea legislativă prevede includerea unor clauze în contractele de credit încheiate în monedă străină prin care se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, şi se stabileşte la cursul de schimb la care se efectuează conversia.

În proiect se mai arată că instituţia de credit sau instituţia financiară nebancară trebuie să se asigure că, în cazul în care un consumator deţine un împrumut într-o monedă străină, acesta este avertizat, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, în cazul în care cuantumul total plătibil de către consumator, care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice, variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională.

Instituţia de credit va efectua, la momentul solicitării conversiei creditelor, fără costuri şi comisioane suplimentare, o simulare privind graficul de plăţi atât în moneda contractului, în moneda naţională, cât şi în moneda de conversie.

Aceste prevederi se aplică şi contractelor de credit aflate în curs de derulare, creditorii având obligaţia ca, la solicitarea consumatorilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să asigure conformitatea contractului cu aceste prevederi.

În România, cele mai mari probleme ale clienţilor băncilor sunt legate de creditele în franci elveţieni. Cursul de schimb s-a dublat din 2007 încoace, când mulţi români preferau să se împrumute în această monedă, pentru dobânzile mai mici.

S-a renuntat, intre timp, la acele proiecte de lege. Nu neaparat pentru ca autorii s-ar fi temut de bomba termo-barica cu care ii descurajase BNR, ci pentru ca proiectele erau slabe

Pozitia bancilor

Mai important a fost insa efortul de descurajare a consumatorilor si de avertizare a judecatorilor. Iar pentru acestia s-a folosit ca sperietoare Directiva creditelor acordate consumatorilor pentru imobile rezidentiale (Directiva 2014/17/EC). BNR, prin chiar vocea guvernatorului, a spus ca aceasta directiva interzice inghetarea cursului la nivelul istoric, din data acordarii si ca, mai mult chiar, Directiva obliga la efectuarea conversiei la cursul de azi. Cei mai multi consumatori au crezut si s-au abtinut de la a-si mai cere drepturile, iar cei care erau deja reclamanti au inceput sa se teama ca vor putea pierde.

Realitatea

Directiva 2014/17/EC este o directiva de protectie a consumatorilor si nu de protectie a bancilor contra consumatorilor, ea urmind a fi implementata de statele membre, deci si de Romania, pina la data de 21 martie 2016. Pina atunci ea nu este in vigoare. Directiva nu se aplica, oricum, contractelor incheiate inainte de 21 martie 2016 (art.43 alin.1). Daca s-ar pune problema retroactivitatii ei, atunci aceasta ar fi acceptabila numai daca ar fi in favoarea consumatorilor

Aceasta directiva este un act normativ atipic – este compus dintr-un preambul care are 85 de paragrafe si un numar de doar 50 de articole (din care 6 sunt dedicate modificarii nesemnificative a unor alte directive). Ce ne spune aceasta realitate? Ca, la fel ca intr-un rechizitoriu, Comisia Europeana acuza toti participantii la aceasta „piata” ca nu au respectat reglementarile anterioare sau cele in vigoare, ca spiritul acestor reglementari a fost dispretuit si ca protectia consumatorilor in Europa este inca un deziderat care pare greu de atins data fiind puterea economica disproportionata si abuzul de acesta putere pe care il practica inca marile corporatii financiare transnationale, cu sprijinul tacit al autoritatilor. Directiva reafirma aceste principii si impune statelor sa se asigure ca ele sunt respectate. In paragr 76, de exemplu, Directiva impune statelor membre sa stabileasca norme privind sanctiunile aplicabile pentru nerespectarea acestor principii, aratind ca sanctiunile ar trebui sa fie „eficiente, proportionale si cu efect de descurajare”.

