Motivarea instantelor in procesele de inghetare curs chf(euro) si conversia in moneda nationala

Ce s-a obtinut?

 S-a dispus atit conversia creditului in lei si inghetarea cursului cf(euro), cit si eliminarea din contract a unor clauze relative la comisioane(administrare,risc,acordare,studiu etc)

În ceea ce priveşte clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plăţi în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar, la momentul încheierii convenţiilor, raportat la circumstanţele economice din anul 2008, precum şi la posibilităţile de a cunoaşte efectele unor astfel de credite şi implicaţiile clauzelor contractuale pe termen lung, contractarea creditului în franci elveţieni s-a prefigurat a fi mai avantajoasă faţă de alte oferte de creditare în lei sau în euro. In condiţiile în care creditul în franci elveţieni era un produs nou pe piaţă şi în lipsa unor informaţii corespunzătoare cu privire la moneda în care reclamantul a contractat împrumuturile, respectiv cu privire la istoricul evoluţiei francului elveţian şi riscuri generate de variaţiile cursului de schimb valutar, reclamantul s-a obligat să returneze sumele împrumutate la termenele şi în cuantumurile menţionate în contracte, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF – leu din perioada respectivă (1,9-2,1). Ulterior însă, pe parcursul derulării contractelor, francul elveţian s-a apreciat într-un mod galopant, astfel că, raportat la moneda naţională, valoarea acestuia s-a dublat, cursul de schimb depăşind valoarea de 4,00 lei/CHF în luna iulie 2010, cu repercursiuni grave asupra împrumutaţilor, în ceea ce priveşte posibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor de plată a ratelor lunare, cu riscul de a puşi în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate. Această creştere accelerată a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în euro şi din euro în franci, lipsa francilor elveţieni de la casele de schimb valutar perioadă mare de timp, diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar şi, respectiv cursul stabilit de B.N.R., diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costurilor contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor, în detrimentul împrumutaţilor cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare fără contraprestaţie. Aşadar s-a produs o schimbare fundamentală a condiţiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutaţii sunt obligaţi la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora s-a manifestat voinţa de a contracta. Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricare plăţi în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar.

Clauzele de efectuare a plăţilor în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutaţi nu au fost negociate direct cu reclamantul, având în vedere caracterul prestabilit şi impus consumatorilor al contractelor de credit, consumatorii exprimându-şi adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influenţa natura lor. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piaţă, însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opţiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului. Banca nu a acţionat cu bună credinţă, aceasta având obligaţia de a explica riscurile clienţilor, de a le pune la dispoziţie informaţiile necesare, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a evalua consecinţele economice ale contractării creditelor. Având în vedere poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile şi în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoştinţă de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic – banca, care are o poziţie dominantă în raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urmă cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010. În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. Aceste obligaţii instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar, sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuşi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse în lipsa unei informaţii reale cu privire la acestea şi, pe cale de consecinţă, evitarea unor astfel de situaţii. În lipsa informării în mod complet, corect şi precis a reclamantului cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit, acesta nu a avut posibilitatea de a determina consecinţe economice ale clauzelor contractuale în baza unor criterii clare şi precise. Având în vedere obligaţia de transparenţă contractuală instituită în sarcina operatorilor economici, care se circumscrie exigenţelor de informare şi protecţie inerente dreptului consumatorului, în scopul garantării dreptului acestuia de a înţelege prevederile şj efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care şi le asumă prin contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF- ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionată în dreptul european şi naţional întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate.
Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Un drept subiectiv civil dacă este folosit contrar scopului şi recunoscut de lege, în aşa fel încât să încalce drepturile celorlalţi, este considerat abuziv. Conform art.54 din Constituţie, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu scopul său şi în limitele sale.

Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, evident în detrimentul consumatorului. Banca a stipulat în convenţiile încheiate cu reclamantul obligaţia acestuia de a suporta exclusiv diferenţele de schimb valutar, fără nici o distincţie şi fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligaţii, astfel că în situaţia dublării valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, convenţiile de credit încheiate între părţi dobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de împrumut.
În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, ori clauza de risc valutar, care incumbă mod exclusiv consumatorilor, denaturează raportul juridic obligaţional prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporţionat. De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul şi aptitudinea de a îndrepta conţinutul contractului în favoarea părţii care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe, principii ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale. Atât suma împrumutată (capitalul), precum şi dobânda şi comisioanele percepute pentru credit sunt plătite de asemenea, în franci elveţieni la cursul de schimb din momentul plăţii, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elveţian, un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, respectiv creşterea nejustificată a beneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecinţele negative asupra posibilităţii de respectare a obligaţiilor contractuale.

Într-o cauză recentă, respectiv C – 26/13, Kasler şi Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE şi, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă, C.J.U. E. a statuat că „1) articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuţie în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată ceea ce revine în sarcina instanţei de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului, precum şi contextul său juridic şi factual – că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remuneraţie” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce priveşte o clauză contractuală precum cea în discuţie în litigiul principal, cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca, contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare lai deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-1 priveşte.
Aşa cum rezultă din cele menţionate la pct.57, 58 din hotărâre, CJUE precizează că excluderea aprecierii caracterului abuziv al unei clauze se limitează la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte şi nu se aplică în cazul invocării unei asimetrii între cursul de schimb la vânzare al monedei străine utilizat pentru calcularea ratelor şi cursul de schimb la cumpărare al valutei respective utilizat pentru calcularea sumei deblocate a împrumutului. Curtea stabileşte că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului nu poate fi considerată ca fiind o „remuneraţie” pentru serviciile băncii împrumutătoare. Decizia CJUE precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile din punct de vedere juridic, respectiv consumatorul trebuie să poată aprecia consecinţele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Astfel, contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Cu privire la art.5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, C.E.J. a statuat că pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condiţiile contractuale, şi la consecinţele respectivei încheieri este de o importanţi fundamentală. Consumatorul trebuie să decidă, pe baza acestei informări, dacă doreşte să se oblige contractual faţă de un vânzător sau furnizor prin aderarea la condiţiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWE Vertrieb EU:C:2013: 180, pct.44). Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/E nu poate fi redusă, aşadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziţie de inferioritate faţă de vânzător său furnizor. Aşadar, cerinţa privind transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv.

Cu privire la îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiei, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, se impune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus către reclamant. Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de tise valutar, în detrimentul consumatorului, instanţa consideră că se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţarea cursului de schimb CHF – leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de plăti care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.
[…]
Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse se câştig. Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecinţa strămutării în întregime asupra împrumutaţilor a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispoziţiilor legale. Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert raportat la puterea de înţelegere a consumatorilor întrucât aceştia nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, în consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar. Potrivit art. 75 coroborat cu art.76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, contractele de credit pentru consum, precum şi toate celelalte condiţii aplicabile contractului trebuie să conţină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora şi pentru înţelegerea cărora să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate, iar la art. 77 se prevede că, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor interpretate în favoarea consumatorului.

Având în vedere prevederile art. 966-970 Cod civ. în vigoare la momentul încheierii contractelor dintre părţi, din interpretarea cărora rezultă că părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă. Obligaţiile părţilor trebuie să se întemeieze pe o cauză licită şi morală, conform dispoziţiilor art. 968 din Codul Civil. Întrucât s-au schimbat condiţiile de contractare avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului şi, pe cale de consecinţă, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele cu privire la care părţile au convenit, instanţa apreciază că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care a fost aplicată în jurisprudenţă. Prin intrarea în vigoare noului Cod Civil, teoria impreviziunii este reglementată legal, reglementare care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluţiilor conturate în practica judiciară. În condiţiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluţiile date în jurisprudenţă, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate face aplicarea teoriei impreviziunii şi în cauza de faţă, fără a se putea susţine că s-ar putea aplica retroactiv dispoziţiile noului Cod Civil

Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută in Regulamentul valutar, astfel încât se impune ca executarea obligaţiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda naţionala. Efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare) în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro şi din euro în CHF, cu consecinţa împovărării consumatorilor, determinând o creştere a caracterului) oneros al obligaţiilor asumate de către aceştia, fapt contrar principiului echităţii şi bunei credinţe, care trebuie să guverneze executarea contractelor. Prin urmare, se impune calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora.

