Cosmin Popa, Bubu cum îi spun prietenii, a locuit până acum câţiva ani într-un cartier periferic al municipiului Oneşti. Vecinii lui Cosmin nu l-au mai văzut de ani buni prin cartier.

Toţi ştiu că este plecat cu fratele său mai mare în Italia, că vine pe acasă numai de sărbători. Nimeni nu ştie însă precis cu ce se ocupă peste graniţă. Oamenii spun că atât timp cât a stat în blocul lor, Cosmin a fost un băiat liniştit.Fratele lui Cosmin Popa a intervenit telefonic la Realitatea te priveşte şi a negat vehement faptul că fratele său s-ar fi aflat în maşina care a fost condusă pe contrasens.

Lucian Popa a declarat că fratele său se afla în România în perioada sărbătorilor dar nu a condus maşina pe contrasens şi nici nu se afla în acel autovehicul. Mai mult, a acuzat Realitatea TV că difuzează un reportaj mincinos, în ciuda mărturisirilor pe care le-a făcut tatăl lui Cosmin Popa, care a recunoscut vocea fiului său pe înregistrarea furnizată de către reporterii Realitatea TV.