Cazuri practice

Spre exemplu, directiva dispune ca, daca se observa o crestere a cursului la care se efectueaza schimbul valutar cu cel putin 20% fata de momentul initial, ceea ce s-ar traduce intr-o crestere a cuantumului total platibil de consumator, atunci banca are o bligatia sa il avertizeze de urgenta pe consumator, in scris si in mod clar, si sa ii prezinte dreptul de a efectua conversia intr-o moneda alternativa sau alte metode de reducere a riscului de schimb valutar la care a fost expus. Avertizarea trebuie facuta de banca, de urgenta, si nu la 4 luni si in nici un caz la 4 ani de la aparitia riscului. In aceste conditii, se naste dreptul consumatorului de a cere conversia la cursul din data conversiei; data converisiei este, practic, identica cu cea a aparitiei riscului de crestere/explozie a cursului, intrucit banca are obligatia sa emita avertismentul si instiintarea imediat. Este ceea ce rezulta din art.23 alin.3-4 din Directiva. In plus, acest mecanism favorabil consumatorului (si nicidecum bancii) rezulta si din Preambulul Directivei, paragr 4 si, mai ales, paragr 30. Evocarea acestui drept in Preambul are importanta sub doua aspecte : (i) in afara de conversia la un curs inghetat la momentul istoric, se prevede si modalitatea plafonarii cursului, ca modalitate de limitare a riscului la care este supus consumatorul (este ceea ce, ex ante, a dispus Tribunalul Galati in cauza Costache vs VBR, adica un curs majorat cu max 10% fata de cel din data acordarii creditului); (ii) textul se refera si la contractele actualmente in curs de derulare, supuse reglementarilor aflate inca in vigoare.

Paragraful 3 din Directiva (ca, de altfel, si paragr 4) arata negru pe alb ca actuala criza economica europeana este nimic altceva decit rezultatul creditarii iresponsabile. S-au dat credite imobiliare rezidentiale in conditiile in care riscurile specifice ale acestor credite (perioada lunga de timp si caracterul de locuinta familiala a imobilului cumparat/construit pe credit) au fost ignorate. S-au dat credite in franci elvetieni sau in alte monede exotice in conditiile in care riscurile specifice acestor credite au fost dispretuite sau „acoperite” prin tehnici frauduloase de evaluare a riscului. In Romania, aceste credite in CHF s-au dat in conditiile in care limitele de indatorare ale consumatorilor erau cu mult depasite in ipotezele in care s-ar fi imprumutat in lei sau in euro. Aceste credite au fost date de banci marginale, care si-au dorit o expansiune rapida si o profitabilitate pe termen foarte scurt rezultata din volumul de creditare si nu din calitatea produselor vindute, ceea ce a dus nu numai la ruinarea consumatorilor si a bancilor respective, ci si la o concurenta neloiala fata de celelalte banci din sistem. Trebuie spus ca Directiva 2014/17/EC este rezultatul unui survey efectuat de autoritatile europene pe perioada 2003-2013 care si-a propus sa evalueze impactul reglementarilor europene relative la protectia consumatorilor. S-a constatat ca aceste reglementari nu si-au atins scopul. Profesionistii nu si-au corectat comportamentul abuziv, autoritatile de control si supraveghere nu si-au luat rolul in serios, iar statele membre nu si-au respectat obligatia de a asigura efectivitatea acestor dispozitii. Preambulul Directivei arata, pe multe pagini, ca desi reglementarile relative la protectia consumatorilor si la gestiunea riscului existau, erau clare si intarite de jurisprudenta CJUE, bancile le-au ignorat fie din ipocrizie, fie din orbire fariseica, autoritatile de supraveghere si control s-au prefacut ca supravegheaza, iar statele, inclusiv Romania, s-au prefacut ca impun efectivitatea acestor norme. Iar criza economica si lipsa totala de incredere a consumatorilor in sistemul bancar s-au instalat si au devenit remanente.

În prezent, pe rolul instanţelor din Bucureşti sunt înregistrate peste 600 de astfel de procese

La sectoarele 1, 2 şi 3 se derulează litigii împotriva Volksbank, Raiffeisen, Banca Transilvania,

Alpha Bank şi Unicredit

Litigiile iniţiate împotriva băncilor de persoanele care au luat credite în franci elveţieni au început să fie câştigate de reclamanţi, a declarat pentru Curierul Naţional avocatul Marius Colţuc, fondatorul casei de avocatură cu acelaşi nume, precizând că ultimele termene pe fond sunt programate pentru sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie.

„Avem în curs de soluţionare mii de procese împotriva băncilor din cauza clauzelor abuzive. Au început deja să fie câştigate de clienţi şi cele pe denominare. În ultimele procese aflate pe fond, termenele au fost stabilite pentru sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie”, a declarat Coltuc.

Întrebat de ziare.com la ce instanţe sunt înregistrate aceste procese şi care sunt băncile incriminate, avocatul a afirmat că este vorba despre Judecătoriile Sectoarelor 1, 2 şi 3, băncile chemate în judecată fiind Volksbank, Raiffeisen, Banca Transilvania, Alpha Bank şi Unicredit.

www.coltuc.ro

www.facebook.com/avocatcoltucoficial

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Lasă un comentariu