Bancuri de avocati

Consiliul local al orasului observa ca cel mai tare avocat din oras nu facuse niciodata o donatie in scop de caritate.

Pentru a-l convinge sa o faca, primarul il chema la el in birou:
– Domnule avocat, am observat ca veniturile dumneavoastra anuale se ridica la peste 1.000.000 de dolari. Cu toate acestea, niciodata nu ati facut vreo donatie comunitatii…
– Daca tot ati cautat informatii despre mine, nu ati observat ca mama mea este bolnava, iar medicamentele de care are nevoie depasesc de cateva ori veniturile ei?
– Nu… raspunse primarul jenat.
– In al doilea rand, fratele meu, veteran de razboi, este condamnat intr-un scaun cu rotile si este orb.
Primarul incepu sa-si ceara scuze, dar fu intrerupt:
– In plus, sora mea a murit intr-un accident lasand orfani trei copii.
Umilit, primarul:
– Nu stiam, ma iertati…
Insa avocatul continua:
– Nu vad de ce v-as da dumneavoastra bani, daca nu le dau nici lor

Învaţă de la CASA DE AVOCATURA COLTUC cum să învingi băncile

În timp ce mulţi români se luptă, în această perioadă, cu o majorare a dobânzilor, din cauza crizei financiare la nivel mondial, un buzoian a dat în judecată o bancă, încă din luna februarie, pentru acelaşi motiv şi a câştigat procesul.

În hotărârea judecătorească, se arată că Nicolae nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă. Astfel, procesul a fost câştigat, iar clientul a reziliat contractul cu banca şi a restituit suma pe care o mai avea împrumutată. “M-am bucurat foarte tare când am văzut că, după victoria mea, în ţară s-a declanşat o adevărată avalanşă de procese intentate de clienţii mai multor bănci. Îi sfătuiesc să ceară ajutorul OPC şi le-aş recomanda şi avocatul meu, care s-a ocupat de caz, pentru că eu nu sunt specialist în domeniu”, spune Nicolae.

 

SURSA

http://www.libertatea.ro/stire/invata-de-la-el-cum-sa-invingi-bancile-218683.html

Mari restante la banci

Tot mai mulţi români ­nu-şi plătesc ratele la bănci. Con­form datelor furni­zate de Banca Naţio­nală a Ro­mâ­niei, numai într-un an, restanţele celor care au împrumuturi bancare s-au dublat şi depăşesc o ju­mă­tate de miliard de eu­ro

Fir­mele şi persoa­nele fizi­ce din Bucureşti se află în fruntea topului datornicilor, cu restanţe de 170 de milioane de euro.

 

Casa de avocatura Coltuc va provoaca sa va spuneti pararea despre aceste probleme?

Cum le putem rezolva?

„Vadim are puţa mică” spune Mircea Badea

Badea i-a luat apărarea colegului de trust Mihai Gâdea, după ce politicianul a declarat la B1TV, la „Naşul”, că prezentatorul emisiunii „Sinteza zilei” este beţiv

 

Indignat de acuzaţiile lansate de Vadim, Badea, care susţine că dependenţa bahică a lui Gâdea este o simplă invenţie, a ţinut să-i răspundă senatorului cu aceeaşi monedă. „Ce s-ar întâmpla dacă eu spun că vicepreşedintele Senatului României, Corneliu Vadim Tudor, are puţa mică? Este atât de mică încât atunci când vrea să facă pipi dă pe pantaloni. Mai ales că nu poate să o vadă de burtă şi ca să facă pipi trebuie să o găsească”, s-a întrebat retoric Badea.

 

sursa

http://www.libertatea.ro/stire/mircea-badea-vadim-are-puta-mica-220122.html

 

Voi ce parare aveti?

Borcea si terenul de la Mazare

În dosarul în care a fost trimis în judecată Radu Mazăre, Cristian Borcea a cumpărat, în anul 2002, cu sprijinul primarului Constanţei, o suprafaţă de teren de 8.990 metri pătraţi, situat în zona Mamaia Nord cu 54 de euro. Borcea a vândut respectivul teren cu 449.541 euro, respectiv 50 euro pentru un metru pătrat, preţ de 8.300 de ori mai mare decât suma investită, respectiv 0,006 euro pentru un metru pătrat.

Mazăre ar fi atribuit terenuri atât din domeniul public al statului şi faleza, cât şi din patrimoniul municipiului Constanţa. Borcea a devenit proprietar pe respectivele terenuri în baza cumpărării unor aşa-zise drepturi succesorale. „Prin caracterizarea obiectului cesiunilor, ca fiind creanţe şi nu drepturi succesorale, s-a urmărit să se creeze o aparenţă de legalitate”, se arată în rechiztoriu

 

Ce credeti ca trebuie sa pateasca Borcea?

Bucureştenii, campioni la credite

Bucureştenii sunt campioni absoluţi  când vine vorba despre cumpărarea unei case sau a unui teren pe datorie. Din cele 25.800 de tranzacţii încheiate în primele nouă luni ale acestui an, 88% (aproximativ 22.800) s-au făcut prin punerea unei ipoteci pe un bun imobiliar, potrivit datelor comunicate de Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Deşi la distanţă mare de Capitală, şi în judeţele Iaşi şi Cluj se practică într-o proporţie destul de mare finanţarea achiziţiilor imobiliare din credite ipotecare. Astfel, Iaşiul figurează cu un procentaj de 54%, iar Clujul, cu 43%

 

sursa

http://www.gandul.info/economia/bucurestenii-campioni-la-cumparat-case-pe-datorie.html?3936;3418479

Elena Udrea vs. Luminiţa Anghel

Susţinătorii candidatelor PSD şi PDL la Camera Deputaţilor în colegiul 25 Bucureşti, Luminiţa Anghel şi Elena Udrea şi-au disputat, sâmbătă, locul de desfăşurare a unor acţiuni electorale în Parcul Moghioroş din Bucureşti.

Candidatul PSD la Camera Deputaţilor în Colegiul 25, Luminiţa Anghel, l-a acuzat, sâmbătă, pe primarul Sectorului 6, democrat-liberalul Cristian Poteraş, că i-a împiedicat, în baza unui ordin venit de la partid, acţiunea electorală pe care urma să o desfăşoare în Parcul Moghioroş

 

sursa

http://www.gandul.info/politica/tensiuni-intre-fanii-elenei-udrea-si-ai-luminitei-anghel-in-parcul-moghioros.html?3928;3459358

Ce facem cu Zapata?

Antrenorul formaţiei Steaua Bucureşti, Dorinel Munteanu, a anunţat, într-o coferinţă de presă, susţinută astăzi, că portarul Robinson Zapata va fi prezent în poarta „roş-albaştrilor” în partida de mâine seară cu Rapid, din etapa a 14-a a Ligii I

Am discutat cu antrenorul de portari, dar şi cu Zapata. El este portarul numărul unu al Stelei şi va fi în poartă în meciul cu Rapid”, a spus Dorinel Munteanu, adăugând că nu este dezamăgit de evoluţia columbianului din partida, pierdută miercuri, scor 0-2, cu Olympique Lyon, în grupele Ligii Campionilor.

„La Lyon a fost o greşeală colectivă, nu doar a lui Zapata”, a adăugat Dorinel.

Rapid – Steaua se va juca mâine, de la ora 21.30, în Giuleşti.

 

sursa

http://alegeriparlamentare2008.ro/emain/articolul/827633/Zapata-va-fi-titular-cu-Rapid/

TelVerde electoral

Femeia de afaceri Maria Grapini, candidatul Alianţei PSD+PC în Colegiul 3 Timişoara pentru Camera Deputaţilor, şi-a înfiinţat TelVerde gratuit pe durata campaniei

Apelând  0800.800.374 orice timişorean îi poate spune păsul. Pentru a avea pulsul nevoilor concetăţenilor săi, Grapini a  amplasat în cartierele din acest colegiul mai multe cutii în care cetăţenii pot să-i lase scrisori şi sesizări, precum şi iniţiative  sau propuneri.

 

sursa

http://alegeriparlamentare2008.ro/emain/articolul/827537/TelVerde-electoral

Proceduri de economisire a banilor in criza financiara

În vremuri tulburi se impun măsuri de austeritate: cheltuieli reduse, datorii plătite la timp şi cât mai mulţi bani în portofel.

Pe termen mediu şi lung, investiţia în acţiunile companiilor «blue chips» (companii foarte mari şi considerate sigure, listate pe Bursă – n.r.), de exemplu, este una care ar trebui să fie rentabilă“, ne-a declarat analistul Laurian Lungu de la Grupul de Economie Aplicată (GEA).

Mai mult, trebuie identificate cheltuielile la care se poate renunţa. Întotdeauna se pot face anumite „rectificări“ la bugetul personal sau al gospodăriei, fie că este vorba de a renunţa la încărcarea unei cartele telefonice sau de închiderea unui abonament de telefonie, de care nu mai este neapărată nevoie. Alţii pot la fel de bine să mai lase maşina din când în când acasă şi să meargă cu mijlocele de transport în comun.

Un alt exemplu este un management mai bun al resurselor acasă. Limitarea consumului de energie sau de apă sunt exemple în acest sens. „Trebuie reduse cheltuielile extravagante, acolo unde există. Unde oamenii fac cheltuieli absolut necesare, să încerce să prioritizeze. Unele achiziţii pot fi amânate, oamenii să cumpere bunuri şi servicii mai ieftine. Este o formă de introducere a unui regim de austeritate aplicat la nivelul gospodăriei. Aceasta poate însemna şi mersul pe jos sau cu transportul în comun şi consum casnic de energie diminuat“, ne-a declarat profesorul de economie Daniel Dăianu. „Mai mult, să aplice regula de aur dată de înţelepciunea populară: să nu se întindă mai mult decât au plapuma“, a mai spus economistul.

Siguranţa banilor, esenţială

În vremuri ca acestea, una dintre principalele griji ale oamenilor trebuie să fie siguranţa banilor. Aceştia nu trebuie băgaţi la ciorap sau sub saltea. Ar fi o soluţie proastă, deoarece i-ar „eroda“ rapid inflaţia. Soluţia recomandată de analişti este depozitul bancar, mai ales că acum plafonul minim de garantare a depozitelor este de 50.000 de euro.

Aurul sau bijuteriile sunt alte tipuri de plasamente bune pe timp de criză, cu anumite menţiuni. „Aurul rămâne în mod tradiţional un refugiu al investitorilor pe timp de criză. Însă, odată aceasta trecută, preţul poate scădea destul de mult, şi odată cu el şi valoarea investiţiei“, spune Lungu. „Investitiile în alte active, gen obiecte de artă, prezintă riscul unei pieţe relativ mici de tranzacţionare şi al unei lichidităţi reduse“, a mai spus analistul.

Datoriile sunt mai grele ca plumbul

Datornicii sunt mai vulnerabili la efectele crizei. Astfel, cei care au datorii la alte persoane, ar face bine să le achite. Dacă datoriile sunt în euro şi salariul este primit în lei, achitarea lor trebuie să fie una din principalele priorităţi din cauza fluctuaţiilor cursului. O altă soluţie pentru a minimaliza cheltuielile este evitarea meselor la restaurant. Aceeaşi măsură ar putea fi luată şi în cazul hranei la serviciu. Cei care iau un pacheţel de acasă, cu alimente cumpărate de la supermarket, ies mai ieftin decât cei care cumpără mâncarea din oraş sau de la cantina companiei ori firmei la care lucrează.

Este, de asemenea, foarte importantă şi verificarea periodică a situaţiei cardului de credit şi a împrumuturilor la bănci. În ultima vreme, instituţiile de credit ne-au obişnuit cu „surprize“ neplăcute. Este vorba de dobânzi mărite peste noapte, comisioane apărute din senin etc. Un drum la bancă pentru a lua un scadenţar sau o situaţie financiară nu strică. Împrumutaţii ştiu aşa exact cât mai au de plătit, ce costuri implică produsele accesate şi dacă banca a modificat ceva peste noapte.

Un alt sfat este plătirea facturilor la timp pentru a se evita penalizările. Deşi acestea nu sunt foarte mari, alăturate la alte cheltuieli pot afecta bugetul unei gospodării. Mai mult, dacă scadenţa trece şi, de exemplu, curentul este tăiat, trebuie plătită şi taxa de reinstalare.

Nu în ultimul rând, cei care au mai multe carduri bancare ar putea renunţa la unele. Astea înseamnă comisioane mai puţine şi un control mai eficient al resurselor financiare. Tot aici, este preferabilă extragerea de numerar de la bancomatele băncii care a emis cardul, pentru a se evita plata unui comision. De asemenea trebuie rărită plata cu cardul la supermarket sau pe internet, unde se percep de obicei comisioane.
 
ECONOMII
 
Depozitele bancare, o soluţie la îndemână

Pieţele externe în febră le dau mari bătăi de cap celor care au bani puşi deoparte. Ei se întreabă în această perioadă care este cea mai potrivită soluţie pentru a păstra fondurile ferite de riscuri. Analiştii economici recomandă pentru vremurile de criză financiară în primul rând păstrarea banilor la bănci. În acest moment, în România depozitele bancare sunt o soluţie avantajoasă, având în vedere că odată cu creşterea dobânzilor pe pieţele interbancare au săltat şi dobânzile depozitelor. Cei care dispun de sume mai mari decât plafonul de garantare de 50.000 de euro le pot depune la mai multe bănci astfel încât să fie garantaţi toţi banii. O altă soluţie garantată de stat o reprezintă achiziţionarea de titluri de stat. Singurul dezavantaj este costul mare al acestora, 10.000 de lei/titlu. Cei care au la dispoziţie sume mai mari le pot investi în bijuterii sau aur, care câştigă în valoare în vremuri tulburi. Iar dacă aveţi o parte din economii în acţiuni pe Bursă, încercaţi să nu le vindeţi acum şi aşteptaţi cotaţii mai bune. (Ana Bâtcă)

 

sursa

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/827608/Cum-economisesti-bani-in-timp-de-criza/

Campanie politica pe spatele prostituatelor

Mariana Stoica, candidatul PNL în colegiul nr. 4 pentru Camera Deputatilor din Africa si Orientul Mijociu, vrea sa inceapa o campanie de educare a fetelor cu privire la retelele de recrutare a prostituatelor, în cazul în care va ajunge în Parlament dupa alegeri. Mariana Stoica a spus ca este nevoie de o campanie foarte serioasa în ceea ce priveste companiile de recrutare a anumitor dansatoare, cântarete, artiste, “care, de cele mai multe ori, se transfera, de fapt, într-un alt gen de ocupatie, sechestrare de persoane sau obligare la prostitutie”.

Candidatul liberal propune si instituirea unor reglementari cu privire la prostitutie, în special din punctul de vedere al sanatatii, în conditiile în care “a crescut îngrijorator numarul îmbolnavirilor de SIDA si al copiilor nascuti cu sifilis”. Stoica a fost, înainte de anul 2000, deputat PD, dupa care a fost numita ambasador al României în Israel, functie pe care a detinut-o timp de sase ani. Ea a initiat, în anul 1999, un proiect de lege privind prostitutia.

 

sursa

http://www.gardianul.ro/Campanie-pe-spatele-prostituatelor-s123984.html

Discount maxim de 25% pentru politele RCA, in 2009

Politele auto obligatorii RCA vor putea fi emise, începând cu 1 ianuarie 2009, în sistem electronic, iar asiguratorii vor putea aplica reduceri de cel mult 25% din prima standard de asigurare, a anuntat, ieri, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

 

Din 2010, politele se vor elibera doar in sistem automatizat si tot de atunci se va introduce si sistemul “bonus malus” in tarifarea asigurarilor RCA.
Totodata, potrivit CSA, companiile de asigurari vor putea modifica trimestrial valoarea primelor pentru asigurarile de tip RCA si limitele de despagubire. Modificarile anuntate de Comisie vin in urma unei serii de discutii cu reprezentantii societatilor de asigurare, in care s-a decis adaptarea normelor privind politele RCA la contextul economic actual.

 

sursa

http://www.gardianul.ro/Discount-maxim-de-25-pentru-politele-RCA,-in-2009-s123977.html

Marian Iancu si Ovidiu Tender

În timp ce presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, a confirmat faptul ca palmaresul si culorile echipei de fotbal „Poli“ Timisoara sunt aproape de a reveni acasa, dupa ce un grup de investitori italieni a început negocierile cu Claudio Zambon pentru rascumpararea acestor simboluri ale orasului, de la sediul clubului alb-violet a „transpirat” vestea ca preluarea echipei de catre Ovidiu Tender ar fi intrat în impas

 

Miliardarul a fost acuzat de catre Marian Iancu, înca patronul echipei, ca nu a respectat graficul de investitii stabilit în momentul în care au început negocierile de tranzactionare a actiunilor clubului, respectiv plata a doua milioane de euro, si ca pâna în prezent ar fi pus la bataie doar 1,3 milioane de euro. „Purtam în aceasta perioada o corespondenta care ne desparte, nu ne apropie. E important sa ne respectam reciproc si sa nu ne mintim. Eu, unul, nu accept compromisuri. Tocmai de aceea, tratez cu maxima atentie aceasta corespondenta, iar daca voi simti ca lucrurile capata un iz de fatada, voi renunta”, a declarat suparat Marian Iancu, în timp ce Ovidiu Tender a spus raspicat ca nu poate achita toate datoriile clubului întrucât înca nu a devenit actionar.
“Cei care au facut datoriile sa le plateasca. Noi ne-am angajat ca echipei sa nu-i lipsesca nimic pâna la semnarea documentelor si ne tinem de cuvânt. Problema primelor de joc si a celor de obiectiv înca nu ma privesc pentru ca eu înca nu am nici o calitate la acest club. Eu nu fac decât sa împrumut o societate comerciala printr-un acord de finantare. Daca tranzactia cu Marian Iancu nu se finalizeaza, atunci el trebuie sa-mi dea banii pe care i-am dat. Eu m-am angajat sa platesc toate sumele ce acopera activitatea curenta a clubului”, a replicat Tender.
Daca acest conflict a fost simulat doar pentru ca autoritatile locale sa mai dea niste bani clubului alb-violet, stratagema a avut succes. Primaria Timisoara a sarit rapid si a achitat 1.200.000 de lei, reprezentând ultima transa a finantarii pe anul 2008, în valoare totala de 9 milioane de lei. Surse din anturajul clubului ne-au dezvaluit ca între cei doi oameni de afaceri exista totusi un conflict în stare latenta. “Iancu îi datoreaza lui Tender, în urma altor afaceri facute împreuna, opt milioane de euro. Acum, cu ocazia preluarii echipei, Tender a cerut sa fie stinsa aceasta datorie, prin scaderea ei din cele 20 de milioane care ar trebui platite pentru preluarea echipei. Iancu nu este de acord însa, spunând ca asta-i alta afacere, iar cele opt milioane le va returna cu alta ocazie”…
Datele tranzactiei s-ar putea schimba dupa ce s-a anuntat ca un grup de investitori italieni vrea sa rascumpere palmaresul si culorile echipei „Poli“ Timisoara de la Claudio Zambon.
Tentativa lui Claudio Zambon de a cere de la FIFA si FRF dezafilierea echipei FC Timisoara – din cauza unei datorii de 190.000 de euro – a fost deturnata de un grup de investitori italieni din Timisoara. Acestia au anuntat ca negociaza cu Zambon rascumpararea palmaresului si a culorilor echipei contra sumei de trei milioane de euro, iar dupa obtinerea celor doua simboluri doresc sa intre actionari  la echipa. “Am discutat cu niste investitori italieni care doresc sa cumpere palmaresul de la Zambon cu trei milioane de euro. Eu nu ma implic. Fiecare face ce vrea cu banii lui si, deocamdata, domnul Iancu e cel care decide. El e patronul, în acte, al clubului”, a declarat Constantin Ostaficiuc, dupa ce Zambon a dezvaluit ca a fost contactat de patru firme italiene ce doresc sa cumpere palmaresul echipei.

Mancarea zilei:Frigarui pe gratar cu ciuperci

Ingrediente

1 kg. carne frageda, 300 g. ciuperci, 100 g. slanina afumata, sare, piper

 

 

 

Preparare:

Se taie carnea in felii groase de un cm si late de 4-5 cm. Nu se bat. Se pregatesc tepuse de lemn cam de 20 cm lungime. Pe fiecare se infig cite 4-5 bucati de carne intre care se intercaleaza o palarie de ciuperca si o felioara de slanina. Tepusele se asaza culcate pe un gratar deasupra unui jar bine incins. Se intorc din timp in timp ca sa se rumeneasca uniform. Se sareaza dupa ce sint fripte.

Timp Preparare: 1 h
Complexitate: medie

BATAIE INTRE OAMENII LUI BECALI SI AI LUI ORBAN.RUSINE!

Capete sparte, feţe tumefiate, vehicule avariate şi un ministru traumatizat pe viaţă. Lupta electorală s-a transformat în gherilă urbană joi seara, pe Strada Ritmului din Sectorul 2 al Capitalei, când reprezentanţii PNL şi PNG s-au luat la bătaie

 

 

 

 

Versiunea PNL, relatată de vicepreşedintele Ludovic Orban, martor ocular parţial (victima – Adrian Robu, având un ochi vânăt): o echipă de activişti liberali a fost luată la bătaie de „huligani” penegişti. Ministrul Transporturilor, în calitatea sa de fost şef al PNL Bucureşti, a fost chemat telefonic în ajutor. „M-am deplasat spre locul incidentului, pe strada Ritmului. Când m-am dat jos din maşină, am văzut colegii mei de partid în nişte imagini care or să îmi rămână întipărite tot restul vieţii – cu feţele tumefiate, plini de sânge, fiecare ascuns de loviturile agresorilor. După ce am venit şi colegii mei s-au regrupat, o parte dintre agresori au încercat să îi lovească şi cu mare greutate, stând în faţa lor, am reuşit să îi opresc să îi mai lovească”.

 

Gigi Becali: “Orban a comandat toată această acţiune de vagabondaj”

Preşedintele PNG, Gigi Becali a declarat pentru Realitatea TV că bătaia iscată joi seară între activiştii PNL şi cei PNG a fost o “acţiune de vagabondaj” comandată de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Becali spune că scandalul a început în momentul în care activiştii PNL au fost surprinşi şi filmaţi de un simpatizant PNG în timp ce rupeau afişe electorale.