De asemenea, ca efect al constatării nulităţii clauzelor privind efectuarea plăţilor în moneda creditelor – CHF, cu suportarea diferenţelor de schimb valutar de către împrumutaţi, se impune restituirea prestaţiilor (plăţilor) efectuate de către reclamant în temeiul acestor clauze abuzive”.

Nota bene – sentinta de la Tg Jiu se refera si la alte clauze abuzive din contract. Multe dintre argumente le cunoasteti deja, asa ca am selectat doar cele ce urmeaza :

„ …este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual, ca şi în cazul contractelor de împrumut încheiate cu societăţile bancare, [care] este contrară bunei credinţe şi [care] creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, evident în detrimentul consumatorului. Clauzele menţionate nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci i-au fost impuse de către bancă în cadrul convenţiilor standard utilizate în relaţiile comerciale cu clienţii. Practic reclamantul a încheiat convenţii de adeziune la contractele standard pretipărite de către bancă.
Comisionul de risc a fost stipulat şi perceput în mod ilegal şi abuziv, având în vedere că pentru acordarea creditelor au fost încheiate contracte de garanţie reală imobiliară (ipotecă). Imobilul este asigurat, fiind cesionată poliţa de asigurare în favoarea băncii […]. Pentru sumele datorate şi neplătite la scadenţe, s-a prevăzut şi perceperea unui comision de penalizare. Plata lunară a acestui aşa-zis comision de risc, pe întreaga durată a creditului, este abuzivă şi contrară dispoziţiilor legale în vigoare, fapt susţinut şi de prevederile art. 1-4 din Legea nr. 193/2000.
Clauzele [relative la modificarea dobinzii] oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noul nivel al dobânzii să fie negociat cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Conform art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract şi totodată cu condiţia informării grabnice a clientului care să aibă, de asemenea, libertatea de a continua sau rezilia imediat contractul. Prin „motiv prevăzut în contract” în sensul legii se înţelege o situaţie clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea să ştie de la început că, dacă acea situaţie se va produce, va trebui să suporte o dobândă mărită. Motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, adică clauza trebuie să fie previzibilă, pentru că în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă această situaţie a intervenit. In cauză, motivul unei schimbări semnificative pe piaţa monetară nu îndeplineşte cerinţele susmenţionate, o schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă putând fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Ca atare, această clauză, dar şi cele referitoare la modalitatea de calcul a [dobinzii] sunt abuzive, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi totodată, în situaţia în care pârâta înţelege să se folosească de respectiva clauză, nu este prevăzută posibilitatea de a rezilia ori de a continua contractul pentru reclamantul.
[comisionul de procesare si comisionul de administrare] nu sunt definite în mod expres în niciuna din clauzele contractului de credit, acestea fiind doar cuantificate procentual, respectiv, 2,2% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit şi respectiv de 1,15%. Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă şi din faptul că nu s-a menţionat în convenţiile încheiate care sunt riscurile pentru care se percepe acest comision. Mai mult decât atât, caracterul abuziv al acestor clauze contractuale este subliniat şi de faptul că nu se prevede posibilitatea restituirii sumelor percepute cu titlu de comision de risc, în situaţia în care pe perioada de derulare a contractului nu s-a produs riscul vizat. În aceste condiţii, perceperea comisionului de risc este contrară bunei credinţe, banca urmărind procurarea unui avantaj exclusiv în folosul acesteia, fără a oferi contraprestaţie în schimb. Plata unui astfel de comision pe întreaga durată a contractului se ridica la o sumă considerabilă, fiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor

A se vedea si

Dosar nr.7530/318/2014, Judecatoria Tg. Jiu, in speta Mares – Medar vs Reifeissen Bank, in care s-a dispus atit conversia creditului in lei si inghetarea cursului, cit si eliminarea din contract a unor clauze relative la comisioane si alte costuri, precum si restituirea catre reclamant a platilor nedatorate efectuate in baza acestor clauze.