Asigurarea obligatorie a locuinţelor, încă un abuz al statului

Asigurarea obligatorie a locuinţelor, încă un abuz al statului

 

 

O lege foarte nepopulară, dacă judecăm după cât de greu se lasă poporul român silit să o respecte, este şi cea a asigurărilor obligatorii de locuinţe.

Se pare că s-a ajuns cu înscrierile la vreun sfert din locuinţele existente.

În acest moment nu este foarte clar cum se va proceda la amendarea celor rămaşi – nu poţi amenda trei sferturi din popuşaţie!! –  dar legea tinde să rămână o tocmeală (cum era cu vorba aceea: “unde-i lege, nu-i tocmeală”?), o milogeală pentru încă nişte bani pe care mulţi români chiar nu mai au de unde să-i dea. Este vorba de suma de 10 euro pe an, dacă aveţi o locuinţă de tip B (lemn, chirpici, stuf etc.) sau de 20 de euro pe an, pentru o locuinţă de tip A (materiale moderne, mai rezistente). De exemplu, dacă staţi la bloc, ca să nu mai vorbim de o casă mai acătării, aveţi o locuinţă de tip A. Ca ordin de mărime, noua “taxă” echivalează cu a plăti încă o dată impozitul pe locuinţă.

O parte dintre cei care nu s-au supus legii / tocmelii / milogelii o fac şi dintr-un spirit de frondă, considerând-o o nedreptate. Autorii acestor rânduri împărtăşesc această opinie, pentru că asigurarea obligatorie a locuinţelor prezintă următoarele clauze:

(1) Nu acoperă orice daune suferite de respectiva locuinţă, ci numai pe cele din cauze naturale. De exemplu, dacă vin nişte spărgători şi îţi devastează casa – ciuciu de la asigurător!

(2) Nu acoperă nici daunele produse de oricare cauze naturale, ci se referă doar la cutremure, alunecări de teren şi inundaţii. Atenţie: o inundaţie produsă din cauza defectării instalaţiei de apă dintr-un bloc nu intră în categoria pagubelor asigurate prin acest tip de contract, nefiind cauzată de o calamitate naturală. Şi apoi, poate că îţi ia foc casa – de la asigurător, din nou ciuciu!

(3) Nu acoperă valoarea integrală a pierderilor suferite, dacă totuşi acestea se încadrează între cele vizate în contract. Plafonul se află la 10.000 euro (echivalentul în lei) pentru locuinţe de tip B, respectiv 20.000 de euro pentru locuinţe de tip A. Nimeni nu ar fi în stare, în România de astăzi, să-şi repare sau reconstruiască locuinţa, ori să-şi cumpere alta, cu suma primită conform unui asemenea contract de asigurare. Asigurare obligatorie, dar care nu acoperă ameninţările “neesenţiale”… vă sună cunoscut, nu-i aşa? Păi cam la fel se va prezenta şi situaţia asigurărilor medicale obligatorii din 2012, ce scriam mai sus. Asemănarea cu viitoarele asigurări de sănătate merge mai departe: dacă vreţi să fiţi cu adevărat asiguraţi, trebuie să vă faceţi un contract de asigurare mai cuprinzător, care, desigur, vă va costa mai mult. Contractul obligatoriu este, virtualmente, o hârtie fără valoare.


Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.