Cum a ajuns Columbeanu milionar in euro

O prezenţă constantă în topul celor mai bogaţi români, dar mai ales un personaj monden de neevitat pentru civilizaţia tabloidă, «Iri» este, înainte de toate, un afacerist. Irinel Columbeanu este un personaj atipic în lumea afacerilor româneşti. Genul de investitor care ar prefera mai degrabă să-ţi spună cum a cheltuit primul milion, decât cum l-a făcut.

Chiar Irinel Columbeanu a povestit-o pentru EVZ, într-un interviu acordat în mai 2006. “Am vândut telefoane, pe la începutul lui februarie 1990. Dintr-o pură întâmplare am ajuns să mă asociez cu Alcatel. M-am întâlnit în faţă la Intercontinental cu doi francezi veniţi să semneze un contract cu Electromagnetica. Era 23 decembrie 1989, ei nu ştiau cum să plece mai repede din ţară. Recunosc, a fost noroc chior! Au venit la mine şi m-au întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei”, s-a confesat în urmă cu doi ani afaceristul. Aşa a descris el începutul.

Eternul milionar

Astăzi, la celălalt capăt al postcomunismului, găsim o prezenţă constantă în topurile celor mai bogaţi români, un personaj monden de neevitat pentru civilizaţia tabloidă, dar mai ales imaginea puţin vizibilă a unei strategii de business «Columbeanu». În 2006, averea lui Irinel era estimată la peste 60 de milioane de euro, în 2007 cifrele urcau spre 150 de milioane de dolari, pentru ca anul acesta în dreptul afaceristului să figureze «doar» 38 de milioane de euro.

Fluctuant, dar mereu milionar, Irinel Columbeanu e investitorul român perfect: are idei, are planuri de afaceri, e solicitat din plin, iar companiile străine se bat pentru a-l avea asociat. De unde provin, cel puţin teoretic, banii afaceristului? Răspunsul este de găsit în chiar descrierea pe care revista Capital i-o face lui Irinel Columbeanu în cel mai recent top al celor mai bogaţi români: “Fabrica sa de materiale de la Târgu Cărbuneşti, în care a investit până acum 15 milioane de euro, lucrează cu motoarele turate la maxim.

Solicitările se ţin lanţ, iar omul de afaceri se gândeşte la extinderea peste graniţe. Anul trecut, afacerea a atras atenţia a trei fonduri de investiţii care şi-au exprimat intenţia de a intra într-un parteneriat”.

Columbeanit, by Iri

În 2006, Irinel Columbeanu anunţa cu pompă că a inventat cimentul perfect. O firmă franţuzească, finanţată de român, adusese pe lume ceea ce avea să devină copilul de suflet al afaceristului: columbeanitul. Un material revoluţionar, susţinea Irinel. O nouă “bombă” marca Columbeanu, replicau scepticii obişnuiţi să vadă în persoana omului de afaceri doar holograma “băiatului lui tata” (Columbeanu senior, unul din funcţionarii vizibili ai României comuniste, s-ar afla în spatele succesului fiului).

Apoi, încet încet, columbeanitul a început să-şi joace rolul mediatic. Un revelion de pomină transmis de B1TV la cumpăna dintre 2006 şi 2007 îl găsea pe Irinel în preajma miezului nopţii turnând fundaţii şi testând calităţile ignifuge ale materialului-minune. Timp de priză considerabil redus, calităţi termoizolante de neîntrecut – toate au întregit meniul de pomină al unei nopţi petrecute la frac, deşi salopeta n-ar fi fost deloc străină peisajului.

Minunea de la Băleşti

Câteva luni mai târziu, Irinel îşi demonstra natura filantropă, iar columbeanitul superioritatea. Toate ingredientele unei poveşti de succes erau puse laolaltă: o familie cu 14 copiii trăieşte în condiţii improprii în comuna Băleşti, la câţiva kilometri de Târgu-Jiu, betonul lui Columbeanu “vrea” să-şi găsească prima aplicare, iar omului de afaceri nu i-ar strica o amplă operaţiune mediatică.

Aşa apare, ridicată în doar opt ore, casa de la Băleşti a familiei Giugelea. “A fost o minune”, ar fi exclamat localnicii. După un scenariu românesc sută la sută însă, minunea n-a durat decât câteva luni. În aprilie 2008, apărea în presa tabloidă o relatare despre starea dezastruoasă a casei, ai cărei pereţi, susţineau autorii, s-ar fi fisurat. Apoi, tăcere.

Între glorie şi faliment

Pentru că business-urile de succes atrag antipatii, subiectul “columbeanit” nu putea rămâne prea mult în umbră. În rezumat, pe data de 19 octombrie 2008, viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru, anunţa falimentul fabricii din oraş, inexistenţa furnizorilor care să comercializeze materialul fiind cauza principală a eşecului economic. Asta susţinea cel puţin responsabilul local, iar presa centrală s-a grabit să preia subiectul fără a-l verifica în prealabil.

EVZ a descoperit la faţa locului că povestea reală e un amestec de orgolii locale şi interese politice, toate proiectate pe fundalul unei afaceri de mic investitor, departe de imaginea mega-business-ului cu perspective internaţionale certe

sursa

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/827555/Irinel-Columbeanu-file-de-poveste-1/

Romtelecom si Cosmote lanseaza un nou concept store, parte a unei investitii de 0,5 mil. euro

Cosmote si Romtelecom, membre ale grupului OTE, au inaugurat un nou concept store, care face parte dintr-un proiect ce presupune lansarea a sase astfel de magazine, care vor fi deschise pana in primavara anului viitor cu o investitie de peste jumatate de milion euro, contributie ce vine de la ambele companii.

Prima unitate deschisa este situata in cartierul Titan din Bucuresti, locatia fiind un magazin Romtelecom al carui design a fost schimbat complet. Inca trei magazine asemanatoare vor fi deschise pana la sfarsitul anului, urmand ca, in primavara lui 2009, doua noi astfel de unitati sa fie inaugurate in alte orase din tara. Un magazin are, in medie, sapte angajati.

Noul concept store pune in valoare sinergiile dintre cele doua companii si promoveaza atat produsele rezidentiale, cat si cele destinate segmentului business.

Romtelecom si Cosmote au lansat recent pachetul de servicii fix-mobil nelimitat, o oferta integrata, menita sa raspunda nevoilor de comunicare ale abonatilor rezidentiali. Pachetul comun ofera comunicare nelimitata si netaxabila intre o linie fixa Romtelecom si pana la patru abonamente de telefonie mobila Cosmote (Full Option sau COSMOTE 10 – 480). Pachetul fix-mobil nelimitat este disponibil atat pentru clientii existenti ai celor doi operatori, cat si pentru cei noi, putand fi activat fara costuri suplimentare.

Mai mult, in luna septembrie 2008, Romtelecom si Cosmote au mai lansat Convergent 1000 si Convergent Nelimitat, pachete integrate pentru companii. Cele doua pachete ofera servicii de comunicatii flexibile si eficiente din perspectiva costurilor intre terminale fixe si mobile, in cadrul unui grup prestabilit de utilizatori.

Pachetul Convergent 1000 a fost proiectat pentru a raspunde nevoilor liberilor profesionisti si celor ale companiilor mici si mijlocii, in timp ce Convergent Nelimitat se adreseaza clientilor corporatii, cu un volum mare de trafic de voce.

Romtelecom face parte din OTE Grup, liderul pietei de telecomunicatii din Grecia si unul dintre cei mai mari operatori din sud-estul Europei.

Cosmote Romania, membra a grupului Cosmote a depasit 4,6 milioane de utilizatori in Romania la sfarsitul lunii iunie 2008, inregistrind o crestere de 109.5% comparativ cu perioada similara a anului trecut si fiind cel mai dinamic operator de telefonie mobila din Romania.

Studiu: Vanzarile online vor scadea de Sarbatori, in SUA

Retailerii online din Statele Unite se asteapta ca vanzarile din sezonul de Sarbatori sa scada fata de anii anteriori, dar mai mult de jumatate dintre participantii la sondaj au anticipat o crestere de cel putin 15% pentru intreg anul 2008 fata de 2007, scrie Wall Street Journal.

“Retailerii online sunt flexibili in fata dificultatilor din economie, dar acestia nu sunt imuni”, a declarat Scott Silverman, CEO Shop.org, unitate a federatiei de retail NRF.

El a atribuit aceasta incetinire in mare parte maturizarii prin care trece piata online. “Este o provocare pentru retaileri sa mentina reale aceste rate ridicate de crestere”, a mai adaugat acesta.

Sondajul comandat de Shop.org a cuprins 60 de retaileri online, iar organizatia se asteapta ca vanzarile online sa creasca cu 17% pentru intregul an, la 204 miliarde dolari.

“In contextul in care consumatorii incearca sa salveze bani, acest obiectiv joaca un rol-cheie in cresterea vanzarilor online”, a declarat Silverman.

In urma unui sondaj la care au participat 2.040 de cumparatori reise ca 23% dintre acestia cheltuiesc mai multi bani online din cauza pretului ridicat la benzina.

Romtelecom: 6 luni gratuite de abonament pentru serviciile de voce

Romtelecom ofera pana la 6 luni abonament gratuit pentru serviciile de voce, 180 minute incluse catre mobil si alte zeci de minute incluse pentru convorbiri internationale, apeluri nelimitate in retea, plus cele mai mici tarife pentru apeluri catre mobil si international.

Orice client nou de voce primeste 3 luni de abonament gratuit pentru contractele incheiate pe o perioada de 1 an, respectiv 6 luni gratuite pentru cele de 2 ani, plus 30 de minute incluse lunar pentru apeluri catre retelele de telefonie mobila, prin optiunea FixMobil 30, oferita gratuit in primele 6 luni de contract, indiferent de durata acestuia. Mai mult decat atat, toti clientii noi beneficiaza de instalarea gratuita a liniei telefonice.

Clientii care incheie contracte de 2 ani primesc suplimentar si un telefon DECT Siemens Cappuccino.
In plus, clientii noi de voce primesc timp de 3 luni (pentru contractele incheiate pentru 1 an), respectiv 6 luni (pentru contractele incheiate pentru 2 ani), toate beneficiile abonamentului Voce Total, indiferent de abonamentul pentru care opteaza: apeluri nelimitate in reteaua Romtelecom, indiferent de palierul orar, apeluri nelimitate catre orice retea de telefonie fixa din Romania in afara orelor de varf, cel mai mic tarif catre retelele mobile nationale – 7 eurocenti/minut, fara TVA, in afara orelor de varf.

Acestor facilitati li se adauga 60 de minute pe luna disponibile oricand catre tarile din UE (catre retele fixe), SUA si Canada (retele fixe si mobile) si tarif local pentru apelurile internationale catre destinatiile mai sus mentionate, de numai 2,7 eurocenti/minut, fara TVA, in afara orelor de varf, dupa consumarea minutelor incluse.

Dupa expirarea perioadei promotionale de 3, respectiv 6 luni de gratuitate, clientii vor beneficia in continuare de abonamentul pentru care au optat la semnarea contractului. Clientii care doresc sa beneficieze in continuare de optiunea FixMobil 30, vor plati pentru aceasta tariful promotional de 2 euro/luna, fara TVA.

Oferta este valabila pana la 31 decembrie pentru clientii persoane fizice care aleg unul dintre abonamentele Voce Seara si Weekend, Voce International, Voce Mobil, Voce Nelimitat si Voce Total.

eMag: Romanii aleg sa cumpere online in timp de criza Fii primul care comenteaza

Comparativ cu jucatorii din comertul offline, care mizeaza pe cresteri de o singura cifra, eMAG, cel mai mare magazin online din Romania, a inregistrat, pe acest fond, o crestere de 30% a cifrei de afaceri in lunile septembrie si octombrie, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Acest lucru a avut loc intr-o perioada in care consumatorii sunt ceva mai prudenti in ceea ce priveste nivelul cheltuielilor, dat fiind situatia mondiala actuala.

„In ultimele doua luni, eMag a remarcat cresteri semnificative, de peste 100%, fata de perioada de vara la vanzarea de produse care pana de curand erau apanajul marilor retaileri din offline. Astfel, am crescut cu peste 100% la Televizoare LCD, Console pentru jocuri, sau telefoane mobile. Felul in care vor arata vanzarile in perioada Sarbatorilor este deja anuntat de cifrele inregistrate in primele zile ale lui noiembrie”, afirma Radu Apostolescu, fondator eMAG.

“Am observat in ultimul timp un trend crescator mai accentuat al vanzarilor online comparativ cu celelalte canale carora ne adresam, ceea ce ne face increzatori in aceasta varianta si in potentialul sau viitor. Este evident ca s-a intrat in faza de maturizare a acestui model de retail si sunt multi consumatori care il prefera datorita marii diversitati de produse, a livrarilor rapide in toata tara si a ofertelor competitive de pret”, a spus Mircea Ciucur, director general ElkoTech Romania, distribuitor Intel, Acer si al altor branduri globale.

In cadrul intalnirii din data de 28 octombrie 2008 dintre Sean Maloney, vicepresedinte Intel pentru vanzari si Marketing, a treia persoana in structura Intel, si Radu Apostolescu, primul si-a exprimat convingerea ca retailul online din Romania in general si eMAG in special vor reprezenta in anii urmatori varianta castigatoare in actualul proces galopant al modificarii obiceiurilor de consum. “Conditiile in care am desfasurat colaborarea pana acum reprezinta premise importante pentru drumul pe care il avem de parcurs mai departe”, a spus Maloney.

Printre argumentele online-ului sunt evidente rapiditatea schimbului de informatii si interactivitatea intre utilizatori. Pentru a maximiza aceste resurse, eMAG a lansat saptamana trecuta serviciul eMAG.Live! prin care sunt centralizate si oferite structurat informatii provenite exclusiv de la utilizatori ai produselor.

In acest fel, un potential client poate lua o decizie de achizitie mult mai informata avand la indemana de la specificatii tehnice si alte informatii comerciale pana la experienta de utilizare a celor care au cumparat deja produsul. Mai mult, poate interactiona in timp real cu acestia si poate primi raspunsuri la intrebari foarte specifice.

„In ultima vreme a crescut increderea clientilor in magazinele online, unde eMAG are o pondere mare. Si nivelul de informatii oferit de magazinele online este unul foarte bun, iar serviciile s-au imbunatatit. Sustin acest model de business si cred ca are potential in continuare”, a declarat Iulian Stanciu, Directorul General Asesoft Distrution Asesoft distribuie in Romania branduri ca Dell, Microsoft etc.

UPC Romania pierde clienti pe televiziune, dar castiga masiv pe internet si telefonie

UPC Romania, cel de-al treilea jucator de pe piata romaneasca de comunicatii fixe, a inregistrat o scadere de 6% a numarului de clienti pentru serviciile de televiziune, dar pierderea a fost compensata de cresterile inregistrate pe serviciile de telefonie si internet, se
arata intr-un raport al Liberty Global.

Pe segmentul televiziunii prin cablu analogice, operatorul a inregistrat o scadere de aproximativ 15%, de la 1,26 milioane de utilizatori, cat avea in septembrie anul trecut, la 1,07 milioane, cat a raportat in septembrie 2008.

Segmentul de televiziune digitala a inregistrat o crestere de aproximativ 275%, de la 19.600 de clienti,
cat erau in primele noua luni ale anului trecut, la 73.300 de clienti, cat a raportat in primele noua luni din acest an. Pierderea de pe analog a fost compensata cu ascensiunea serviciilor digitale pe care compania mizeaza foarte mult, insa nu exista o acoperire semnificativa la nivel national.

Pe segmentul serviciilor de retransmisie a programelor TV prin satelit (DTH – direct to home), UPC Romania, care activeaza pe aceasta piata sub brandul Focussat, a inregistrat o crestere de aproximativ 60%, de
la 86.500 de utilizatori, cat se inregistrau la finalul celui de-al treilea trimestru al lui 2007, pana la aproximativ 138.000 de clienti in perioada similara de anul acesta.

Piata serviciilor DTH (direct to home) a atins anul trecut o valoare de 75 de milioane de euro, iar pentru anul acesta se preconizeaza o crestere de 60%, pana la o valoare de 120 de milioane de euro.

In ceea ce priveste segmentul broadband, compania si-a marit portofoliul de clienti cu 42%, pana la un numar de 225.300 de clienti, fata de perioada similara a anului trecut, cand compania avea in portofoliu 157.700 de clienti la internet.

Pana la sfarsitul acestui an se preconizeaza ca numarul utilizatorilor la internet va ajunge la 9 milioane, iar numarul conexiunilor va bate 7,5 milioane.

In ceea ce priveste serviciile de telefonie fixa, UPC Romania a raportat la sfarsitul lunii septembrie peste 120 de mii de clienti, in crestere cu aproximativ 50% fata de perioada similara a anului trecut.

Principalii competitori ai UPC pe piata romaneasca sunt RCS-RDS, Romtelecom, DTH Television si Max TV.

Care sunt sansele ca Romania sa devina importator-exportator de produse agricole?

Romania va ajunge in mai putin de zece ani un important exportator de produse agricole, dar este nevoie de o politica fiscala coerenta si de asocierea producatorilor agricoli, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos.

Afirmatia a venit in contextul in care Ciolos s-a intalnit joi cu omologul sau, Marek Sawicki, care a declarat ca Polonia s-a transformat in ultimii cinci ani, din importator de produse agricole intr-unul dintre cei mai importanti exportatori de astfel de produse.

Dacian Ciolos a mai spus ca pentru ca Romania sa devina la randul ei un important exportator de produse agricole este nevoie de o politica fiscala coerenta si de asocierea producatorilor in grupuri de producatori.

„In acest moment avem o politica fiscala care incurajaza agricultura la negru. Este nevoie de o politica fiscala mai flexibila „, a adaugat Ciolos.

Totodata, acesta a mai spus ca va cere Comisiei Europene egalizarea subventiilor acordate fermierilor romani cu cele acordate agricultorilor din restul statelor europene.

Scandalul comertului duty-free pe Otopeni continua

Prima etapa a mediatizarii licitatiei pentru atribuirea spatiilor de pe aeroportul Otopeni destinate comertului duty-free a esuat, ieri, lamentabil.

Practic, licitatia a fost anulata pentru ca, la termenul stabilit, nu a fost depusa decat o singura oferta, si aceea a fostului administrator al comertului duty-free de pe Otopeni, firma EDF Asro SRL. Adica aceeasi firma pe care, cu o zi inainte, ministrul Transporturilor o acuza ca, „din datele de la Politie, magazinele duty-free erau o componenta a contrabandei cu tigari”. Reprezentantul EDF, Marco Katz, care anunta ca va ataca in instanta declaratia ministrului Mitrea, contesta inclusiv legalitatea organizarii licitatiei, pentru ca EDF Asro ar fi functionat pe Otopeni „in baza unui contract de societate, care a fost intrerupt ilegal”. Totusi, EDF a venit la licitatie (depunand inclusiv scrisoarea de garantie bancara pentru 750.000 de dolari) „tocmai pentru a vedea care este modalitatea de desfasurare a licitatiei”. In aceste conditii, scandalul in jurul comertului fara taxe pe cel mai mare aeroport din tara continua, fara sa se intrevada in acest moment o rezolvare. Este greu de crezut ca, din celelalte opt firme care pana la data de 8 aprilie au cumparat caietul de sarcini, nici una nu a reusit sa aduca la timp scrisoarea de garantie bancara. In conditiile de participare la licitatie, se stabileste un pret de pornire de 500 de dolari/mp (suprafata oferita este de circa 660 mp), iar castigatorul trebuie sa prezinte si o scrisoare de garantie bancara pentru „buna executie” pe toata perioada contractului in valoare de 4 milioane dolari (castigatorul care nu semneaza contractul pierde garantia de participare de 750.000 de dolari). „Toate aceste conditii, ca si intreg caietul de sarcini raman nemodificate”, ne-a declarat directorul aeroportului, Gabriel Tara, astfel incat nu este exclus ca si la urmatoarea preselectie sa se reediteze situatia de ieri. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, promite insa ca, in continuare, „indiferent de preturile si incercarile de intimidare pe care le exercita anumite grupuri de interese, politice sau de afaceri, activitatea de duty-free va fi adjudecata cu respectarea intocmai a legislatiei in vigoare. Vor fi parcurse toate etapele necesare astfel incat sa fie inchise toate posibilitatile de coruptie, santaj sau activitati ilegale”. Este tintita aici, in primul rand, „relatia lui Traian Basescu cu firma EDF, care este cunoscuta, este veche”, dupa cum spune ministrul. De altfel, chiar reprezentantul EDF spune ca, „la inceputul anului 1992, EDF a fost adus in Romania ca un investitor cunoscut pentru activitatea de duty-free”. Astfel, pe vremea ministeriatului lui Traian Basescu, EDF intra in participatie cu Tarom si Aeroportul Otopeni, companiile romanesti avand 22%, respectiv 5% din EDF Asro SRL. O asociatie departe de a putea fi numita profitabila pentru cele doua companii. Spre exemplu: de-abia spre sfarsitul perioadei de inchiriere, aeroportul Otopeni ajunsese sa obtina 72 de dolari/mp; pierderile cat firma a fost inchisa de Finante in urma cu cativa ani pentru neregularitatile constatate, iar recent, aeroportul si Tarom au fost anuntate ca nu primesc dividende pe 2001, din cauza pierderilor (de notat ca, in momentul retragerii, la inceputul acestui an, Tarom a primit de la EDF pentru partile sale sociale 150.000 de dolari, desi investise initial circa 700.000 de dolari). Pe de alta parte, „relatia” cu EDF a fost continuata si dupa Basescu. In 1994, deci pe vremea guvernului Vacaroiu, Tarom este chemat din nou cu bani (520.000 de dolari) pentru ca alaturi de acelasi EDF sa fie constituita Sky Services Romania SRL, care sa preia comertul duty-free de la bordul avioanelor. „Din aceasta asociatie, Tarom (care are o participatie de 48% – n.n.) n-a avut pana acum nici nu castig”, spune directorul general al companiei, Nicolae Demetriade. El precizeaza ca „in toata aceasta perioada, singurele investitii ale EDF au fost 30 de microbuze americane, evaluate pe criterii de ei stiute la un milion de dolari. Reparatia fiecaruia costa mii de dolari, iar pe ansamblu pierderile din transportul auto sunt acoperite din ceea ce se castiga prin comertul duty-free la bord”.

