Care sunt Drepturile si obligatiile candidatilor la presedentie 2019
Care sunt Drepturile si obligatiile candidatilor la presedentie 2019. Vezi #livecoltuc de la coltuc si asociatii , Cei mai buni avocati colaboratori .
Preşedintele României
Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 81
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 82
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.