S-a modificat Legea asociatiilor de proprietari.2015

Nu se modifică decât litera g) din articolul 36 al Legii 230/2007, care spune că Asociaţiile de proprietari vor fi obligate să raporteze trimestrial tuturor apartamentelor “situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei”.

Asta înseamnă că toate locuinţele vor primi un teanc de hârţogărie contabilă, din care puţină lume înţelege ceva, dar pe care va trebui să o achite fiecare atunci când plăteşte întreţinerea.

“Din experienţa noastră va fi vorba despre aproximativ un kilogram de documentaţie pe lună, adică trei kilograme pe trimestru, pe care o va primi fiecare proprietar de apartament. Argumentul legiuitorului a fost nevoia de transparenţă, dar modul în care o impune este greşit”, ne-a spus Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat (LAPH).

Modificarea a apărut din cauză că membrii asociaţiilor, adică locatarii, controlează foarte greu activitatea financiară a asociaţiilor din care fac parte, din cauză că preşedinţii refuză să le răspundă la întrebări.

Lasă un comentariu