Domeniul constructiilor creste tot mai mult in Romania

Volumul lucrarilor de constructii a crescut in primele noua luni cu 31%, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului precedent, crestere evidentiata la toate tipurile de constructii respectiv cladiri nerezidentiale, rezidentiale si constructii ingineresti, arata Institutul National de Statistica.

Datele statistice ale Institutului National de Statistica (INS) arata ca volumul lucrarilor de constructii a crescut in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2008, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului precedent, la cladiri nerezidentiale cu 32,9%, la cladiri rezidentiale cu 31,4%, iar la constructiile ingineresti cu 30,1%.

Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri la toate componentele astfel: lucrarile de intretinere si reparatii curente (+31%), lucrarile de constructii noi (+31,1%) si lucrarile de reparatii capitale (+30,6%).

In ceea ce priveste volumul lucrarilor de constructii in luna septembrie 2008, comparativ cu luna precedenta, acesta a crescut pe total cu 8,5%, crestere evidentiata pe toate tipurile de constructii astfel: constructii ingineresti (+7,8%), cladiri nerezidentiale (+3,6%) si cladiri rezidentiale (+18,3%).

Pe elemente de structura, volumul lucrarilor de constructii a crescut astfel: lucrarile de intretinere si reparatii curente (17,3%), lucrarile de reparatii capitale (+10,1%) si lucrarile de constructii noi (+4,9%).

Potrivit INS, volumul lucrarilor de constructii, in luna septembrie 2008, comparativ cu luna septembrie din 2007 a inregistrat o crestere cu 28,3%. Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut astfel: cladiri rezidentiale (+28,1%), cladiri nerezidentiale (+29,4%) si constructii ingineresti +27,9%).

Pe elemente de structura, volumul lucrarilor de constructii a crescut astfel: lucrarile de reparatii capitale (+30,7%), lucrarile de intretinere si reparatii curente (+26,3%) si lucrarile de constructii noi (+28,4%).

Cumpărătorii de apartamente s-au orientat spre închiriere

Pe fondul derutei din piaţă şi al accesului mai greu la credite, creşte numărul celor care preferă să stea cu chirie.



Numărul tranzacţiilor de închiriere a locuinţelor este în creştere faţă de toamna anului trecut, întrucât persoanele care vor să cumpere un apartament sau o casă au acces dificil la credite sau sunt derutate de evoluţia pieţei şi preferă între timp să închirieze, potrivit companiei Coldwell Banker. „Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, remarcăm o creştere a numărului de chirii cu aproximativ 15% şi o creştere cu 20% a cotei de închirieri din totalul tranzacţiilor noastre. (…)

În această toamnă foarte mulţi clienţi, care doreau să cumpere o locuinţă, fie nemaiavând acces la credite, fie derutaţi de situaţia pieţei, au decis să opteze pentru închiriere cel puţin pentru o perioadă“, a declarat, într-un comunicat, şeful Departamentului Rezidenţial al companiei imobiliare Coldwell Banker Affiliates of Romania, Adrian Ghimpău.

În perioada imediat următoare se estimează o creştere a preţurilor, dar şi o „uşoară sofisticare a celor care închiriază“, mult mai atenţi la condiţii, dotări sau acces, potrivit sursei citate.

Potrivit unei analize mai vechi a site-ului imobiliar anunturiparticulari.ro, oferta de apartamente de închiriat, cu trei camere, din Bucureşti a crescut în luna septembrie cu 45%, comparativ cu luna august, în timp ce apartamentele cu două camere sunt mai multe cu 33%.

Recordul pentru cele mai multe oferte publicate îl înregistrează ofertele de închiriere pentru apartamentele cu patru camere, al căror număr a crescut cu nu mai puţin de 63% faţă de luna august.

Tot în luna septembrie, proprietarii au scos spre închiriere cu 19% mai multe garsoniere. Faţă de perioada similară a anului trecut, chiriile garsonierelor s-au majorat cu 2,25%, iar ale apartamentelor cu două camere, cu 10%. De asemenea, chiriile apartamentelor cu trei camere au crescut cu 13%, iar în cazul celor cu patru camere, scumpirea este de 7%.

Atanasiu: Investitia Ford va atrage alte doua firme puternice din industria auto in Romania

Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat astazi ca venirea companiei Ford in Romania a atras mai multi investitori din domeniul industriei automobilelor, iar alte doua firme puternice din lume se pregatesc sa vina in tara, informeaza Mediafax.

Atanasiu a mentionat ca cel mai probabil in vara acestui an cele doua companii vor veni sa se prezinte in Romania si sa-si declare intentiile. Cititi mai mult pe www.mediafax.ro

Transferul productiei Nokia in Romania aduce beneficii si unei firme germane

Transferul productiei Nokia de la Bochum in Romania va aduce beneficii firmei germane Goldbeck GhmH din Bielefeld, care construieste noul centru al companiei finlandeze, afirma Der Spiegel, citat de pagina electronica a postului de radio Deutsche Welle.

Cercurile de conducere ale firmei germane, citate de Der Spiegel, afirma ca statul roman nu ar fi subventionat proiectul.

Presa germana a comentat pe larg decizia Nokia de a-si transfera productia de la Bochum in Romania, care a provocat nemultumirea politicienilor si a sindicatelor germane.

Handelsblatt apreciaza ca este limpede faptul ca deciziile marilor concerne sunt determinate, prin excelenta, de criteriul rentabilitatii economice, in timp ce Die Welt, care a consacrat o intreaga pagina „cazului” Nokia, considera ca productia de telefoane mobile nu mai are viitor in Germania.

Tagesspiegel semnaleaza intentia guvernului federal de a discuta cu conducerea concernului Nokia despre viitorul centurlui de productie de la Bochum.

Pe Bursa mai sunt doar 23 de firme de peste 100 mil. euro

Numarul companiilor de peste 100 mil. euro s-a injumatatit, in conditiile in care scaderile au afectat cel mai puternic companiile medii de pe Bursa si mai ales de pe RASDAQ.

La jumatatea lui iulie 2007 pe Bursa erau 50 de companii cu capitalizare mai mare de 100 mil. euro, din care 23 erau de pe RASDAQ. In prezent, doar 23 de companii listate mai depasesc acest prag, din care doar 8 mai sunt de pe RASDAQ.
Companii precum Condmag Brasov (COMI) si Armax Gaz Medias (ARAX) au pierdut pana la 80% din valoare, cazand spre sfarsitul clasamentului. Scaderi puternice, de peste 70%, au mai inregistrat compania farmaceutica Zentiva Bucuresti (SCD) si compania de foraj Dafora Medias (DAFR).

„Nu cred ca se poate vorbi de o clasa anume de actiuni din cele de la cota bursei care au inregistrat deprecieri mai mari sau mai mici, pentru ca trendul de scadere a cuprins majoritatea actiunilor listate. Scaderile peste medie au fost generate de situatii conjuncturale, cum ar fi evolutii mai putin favorabile privind rezultatele financiare. Astfel, in cazul anumitor companii corectiile au fost amplificate de o dinamica mai slaba a businessului acestora in ultimul trimestru din 2007. Aici putem lua cateva exemple precum Impact, TMK Artrom, a carui activitate a fost afectata de fluctuatiile cursului de schimb, sau Turbomecanica”, spune Andreea Ciobanu, responsabil departament de analiza in cadrul societatii de brokeraj Intercapital Invest.
Un caz aparte este combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea, care si-a redus valoarea de peste 10 ori, de la 1,1 mld. euro la circa 80 mil. euro, in urma anularii unei majorari de capital din 2003.
„La Oltchim clar actioneaza investitori speculativi, pentru ca cu problemele pe care le au nu cred ca cineva ar fi interesat de companie. Probabil, la Zentiva scaderea a fost cauzata si de faptul ca putinele actiuni care sunt disponibile la tranzactionare sunt jucate de investitori mici”, considera Adrian Anghel de la Confident Invest.
Companiile metalurgice detinute pe Bursa de grupul siderurgic TMK, respectiv TMK Resita si TMK Artrom, s-au aflat in topul scaderilor din aceasta perioada, actiunile acestora depreciindu-se de 2,1 ori si respectiv 1,6 ori in cazul Artrom.
„Companiile siderurgice au avut indicatori financiari foarte ridicati si asteptarile investitorilor au fost de asemenea mari, iar atunci cand s-a schimbat situatia radical, au inregistrat deprecieri importante”, este de parere Danciu.
Scaderi puternice au inregistrat si companiile din grupul Mittal, respectiv Mittal Steel Roman si Siderurgica Hunedoara. Desi de pe Bursa s-au evaporat peste 13,6 mld. euro din valoarea companiilor, unii analisti sunt de parere ca teoretic acestea sunt cotate la un pret corect, dat fiind ca investitorii la nivel international percep altfel riscul asociat investitiilor.
„Teoretic, bursa trebuie sa evalueze companiile la valoarea reala si in prezent si atunci pe maxime. Ce s-a schimbat insa este aversiunea investitorilor fata de risc, care au inclus o prima de risc mai mare. In momentul de fata se presupune ca exista o incertitudine pe piata, iar aceasta sa continue, ceea ce nu cred ca este justificat”, este de parere Andrei Anghel.
Alti analisti cred ca valoarea corecta a companiilor era mai apropiata pe maximele de anul trecut decat in prezent.
„Cred ca acum suntem mai departe de valoarea reala a companiilor decat in vara, avand in vedere contextul macroeconomic, care tinde sa se autoechilibreze. Indicatorii macro se vor stabiliza si vor intra in normal, astfel incat riscul asociat se va reduce, iar investitorii straini ar putea fi din nou atrasi de piata noastra”, considera Adrian Danciu.
In ciuda scaderilor din ultimele luni, au existat si companii care si-au majorat valoarea, cum ar fi producatorul de soda Uzinele Sodice Govora, care si-a majorat capitalizarea de la 13 la 52 mil. euro in urma unei majorari de capital derulate anul trecut.

TITL: Corectiile bursiere au impins fondurile mutuale spre RASDAQ

Actiunile de pe RASDAQ au inlocuit treptat titlurile societatilor de investitii financiare si blue-chips-urile in portofoliul fondurilor deschise de investitii anul trecut, administratorii fiind in cautare de randamente ridicate departe de corectiile agresive ale Bursei de Valori.

Roxana Pricop
Fondul de actiuni Omninvest, detinatorul pozitiei secunde in clasamentul celor mai performante fonduri mutuale in 2007, a facut o schimbare radicala in portofoliu incepand din al doilea semestru al anului trecut, investind puternic in companii listate pe RASDAQ.
Administrat de societatea SIRA, Omninvest a investit preponderent pe RASDAQ din cel de-al doilea semestru al anului trecut, diminuandu-si puternic detinerile pe SIF-uri si actiuni lichide de pe Bursa.
La sfarsitul anul trecut, cele mai importante detineri ale fondului erau titlurile societatii de brokeraj Broker Cluj cu 8,8% din activele de 11,3 mil. lei ale fondului, cele ale Prospectiuni cu 8,7% din active, Artrom si Artego cu cate 5,5%, respectiv 5% din active, potrivit raportului anual de administrare.
„Am parasit SIF-urile si blue-chips-urile anul trecut. Portofoliul fondului de actiuni s-a schimbat dramatic in cel de-al doilea semestru, pentru ca am estimat corectii de amploare pe piata de capital. Astfel ca am investit in companii cu rata mare de crestere listate pe RASDAQ”, a spus Marius Olteanu, directorul executiv al SIRA.
Omninvest raporta la finalul anului trecut un nivel al investitiilor in SIF-uri de 1,4% din active. Fondul de actiuni administrat de SIRA a investit 1,4% din active in titlurile fondului de actiuni Star Next, administrat de Star Asset Management. In 2007, Omninvest a marcat un randament de 24,8%, al doilea din industrie.
„Am investit in alt fond de actiuni pentru a obtine diversificare si pentru marcarea de randament. In acest fel, am putut obtine indirect o expunere mai ridicata pe SIF-uri prin intermediul fondului Star Next”, a explicat Olteanu de la SIRA.
Al doilea fond de investitii din portofoliul SIRA, fondul diversificat FCEx, a mizat tot pe RASDAQ anul trecut, SIF-urile detinand ponderi reduse in activele de 9,4 milioane lei ale fondului. FCEx a raportat anul trecut un randament de 8,5%.
Cele mai importante detineri ale fondului sunt titlurile Prospectiuni cu 4,8% din active, si actiunile companiilor petroliere de pe Bursa: Rompetrol Well Services si Rompetrol Rafinare care au atras 4,7%, respectiv 4,2% din activele FCEx. La randul sau, FCEx a investit 2,5% din active in fondul diversificat Star Focus, administrat de Star AM, potrivit raportului anual de administrare.
„Vom continua sa investim pe RASDAQ. In functie de evolutia pietei, vom reveni pe SIF-uri si blue-chisp-uri, dar este destul de greu de estimat cand va avea loc acest lucru”, a spus directorul executiv al SIRA.
Fondul de actiuni Star Next a raportat la sfarsitul anului trecut un portofoliu alcatuit de 86 de actiuni cotate, actiunile de pe RASDAQ fiind cele mai numeroase.
Cele mai importante detineri fiind titlurile societatilor de investitii financiare care au atras 24,4% din activele de 9 milioane de lei ale fondului. Anul trecut, Star Next a inregistrat o performanta anuala de 21,2%.
La sfarsitul anului trecut, activele de 6 milioane de lei ale Star Focus, fondul diversificat administrat de Star AM, erau investite in proportie de 28% in SIF-uri, pe primul loc situandu-se titlurile SIF Transilvania cu o pondere de 6,7% din active. Star Focus a adus anul trecut un randament de 12% investitorilor.
Fondul diversificat Fortuna Classic administrat de Target Asset Management a mizat anul trecut pe actiunile societatilor de investitii financiare, titlurile SIF Moldova, SIF Oltenia si SIF Muntenia cumuland aproape 17% din activele de 9,7 milioane de lei ale fondului, potrivit raportului anual de administrare.
Plasamente importante pe Bursa a fost facute si in actiunile producatorului de ingrasaminte Azomures, care au atras 3% din active, si in titluri Bancii Transilvania, care detin o pondere de 2,7% din active.
Principalele plasamente pe RASDAQ au fost actiunile Ecopack, cu 4% din active, si titlurile Avicola Buzau cu 2,5% din active.
La sfarsitul anului trecut, Fortuna Classic a marcat un randament anual de 14,4%.

Marius Olteanu, directorul executiv al SIRA: Am parasit SIF-urile si blue-chips-urile anul trecut. Portofoliul fondului de actiuni s-a schimbat dramatic in cel de-al doilea semestru, pentru ca am estimat corectii de amploare pe piata de capital. Astfel ca am investit in companii cu rata mare de crestere listate pe RASDAQ.

TITL: CNVM ancheteaza rascumpararile SIF-urilor

Vlad Nicolaescu
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a cerut celor cinci societati de investitii financiare informatii privind actiunile SIF cumparate de societatile din portofoliu, afirma surse din piata de capital.
Ziarul Financiar a scris in urma cu cateva saptamani ca tranzactiile prin care societatile detinute de SIF-uri au cumparat actiuni ale acestora. Aceste tranzactii sunt considerate rascumparari de actiuni proprii, conform legii societatilor comerciale, iar SIF-urile nu au aprobarea actionarilor pentru astfel de operatiuni.
Contactati de ZF, reprezentantii CNVM nu au formulat un raspuns privind investigatia desfasurata.
Biofarm, unde SIF-urile au o pozitie de control, Turism Felix si Santierul Naval Orsova, controlate de SIF Transilvania, Oltenia Leasing si Voltalim Craiova, aflate in portofoliul SIF Oltenia au fost cumparatori importanti de actiuni SIF la finalul anului trecut, cand SIF-urile erau in apropierea maximelor istorice.
Valoarea de piata a actiunilor proprii cumparate indirect de SIF-uri se ridica la cel putin 7 milioane de euro, doar conform datelor facute publice de cumparatori, insa ar putea fi substantial mai mare.
Conform legii societatilor comerciale cumpararea de catre o societate de actiuni la societatea-mama este considerata dobandire de actiuni proprii de catre societatea-mama – in acest caz de catre SIF-uri.
Actiunile proprii au un regin special, in sensul ca acestea nu dau drept de vot si nici drept la dividende.
In plus, rascumpararea acestora trebuie aprobata de Adunarile Generale ale Actionarilor, ceea ce nu s-a intamplat.
In plus cumpararile de actiuni SIF nu a fost o idee inspirata de investitie, in conditiile in care SIF-urile au pierdut peste 35% de la inceputul anului.
Portofoliul de actiuni SIF a contibuit la scaderea drastica a preturilor companiilor care au achizitionat actiuni SIF: Biofarm a pierdut 60% anul acesta, Santierul Naval Orsova a pierdut circa 40%, iar Turism Felix a scazut cu peste 30%. Pierderile se vor reflecata la randul lor in valoarea activelor SIF-urilor.
Cel putin unele dintre societatile SIF-urilor, un exemplu fiind Biofarm, au decis sa nu participe la Adunarile Generale ale actionarilor de la finalul saptamanii trecute, desi doua dintre SIF-uri: Banat-Crisana si Moldova ar fi avut nevoie de voturi pentru majorarea capitalului social. Nu este clar totusi daca SIF-urile urmeaza sa plateasca dividende propriilor societati, in conditiile in care actiunile proprii nu dau dreptul la dividende, conform legislatiei.
SIF-urile au pierdut in ultimii doi ani, dupa finalizarea privatizarii BCR din atractivitatea pe care o aveau in randul investitorilor, aducand castiguri comparabile cu media pietei.
Lupta pentru pachete de actiuni s-ar putea intensifica inaintea Adunarilor Generale de anul viior in cadrul carora vor fi alese conducerile SIF-urilor pentru un mandat de patru ani.

Interagro si Arabesque sunt cele mai mari firme romanesti in functie de cifra de afaceri

Douasprezece companii au rulat anul trecut afaceri de peste 1 mld. euro, fata de opt miliardari in euro in 2006;


Trei companii (Petrom, Dacia si ArcelorMitall) au realizat anul trecut afaceri mai mari de 2 miliarde de euro, Petrom, cea mai mare companie romaneasca, fiind singurul jucator din economie cu un rulaj anual mai mare de 3 mld. euro;
24 de companii au avut vanzari mai mari de 500 mil. euro, fata de doar 19 firme in 2006;

Daca in 2006, economia romaneasca consemna 6 jucatori cu profituri mai mari de 100 mil. euro, clasamentul din 2007 indica sapte jucatori cu un rezultat net de peste o suta de milioane de euro;
Unsprezece firme din top 50 aveau anul trecut peste 5.000 de angajati, fata de zece companii in 2006;
12 companii din top 50 au raportat anul trecut profituri de peste 50 mil. euro, fata de 11 firme in 2006;
In 2006, doar 5 companii din top 50 inregistrau pierderi, in timp ce anul trecut numarul acestora a ajuns la 9 firme;
Cea mai spectaculoasa evolutie a fost inregistrata de reteaua de hipermarketuri Kaufland, care a avansat 25 de pozitii, ajungand pe locul 18 intre cei mai mari jucatori din economie anul trecut, fata de pozitia 43 ocupata in 2006;
Rompetrol Downstream a urcat de pe pozitia 21 in 2006, in top zece anul trecut;
Nicio companie cu capital autohton nu este prezenta in top 20 cei mai mari jucatori din economie;
Sase companii din energie, patru jucatori din retailul alimentar, trei firme din telecom si cate doi jucatori din auto, tutun si industrie si un distribuitor de bunuri de larg consum alcatuiesc topul celor mai mari 20 de companii romanesti.

890 de firme bulgaresti sunt inregistrate in Romania

Consultantul economic al Ambasadei Romaniei in Bulgaria, Radu Moldovan, a anuntat azi ca 890 de firme bulgaresti au fost inregistrate in Romania, informeaza agentia de presa Novinite.

Conform acesteia, Bulgaria a exportat catre Romania produse alimentare si de contructii, importand mobila, produse petroliere si masini industriale.

Pana la sfarsitul lui 2008 valoarea schimburilor bilaterale ar putea ajunge pana la 1,6 miliarde euro.

Piata de autoturisme second-hand din Romania s-a dublat in 2008

Inmatricularile de autoturisme second-hand din Romania au crescut cu 107% in primele sapte luni ale anului, la 112.000 de unitati, de la circa 54.000 de masini inmatriculate in aceeasi perioada din 2007, potrivit Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Anul acesta, piata auto second-hand a cunoscut cresteri in toate lunile, cu exceptia lunii iunie, cand a scazut cu 46%, la 6.493 de unitati, de la 11.970 de masini in iunie 2007.

Piata de masini rulate a crescut anul acesta cu 133% in ianuarie la 12.439 de unitati, cu 405% in februarie la 15.569 unitati, cu 152% in martie la 14.708 unitati, cu 148% in aprilie la 15.387 unitati, cu 103% in mai la 10.753 untati si cu 124% in luna iulie la 36.711 autoturisme.

In luna iulie, inmatricularile de autoturisme second-hand au depasit pentru prima data anul acesta inmatricularile de masini noi, fiind inregistrate 36.711 unitati second-hand, reprezentand 63% din totalul de 58.261 de masini.

Anul trecut, s-au inmatriculat in Romania 123.842 de masini second-hand, reprezentand 28,4% din totalul pietei auto de 436.431 masini. Piata de masini de ocazie a fost in 2006 de 118.422 de unitati, avand o pondere de 32,4% din totalul pietei de 365.937 autoturisme.

Principalii concurenti pe piata de masini rulate sunt Autovit, AAA Auto si Tiriac Autorulate.

