Ilegalitati ale CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a dispus revocarea din funcţia de inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare de pe lângă Plenul CSM a Mariei Rodica Bobeică, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul

 

Dâmboviţa, pentru că ar fi urmărit mărirea pensiei.

Plenul CSM a dispus, în 13 noiembrie 2008, numirea în funcţia de inspector, în cadrul Inspecţiei Judiciare, începând cu data de 1 decembrie 2008, a unor judecători şi procurori, printre care şi a doamnei Bobeică Rodica Maria, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Astfel, Bobeică urma să fie detaşată la CSM timp de 3 ani. O lună mai târziu, în 30 decembrie 2008, Maria Rodica Bobeică solicită CSM eliberarea din funcţia de inspector, prin pensionare, începând cu data de 1 ianuarie 2009, pentru ca în 7 ianuarie, să îşi retragă cererea de eliberare din funcţie. Ulterior, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa solicită din nou, Consiliului Superior al Magistraturii, eliberarea din funcţia de inspector, prin pensionare, în data de 30 ianuarie.

“Dată fiind perioada foarte scurtă de timp ce a trecut de la data numirii în funcţia de inspector şi până la data formulării cererii de pensionare, precum şi faptul că pensia de serviciu se calculează în raport de indemnizaţia brută lunară avută în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că Maria Rodica Bobeică, prim procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a plasat într-o situaţie ce a determinat crearea unui drept în beneficiul său, prin folosirea funcţiei de inspector, constând în dobândirea unui cuantum cu mult mărit al pensiei de serviciu”, se arată în motivarea deciziei din 5 februarie a plenului CSM.

Dulce viaţă de pensionar

Consiliul precizează că funcţia de prim procuror adjunct în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă tribunal este remunerată potrivit unui coeficient de multiplicare de 16,500, în timp ce coeficientul prevăzut pentru remunerarea funcţiei de inspector în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este cu mult mai mare, respectiv, 21,000. Totodată, mai arată CSM, în baza Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii şi procurorii se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării

 

ATAC

Lasă un comentariu