Casa de avocatura Coltuc va invata sa realizati tombole imobiliare

“Din punct de vedere legal, tombola locuinţelor ridică o serie de probleme. În România, un prim pas a fost stopat din punct de vedere legal tocmai din cauza faptului că promoţia a fost organizată respectând criteriile legii

 

Loteriei publicitare, când de fapt ea se încadrează la categoria jocurilor de noroc, ceea ce presupune o altă autorizare. Un alt aspect important este şi plata impozitului pe venit, care trebuie achitat de câştigător conform Codului fiscal. Sistemul preluat de la americani a stârnit interesul şi pe piaţa noastră, ademenind timid dezvoltatorii, dar şi participanţii la tombolă. Mirajul unui câştig facil poate face valuri în rândul populaţiei, iar în acest moment poate reprezenta un impuls acordat pieţei imobiliare. Ne aşteptăm în acest sens la o serie de solicitări din partea unor dezvoltatori, pentru a susţine şi astfel de proiecte”, afirmă consultanţii EuroMetropola.

Loteria caselor a început, odată cu criza, în Statele Unite ale Americii. Un cuplu de americani a achiziţionat prin credit o fermă pe care spera să o poată plăti din vânzarea vechii locuinţe. Ghinionul americanilor a fost că în momentul în care au încercat să vândă vechea locuinţă a început declinul pieţei imobiliare. Au încercat apoi să vândă proprietatea pe care au achiziţionat-o, deoarece se apropia termenul de executare a ipotecii. Fără succes. În cele din urmă au avut ideea de a organiza o tombolă, preţul unui bilet fiind de 100 de dolari. Şi în SUA, în unele state astfel de iniţative au fost interzise de către autorităţi. S-a apelat la fantezie. S-a organizat chiar şi un concurs de eseuri, cu taxă de participare, iar premiul a fost o casă.

Cum se organizează
Modelul american a arătat că sistemul de organizare a unei astfel de tombole nu este complicat. “Sistemul este pe cât se poate de simplu. Decât să vinzi o casă unui singur cumpărător, mai bine o vinzi la 8.000. Astfel, este stabilit un preţ pentru biletul de tombolă, intervalul de timp în care aceasta promoţie se desfăşoară, dar şi numărul minim de bilete, astfel încât suma colectată să acopere valoarea casei puse în joc, dar în acelaşi timp să aducă şi un mic profit agenţiei sau dezvoltatorului imobiliar. În situaţia în care numărul de bilete minim stabilit nu este vândut, tombola se anulează, iar banii sunt restituiţi integral participanţilor”, spun consultanţii EuroMetropola.

Taxă de participare înseamnă că-i joc de noroc
Orice tombolă devine joc de noroc în momentul în care organizatorul ei cere taxă de participare, ne-a declarat Cătălin Doică, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi omul care a făcut noua lege a jocurilor de noroc. O taxă poate fi în bani lichizi, în tariful special al unui apel sau într-un ziar la suprapreţ. Nu este joc de noroc atunci când e vorba de un cupon gratuit pe care-l trimiţi prin poştă, de exemplu. În cazul unei tombole de acest gen, fără taxă de participare, trebuie notificat Ministerul Finanţelor. În cazul uneia cu taxă trebuie făcute mai multe lucruri. În primul rând, organizatorul trebuie să propună un regulament.

 

cotidianul

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!