“Clientii Tiriac Autorulate isi doresc masini rulate cu o varsta de pana la trei-patru ani, avand garantie tehnica postvanzare de 12 luni si garantie legala a originii. In general, clientii prefera modelele germane si franceze, trend caracteristic intregii piete auto second-hand din Romania, cu mentiunea ca sesizam o orientare crescanda si catre masinile koreene si japoneze”, potrivit directorului general Tiriac Autorulate, Miodrag Stanoievici.

Autoturismele cu 4 usi sunt mai cautate la Tiriac Autorulate, iar proportia celor care opteaza intre motorizarea diesel si cea pe benzina este aproximativ egala. Cele mai cautate marci second-hand la Tiriac Autorulate sunt Ford, Renault si Dacia, a mai spus Stanoievici.

Marcile auto germane, cele mai cautate pe piata second-hand

Cele mai cautate zece marci second-hand de autoturisme au fost in Romania, in primele sapte luni ale anului, Volkswagen, Opel, Ford, BMW, Audi, Renault, Skoda, Mercedes-Benz, Fiat si Peugeot, care au inregistrat cumulat circa 100.000 de masini, dublu fata de 49.344 unitati in aceeasi perioada din 2007.

Volkswagen a fost cea mai vanduta marca pe piata de second-hand din Romania in primele 7 luni ale anului cu 27.744 de autoturisme, urmata de Opel cu 22.335 de masini, Ford cu 12.038 de unitati, BMW cu 7.785 unitati si Audi cu 7.751 masini.

Pe urmatoarele locuri se afla Renault cu 5.657 de masini rulate inmatriculate pe piata romaneasca in primele sapte luni din 2008, Skoda cu 5.398 de unitati, Mercedes-Benz cu 4.732 de masini, Fiat cu 3.533 unitati si Peugeot cu 3.025 de autoturisme.

In primele sapte luni din 2007, pe primul loc la inmatriculari autoturisme rulate a fost Volkswagen cu 14.617 unitati, urmat de Opel cu 10.634 masini, Ford cu 6.460 unitati, Audi cu 3.403 unitati, Renault cu 3.133 masini, BMW cu 2.878 unitati, Mercedes-Benz cu 2.270 unitati, Skoda cu 2.154 masini, Fiat cu 2.087 unitati si Peugeot cu 1.708 autoturisme.

Inmatricularile de masini de lux rulate s-au triplat in primele 7 luni

Inmatricularile de masini de lux rulate au crescut cu 207% in primele 7 luni in Romania, la 86 de unitati, fata de 28 de autoturisme in perioada similara din 2007. Gama de masini de lux prezenta pe piata second-hand din Romania cuprinde marcile Bentley, Maserati, Aston Martin, Ferrari, Rolls-Royce, Lamborghini, Maybach si Wiesmann.

Marca exclusivista cu cea mai mare crestere pe piata de masini rulate din Romania a fost in primele sapte luni Bentley cu 28 de unitati, reprezentand un avans de 115% fata de aceeasi perioada din 2007.

Maserati a avut 18 inmatriculari de masini rulate in primele sapte luni din 2008 in Romania, in crestere cu 800% fata de intervalul ianuarie-iulie 2007. Peste 360% a fost avansul de masini rulate Aston Martin in primele sapte luni din 2008, cu 14 unitati inmatriculate, fata de 3 masini in perioada similara din 2007.

Romanii au inmatriculat 13 masini rulate Ferrari in primele sapte luni ale anului, reprezentand o crestere de 225% fata de perioada similara din 2007. Marca Rolls-Royce si-a pastrat acelasi numar de inmatriculari masini rulate in primele sapte luni ale anului comparativ cu 2007, cu 5 unitati.

Anul acesta in primele sapte luni au fost inmatriculate pe piata romaneasca 4 masini second-hand Lamborghini, insa anul trecut nu s-au inregistrat inmatriculari din aceasta marca. Marca Maybach a avut pe piata second-hand din Romania 3 masini inmatriculate in perioada ianuarie-iulie 2008, fata de o singura masina in acelasi interval din 2007.

Anul acesta a fost inmatriculat in Romania un exemplar second-hand al marcii Wiesmann.

S-a inchis cel mai mare dealer Lamborghini din lume

Dealership-ul Lamborghini OC (SUA) a fost inchis fara explicatii, in conditiile in care acesta vindea peste target.

Cel mai mare dealer Lamborghini din lume, Lamborghini Orange County (SUA), si-a inchis ieri portile fara niciun fel de explicatie din partea oficialilor marcii. Administratorul acestui dealership si al showroom-urilor aferente, Vik Keulyan, unul dintre cei mai bogati oameni din industrie, a decis sa nu comenteze decizia. „Nu pot sa vorbesc”, a anuntat Keulyan, jurnalistii fiind lamuriti partial de oficialii Grupului VW, care au anuntat motivul inchiderii Lamborghini OC: „proasta gestiune si deciziile nepotrivite ale conducerii”.

Explicatiile VW sutn cel putin ciudate in conditiile in care, conform declaratiilor anterioare ale lui Keulyan, acest dealership a reusit sa vanda „circa 10% din intreaga productie Lamborghini anuala, adica in jur de 240 de unitati anual”. Mai mult, intr-un interviu acordat unei publicatii locale in luna iunie a acestui an, Keulyan declara ca „luna aprilie 2008 a fost mai buna, ca vanzari, decat aceeasi luna a anului precedent. Alti dealeri refuza masini iar noi le luam, le vindem si facem profit”.

Printre clientii dealerului Lamborghini din Orange County se numarau celebrii jucatori de baschet Kobe Bryant si Dennis Rodman sau artisti precum Elton John, Sharon Stone, Eric Roberts si Luke Perry.

Masinile second-hand inunda piata auto din Romania

Dupa introducerea Taxei de mediu, vanzarile masinilor noi au scazut iar numarul achizitiilor second-hand a explodat.

Conform unui studiu recent efectuat de Automotive News, evolutia pietei auto din Romania s-a schimbat dramatic de la introducerea Taxei de mediu. Inca de la introducerea Taxei de prima inmatriculare in anul 2007, Romania a fost sesizata de comisia europeana sa renunte la aceasta sau sa o schimbe radical. Ulterior aceasta a fost schimbata, trecand prin mai multe forme, pana cand s-a ajuns la Taxa de mediu in luna iulie 2008.

CONTROVERSE

Discutiile aparute intre timp si evolutia contra curentului a pietei auto din Romania au creat neliniste in Guvernul Romaniei si specula in ceea ce priveste preturile masinilor second hand.
Prin introducerea Taxei de prima inmatriculare in anul 2007, Guvernul a incetinit simtitor vanzarile autoturismelor vechi, care si-au mentinut pretul, avand in vedere faptul ca un vehicul similar nu putea fi adus din Uniunea Europeana si imatriculat la un cost final comparabil cu vehiculul deja inmatriculat in Romania. Sanctiunile impuse de Uniunea Europeana au dus la schimbarea algoritmului de calcul al taxei de inmatriculare.
Vanzarile de masini noi au scazut dramatic, pe cand automobilele second hand au explodat ca numar, creand cozi impresionante la RAR, organism complet depasit de situatie.

Birocratia de la Administratia Financiara si cea de la Registrul Auto Roman au creat diverse probleme cetatenilor care s-au hotarat sa inmatriculeze o masina second-hand. Functionarii Administratiei Financiare nu aveau un mijloc de calcul al taxei pe care trebuiau sa o plateasca soferii, iar RAR a stabilit un etalon propriu prin care se catalogheaza norma de poluare a automobilelor.

Modificarile ulterioare, desi sunt aprobate de institutii importante si recunoscute in domeniu, nu sunt recunoscute de RAR, iar soferii afla la inmatriculare sau printr-o cerere de expertiza ce norma de poluare indeplineste masina lor.

SECOND-HAND-UL BATE NOUL

Din momentul intrarii in vigoare a legii, la 1 iulie 2008, importurile de masini second-hand au depasit importurile de masini noi. De atunci, situatia nu s-a schimbat, numarul importurilor de masini second hand crescand in continuare fata de numarul de importuri de masini noi, aflat in continua scadere.
Taxa de mediu este calculata in functia de norma de poluare, anul primei inmatriculari si capacitatea cilindrica. Acestor factori li se aplica un coeficient de depreciere, bazat pe premisa ca un vehicul vechi nu va avea o durata de viata prea mare, deci nu va polua la fel de mult ca un autoturism mai nou cu o norma de emisii superioara.

In primele opt luni ale anului, vanzarile de masini noi au scazut cu 2.9% , atingand pragul de 198.934 unitati.
Producatorul cel mai lovit de acest fenomen este Dacia, care a vandut numai 61.024 unitati ale modelului Logan, vanzarile scazand cu 11% fata de anul trecut.

In anul 2007, in Romania au fost inmatriculate, conform APIA, 124.000 masini second hand.

DACIA ARATA CU DEGETUL POLONIA

Purtatorul de cuvant Dacia, Silviu Sepciu, sustine ca “acesta ar putea fi inceputul procesului care a avut loc in Polonia in anul 2004”.
Dupa ce Polonia a aderat la Uniunea Europeana in 2004, Guvernul a inaturat taxele de import pentru vehiculele secon hand. In urmatoarele 30 luni, Polonia a importat peste 2.5 milioane de masini second-hand, in timp ce vanzarile de masini noi au scazut dramatic. La un an de la schimbare, vanzarile de masini noi in Polonia erau cu 32.8% mai mici fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In conditiile actuale, este mai putin costisitoare inmatricularea unui automobil second hand cu vechimea de peste 15 ani, fata de inmatricularea unui vehicul nou. Spre exemplu, imatricularea unui Volkswagen Golf din anul 1993 echipat cu un motor de 1.4 litri (Euro 2) costa 2.602 euro in anul 2007, pe cand in anul 2008 aceasta costa 119 euro. In schimb, pentru inmatricularea unui Volkswagen Golf din anul 2007 cu un motor Euro 4 de 1.4 litri, se plateau 284 euro in 2007, pe cand in anul 2008 taxa ajunge la 191 euro.

SE SCHIMBA TAXA DE MEDIU?

Formularea gresita a Taxei de prima inmatriculare si apoi a Taxei de mediu a dus la numeroase controverse. Taxa de mediu ar putea fi eliminata sau schimbata dramatic, aceasta decizie fiind disputata atat in Parlament, cat si in Senatul Romaniei.
Producatorii si importatorii ar dori taxa marita pentru unele modele si scazuta pentru altele.

Presedintele APIA, Ernest-Virgil Popovici a concis: “ Prezenta taxei este benefica in comparatie cu lipsa acesteia”.
Observatorii pietei auto au declarat, in plus, ca numerosi indivizi au inceput sa aduca si sa inmatriculeze masini din Europa de Vest, pentru ca acestea sa fie vandute apoi clientilor din Romania.

Romania are cea mai mare piata de desfacere pentru automobile noi din Europa Centrala si de Est. Anul trecut au fost vandute in Romania 312.532 masini noi, Polonia venind pe locul doi in acest clasament, cu 293.319 unitati vandute.

Concurenta neloiala – tactici frecvent intalnite

Se numesc neloiale tacticile care prejudiciaza in mod direct si constient (adica cu buna stiinta) activitatea firmelor concurente. Tehnicile de mai jos sunt sanctionate in majoritatea tarilor.

1. Denigrarea concurentilor

Se refera la punerea in circulatie, prin orice mediu, a unor zvonuri sau afirmatii inexacte sau false despre un concurent direct. Din cate stiu eu, la noi nu prea au fost dovedite astfel de cazuri. Adica zvonuri au aparut dar nimeni n-a putut proba ca au plecat de la concurenti. Stie cineva vreun exemplu?

2. Concurenta parazitara

Aici insa avem o gramada de exemple. Concurenta parazitara se refera la obtinerea de beneficii pe baza unei confuzii create in mintea consumatorilor. Ne facem o sigla care sa semene cu a concurentilor (aici sunt multiple exemple din zona internetului, am sa detaliez in alt post), ne alegem o culoare detinuta de concurenta (aduceti-va aminte de lansarea Cosmote si rebranding-ul Vodafone) sau alegem, pur si simplu, nume care sa semene (de exemplu chinezariile din Europa si Bucur Obor, Abidas, Addidass, Hillfigger etc).

3. Dumping

O alta tehnica interesanta si un termen care pe multi ii pune in dificultate. Se refera la a practica preturi extrem de joase, mult sub preturile concurentei, fara sa scoti profit sau chiar pierzand bani, cu scopul de a scoate concurenta de pe piata.

4. Concurenta ilicita

Aici e practic vorba de frauda fiscala, ocolirea unor legi pentru a obtine avantaje si preturi mai bune fata de concurenta.

Daca ne poate ajuta vreun avocat cu ceva lamuriri in legatura cu ce se aplica in Romania si ce nu, il rog sa o faca. Eu stiu ca exista o lege (11/1991) care se refera la combaterea concurentei neloiale dar nu sunt foarte convins ca acea lege se si aplica la noi.

Concurenţa neloială. Reclama comparativă

Faptele pe care legea le consideră acte de concurnţă neloială(art.4 şi art.5 dinLegea nr.11/1991)  sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii, tinzând să producă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea,podusele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte. De aceea,reclama comparativă,implicând elemente de neloialitate în scopul obţinerii unor avantaje de piaţă,este ilicită,când comparaţia este inexactă şi neobiectivă.

(Secţia comercială.decizia nr 2412 din 18 aprilie2003)

Reclamanta SC ” R.” SA a chemat în judecată pe pârâta SC „E.C.” SRL solicitând încetarea şi interzicerea faptelor care constituie concurenţă neloială, publicarea hotărârii privind constatarea unor fapte de concurenţă neloială, timp de o săptămână în ziarele „Adevărul”, „România Liberă” şi „Ziarul Financiar”.

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.2739 din 6 aprilie 2001, a respins acţiunea, considerând că scrisoarea semnată de directorul de proiect al pârâtei face câteva comparaţii faţă de activitatea reclamantei, care, fără a fi denigratoare, cuprind informaţii obiective şi precise în legătură cu scopul organizării „România Internaţional Travel Show.”

Publicarea unor articole de presă nu a fost considerată o practică neloială câtă vreme afirmaţiile proveneau de la persoane care au participat la manifestarea expoziţională reflectate în mass-media.

Prin decizia nr.1377 din 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Instanţa a reţinut inexistenţa afirmaţiilor pejorative, lipsa de favorizare a intereselor agentului economic agresiv, simpla efectuare a comparaţiilor între servicii fiind insuficientă pentru caracterizarea acţiunii denigratoare.

Reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 C.proc.. civ.,.susţinând că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art.4 lit.e şi g din Legea nr.11/1999 modificatăşi  nu au avut în vedere Convenţia de la Paris, privind protecţia proprietăţii industriale.

Recursul este nefondat.

Scrisoarea, ce face obiectul analizei activităţii de concurenţă neloială, prezintă câteva aspecte referitoare la două evenimente expoziţionale RITS şi TNT, afirmând comparativ că unul este un târg independent care beneficiază de prezentare internaţională şi are tarife pentru expoziţii române mai mici, iar celălalt este un târg mixt cu tarife preferenţiale pentru membrii asociaţiei. Acesta susţine, în final, că vine în sprijinul clientului pentru luarea unei decizii de a participa la unul din cele două târguri.

Concurenţa se defineşte ca ansamblu de reguli care cârmuiesc competiţia întreprinderilor pentru câştigarea sau conservarea clientelei, în condiţii oneste, cu reprimarea modalităţilor abuzive.

Libertatea de a participa la schimburile economice, constituie un drept recunoscut de lege, care nu poate fi discreţionar şi impune satisfacerea unor condiţii economice, legale, morale, compatibile schimburilor de mărfuri şi servicii.

De aceea riscul întreprinzătorului inactiv sau insuficient dotat de a pierde clientela, când concurenţa a decurs potrivit normelor bunei-credinţe şi a uzanţelor cinstite, există fără a atrage caracterul ilicit al concurenţei se face în funcţie de un ansamblu de elemente, care cuprind conţinutul actului, mijloacele folosite, influenţa asupra vieţii economice.

Faptele, pe care legea le consideră acte de concurenţă neloială (art.4 şi 5 din Legea 11/1991 modificată), sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii, mijloacele folosite tinzând să producă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte.

Riscul de confuzie apare astfel ca eroare asupra identăţii întreprinderii produselor sau serviciilor.

Dacă, în principiu, reclama comparativă, chiar dacă nu este denigratoare, implică elemente de neloialitate, jurisprudenţa a exceptat comparaţia necesară, care pune în discuţie avantajele ofertei personale, dându-i o valoare publicitară. Ilicită este numai comparaţia inexactă şi neobiectivă care încearcă obţinerea unor avantaje inexacte şi neobiective, sau încearcă fraudulos obţinerea unor avantaje de piaţă.

Caracterizând scrisoarea din septembrie 2000  ca un act de  comparaţie necesară, fără a fi îndreptat împotriva bunului renume al concurentului, pentru a-i prejudicia reputaţia, instanţele au pronunţat soluţii legale şi temeinice.

În temeiul dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul.

Concurenta neloiala – mic indreptar

Practicile anticoncurentiale reprezinta mijloace neoneste folosite de unii agenti economici pentru atragerea clientelei concurentilor. Daca in Occident aceste practici sunt tratate cu sanctiuni dure, la noi legea este mult prea „slaba” pentru a-i tine in frau pe diversionisti.

Prin definitie, „concurenta neloiala consta in orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii (art. 2 din Legea nr. 11 din 1991 privind combaterea concurentei neloiale, completata si modificata de Legea nr. 298 din 7 iunie 2001). Prin urmare, avem de-a face cu o definitie care permite o apreciere extrem de larga a faptelor de concurenta neloiala. Art. 4 si 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurenta neloiala de natura penala si contraventionala, insa aceasta lista nu este si nu poate fi exhaustiva in privinta practicilor anticoncurentiale. Dupa cum remarca expertii Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale, exista intotdeauna acte noi de concurenta neloiala, de vreme ce, in aparenta, nu exista nici un fel de limite ale inventivitatii in domeniul concurentei. Orice incercare de a cuprinde toate actele de concurenta prezente si viitoare intr-o definitie cuprinzatoare – care, in acelasi timp, prezinta toate comportamentele interzise si este destul de flexibila pentru a se adapta noilor practici comerciale – a esuat păna in prezent.

Actele parazitare (free riding)
Asa-numita concurenta parazitara, concept larg vehiculat in lumea occidentala (sub terminologia free riding sau parasitisme), inseamna ca un agent al pietei traieste ca un parazit, pe seama muncii altora, tragand foloase din eforturile si reputatia celorlalti. In alte tari, astfel de practici au fost recunoscute pe cale legislativa drept acte specifice de concurenta neloiala, primind incadrari specifice. In Romănia, Legea privind combaterea concurentei neloiale nu prevede incadrari penale si nici macar contraventionale pentru astfel de manifestari. Ramane doar raspunderea civila. Dar pentru asta este necesara o actiune in justitie, demarata de partea lezata, ceea ce inseamna o mare intarziere pentru luarea unor masuri impotriva faptelor anticoncurentiale.
Aceste practici se regasesc pe piata sub cele mai diverse forme, cum ar fi imitarea parazitara a metodelor de publicitate, a tipului de promovare, referiri abuzive la companii sau marci de prestigiu. Anumite actiuni vizeaza transferarea imaginii favorabile create de reputatia unor marci asupra propriilor produse sau servicii. Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizeaza, in contextul comercializarii si al publicitatii produselor lor, expresii ca: „gen”, „de tipul”, „ca si produsul X”, „mod”, „stil”, „marca”, „gust”, „dupa reteta” sau alte mentiuni asemanatoare. Cu alte cuvinte, incearca sa atraga asupra produselor lor avantajele garantiilor de calitate conferite de marci consacrate. O serie de legi speciale aparute recent, cum ar fi H.G. 106/7.02.2002, privind etichetarea alimentelor, art. 6, alin. 4 din Anexa nr. 1, interzic expres utilizarea unor astfel de termeni. Aceste restrictii isi au originea tocmai in ideea de a reprima manifestarile neloiale ale concurentei care, folosind o astfel de publicitate si practicănd, eventual, preturi mai scazute, poate deturna o parte din clientela celor care, prin eforturile lor, au consacrat marcile respective.

Deturnarea clientelei
Un caz anticoncurential frecvent este inregistrarea unui nume de domeniu identic cu un semn distinctiv care deja exista, in scopul de a crea confuzie in randul consumatorilor si de a acapara clientela concurentilor. Dupa nenumaratele procese referitoare la domenii, transate in favoarea reclamantilor, practicile neloiale de acest gen s-au extins pe alte directii pe Internet. Mai nou, Google este in procese cu mai multe companii pentru ca a vandut cuvinte-cheie si metatag-uri constand in denumirile unor marci celebre.

Afacerea Imaje versus Wolke
este un alt caz celebru ajuns in manualele de drept. Compania Wolke, care vindea cerneala pentru imprimantele Imaje, a inregistrat drept nume de domeniu www.imaje-ink.com, care-i dirija pe internauti catre site-ul sau www.wolk-ink.de. Judecatorii au relevat riscul de confuzie pentru consumatorii cu atentie medie, tentati sa atribuie aceeasi origine pentru cerneala ca si pentru imprimante.
O alta maniera, mai ocolita, de deturnare a clientelei a fost cea folosita de France Telecom. Societatea SFR, titulara a marcii SFR, care dispunea deja de numele de domeniu www.sfr.fr, a constatat ca societatea americana W3 System Inc a depus nume de domeniu www.sfr.com, cu conexiuni pornind de pe site-ul France Telecom, concurenta SFR. Si in acest caz, deturnarea clientelei este perfect caracterizata, chiar daca a existat o companie interpusa.

