Lista documentelor de interes public din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului

Lista documentelor de interes public din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului

PROCEDURA PRIVIND EMITEREA ACORDULUI DE PRINCIPIU AL AGENŢIEI DOMENIILOR STATULUI PENTRU DEFRIŞAREA/REPLANTAREA PLANTAŢIILOR DE POMI FRUCTIFERI AFLATE PE TERENURI CE FAC OBIECTUL CONTRACTELOR ÎNCHEIATE ÎNTRE AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI ŞI TERŢI

 

 

 

  1. TEMEI JURIDIC

 

–   Legea pomiculturii nr.348/2003 , art.9-14, cu modificările şi completările ulterioare.

– prevederile contractuale privitoare la drepturile şi obligaţiile părţilor, conţinute de contractele care au ca obiect suprafeţe solicitate spre defrişare.

 

 

  1. APLICABILITATE

 

Prezenta procedură se aplică în cazul eliberării acordurilor de principiu de defrişare/replantare a plantaţiilor de pomi fructiferi aflate pe suprafeţe de teren ce fac obiectul contractelor încheiate între A.D.S. şi terţi, atât pentru plantaţiile aparţinând patrimoniului ADS cât şi pentru cele aflate pe terenurile aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului.

 

III.     INIŢIEREA ÎN VEDEREA ELIBERĂRII ACORDULUI

 

Procedura privind eliberarea acordurilor de principiu de defrişare/replantare a plantaţiilor de pomi fructiferi aferente contractelor încheiate între A.D.S. şi terţi, poate fi iniţiată de către partenerul contractual al A.D.S., persoană fizică sau juridică de drept privat interesată.

 

  1. DOCUMENTAŢIE

 

Partenerii contractuali – persoane fizice sau juridice de drept privat, care au dobândit calitatea de partener contractual în urma licitaţiilor şi pentru cei care au cumpărat activele aferente terenului în cauză şi au dobândit calitatea de partener contractual conform prevederilor Legii nr.249/2003 (contracte de concesiune prin atribuire directă) – interesaţi în obţinerea acordurilor de principiu de defrişare/replantare de pomi fructiferi, trebuie să prezinte urmatoarele documente:

solicitare (în care se vor preciza obligatoriu date despre contractul al carui obiect il face suprafaţa supusă defrişării/replantării, date despre suprafaţa supusă atenţiei, enumerarea documentelor ataşate) – exemplar original;

– tabelele centralizatoare cuprinzând identificarea topo a suprafeţelor de teren pe care se gasesc plantaţiile de pomi fructiferi, prin tarla, parcelă şi suprafaţă, vizat de reprezentanţa teritorială a A.D.S. – exemplar original;

– extras din planul cadastral (cu evidenţierea tarlalelor şi parcelelor propuse) vizat de reprezentanţa teritorială a A.D.S. – exemplar original;

– memoriu justificativ (din care să reiasă perioada în care se aproximează a fi derulate acţiunile de defrişare, soiuri, vârsta plantaţiei, motivaţia ineficienţei productive ş.a.) – exemplar original;

proces verbal de constatare, în original şi copie, privind situaţia plantaţiei eliberat de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din care să reiasă faptul că plantaţia prezintă, în proporţie de peste 60%, pomi cu rod în declin, uscaţi sau degradaţi, goluri –;

adresa primăriei pe raza căreia se află terenul de sub plantaţie, prin care să se specifice că acesta nu face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, conform legilor de fond funciar – exemplar original;

– copie după contractul al cărui obiect îl face suprafaţa supusă defrişării/replantării, încheiat între solicitant şi Agenţia Domeniilor Statului – în copie


Lasă un comentariu