Confuzie privind semnele distinctive
Este vorba despre imitarea marcilor emblemelor, ambalajelor si a oricarui alt insemn caracteristic al societatii respective. In afara de infractiunea de contrafacere a marcilor, pedepsita de art. 83 din Legea nr. 84/1996, privind marcile si indicatiile geografice, aceste fapte pot face obiectul infractiunii de concurenta neloiala, in masura in care folosirea fara drept a unor marci identice ori similare este de natura a produce confuzie.
In dreptul concurentei comerciale, prin confuzie se intelege actul de concurenta neloiala care consta in disimularea credibila a propriei activitati de piata a autorului, sub aparenta semnelor distinctive ale concurentului lezat sau ale unui colectiv de concurenti. Conform art. 5 lit. a din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, „constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la doi ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei folosirea unei firme (…) marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial (…), a unei embleme sau a unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant”. Confuzia poate fi provocata nu doar de o contrafacere sau o imitatie servila a semnelor distinctive ale altui comerciant. Aceasta imitatie poate sa fie numai partiala, dar, in masura in care atinge elemente caracteristice, poate crea confuzie. De exemplu, instanta franceza a considerat ca marca „La vache serieuse” produce un risc de confuzie cu bine cunoscuta marca „La vache qui rit”, intrucăt creeaza impresia unei origini comune a produselor. Un litigiu de rasunet a avut loc intre companiile France Telecom si Communication Media Services, avand ca obiect marcile „Pages Jaunes” si „Pages Soleil”. Instanta franceza a condamnat compania Communication Media Services considerănd ca utilizarea marcii „Page Soleil” este de natura sa creeze confuzie cu bine cunoscuta marca „Page Jaunes”. Conform instantei franceze, cuvăntul „soleil” duce cu găndul la culoarea galbena si comporta si similaritati auditive, avănd acelasi numar de termeni si silabe ca si culoarea galbena.
Legea incrimineaza faptele „de natura sa produca confuzie”, ceea ce inseamna ca, pentru a fi in prezenta unui act de concurenta neloiala, nu este necesar sa se fi produs deja o confuzie, ci doar sa existe un risc in acest sens. Riscul de confuzie se raporteaza la consumatorul obisnuit, cu atentie mijlocie, cu un nivel de educatie si de inteligenta mediu, comun. Totusi, daca produsul este targetat pe o categorie de consumatori initiati, specializati oarecum in utilizarea acestuia, riscul de confuzie se apreciaza in functie de acesti consumatori.

Legea privind concurenta neloiala

Art. 1. – Comerciantii sunt obligati sã îsi exercite activitatea cu bunã-credintã, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale.

Art. 1^1. – În întelesul prezentei legi:
a) este consideratã ca fiind contrarã uzantelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutãrii unilaterale a contractului sau utilizãrii unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitãrii la delict si achizitionãrii de secrete comerciale de cãtre tertii care cunosteau cã respectiva achizitie implicã astfel de practici, de naturã sã afecteze pozitia comerciantilor concurenti pe piatã;
b) constituie secret comercial informatia care, în totalitate sau în conexarea exactã a elementelor acesteia, nu este în general cunoscutã sau nu este usor accesibilã persoanelor din mediul care se ocupã în mod obisnuit cu acest gen de informatie si care dobândeste o valoare comercialã prin faptul cã este secretã, iar detinãtorul a luat mãsuri rezonabile, tinând seama de circumstante, pentru a fi mentinutã în regim de secret; protectia secretului comercial opereazã atâta timp cât conditiile enuntate anterior sunt îndeplinite;
c) constituie fond de comert ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (mãrci, firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfãsurãrii activitãtii sale.

Art. 2. – Constituie concurentã neloialã, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea industrialã si de comercializare a produselor, de executie a lucrãrilor, precum si de efectuare a prestãrilor de servicii.

Art. 3
Incalcarea obligatiei prevazute la art. 1 atrage raspundere civila, contraventionala ori penala, in conditiile prezentei legi.

Art. 4. – Constituie contraventii urmãtoarele fapte, dacã nu sunt sãvârsite în astfel de conditii încât sã fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:
a) aborgat de Legea concurentei 21/1996 ;
b) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de cãtre un comerciant sau un salariat al acestuia, fãrã consimtãmântul detinãtorului legitim al respectivului secret comercial si într-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite;
c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigurã predarea unei mãrfi sau executarea unor prestatii în mod avantajos, cu conditia aducerii de cãtre client a altor cumpãrãtori cu care comerciantul ar urma sã încheie contracte asemãnãtoare;
d) comunicarea sau rãspândirea în public de cãtre un comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sale sau activitãtii acesteia, menite sã inducã în eroare si sã îi creeze o situatie de favoare în dauna unor concurenti;
e) comunicarea, chiar fãcutã confidential, sau rãspândirea de cãtre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mãrfurilor/serviciilor sale, afirmatii de naturã sã dãuneze bunului mers al întreprinderii concurente;
f) oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloialã sã poatã afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a obtine alt folos pentru sine ori pentru altã persoanã în dauna unui concurent;
g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legãturilor stabilite cu aceastã clientelã în cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant în scopul înfiintãrii unei societãti concurente care sã capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant în scopul dezorganizãrii activitãtii sale.

Contraventiile prevãzute la lit. a)-c) se sanctioneazã cu amendã de la 10.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevãzute la lit. d)-h), cu amendã de la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei. Actualizarea cuantumului amenzilor se face prin hotãrâre a Guvernului, în functie de rata inflatiei. Sanctiunea poate fi aplicatã si persoanelor juridice. Contraventiile se constatã, la sesizarea pãrtii vãtãmate, a camerelor de comert si industrie sau din oficiu, de cãtre personalul de control împuternicit în acest scop de Oficiul Concurentei, care aplicã si amenda.

În cazurile de concurentã neloialã ce afecteazã în mod semnificativ functionarea concurentei pe piata relevantã afectatã Oficiul Concurentei va sesiza Consiliul Concurentei pentru solutionarea cazului în conformitate cu dispozitiile Legii concurentei nr. 21/1996.

Oficiul Concurentei va transmite camerelor de comert si industrie teritoriale actele de decizie adoptate pentru cazurile de concurentã neloialã care constituie contraventie, conform prevederilor prezentei legi.

Prevederile alin. 1 se completeazã cu dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare, cu exceptia art. 13 si art. 25-27. Termenul de prescriptie este de 3 ani.

Art. 5. – Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendã de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei:
a) folosirea unei firme, inventii, mãrci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de naturã sã producã confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) punerea în circulatie de mãrfuri contrafãcute si/sau pirat, a cãror comercializare aduce atingere titularului mãrcii si induce în eroare consumatorul asupra calitãtii produsului/serviciului;
c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentãri a cãror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete în legãturã cu acestea, transmise autoritãtilor competente în scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;
d) divulgarea unor informatii prevãzute la lit. c), cu exceptia situatiilor în care dezvãluirea acestor informatii este necesarã pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului în care s-au luat mãsuri pentru a se asigura cã informatiile sunt protejate contra exploatãrii neloiale în comert, dacã aceste informatii provin de la autoritãtile competente;
e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de cãtre terti, fãrã consimtãmântul detinãtorului sãu legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;
f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de cãtre persoane apartinând autoritãtilor publice, precum si de cãtre persoane împuternicite de detinãtorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fata autoritãtilor publice;
g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mãrfuri/servicii purtând mentiuni false privind brevetele de inventii, mãrcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectualã cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile mãrfurilor, precum si cu privire la numele producãtorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

Prin mentiuni false asupra originii mãrfurilor, în sensul alin. 1 lit. g), se întelege orice indicatii de naturã a face sã se creadã cã mãrfurile au fost produse într-o anumitã localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteste mentiune falsã asupra originii mãrfurilor denumirea unui produs al cãrui nume a devenit generic si indicã în comert numai natura lui, în afarã de cazul în care denumirea este însotitã de o mentiune care ar putea face sã se creadã cã are acea origine.

Art. 6. – Persoana care sãvârseste un act de concurentã neloialã va fi obligatã sã înceteze sau sã înlãture actul, sã restituie documentele confidentiale însusite în mod ilicit de la detinãtorul lor legitim si, dupã caz, sã plãteascã despãgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislatiei în vigoare.

ART. 7
Actiunile izvorind dintr-un act de concurenta neloiala sint de competenta tribunalului locului savirsirii faptei sau in a carui raza teritoriala se gaseste sediul piritului sau inculpatului; in lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului piritului sau inculpatului.

La cererea detinãtorului legitim al secretului comercial instanta poate dispune mãsuri de interzicere a exploatãrii industriale si/sau comerciale a produselor rezultate din însusirea ilicitã a secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdictia înceteazã atunci când informatia protejatã a devenit publicã.

Art. 8. – Actiunea penalã în cazurile prevãzute la art. 5 se pune în miscare la plângerea pãrtii vãtãmate ori la sesizarea camerei de comert si industrie teritoriale sau a altei organizatii profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Oficiul Concurentei. În aplicarea prezentei legi Oficiul Concurentei va avea puterile de investigatie prevãzute la art. 39-46 din Legea concurentei nr. 21/1996.

ART. 9
Daca vreuna dintre faptele prevazute de art. 4 sau 5 cauzeaza daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este in drept sa se adreseze instantei competente cu actiune in raspundere civila corespunzatoare.
Daca fapta prevazuta de aceasta lege a fost savirsita de un salariat in cursul exercitarii atributiilor sale de serviciu, comerciantul va raspunde solidar cu salariatul pentru pagubele pricinuite, afara de cazul in care va putea dovedi ca, potrivit uzantelor, nu era in masura sa previna comiterea faptei.
Persoanele care au creat impreuna prejudiciul raspund solidar pentru actele sau faptele de concurenta neloiala savirsite.
Pentru luarea unei masuri ce nu sufera aminare se pot aplica dispozitiile art. 581 si art. 582 din Codul de procedura civila.

ART. 10
Prin hotarirea data asupra fondului, instanta poate dispune ca marfurile se chestrate sa fie vindute, dupa distrugerea falselor mentiuni.
Din suma obtinuta in urma vinzarii se vor acoperi mai intii despagubirile acordate.

ART. 11
O data cu condamnarea ori obligarea la incetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanta poate obliga la publicarea hotaririi, in presa, pe cheltuiala faptuitorului.

ART. 12
Dreptul la actiune prevazut de art. 9 se prescrie in termen de un an de la data la care pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tirziu de 3 ani de la data savirsirii faptei.

ART. 13
Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila sau, dupa caz, ale Codului de procedura penala.

ART. 14
Dipozitiile prezentei legi se aplica si persoanelor fizice sau juridice straine care savirsesc acte de concurenta neloiala pe teritoriul Romaniei.

ART. 15
Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 23 ianuarie 1991.

Lansare praline de ciocolata, 100% naturale, Special Edition by Cosmoflorist

Acum poti trimite prin www.cosmoflorist.ro cutii cu praline mix de 200g, 400g, 600 g, oriunde in Bucuresti cu livrare in aceeasi zi.

Pralinele noastre se diferentiaza net de orice alt tip de praline produse industrial atat prin finete, gust si prezentare dar si prin lipsa oricaror aditivi mai mult sau mai putin prietenosi. Pentru producerea acestor praline sunt folosite ingrediente selectionate cu grija, exclusiv naturale si inspiratia retetelor traditionale din Belgia si Franta.

Avem 9 sortimente de praline ce pot fi combinate in cele 3 cutii de 200g, 400g si 600g:
* Crema din fondant si menta in ciocolata neagra.
* Martipan cu fistic si ganache in ciocolata cu lapte, decorat cu fistic crud.
* Crema crocanta cu martipan si extract de cafea in ciocolata neagra
* Ganache cu fructul pasiunii si caramel in ciocolata cu lapte.
* Ganache caramel in ciocolata alba.
* Crema crocanta de migdale si alune de padure, ganache cu scortisoara in ciocolata cu lapte.
* Ganache cu portocale confiate in ciocolata neagra.
* Crema cu liquer Cointreau in ciocolata cu lapte.
* Ganache cu fistic, scortisoara si puree de visina in ciocolata cu lapte.

Cosmoflorist Romania, cea mai mare retea de florarii din Romania, iti ofera acum posibilitatea de a trimite flori in Romania si oriunde in lume, in mai putin de o zi. Acest lucru este posibil datorita partenerilor nostri din tara si din intreaga lume. Este vorba de 50 000 de florari cu experienta, specializati in realizarea de buchete si aranjamente florale, din peste 150 de tari.

Cum poti trimite flori? Simplu. Intra in oricare florarie personalizata cu insemnele Cosmoflorist sau acceseaza site-ul www.cosmoflorist.ro sau suna la call center-ul dedicat: 021 527 77 77 si poti alege dintre cele peste 100 de buchete si aranjamente florale ce pot fi trimise in maxim 4 ore in Romania sau in maxim 24 de ore oriunde in lume. Cosmoflorist garanteaza respectarea comenzii dumneavoastra si calitatea produselor livrate.

AIESEC Piteşti în parteneriat cu Jupiter City a organizat premierea concursului inedit numit ‘Recicliada’.

AIESEC Piteşti în parteneriat cu Jupiter City a organizat premierea concursului inedit numit ‘Recicliada’.

“Recicliada” face parte din proiectul ARGEŞ ÎN VERDE şi a constat într-o campanie de reciclare a hârtiei, cu scopul de a susţine ideea de reciclare. La acest concurs au participat atât şcolile generale cat şi liceele din Piteşti. Pe lângă reciclare, elevii au fost implicaţi în pregătirea unor creaţii pe teme prestabilite din domeniul dezvoltării durabile: un desen pe tema reciclarii, o machetă din materiale neconvenţionale, un spot video pentru licee şi o poezie pentru şcolile generale. Aceştia şi-au arătat măiestria prin creaţiile lor şi au dat dovadă de creativitate. Juriul a avut misiunea dificilă de a anunţa câştigătorii:
Cupa pentru locul 1 la secţiunea creaţie şcoli l-a obţinut Şcoala Generală Nr.10
‘Marin Preda’, locul 2 – Şcoala Generală Nr.15 şi locul 3 – Şcoala Generală Nr.8.
Cupa pentru locul 1 la secţiunea creaţie licee l-a obţinut Grupul Şcolar ‘Ion
Cantacuzino’, locul 2 – Colegiul Naţional ‘Zinca Golescu’ şi locul 3 – Grupul Şcolar ‘Mihai Viteazul’.
Premiile de popularitate pentru afişe au fost câştigate de Şcoala Generală Nr. 8 şi Colegiul Naţional ‘Zinca Golescu’, iar afişele alese vor fi expuse în majoritatea unităţilor de învăţământ până pe 15 iunie 2009.
Pe parte de colectare de hârtie reciclată, şcoala şi liceul care au strâns cea mai mare cantitate raportată la numărul de elevi au fost Şcoala Generală Nr. 8 şi Colegiul Naţional “Zinca Golescu’. Toate persoanele implicate în proiect au primit diplome de participare iar şcolile şi liceele câştigătoare aflate pe podium au primit cupe şi diplome speciale. Prima editie a “Recicliada” a reprezentat un adevărat succes, fiind reciclate în total 10 tone de hârtie, salvând astfel 170 de copaci de la tăiere. Cel mai important rezultat al acestei campanii a fost însă sensibilizarea tinerilor şcolari şi liceeni din judeţul nostru asupra problemelor de mediu.
Proiectul “Argeş în Verde” continuă şi în următoare perioadă cu scopul de a ajuta la dezvoltarea durabilă a judeţului nostru. Mai multe informaţii despre activităţile viitoare veţi putea găsi şi pe site-ul proiectului, www.argesinverde.ro.

AIESEC, cea mai mare organizatie studenteasca din lume, este platforma internationala destinata tinerilor ce vor sa isi descopere si sa isi dezvolte potentialul pentru a avea un impact pozitiv in societate.

Lipsa de comunicare din viața reală, între părinţi, copii şi profesori, favorizează riscurile şi fraudele pe Internet.

Partenerii proiectului ‘Siguranța Tinerilor pe Internet’ (Microsoft România, Salvaţi Copiii, MECT, IGPR, Fundaţia Nadia Comăneci şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS) au prezentat astăzi, în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional I.L. Caragiale din Capitală, o lecţie de navigare în siguranţă pe Internet şi un bilanţ asupra proiectului de utilizare a resursei de e-learning Tineri în siguranţă pe Internet.

Proiectul Tineri în siguranţă pe Internet, unicat în România, îşi propune educarea copiilor şi părinţilor în ceea ce priveşte siguranţa navigării pe Internet. Lecţia a fost prezentată de Sanda Foamete, SNR Manager de Programe Educaţionale, Microsoft România.

Este foarte important să fie făcut primul pas: comunicarea între adulţi şi minori. Vrem să ajutăm comunitatea educaţională preuniversitară să conştientizeze importanţa comunicării. Comunicarea este abecedarul navigării sigure pe Internet. Internetul oferă resurse de învăţare, dar conţine şi capcane. Prin modelul de instruire în cascadă, noi, partenerii proiectului instruim adulţii, pe părinţi şi educatori, iar aceştia ştiu cel mai bine cum să-i înveţe pe copii să se ferească de pericolele potenţiale din Internet.

Cursanţii au fost părinţi, învăţători şi profesori din câteva şcoli din Sectorul 1 al Capitalei. Printre ei, Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, Mihaela Geoană, Președinte Focus, dar şi Nadia Comăneci. Celebra gimnastă s-a implicat activ încă de la lansarea proiectului, în campania de educare a părinţilor pe tema navigării pe Internet.

Este necesar să folosim computerul în avantajul nostru. Arătînd copilului nostru că suntem interesat de preocupările lui şi că vrem să îl ajutăm, putem deveni prietenul şi confidentul lui, fie că este vorba de lumea virtuală sau de cea reală.
Socializarea devine mai uşoară cu ajutorul tehnologiilor moderne şi tocmai de aceea noi, în calitate de părinţi, trebuie să îi ajutăm pe copiii noştri să se ferească de capcanele Internetului. Campania ‘Siguranța Tinerilor pe Internet’ răspunde foarte bine acestei realităţi şi acestei nevoi şi mă bucur să mă număr printre susţinătorii ei, a afirmat Nadia Comăneci.

Dna Mihaela Geoană a explicat de ce resursa e-learning este găzduită pe site-ul Centrului Focus.

Ne bucurăm sa găzduim acest modul de e-learning pe site-ul nostru, deoarece o componentă importantă a activității Centrului Focus este prevenirea exploatării sexuale a copiilor. Exploatarea sexuală îşi poate avea originile în necunoaşterea de către copii a simplelor proceduri de navigare în siguranță pe Internet.

Din momentul lansării oficiale, în 14 aprilie 2008, resursa e-learning a fost susţinută şi prin derularea pe litoral, în perioada verii, a unei campanii de prevenire a dispariţiei minorilor şi de educare pentru creşterea siguranţei online a acestora. Campania intitulată Siguranţa copilului tău depinde mai ales de tine a inclus distribuirea de către poliţişti, pe plajă a unor evantaie cu reguli privind siguranţa copilului, în general şi siguranţa online.

Având în vedere numărul mare de beneficiari direcți precum şi modalitățile deosebite prin care au fost transmise informațiile, putem spune că, cea de-a treia etapa a Campaniei de pe litoral şi-a atins obiectivele propuse. Din punct de vedere preventiv este esențial ca atât copiii cât şi părinții să cunoască, pe de o parte riscurile pe care le presupune un acces necontrolat la internet iar, pe de altă parte, soluțiile existente pentru ca aceste riscuri sa fie diminuate.

Salvaţi Copiii a organizat Întâlnirea Anuală a Copiilor – Tabără de lucru – Drepturile Copilului, în cadrul căreia mai mulţi copii au fost informaţi despre obiectivele proiectului. Proiectul a inclus de asemenea, începând cu luna septembrie, primele acţiuni de instruire în cascadă. Au fost instruiţi voluntari Microsoft, ofiţeri judeţeni IGPR din cadrul departamentului de Prevenire şi inspectori şcolari judeţeni de diferite discipline.

Tineri în Siguranța pe Internet a avut un ecou foarte puternic atât în rândul părinților, tutorilor, profesorilor, dar şi al copiilor. Daca adulţii au solicitat sfaturi despre cum pot să-şi protejeze mai bine copilul, copii au fost foarte curioși să afle o practică sigură de a naviga pe Internet, care s-a tradus prin numeroasele întrebări de tipul ‘E bine să…?’. Lecţiile găzduite de Focus au generat un număr mare de vizitatori. În prima săptămână, după lansarea site-ului am fost nevoiţi să mărim viteza de conexiune la Internet, datorită numărului mare de accesări simultane, peste 800. Am monitorizat site-ul din luna iulie şi până acum s-au înregistrat aproximativ 4000 de vizitatori, a declarat Patrick Danilevici, Director Comunicare – Focus.

În această toamnă a avut loc prima întâlnire a Bordului Director al Proiectului European Safer Internet şi s-a constituit grupul de instruire la nivel naţional Sigur Info, format din reprezentanţi ai fiecărui partener al proiectului. Grupul Sigur Info va prelua acţiunile de instruire la nivel naţional a profesorilor şi părinţilor cu privire la beneficiile proiectului.

În noul context, al tehnologizării comunicării între oameni, considerăm că toţi copiii trebuiesc sprijiniţi pentru a-şi forma o atitudine responsabilă şi securizantă în ceea ce priveşte utilizarea Internetului, a calculatorului şi telefonului mobil, pentru a evita riscurile inerente acestei activităţi sau pentru a fi ajutaţi să depăşească situaţiile abuzive la care pot fi supuşi. Jocurile, muzica, filmele preferate, comunicarea cu prietenii sau colegii de şcoală, temele asistate de calculatorul şi Internet reprezintă oportunităţi ideale de dezvoltare individuală şi de grup, însă ele pot avea şi efecte nedorite pe care încercăm să le surprindem în activităţile ce urmează, a declarat George Roman, Director de Programe Salvati Copiii.

Resursa de e-learning Tineri în siguranţă pe Internet aduce noi componente metodice adresate învăţătorilor şi diriginţilor pentru orele de dirigenţie şi comunicare.

Resursa este găzduită de site-ul Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS: www.copiidisparuti.ro/lectii.

Proiectul Tineri în siguranţă pe Internet este iniţiat de Microsoft România, în parteneriat cu Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, Salvaţi Copiii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, IGPR şi Fundaţia Nadia Comăneci. Proiectul este promovat prin programul Microsoft Parteneri pentru Educaţie.

Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploatati Sexual-FOCUS s-a constituit în ianuarie 2007 ca persoană juridică romană de drept privat, neguvernamentală, non-profit, apolitică, fără scop patrimonial, autonomă şi independentă. Scopul principal al asociaţiei este iniţierea de demersuri în vederea prevenirii şi soluţionării cazurilor referitoare la copiii dispăruţi sau exploatati sexual.

Centrul este operaţional din 25 mai 2007, de la semnarea Protocolului de colaborare cu IGPR şi are o intervenţie complementară, sprijinind autorităţile statului în demersurile lor.

La un an de la începerea activităţii sale, FOCUS este astăzi membru al Federaţiei Europene pentru Copii Dispăruţi şi Exploatati Sexual (MCE) şi al Centrului Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploatati (ICMEC).

Ce a insemnat “amenintarea” FREE HUGS ?

Vinerea trecuta am oferit imbratisari gratis si am primit in schimb multe zambete … exact ceea ce ne-am dorit! Ne-am dat seama insa ca e nevoie sa facem mai mult de atat: o campanie de constientizare a lucrurilor bune, simple, pe care tindem sa nu le apreciem la justa valoare. Am strans in randurile de mai jos impresiile celor care au participat ca voluntari, sau care s-au lasat imbratisati. Prin acest eveniment, Lumebuna.ro incepe o campanie de recunoastere a efectelor benefice pe care le aduce voluntariatul in cadrul FREE HUGS. Am obtinut ceea ce s-a dorit initial: zambete pe chipurile trecatorilor intr-o zi obisnuita. Am constatat ca un lucru atat de simplu, care ne este oricand la indemana, poate schimba perspective. In 2009 LumeBuna.ro va pregati o campanie mai ampla, pentru care primim inscrieri pe adresa freehugs@lumebuna.ro.

Aproximativ 3000 de persoane au primit imbratisari gratuite in cadrul evenimentului FREE HUGS organizat pe 30 octombrie in 13 orase din tara, de catre Lumebuna.ro, in colaborare cu AIESEC si Anotimpul5.
Evenimentul s-a bucurat de o larga participare si a fost bine primit de public, iar cel mai frumos mod de a prezenta ce inseamna de fapt FREE HUGS (“Imbratisari gratuite”) este chiar prin impresiile participantilor, ale celor care s-au implicat direct in aceasta actiune.

Din perspectiva Lumebuna.ro, FREE HUGS este o experienta frumoasa pentru toti cei care au fost atinsi in vreun fel de „amenintarea imbratisarilor gratuite” (asa cum a fost numit evenimentul de Valentin Panduru pe www.alternativ.ro)
Fiecare dintre cei 100 de voluntari care au participat la FREE HUGS de pe 30 octombrie, a resimtit altfel evenimentul, a avut o experinta unica si demna de a fi impartasita. Pentru ca nu putem reda toate impresiile, va prezentam o parte din acestea.

„A fost foarte fain. Am avut o zi pliiina, si ciudat (sau de fapt nu) nu m-am simtit deloc obosit seara tarziu. Am imbratisat fff multa lume. M-au surprins timisorenii, despre care nu credeam ca sunt asa de abordabili. De atunci ii imbratisez pe toti cu care ma intalnesc…” – Mihai Panainte, Student si Membru AIESEC Timisoara
Universitatea Politehnica Timisoara – Facultatea de Electronica si Telecomunicatii (ETC)

„M-au imbratisat numai oameni draguti si am avut foarte clar sentimentul ca ce facem are un sens. …am fost foarte fericita cand am intalnit oameni care au inteles asta si rezonat cu ceea ce faceam noi. O doamna mi-a spus ca demult nu a mai zambit cum a zambit ieri datorita actiunii noastre. …desi erau multi care refuzau imbratisarile, totusi ideea de a primi imbratisari ii facea sa zambeasca aproape pe toti. Pe mine una, m-a entuziasmat foarte mult, mi-a dat multa energie, m-am simtit bine, vesela, optimista, utila :). Si ma gandesc ca daca macar jumate din cei care au dat free hugs au simtit la fel tot am facut ceva ;).” – Anca Priscila Bilbie, Studenta, Academia de Studii Economice Bucuresti – Facultatea de Marketing

„:)…mi-a placut la nebunie ideea…astazi cand am iesit din facultate(cluj) i-am zarit si m-am indreptat spre unul dintre freehugeri. mi-a prins foarte bine , m-a inveselit si zambeam de una singura pe strada:)..Succes!” – Szabo Timea, studenta,Universitatea Babes Bolyai ,Cluj-Napoca

„M-am simtit fericita. Am zambit toata ziua. Am uitat si de frig si ca batea vantul si ca imi era foame, sete. Pur si simplu traiam momentul. Imi plac mult copii si astazi am avut ocazia sa fiu mai mult in preajma lor, sa ma joc cu ei, sa vorbesc cu ei si sa ii iau si in brate. Ma simt bine si in preajma batraneilor care iti zambesc din suflet si te strang in brate cu toata caldura lor. A fost, pentru mine cel putin, o zi in care m-am simtit OM.” – Bianca Macovei, Studenta, Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Sectia Litere, Departamentul de Jurnalism

„…foarte fain …ce a contat cel mai mult au fost oamenii pe care i-am cunoscut si deja ne-am imprietenit, copilasii mici si dragalasi care ne imbratisau si persoanele care chiar ne zambeau din suflet cand le dadeam un mare hug. Asta pentru ca ei chiar aveau nevoie. Mi-a placut foarte mult!” – Dinica Emilia, eleva, Liceul de Arta ‘Marin Sorescu’ Craiova

70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ

Un procent de 70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ, nici dacă salariile profesorilor s-ar majora cu 50%, arată datele unui sondaj realizat în perioada 30-31 octombrie pe un eşantion de 4000 de persoane care au accesat site-ul de recrutare resurse umane www.YourJob.ro.

Un procent de 70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ, nici dacă salariile profesorilor s-ar majora cu 50%, arată datele unui sondaj realizat în perioada 30-31 octombrie pe un eşantion de 4000 de persoane care au accesat site-ul de recrutare resurse umane www.YourJob.ro.

Dintre aceştia, 65% sunt persoane care îşi caută un loc de muncă, iar restul de 5% sunt persoane care nu şi-ar părăsi actualui job pentru a lucra în învăţământ.Cei mai mulţi dintre cei care nu ar accepta să lucreze în învăţământ , un procent de 80%, sunt tineri cu vârste între 18 şi 35 de ani. Dintre cei care au spus că ar lucra în învăţământ, 75% au peste 35 de ani.

Mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns că ar lucra în învăţământ, adică 67% sunt femei.

Alte informaţii utile
Pshiologul Clara Ruse, consilier www.YourJob.ro, spune că motivele pentru care nici persoane care îşi caută un loc de muncă nu ar accepta să lucreze în învăţământ ţin, pe de o parte de stressul pe care îl presupune lucrul cu copiii, contactele cu părinţii acestora şi necesitatea unei continue formări profesionale, şi pe de altă parte, vinovate sunt veniturile mici care pentru un profesor debutant nu depăşesc 800 de RON.

Psihologul precizează că mulţi profesori ajung să se pensioneze înainte de termen, fie să aibă tulburări comportamentale sau psihosomatice cauzate de stress. ‘Uneori ni se pare dificil să avem în grijă chiar şi un copil mai ales când vine vorba să-i impunem limite, să-l disciplinăm, însă un profesor este direct răspunzător pentru ceea ce li se întâmplă elevilor, inclusiv în timpul pauzelor, nu doar în timpul orelor’, explică psihologul.

Mai mlt, norma de predare a unui profesor este de 18 ore pe săptămână – muncă efectivă, la care se adaugă şi orele suplimentare de pregătire a elevilor în anii terminali, lucrările de corectat, temele elevilor, orele pentru pregătirea continuă, elaborarea de planificări, proiecte de lecţie, concursuri de obţinere a gradelor didactice, adică mai mult de 40 de ore pe săptămână de muncă efectivă.

Lipsa de materiale didactice şi uneori chiar şi lipsa unor condiţii propice actului învăţării sunt motive în plus de nemulţumire. Presiunea din ultima vreme din scena politicului şi cazurile de violenţă din şcoli contribuie şi ele la crearea unei stări de frustrare în rândul celor care sunt deja profesori şi îi indepărtează pe cei care ar putea deveni dascăli.
Nici în condiţiile unei măriri de 50% a salariilor care în acest moment pentru un profesor debutant este în jur de 800 RON, numărul doritorilor nu poate fi mare pentru că salarilul nu justifică munca depusă la şcoală şi nici stressul la care sunt supuşi profesorii, spune psihologul Clara Ruse.

Despre YourJob.ro
YourJob.ro este primul serviciu de recrutare de resurse umane din Romania care are integrat un serviciu video de prezentare a candidaţilor. Pe langa CV-ul clasic, în varianta text, candidatii au posibilitatea de a-şi crea un Video CV.

Şansele de angajare ale unei persoane care îşi crează şi un Video CV sunt mult mai mari decât ale unei persoane care prezint doar un CV clasic. De asememea, YourJob.ro ofera companiilor, printr-o prezentare video, oportunitatea de a-i arăta candidatului locul unde va lucra.

YourJob.ro este primul serviciu de recrutare din Romania care are integrat un serviciu video de prezentare a candidaţilor. Pe langa CV-ul clasic, în varianta text, candidatii au posibilitatea de a-şi crea un Video CV.
Şansele de angajare ale unei persoane care îşi crează şi un Video CV sunt mult mai mari decât ale unei persoane care prezint doar un CV clasic. De asememea, YourJob.ro ofera companiilor, printr-o prezentare video, oportunitatea de a-i arăta candidatului locul unde va lucra.

In Cernavoda, copacii poarta nume

Nuclearelectrica SA a lansat un program de educatie ecologica dedicat copiilor din Cernavoda. Peste 120 de elevi s-au inscris cu mult entuziasm ca voluntari in cadrul campaniei “Primeste un arbore in familia ta”.

In prima etapa de plantare, care a avut loc pe 17 octombrie 2008, in curtea liceelor teoretic “Anghel Saligny”, Liceul Energetic si Scoala Generala numarul 4, din Cernavoda, 50 de elevi au plantat 50 de puieti de copaci si arbusti carora le-au dat nume si le-au facut promisiunea ca ii vor ingriji constant.

Aceasta actiune de responsabilitate social corporativa a fost apreciata de catre comunitatea locala, motiv pentru care SN Nuclearelectrica SA a organizat a doua etapa de plantare cu alti copii voluntari inscrisi in campanie, din cadrul scolilor generale 1, 2 si 3 din Cernavoda. Micii ecologisti au beneficiat in acelasi timp de o educatie ecologica cat si de sfaturi practice privind ingrijirea mediului inconjurator pe care le-au aplicat chiar la fata locului.

Pe 4 noiembrie 2008 a avut loc a doua etapa de plantare din cadrul campaniei “Primeste un arbore in familia ta”. In curtea centralei de la Cernavoda reprezentanti ai managementului au ajutat copii sa planteze puieti de measteacan, salcie, arbori decorativi, stejar. Impreuna le-au dat nume iar copii au promis ca vor avea grija de dezvoltarea lor in timp. Primul copac plantat de domnul director al Centralei Nucleare, dr. ing. Ionel Bucur a primit numele Atomicul.

Nuclearelectrica prin insasi natura activitatii sale de producere a energiei electrice prin procedeu nuclear reprezinta un exemplu pentru ziua de maine, in care mediul va fi protejat de emisiile de carbon. Aceasta campaniei de responsabilizare a tinerei generatii in spiritul protejarii naturii se doreste a fi un demers de durata, cu posibilitati de continuare si diversificare a tematicii.

Evenimentul a fost conceput si organizat de Strategicom Consult.

SN ‘Nuclearelectrica’ S.A. este operatorul centralei nucleare de la Cernavoda si al Fabricii de combustibil Nuclear de la Pitesti. Cu cele doua unitati nucleare in functiune, Nuclearelectrica este al doilea mare producator de energie electrica din Romania, asigurand aproximativ 18% din necesarul intern.

Strategicom este firma de consultanta de comunicare corporate. In cei cinci ani de activitate, domeniile in care creativitatea si strategia au generat rezultate notabile au cuprins: agricultura, energie, farmaceutice, produse de larg consum, consultanta imobiliara, ONG-uri, retail, telecom, IT, avocatura, resurse umane, organizare targuri si expozitii.

Promotii in Valea Cascadelor: gresie si faianta la jumatate de pret

A aparut revista Promotii in Valea Cascadelor numarul 2. Revista Promotii in Valea Cascadelor, inspirata din modelul materialelor promotionale oferite de marile lanturi de supermarketuri, publicatia isi propune sa popularizeze brandul Valea Cascadelor, sa aduca la cunostinta publicului larg oferta si facilitatile zonei, sa informeze si educe publicul pentru alegerea celor mai potrivite solutii de amenajari, constructii si finisaje.

Pe langa ofertele promotionale ale magazinelor din zona veti putea citi articole utile si interesante despre produsele zonei si despre calitatea lor, veti putea afla orarul de functionare a magazinelor, detalii despre complexele comerciale ale zonei.

Datorita metodei gratuite si controlate de distributie – stradal, zonal, prin e-mail, in format electronic, abonatilor la newsletterul ValeaCascadelor.RO si disponibila on-line, pe site, revista va ajunge in mainile clientilor interesati de zona Valea Cascadelor.

In numarul doi, care acopera luna noiembrie, va invitam sa cititi:

PARCHET SI ACCESORII IN VALEA CASCADELOR
Oferta din zona: peste 60 de magazine specializate in comercializarea pardoselilor laminate si a parchetului masiv si stratificat.

GRESIE SI FAIANTA LA JUMATATE DE PRET
De vorba cu dl Catalin Rotaru, Marketing Manager Delta Design, despre lichidarile de stoc si preturile lor speciale.

PORTALUL VALEACASCADELOR.RO
70 000 de clienti in 12 luni sau cum poate un site bine gandit si bine facut sa aduca sute de oamenii la tine in magazin.

ALEGEREA MODELELOR DE GRESIE SI FAIANTA
O ierarhizare a acestor modelelor de gresie si faianta care va va ajuta sa, astfel incat alegerea acestora sa fie usoara si potrivita cu dorintele dvs. de amenajare.

COMPLEXURI COMERCIALE IN VALEA CASCADELOR
Pozitionare, acces, programul magazinelor, localizarea complexurilor comerciale.

Amplasata in zona de nord-vest a Bucurestiului, Valea Cascadelor si-a depasit demult statutul de strada. Concentratia mare de oferte din domeniile constructiilor, finisajelor si amenajarilor a reusit sa transforme proportiile strazii, revarsandu-se peste limitele acesteia. Astfel, de peste 15 ani, Valea Cascadelor s-a dezvoltat continuu ca zona comerciala, fiind perceputa in prezent ca cea mai importanta zona comerciala a Capitalei orientata strict pe produsele amintite.

Batalia comerciantilor pentru parterul de bloc

Desi traim in epoca mall-urilor, spatiile comerciale de la parterurile blocurilor sunt inca o optiune foarte satisfacatoare pentru multi comercianti.

Banci, casino, internet cafe, farmacii, patiserii, cafenele si chiar restaurante – din aceste directii vin cele mai multe solicitari pentru inchirirea spatiilor amenajate la parter de bloc. Pentru toti acestia, cel mai important criteriu de selectie este “vadul”, un , specifica reprezentatii companiei de consultanat EuroMetropola.

Bineinteles ca preferintele chiriasilor nu se rezuma numai la amplasament, ci si la alte caracteristici, precum suprafata totala a spatiului, si mai ales dimensiunea vitrinei, dar si dotarile si facilitatile. De exemplu, regulile de functionare pentru farmacii sunt destul de restrictive: obtinerea licentei de functionare in acest domeniu este oricum o procedura anevoioasa, iar spatiul trebuie sa indeplineasca anumite criterii, sa aiba o suprafata minima de 50 mp sis a dispuna de apa curenta. “In cazul spatiilor comerciale de la parter de bloc, nu renumele locatiei este cel care dicteaza pretul chiriei: cu 19 euro/mp poti inchiria si in Baneasa, dar si in apropierea de Piata Muncii”, precizeaza EuroMetropola.

Suprafetele solicitate de catre client sunt din cele mai diverse, in functie de specificul activitatii: “o casa de amanet/schimb valutar sau covrigarie/ patiserie pot functiona cu usurinta si intr-un spatiu ce nu depaseste 8 mp. Ca si in cazul apartamentelor, proprietarii negociaza mai usor atunci cand au spatii cu suprafete mari, care nu-si gasesc cu usurinta chiriasi, deci pretul pe mp scade in functie de suprafata. De exemplu, in zona Pantelimon, in acelasi perimetru, un spatiu de 785 mp se inchiriaxa pentru 40 euro/mp, pe cand pentru unul mai mic de 57 mp, pretul este de 50 euro/mp”, aduga consultantii EuroMetropola

Un alt exemplu relevant, in zona Piata 1 Mai, proprietarul unui spatiu comercial de 2000 mp amplasat la parterul unui bloc a acceptat sfatul consultantilor EuroMetropola de a diviza suprafata pentru a a gasi mai usor chiriasi. Astfel, in 1000 mp functioneaza acum un showroom cu instalatii sanitare, urmand ca pentru restul suprafetei sa-i gasim un al doilea client. Pretul de inchiriere este de 30 euro/mp.

Perioada contractului de inchiriere variaza de la 3 la 10 ani, in functie de domeniul de activitate, de investitiile pe care le face chiriasul in respectivul spatiu. In general, chiriasii de cursa lunga sunt bancile care isi doresc sa-si asigure o locatie pentru urmatorii 10 ani.

Consultantii EuroMetropola precizeaza ca ofertele pentru vanzare nu sunt la fel de numeroase precum cele pentru inchiriere, proprietarii preferand sa le pastreze ca pe un business care genereaza cash flow lunar – valoare comerciala creste, mai ales ca numarul ofertelor este destul de limitat, iar venitul din chirie este unul constant. Cei care cumpara in scopul investitiei au in vedere rata de amortizare (yield), care in cazul spatiilor comerciale se situeaza in jurul valorii de 8%, calitatea chiriasilor, perioada contractelor de inchiriere.

Saphire Residence

Axa Estate anunta lansarea oficiala a site-ului Saphire Residence unde gasiti toate informatiile necesare privind noul proiect rezidential din zona Herastrau a capitalei, derularea acestuia dar si detalii privind modalitatea de achizitionare a unui imobil in 7 pasi direct de la dezvoltator. Va veti convinge de superioritatea proiectului dezvoltat de o echipa multinationala care reuneste expertiza locala a AXA Group si standardele de design interior ale Ayron Contract, unul dintre cei mai prestigiosi jucatori din domeniu.

Pus sub semnul puterii si al onoarei, proiectul propus de Axa Estate este un produs de varf destinat celor care stiu sa pretuiasca armonia spatiilor, puritatea designului, eleganta materialelor si calitatea solutiilor constructive.

Imaginea si superioritatea calitatii proiectului sunt reflectate in imaginea site-ului, constructia si functionalitatea acestuia fiind gandite pentru a facilitat accesul la informatii corecte si in permanenta actualizate dar mai ales pentru a va permite configurarea propriului sistem de rate oferit de catre dezvoltator.

Puteti apela la consiliere si la personalul Axa Estate, in permanenta la dispozitia dvs cu informatiile necesare alegerii simple si eficiente a produselor financiare adecvate si a imobilului potrivit.

Convingeti-va de calitatea executiilor si a solutiilor de design interior , decoratiuni si mobilier propuse de Ayron Contract, companie cu sediul in Milano, Italia, care a adunat pana in prezent lucrari de referinta in Italia, Dubai si Romania.

AXA Estate Studio răspunde necesitatii de promovare a proiectelor dezvoltate de grupul AXA, fondat in 1997 si care in prezent cuprinde 6 firme a caror activitate se desfasoara in domeniile: investitii si dezvoltari de proiecte imobiliare, proiectare si consultanta, constructii si project management, materiale pentru constructii si finisaje, consiliere imobiliara si consiliere financiara.

Grupul AXA reuseste astfel sa sprijine in intregime orice investitie imobiliara.

Scorpion prezinta oferta speciala Volkswagen Polo

Pentru fiecare Volkswagen Polo achizitionat pana la finalul anului de la Scorpion, clientul beneficiaza de un bonus de 500 Euro inclusiv TVA, pentru orice motorizare. Mai mult, pentru Polo Happy de 60 CP, bonusul este de 572 Euro inclusiv TVA.

Detalii actiune:
• Nu trebuie sa detineti o rabla;
• Bonus de pana la 572 de Euro inclusiv TVA;
• Actiunea se refera la toate modelele Volkswagen Polo;
• Actiunea este valabila pana la data de 31 decembrie 2008, in limita stocului disponibil.

Pentru detalii suplimentare va asteptam in noul showroom Volkswagen Scorpion din Calea Moldovei nr. 16 din Focsani.

Inca din 1998 SCORPION este distribuitor Volkswagen si Audi pe judetele Vrancea, Galati si Braila
Experienta dobandita in acest timp garanteaza calitatea tuturor serviciilor pe care le oferim:
– ‘One Stop Shop’ – finantare, asigurare si servicii post-vanzare. Pe toata durata contractului de finantare – in leasing sau credit – clientul beneficiaza de consultanta specializata atat din partea companiei noastre cat si din partea personalului Porsche Bank.
– service complet pentru intreaga gama de autoturisme Volkswagen si Audi;
piese de schimb din stoc sau la comanda.
Noul showroom-ul Scorpion Exim din Focsani, Calea Moldovei nr.16 va asteapta zilnic, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Pentru orice intrebari, consultantii nostri de vanzari si service va stau la dispozitie la telefoanele:
0237 – 236.866 – Romtelecom centrala;
0237 – 236.868 – Receptie directa Mecanica;
0237 – 236.869 – Receptie directa Tinichigerie;
0721 – 330.395 – Mobil Vodafone;
0740 – 046.460 – Mobil Orange.
De asemenea, va asteptam showroom-ul Scorpion din Galati, Str. Brailei nr. 269, de luni pina vineri intre orele 8-20 si sambata intre orele 8-13.
Secretariat: 0236-44 00 00
Vanzari VW: 0236-49 92 94
Programari Service: 0236-44 00 01
0236-44 00 02
Fax: 0236-44 44 99
Tractari non-stop: 0731-24 02 40

MINIGOLFUL – investitie profitabila pentru agrementul turistic romanesc

Minigolful, activitate de vacanta indragita de persoane de toate varstele, este din ce in ce mai des intalnit in hotelurile si parcurile din Romania.

City Golf Romania este primul distribuitor de piste de minigolf din Romania si sustinator al procesului de dezvoltare a industriei de agrement turistic din Romania.

In acest sens, City Golf Romania a montat in doar cateva luni de la intrarea pe piata romaneasca, terenuri de minigolf in hoteluri si parcuri din Eforie Nord (Hotel Europa 4*), Mangalia (Tabara de Tineret), Tusnad (Pensiunea Iris) etc.

Beneficiile constatate de clienti au fost:
• Cresterea veniturilor prin introducerea Minigolfului in oferta de servicii turistice
• Cresterea veniturilor complementare Minigolfului, precum cele provenite din alimentatie
• Cresterea numarului de clienti si fidelizarea acestora, precum si atragerea de clienti noi datorita faptului ca Minigolful este un sport foarte apreciat, ce poate fi practicat atat de copii, cat si de persoane in varsta
• Garantia unor produse de calitate, rezistente in timp si la intemperii, realizate in conformitate cu cele mai inalte standarde de calitate ale UE si ale normativelor internationale din domeniul turismului si agrementului turistic, fiind omologate de World Minigolf Federation.

Din punct de vedere financiar, pistele de minigolf reprezinta o investitie amortizabila in cel mult 1-2 ani, devenind veritabile generatoare de profit si dezvoltand totodata si alte activitati comerciale si de alimentatie publica conexe. Durata medie de viata fara cheltuieli majore pentru intretinere este estimata la 5-8 ani, iar rata profitului pe aceasta activitate devine astfel deosebit de motivanta.

Produsele City Golf Romania – piste de minigolf, crose, mingii, obstacole traznite, toate in diverse variante si modele – pot fi vazute si testate in cadrul Targului International EXPO SPORT si AGREMENT, Pavilion 45, stand 02, in perioada 23-26 octombrie 2008.

CITY GOLF ROMANIA este unic distribuitor pentru Romania si Bulgaria al produselor firmei City Golf AB Suedia.

Firma suedeza este prima companie de profil din Europa, fiind infiintata cu peste 64 de ani in urma. Totodata firma face parte din prestigioasa asociatie World Mini-Golf Federation.

Produsele oferite de CITY GOLF ROMANIA sunt piste de minigolf pentru agrement si competitie, realizate in conformitate cu cele mai inalte standarde de calitate ale UE si ale normativelor internationale din domeniul turismului si agrementului turistic, fiind omologate de WM-GF.

Tabara de schi 9 zile

Parang- 02 Ianuarie 2009 – Pentru perioada de iarna, echipa de instructori de schi ai Professional Team va ofera tabere de schi in Parang timp de 9 zile in perioada 2-10 ianuarie.
Mai multe amanunte pe www.professionalteam.ro .

Pentru perioada de iarna, echipa Professional Team va ofera tabere de schi in Parang timp de 9 zile in perioada 2-10 ianuarie.
Grupa minima 5 persoane.
Tarif: 1340 RON
La acest pret oferim: cazare si mese pentru noua zile (vineri-sambata) la pensiune în statiunea Parang , camere de 2 sau 4 locuri cu baie proprie, instructor specializat de schi timp de minim 5 ore pe zi, contra-valoarea transportului pe cablu, premii si DVD-uri cu pozele si filmul taberei .NU este inclus transportul pana in orasul Petrosani. Nu este inclusa contra-valoarea inchirierii echipamentului de schi.
Taberele se vor incheia cu un concurs de schi. Copiii participanti vor primi premii si diplome de absolvire a cursului de schi.
Mai multe amanunte pe www.professionalteam.ro .

Firma afiliata la Asociatia de Ecoturism din Romania.Colaborator al Parcului National Piatra Craiului. Dorim dezvoltarea unui turism durabil. Programele noastre se adreseaza tinerilor (tabere si excursii la munte), iubitorilor faunei salbatice (wildlife), firmelor (team building) si a celor interesati de istoria sasilor din Transilvania (bisericile fortificate). Mai multe amanunte pe www.professionalteam.ro .

Bogdan Costescu
0745999412
0730653747

UNITĂŢILE DE PROCESARE GRAFICĂ NVIDIA ECHIPEAZĂ NOILE NOTEBOOK-URI DE GAMING ASUS

Unitatea de procesare vizuală NVIDIA GeForce 9700M GT dotează noile notebook-uri de gaming ASUS G50 şi G71

SANTA CLARA, CA—23 OCTOMBRIE 2008—Împătimiţii jocurilor pe notebook se pot bucura în sfârşit de ultima generaţie de jocuri care puteau fi rulate numai pe PC, odată cu lansarea noilor sisteme ASUS care beneficiază de puterea grafică superioară oferită de GPU-urile NVIDIA. Noile notebook-uri de gaming ASUS G71 şi G50 sunt dotate cu unitatea de procesare vizuală (GPU) NVIDIA GeForce 9700M GT care le permite utilizatorilor să experimenteze la un nivel avansat de realism ultima generaţie de jocuri. Asemeni tuturor unităţilor de procesare vizuală NVIDIA, şi unitatatea de procesare vizuală pentru notebook NVIDIA 9700M GT trece de simpla “accelerare grafică”, beneficiind de tehnologii precum NVIDIA PhysX™, accelerare video şi procesare foto – capacităţi avansate denumite generic “Graphics Plus™”.

“Plecând de la componente, seria G de notebook-uri cu unităţi de procesare vizuală GeForce a fost special creată pentru a le oferi pasionaţilor de jocuri cele mai performante şi inovatoare soluţii de gaming de astăzi,” a declarat Tony Chen, General Manager, ASUS Notebook Business. “În plus, cu viitoarele actualizări de drivere, utilizatorii notebook-urilor din Seria G vor putea experimenta una dintre cele mai avansate soluţii de gaming – fizica accelerată de GPU.”

Laptopul ASUS G71, conceput pentru segmentul de gaming premium, dispune de un display de 17 inci şi suportă până la 4GB de memorie DDR2 800 MHz SDRAM; până la un TerraByte (1024 MB) spaţiu de stocare pe hard disc şi, nu în ultimul rând, o gamă variată de procesoare Intel Core2 Duo şi Quad Core.

Modelul ASUS G50 combină unitatea de procesare vizuală cu 32 de nuclee GeForce 9700M GT cu un procesor Intel, astfel încât utilizatorii pot beneficia de o soluţie de gaming excelentă la un preţ redus. Laptopul G50 dispune de un ecran de 15,4 sau 15,6-inci, cântăreşte numai 2,8 kg, fiind extrem de portabil şi este dotat cu un procesor Intel Core 2 Duo. Principalele aplicaţii de astăzi se bazează mult mai mult pe vizual decât în trecut şi de aceea, pentru ca produsul său să rămână la un preţ extrem de accesibil dar să livreze totuşi performanţe superioare, ASUS a preferat să aleagă un procesor cu performanţe medii dar să includă o unitate de procesare vizuală de înaltă performanţă GeForce 9700M.

Seria unităţilor de procesare vizuală GeForce 9M cu arhitectură de procesare paralelă cu până la 112 nuclee inaugurează o nouă generaţie de jocuri ultra-realiste, fiind prima generaţie de unităţi de procesare vizuală pentru notebook-uri care suportă tehnologia PhysX. Fiind cel mai răspândit motor de fizică din lume, tehnologia PhysX, folosită de mai mult de 25,000 de dezvoltatori din lume, permite crearea unor efecte de joc care mimează lumea reală, transformând mediile de joc în adevărate festine cinematografice pentru ochi. Cu ajutorul tehnologiei PhysX, dezvoltatorii pot introduce efecte speciale precum dinamica corpurilor rigide, detectarea coliziunii, simularea hainelor, schimbând dramatic modul cum poveştile se desfăşoară pe ecran şi impactul pe care jocurilor îl au. Toate aceste efecte speciale de fizică sunt accelerate numai cu ajutorul puterii de procesare a unităţii de procesare vizuală.

Avantajele unităţilor de procesare vizuală GeForce 9M pentru notebook-uri nu se opresc la jocuri. Folosind tehnologia CUDA, dezvoltatorii profită de arhitectura complexă de procesare a unităţii de procesare vizuală pentru a accelera aplicaţii vizuale obişnuite. Aplicaţii care durau ore, precum codarea digitală a unor fişiere video, acum nu au nevoie decât de minute. Alte aplicaţii, precum editarea fotografiilor de rezoluţie mare – unde timpii de aşteptare întrerupeau procesul creativ, pot fi rulate în timp real cu ajutorul unităţilor de procesare vizuală GeForce compatibile.

“ASUS este cel mai recent exemplu dintre producătorii inovatori de PC-uri care au recunoscut procesarea vizuală ca fiind unul dintre segmentele în creştere ale următorului deceniu,” a declarat Rene Haas, general manager al diviziei notebook în cadrul NVIDIA. “Cele două notebook-uri ASUS reprezintă seria de configuraţii posibile din combinarea unităţii de procesare vizuală GeForce cu tehnologiile PhysX şi CUDA, adresându-se atât profesioniştilor, cât şi utilizatorilor care îşi doresc un PC optimizat la un preţ redus.”

Notebook-urile ASUS G71 şi G50 sunt disponibile pe piaţă. Diverele pentru tehnologiile NVIDIA PhysX şi CUDA vor fi disponibile gratuit în lunile următoare. Pentru mai multe informaţii legate de noile laptopuri, vă rugăm să vizitaţi www.asus.com.

Despre NVIDIA
NVIDIA (Nasdaq: NVDA) este liderul mondial în tehnologia de procesare vizuală şi compania care a inventat unitatea de procesare grafică (GPU), un procesor foarte performant care generează o grafică uimitoare pentru staţiile de lucru, computerele personale, consolele de jocuri şi dispozitivele mobile. NVIDIA deserveşte atât industria de divertisment şi segmentul utilizatorilor individuali prin produsele sale GeForce®, cât şi segmentul profesional, de design şi vizualizare prin produsele sale Quadro™ şi domeniul foarte performant de procesare cu ajutorul produselor sale Tesla™. NVIDIA are sediul în Santa Clara, California şi are birouri în Asia, Europa şi America. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.nvidia.co.uk.

Despre ASUS
ASUS este unul din liderii noii ere digitale. Cu un personal de opt mii de angajaţi la nivel mondial şi o echipă de design de top de R&D, ASUS a înregistrat o cifră de afaceri de 6,9 miliarde dolari în 2007. ASUS se numără printre primele 10 companii IT în topul BusinessWeek “InfoTech 100”, top în care s-a aflat neîntrerupt în ultimii 11 ani. ASUS a fost selectat de Wall Street Journal Asia ca prima companie din Taiwan în ceea ce priveşte calitatea şi serviciile.

Un nou look: VARTA lanseaza campania TriEnergy

Incepand din octombrie, VARTA devine mai sportiva ca niciodata. Cea mai buna baterie de pe piata isi va face aparitia cu noua si atractiva campanie TriEnergy. Ea va strange si mai mult legatura dintre brandul VARTA si sport.

Noua campanie TriEnergy este perfect croita pentru a veni in intampinarea dorintelor consumatorilor nostri si a distribuitorilor din Romania. Subliniaza valorile de baza ale marcii numarul 1 pe piata de baterii: rezistenta, putere si precizie. Succesul in sport ar fi efectiv de neatins fara aceste caracteristici.

Infatisarea sportive a marcii se adreseaza unui public tinta care doreste sa ramana dinamic si flexibil in permanenta. Logo-ul TriEnergy in galben, albastru si rosu directioneaza atentia privitorului catre atributele de baza ale marcii si genereaza un interes sporit la locul de vanzare. Toate ambalajele, displayurile si materialele de promovare vor fi adaptate conform noii infatisari VARTA la timp pentru sezonul de vanzari din preajma Craciunului. Mai mult, o zona aditionala de pe pachetele de baterii High Energy, Max Tech si Longlife Extra va fi dedicata explicatiilor legate de utilizarea optima a acestor categorii. Asta va duce la o si mai usoara alegere a bateriei potrivite pentru fiecare aparat in parte.

In fiecare luna, noua infatisare a brandului VARTA va fi completata de promotii si campanii de imagine ce vor avea ca tema centrala sportul si jocurile de echipa. Cu aceasta ofensiva de marketing, VARTA isi sprijina toti colaboratorii in apropierea Craciunului si contribuie la o crestere substantiala a vanzarilor de baterii in aceasta perioada.

De incredere, competitiva si mereu incununata de succes: acestea sunt cele trei calitati ale marcii VARTA care se reflecta totodata si in toate produsele sale.De peste 100 de ani, considerata a fi expertul german in domeniul energiei mobile, VARTA influenteaza piata bateriilor din intreaga lume.

Roxana Siboiu
Category Manager VARTA

Alstom a semnat un contract cadru cu EdF pentru renovarea generatoarelor din centralele nucleare electrice

ALSTOM a semnat cu « Electricite de France – EdF» un contract cadru pentru renovarea generatoarelor de 900 MW si 1300 MW din centralele nucleare ale companiei. Contractul se intinde pe o perioada de 10 ani si va atinge o valoare de peste 140 milioane euro.

Prin unitatile sale din La Courneuve si Belfort (Franta), cu experienta semnificativa in domeniul partii conventionale a centralelor nucleare, Alstom va asigura gestiunea completa a proiectului, care cuprinde studiile de conceptie, executia subansamblelor si lucrarile pe santier. Primele lucrari la generatoare sunt prevazute in 2010 in cadrul centralelor nucleare de la Belleville si Chooz.

Alstom este un partener traditional al EdF fiind furnizorul intregului parc de grupuri turbo-generatoare din cadrul centralelor sale nucleare. Pentru a-si asigura pe termen lung productia nucleara, EdF a facut apel la Alstom in vederea renovarii echipamentelor sale. Parcul nuclear al EdF consta din 58 de reactoare nucleare, in 19 locatii diferite, cu capacitati unitare cuprinse intre 900 si 1500 MW.

Alstom dezvolta solutii inovatoare pentru a raspunde solicitarilor calitative si de performanta ale clientilor sai. Generatoarele reabilitate vor beneficia de tehnologii de ultima generatie, cum ar fi utilizatea noului tip de bare stator din otel inoxidabil. Aceasta solutie inovatoare permite eliminarea inconvenientelor legate de utilizarea cuprului, simplifica intretinerea si imbunatateste disponibilitatea grupurilor.

“Prin acest nou contract, EdF isi reafirma increderea in grupul Alstom, recunoscand competentele si expertiza Grupului in domeniul nuclear”, a declarat Marcel Mueller, Senior Vice President pentru Europa si Africa in cadrul Alstom Power Service.

Grupul ALSTOM este recunoscut in intreaga lume pentru tehnologiile inovante si nepoluante in sectoarele energie si transport feroviar. ALSTOM a construit cel mai rapid tren din lume si furnizeaza solutii integrate, la cheie, pentru o larga varietate de surse de energie, inclusiv hidro, gaz, carbune si eolian . Grupul are peste 670.000 de salariati in 70 de tari. In Romania Grupul detine trei societati cu peste 1200 de angajati: ALSTOM Power Romania SRL, ALSTOM General Turbo S.A. si ALSTOM Transport S.A, la care se adauga nou infiintatul centru de excelenta cu personal romanesc, specializat la filialele ALSTOM din Europa, ce va coordona proiectele de mediu din regiune.

Dumitru MANEA
Customer Manager – Global Power Sales
Phone: +40213040000
Fax:+40213127562
Mobile: +40722600251
E-mail: (Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
Sitraco Center, Blvd.Dimitrie Cantemir 1, B2, Sc.3,Et.3, 040231- Bucharest

Acasa la Angst

ZIUA PORTILOR DESCHISE- ANGST
NOIEMBRIE 2008

Pentru ca am vrea sa sarbatorim impreuna finalizarea investitiei de la fabrica din Buftea si succesul obtinut datorita consumatorilor nostri fideli, carora le multumim pentru onoarea de a ne aseza pe locul 15 in topul brandurilor romanesti realizat la nivel national, ne-am propus sa deschidem larg portile fabricii Angst din Buftea.

Toti cei care sunt dornici sa cunoasca tehnologia prepararii mezelurilor preferate, sunt invitati sa participe in luna noiembrie la “Ziua Portilor Deschise- ANGST” in zilele de sambata 8, 15, 22 si 29 incepand cu orele 14:00.
Este pentru prima data cand vom organiza un astfel de eveniment care va deveni pentru noi o traditie ce se va derula in mod constant.
Prin organizarea acestui eveniment ne dorim sa confirmam ca ne meritam pe deplin increderea clientilor, precum si sa crestem transparenta in ceea ce priveste procesele de fabricatie si utilizarea ingredientelor ce garanteaza nu numai calitatea ridicata a produselor noastre ci si respectarea celor mai exigente norme de igiena si siguranta a alimetului.
Vizitele se vor efectua in grupuri de 20 de persoane, insotite de personal calificat al fabricii, care va face prezentarea instalatiilor si tehnologiilor de fabricare si va raspunde la intrebarile vizitatorilor.
Toti cei interesati sunt asteptati sa ne contacteze prin e-mail pe adresa zpd@angst.ro sau la telefon 021.352.44.00 de luni pana vineri intre orele 9:00- 16:00.

Va asteptcu drag!
Presedinte Grup Angst
Dr. Sorin Minea

Doar 2 brokeri de credite prezenti la TIMON

NumaiCredite.Ro si Dr.Credit sunt singurii brokeri de credite prezenti la TIMON, Targul Imobiliar National din acesta toamna de la World Trade Center din perioada 16 – 19 octombrie.

NumaiCredite.Ro si Dr.Credit sunt singurii brokeri de credite prezenti la TIMON, Targul Imobiliar National din acesta toamna de la World Trade Center din perioada 16 – 19 octombrie.

Printre zeci de dezvoltatori imobiliari, agentii imobiliare si banci, consultantii financiari de la NumaiCredite te intampina de la intrare cu informatii despre creditele a 10 banci.

Daca nu ai fost complet informat asupra produselor de creditare disponibile prin NumaiCredite, Dr.Credit este vis-à-vis de standul BCR spre mijlocul expozitiei.

Datorita schimbarilor din piata financiara brokerii de credit au devenit indispensabili in momentul contractarii unui credit si sprijinul oferit este de cele mai multe ori gratuit.

Este bine sa te informezi astazi pentru a nu regreta 10, 30 sau 40 de ani.

Strategic pozitionati, NumaiCredite si Dr.Credit sunt consultantii financiari cei mai aproape de dezvoltatorii imobiliari participanti la TIMON.

Topul celor mai eficiente banci in comunicarea cu presa, pe internet

Agentia de consultanta Selenis a realizat in saptamana 20-24 octombrie prima editie a topului celor mai eficiente banci in comunicarea cu presa, pe internet. Topul s-a bazat pe o cercetare a uzabilitatii site-urilor corporate ale primelor 20 de banci din Romania, dupa cota de piata.

Cercetarea a fost realizata in contextul in care sectorul bancar se afla de cateva saptamani in centrul atentiei presei si a opiniei publice. La adresa bancilor au fost exprimate nenumarate ingrijorari: referitoare la soliditatea lor, la cresterea dobanzilor, la comportamente speculative, la inghetarea creditelor imobiliare etc.

De aceea, cercetarea agentiei Selenis a urmarit sa determine cat de transparente sunt bancile romanesti prin intermediul site-urilor corporate (de PR). De asemenea, a urmarit sa determine in ce masura ofera informatii relevante si faciliteaza accesul la ele, in ce masura reusesc sa explice evolutia evenimentelor si sa convinga publicul in privinta gesturilor lor.

Rezultatele cercetarii arata ca bancile esueaza sa raspunda nevoilor de informare ale jurnalistilor si ingrijorarilor opiniei publice. De asemenea, ele pierd oportunitati importante de PR prin lipsa de transparenta si erorile de design. Mai jos poate fi vazut un top al primelor 10 site-uri bancare in functie de conformitatea cu principiile de buna practica in comunicarea cu presa. De asemenea, poate fi vazut un raport de cercetare detaliat.

Loc. Banca (Site) – Conformitate medie
1. EXIMBANK (www.eximbank.ro) – 35,85 %
2. CEC Bank (www.cec.ro) – 35,85 %
3. PIRAEUS BANK ROMANIA (www.piraeusbank.ro) – 32,08 %
4. UniCredit Tiriac Bank (www.unicredit-tiriac.ro) – 30,19 %
5. Credit Europe Bank Romania (www.crediteurope.ro) – 30,19 %
6. RBS BANK Romania (www.rbsbank.ro) – 30,19 %
7. Raiffeisen Bank (www.raiffeisen.ro) – 28,30%
8. Banca Comerciala Carpatica (www.carpatica.ro) – 26,42 %
9. OTP BANK ROMANIA (www.otpbank.ro) – 24,53 %
10. Bancpost (www.bancpost.ro) – 22,64 %

Rezultatele cercetarii, pe scurt

Principala concluzie a cercetarii este ca bancile romanesti esueaza in a-si folosi site-urile ca instrumente eficiente de PR. Acestea sufera la capitolul transparenta, contin erori grave de design si nu respecta decat intr-o proportie mica (conformitate medie = 22,55%) cele mai importante principii de buna practica in comunicarea cu presa.

Spre exemplu, datele de contact ale responsabilului de PR sunt cea mai importanta informatie pe care o cauta un jurnalist pe site. Totusi, doar 5 din cele 20 de banci ofera aceasta informatie. In conditiile in care atentia presei e indreptata spre sectorul bancar, iar jurnalistii au nevoie de pozitii oficiale intr-un timp scurt, aceasta situatie nu poate decat sa dauneze imaginii bancilor.

Bancile stau mai bine la capitolul comunicate de presa. Cu exceptia unui singur site (Volksbank.ro), toate au o sectiune de comunicate, chiar daca nu este intotdeauna actualizata, sau nu contine toate comunicatele bancii. In privinta respectarii principiilor de buna practica, bancile au aici cea mai mare conformitate medie (40%).

Chiar si asa, erorile de design sunt frecvente. Multe site-uri nu permit cautarea comunicatelor dupa data sau dupa cuvinte cheie (conformitate medie = 20%). Insa cel mai grav este ca bancile esueaza sa foloseasca avantajele pe care le ofera internetul pentru publicarea de comunicate. Astfel, doar un singur site (BancaTransilvania.ro) ofera mai mult decat varianta text a acestora. Celelalte 19 banci par sa nu fi auzit de folosirea materialelor de suport (kit-uri de presa) in formate multimedia si nici chiar a hyperlinkurilor. Din acest punct de vedere, site-urile bancare romanesti se afla la acelasi nivel de folosire a tehnologiei care exista la inceputul anilor ’90.

Acelasi decalaj in folosirea tehnologiei apare si la instrumentele de informare in timp real. Pentru o companie este esential, la ora actuala, ca mesajele sale oficiale sa ajunga intr-un timp scurt la cei interesati: analisti financiari, jurnalisti, decidenti politici sau alti lideri de opinie (ex. bloggeri). Pe alte piete, site-urile corporate folosesc pentru acest scop cele mai moderne si accesibile canale: email, feed RSS, mesaje SMS etc. Totusi, bancile romanesti nu folosesc niciunul din aceste canale. Din cele 20 de site-uri analizate, unul singur (PiraeusBank.ro) ofera posibilitatea de abonare prin email la comunicate. La fel, un singur site (CEC.ro) permite abonarea la un feed RSS.

Un alt ajutor important pe care il poate oferi un site de PR jurnalistilor sunt galeriile de imagini corporate (logo-uri, fotografii ale managerilor, imagini cu sediul etc.). In acest fel, jurnalistii isi pot ilustra materialele, iar atitudinea lor fata de banca se poate imbunatati. Din pacate, doar 3 site-uri de banci (CEC.ro, RBSBank.ro si PiraeusBank.ro) ofera astfel de galerii. Chiar si asa, cele 3 galerii nu respecta niciun criteriu de buna practica (imaginile sunt insuficiente si nu au o rezolutie pentru print).

Bancile nu isi folosesc site-urile pentru a-si demonstra credibilitatea

Pentru ca perioada cercetarii a fost dominata de criza financiara si de ingrijorari legate de sistemul bancar (ex. lichiditatea bancilor sau cresterea dobanzilor), studiul a analizat si masura in care site-urile bancilor ofereau raspunsuri la aceste ingrijorari. Conform principiilor de buna practica, un astfel de raspuns se poate da fie prin comunicate, fie prin intermediul unor pagini foarte vizibile din site. Rezultatul cercetarii a aratat insa ca nicio banca nu oferea astfel de explicatii, care ar fi trebuit sa linisteasca opinia publica si pe clienti.

De asemenea, pentru fiecare banca s-a analizat daca a raspuns in trecut crizelor de imagine care au afectat-o in mod direct. Rezultatele au aratat ca, desi toate bancile au avut cel putin o criza majora in ultimii ani, doar 8 banci au oferit raspunsuri la aceste crize, pe site. Conformitatea medie cu regulile de buna practica a fost de 17%. Chiar si cele care au raspuns au incercat sa acopere problema prin titluri neobisnuit de vagi ale comunicatului („comunicat”, „informare BCC” etc.). Majoritatea raspunsurilor erau lapidare si nu ofereau suficienta informatie pentru a intelege contextul si pentru a linisti opinia publica.

Un aspect important al credibilitatii este comunicarea transparenta a persoanelor din echipa de management. Bancile au obligatia atat legala cat si morala de a demonstra ca persoanele din conducerea lor au experienta si reputatia necesare pentru a-si exercita atributiile. In plus, atat pentru jurnalisti, cat si pentru analistii financiari, pentru investitori sau pentru clienti e important sa se poata convinge ca oamenii care conduc banca au un CV profesional solid, sunt persoane integre si nu au fost implicate in scandaluri publice. Cu toate acestea, cercetarea a aratat ca doar 16 din cele 20 de banci publica detalii minime despre echipa de conducere. Calitatea informatiilor publicate e minima, media de conformitate a celor 20 de site-uri cu principiile de buna practica fiind de 18%. Greselile frecvente constau in: informatii incomplete, lipsa fotografiilor si lipsa detaliilor biografice. Doar doua site-uri (CEC.ro si Raiffeisen.ro) publica pagini separate cu biografii ale managerilor, insa in ambele cazuri acestea sunt minimale. Desi pentru opinia publica ar fi important sa stie si ce luari de pozitie au avut acesti manageri, de-a lungul timpului, niciun site nu ofera in mod consistent astfel de informatii.

Un lucru care le-ar ajuta pe banci sa fie mai credibile in fata jurnalistilor ar fi sa publice articolele din presa care fac referire la ele, inclusiv pe cele negative. Din pacate, doar o 3 banci (CEC, Carpatica si Credit Europe) publica articole din presa, desi si in cazul lor e evident ca nu sunt preluate toate articolele importante sau sunt preluate doar cele pozitive.

Bancile stau putin mai bine la capitolul Informatii despre companie, aici inregistrandu-se una dintre cele mai mari conformitati medii (37%) cu regulile de buna practica. Erorile frecvente tin insa de folosirea excesiva a limbajului de marketing in defavoarea informatiilor obiective sau de folosirea unui limbaj prea tehnic in descrierea produselor. Un singur site (EximBank.ro) a obtinut o conformitate aproape maxima la acest criteriu – 83%.

Metodologia cercetarii

Cercetarea a analizat site-urile corporate (de PR) ale primelor 20 de banci romanesti (conform cotei de piata in functie de active, din raportul anual BNR pe 2007). Impreuna, bancile studiate detin o cota de piata de 95,6% si pot fi considerate reprezentative pentru sector in ansamblu.

Analiza a urmarit prezenta unor functionalitati si capitole de continut esentiale pentru comunicarea cu presa. De asemenea, s-a studiat conformitatea cu 10 capitole de principii de buna practica. Nu in ultimul rand s-a realizat un top al celor mai eficiente site-uri.

Grila de analiza a fost elaborata pe baza lucrarilor lui Jackob Nielsen, cea mai importanta autoritate internationala in domeniul uzabilitatii, dar si pe baza rezultatelor oferite de alte cercetari de specialitate. Validitatea grilei a fost testata in doua valuri succesive. Aplicarea ei a fost facuta de trei membri ai echipei de cercetare, diferentele fiind conciliate la final.

Cercetarea a fost realizata in saptamana 20-24 octombrie, in contextul unor ingrijorari publice majore la adresa bancilor. De aceea, s-a analizat si cat de bine raspund bancile acestor ingrijorari care tin de sector, in ansamblul sau. In plus, s-a realizat o lista de crize de imagine din istoricul recent al fiecarei banci si s-a analizat daca si cum li s-a raspuns.

Despre agentia Selenis
Selenis este o agentie de consultanta, infiintata in 2005, care ii ajuta pe specialistii in Relatii Publice din mari companii sa-si imbunatateasca relatia cu publicurile tinta, prin intermediul comunicarii pe internet. Principalele domenii de expertiza ale agentiei sunt managementul biroului de presa corporate si managementul comunicarii de CSR.

X3 Studios, singura companie din România publicată în Los Logos

Studioul de creaţie X3 Studios este prima companie din România, ale cărei lucrări au fost publicate în compendiumul internaţional de design de logo-uri Los Logos.

Cu 16 logo-uri publicate, X3 Studios se regăseşte în paginile volumului 4 al seriei de cărţi Los Logos, cea mai bine vândută serie a editurii Gestalten din Germania în materie de logo design contemporan. Acest compendium oferă o privire de ansamblu asupra tendinţelor în designul de logo, care este una dintre cele mai prestigioase discipline creative pentru dezvoltarea identităţii vizuale a unui brand. Cartea, structurată pe teme, a devenit o resursă esenţială pentru designerii din întreaga lume, fiind un valoros izvor de inspiraţie şi totodată un stimulent pentru creativitate.

Cu 568 de pagini, Los Logos 4, este cel mai mare volum al seriei de până acum, punând la dispoziţie o colecţie de calitate de peste 5000 de exemplare de abordări stilistice ale unor designeri şi agenţii de design din întreaga lume.

„Suntem foarte bucuroşi că logo-uri create de echipa noastră au fost alese să fie publicate în această „biblie” a designerilor grafici. Cele 16 logo-uri prezente în paginile cărţii, sunt atât lucrări pentru clienţi, cât şi experimente ale designerilor noştri, la care am lucrat anul acesta.” a declarat Ştefan Szakal, CEO&Creative Director la X3 Studios.

Despre Los Logos: Seria de cărţi Los Logos editată de Gestalten, s-a dovedit a fi un precursor al trendurilor în designul de logo, ea subliniind totodată importanţa logoului în secolul 21. Acest compendium oferă o privire de ansamblu asupra tendinţelor în designul de logo, prin prezentarea unei selecţii de abordări stilistice relevante apaţinând designerilor din întreaga lume.

Despre X3 Studios: X3 Studios (www.x3studios.ro) este un studio de creaţie, înfiinţat în anul 2001 la Timişoara. Printre serviciile oferite de X3 Studios se numără: branding, design pentru print, creaţie publicitară şi, în principal, design interactiv. Portofoliul X3 Studios include 400 de proiecte realizate pentru clienţi internaţionali şi peste 100 de proiecte pentru clienţi români. Printre cele mai importante premii câştigate de X3 Studios se numără Rebrand 100 Awards, Eulda, LogoLounge şi Internetics.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Oana Pîslaru, PR Manager
Email: (Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
Mobil: 0728 306 546
http://press.x3studios.ro

Biker’s Club Otopeni deschide sezonul de vanatoare de motociclisti

Vineri, 7 noiembrie, in Biker’s Club Otopeni motociclistii vor fi “vanati” in cadrul concursului Mister Moto. Concurentii vor trebui sa demonstreze ca poseda atat abilitati de motociclisti adevarati cat si un simt al umorul bine dezvoltat. Seara se va desfasura in ritmuri de blues si rock sustinute live de trupa AD HOC, care va oferi in fiecare seara de vineri concerte live, exclusiv in Biker’s Club Otopeni.

“Vanatoarea” va avea loc incepand cu ora 20.00, iar “vanatul” va fi supus unor probe de abilitati si talente speciale precum si de cunostinte tehnice. Supravietuitorii vor fi sacrificati publicului in cadrul after party-ului unde vor trebui sa suporte asaltul fanelor, riscand astfel sa fie vanati pana la extinctie.
Trupa AD HOC, infiintata in anul 1998, imbina stiluri inrudite cum ar fi: disco, funk, blues si rock iar in prezent lucreaza deja la primul album. Trupa abordeaza un gen muzical foarte cerut in ultima vreme si inca insuficient oferit pe piata muzicala romaneasca, care aduce un aer proaspat pe scena showbiz-ului romanesc si o stare de buna dispozitie in inimile ascultatorilor.

Situat pe DN1 la iesirea din Otopeni, Biker’s Club este kilometrul zero pe harta pasionatilor de motoare, care gasesc aici o atmosfera relaxata si un loc in care toti impartasesc aceleasi valori si pasiuni. Biker’s Club intelege cel mai bine nevoile motociclistilor si le ofera acestora un cadru in care pot fi ei insisi, o parcare sigura si mancare buna, sa-i tina la drum lung.

Pentru detalii va rugam sa ne contactati.

Telefon: 021 411 80 74
I(Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)
www.bikersclub.ro

MAJOR SOFT DARTS la DUBLIN IRISH PUB TÎRGU-MUREȘ

Sâmbătă, 8 noiembrie 2008, ora 11:30 DUBLIN IRISH PUB vă invită la ultimul turneu MAJOR SOFT DARTS de dinaintea MASTERSULUI.

Participând la MAJOR SOFT DARTS la Dublin Irish Pub aveți șanse de calificare la MASTERS. Se va juca Soft Darts, 501, Ieșire la Dublă și Cel mai bun din 7 meciuri acordându-se puncte FDR – 3XStandard și premii de peste 2.000 de euro participanților. Sponsori oficiali Metaxa și Budweiser Budvar. La concurs se pot înscrie numai membri licențiați Federația de Darts din România. Înscrieri în Federația de Darts din România se pot face și în ziua concursului. Mai multe informații găsiți pe www.dublinpubms.ro și www.frdarts.ro.

Despre Dublin Irish Pub

Dublin Irish Pub înseamnă un loc în care te simți bine, atât dimineața la o cafea, la prânz sau la cină împreună cu persoana dragă sau cu prietenii, de luni până duminică. Meniul nostru cuprinde feluri de mâncăruri din cele mai variate, toate realizate cu multă pasiune și personalitate de către bucătarul nostru – Salvatore Inocenti.
Și pentru că mâncarea bună merge cu o băutură bună le oferim clienților noștri multă bere, vinuri alese, o gamă foarte largă de wiskey, cocktail-uri, băuturi alcoolice și nealcoolice.
Ce ne caracterizează cel mai bine este veselia și buna dispozție. Dovadă stau concertele, petrecerile tematice, stand-up comedy-urile și petrecerile corporate organizate la Dublin Irish Pub.

Dublin Irish Pub
str. Mihai Viteazu nr. 31
Tîrgu-Mureș, jud. Mureș
Rezervări la 0265-211.200

SDnet lansează o iniţiativă semnificativă pe piaţa distribuţiei de presă

Compania de consultanţă în management şi marketing newAD Communication a organizat în parteneriat cu SDnet, companie care activează în domeniul dezvoltării de produse software destinate distribuţiei de presă, evenimentul de lansare a unei noi generaţii de unelte integrate de management dedicate distribuţiei de presă sub platforma Sales and Distribution NETwork – SDnet.

Evenimentul, organizat în data de 5 noiembrie, la Hotel Intercontinental, a reunit profesionişti din domeniul mass-media şi a expus soluţii informatice pentru gestiunea şi coordonarea procesului de distribuţie în companiile de presă. Agenda evenimentului a reflectat pe deplin provocările înfruntate de distribuitorii de presă: nevoia de a optimiza şi accelera procesul de distribuţie, durata ciclului de vânzare, identificarea şi manipularea facilă a tuturor informaţiilor înregistrate în sistem, accesul în timp real la rapoarte (referitoare la clienţi şi subclienţi, comenzi, vânzări, tiraje, încasări, contabilitate).

Dan Apostolache, director de distribuţie al Publimedia International a declarat în cadrul evenimentului că acest soft a contribuit în mod eficient la rezolvarea multitudinii de probleme care apar în difuzarea de presă. Dna Gabriela Vlad, director de distribuţie al publicaţiei Can Can a menţionat că SDnet a devenit unul dintre cele mai importante instrumente de lucru pentru compania sa, datorită funcţionalităţilor sale variate : optimizarea comenzilor, topuri de vânzări, liste concrete cu avize, facturi sau tiraje.

Invitaţi speciali în cadrul evenimentului, reprezentanţii Biroului Român de Auditare a Tirajelor, printre care Arina Ureche, Director General BRAT, au salutat iniţiativa de a aduce un nou nivel de profesionalism în managemnetul distribuţiei de presă prin folosirea acestor unelte de management, iniţiaţive care în final sunt în avantajul şi susţin creşterea pieţei de presă din România.

În cadrul evenimentului s-a efectuat un studiu cu privire la provocările legate de gestiunea şi coordonarea procesului de distribuţie a presei, studiu ce va conduce la perfecţionarea platformei SDnet şi, de asemenea, la crearea de noi utilităţi în cadrul acesteia. Studiul este relevant şi pentru managerii companiilor de distribuţie de presă, ca un benchmark pentru activităţile proprii versus cele mai bune practici pe piaţă. Rezultatele studiului sunt disponibile la cerere, un sumar al acestora urmând să fie expus pe website-ul comapniei www.sdnet.ro după diseminarea informaţiilor.

Imagini şi rezumatul evenimentului pot fi accesate la http://www.sdnet.ro/ro/stiri-si-evenimente/evenimente.html

Sărbătoare religioasă în Dumbrava Sibiului: Hramul Bisericii din Bezded

Sâmbătă, 8 noiembrie, de sărbătoarea sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra” din Dumbrava Sibiului, se sărbătoreşte hramul bisericii din Bezded (județul Sălaj), adusă la Sibiu în anul 1990.

Biserica din Bezded este unul dintre monumentele de referință din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, fiind un adevărat simbol al locului, așa cum se întâmplă, în general, cu bisericile din satul românesc. Datată din secolul al XVIII-lea (1754), biserica ilustrează procedeele tehnice utilizate de meșterii populari la edificarea construcțiilor monumentale din lemn: îmbinarea pereților din grinzi orizontale, cu capetele profilate în trepte, bolta cilindrică din lemn, cu turlă înaltă. Asemenea caselor țărănești, ornamentica sculpturală a monumentului este realizată îndeosebi de stâlpii prispei și de arcadele fixate în cuie de lemn, având capetele înflorate, iar ca decor, rozeta încadrată în chenare de romburi, linii frânte și dinte de lup.
Pictura interioară a bisericii respectă stilul iconografic tradițional de ornamentare a bisericilor de lemn din Transilvania: chenare florale delimitează scene biblice și laice, realizate în desen sigur, cu un colorit armonios, ce acoperă în întregime pereții și boltele superioare. Distingem, pe latura de sud a naosului, Sărutarea lui Iuda, Când au dus pe Iisus Hristos la Ana, iar pe latura de nord, Intrarea în Ierusalim. În pronaos, pe latura de sud este zugrăvită o scenă laică, Cătana și Moartea, prin care se relevau practicile de odinioară de prindere a flăcăilor pentru oaste, de către cătanele austro-ungare. Tot aici este zugrăvită scena intitulată Pilda celor zece fecioare, încadrată de bogate chenare florale.
Faptul că șirul preoților slujitori ai acestei biserici a fost deschis de către Alexandru Ioan Pop, tatăl lui Alexandru Papiu Ilarian, crește substanțial valoarea istorică a monumentului.
Pe lângă valoarea sa culturală deosebită, biserica se încadrează perfect în ansamblul peisagistic din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ”ASTRA”, fiind un reper esențial pentru orice turist care pășește pe aleile din Dumbrava. Străjuită din spate de pădure și cu un excelent covor de iarbă în partea din față, biserica își păstrează și rolul originar, de transmitere a mesajului religios, prin intermediul preotului paroh, părintele Rareș Sbera, care primește în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare de peste an, pe toți cei care aleg Dumbrava ca loc de reculegere, de împăcare cu sine și cu Dumnezeu.
Hramul unei biserici este, în fapt, sărbătoarea acesteia, fiecare dintre lăcaşurile de cult din spiritualitatea răsăriteană având un ocrotitor. Cei trei Arhangheli, în istoria mântuirii, au avut şi au un important rol, atât de păzitori, de bine-vestitori, cât şi de însoţitori ai celor care călătoresc. Multe biserici din Ardeal poartă hramul acestora, semn că ajutorul lor s-a îndreptat, de-a lungul timpului, spre multe generaţii de creştini români. Numele sfinților arhangheli au fost și sunt purtate de către foarte mulți creștini, cărora le transmitem, pe această cale, urările noastre de bine și un călduros ”La Mulți Ani!”.
Vă aşteptăm la sărbătoarea bisericii din Bezded, în muzeul din Dumbravă, la orele 10.00 fiind Sfânta Liturghie, iar apoi momentul liturgic comemorativ dedicat ctitorilor lăcaşului.

DjSuperStore te face DjSuperStar

A inceput o noua sesiune de cursuri pentru DJ, in Bucuresti. Pe durata a 2 saptamani, ai 10 sedinte de training. Incepi cu notiunile elementare si termini cu aranjatul pieselor pentru o seara in club.

Pentru mai multe detalii te asteptam pe www.djsuperstar.ro , si inscrie’te online.

“DjSuperStar’ este un curs pentru acele persoane care vor sa guste magia de a fi DJ.

Printre principalele obiective ale training-ului se numara transformarea pasiunii coplesitoare dar complet nepractice pentru muzica, intr-o activitate profesionala, documentata din punct de vedere teoretic, si orientata in mod direct spre conturarea unor noi perspective ocupationale bazate pe profit.

Vom vorbi in cadrul acestei sesiuni de pregatire despre o activitate puternic intuitiva, guvernata de improvizatii si emotii, dar in acelasi timp caracterizata de o intelegere profunda a lucrurilor care fac oamenii sa vibreze.

Durata desfasurarii acestui curs este de 10 sedinte, a cate 2 ore . Participantii vor fi pregatiti individual, zilnic, in decursul a doua saptamani, iar sesiunea de pregatire va incepe cu ementele de baza ale activitatii pe care viseaza sa o practice.

Vor lua contact pe acesta cale cu nivelul impresionant de pregatire necesar pentru a deveni DJ, daca viseaza la stralucirea, banii si celebritatea acestui tip de activitate, si vor lua de asemenea contact cu munca pe care se bazeaza atingerea visului lor.

Pentru ca acum avem prea multi tineri supra entuziasmati, plini de ambitie, care pocnesc in fata sperantelor de viitor, de acum ei urmeaza sa fie Dj-i adevarati care pun muzica pentru dansatori adevarati :

Noi le vom arata cum sa o faca invatand si muncind!

inscriere

Inscrierile pentru DjSuperStar se fac incepand cu 10 noiembrie 2008 iar pretul cursului este de 300 euro. Acest cost include pregatirea teoretica si practica alaturi de trainneri nostrii, in 10 sedinte a cate 1,5 ore, recomandarea DjSuperStar catre CPPC pentru sustinerea examenului de atestat si pregatirea dosarului pentru examen.

desfasurarea cursurilor

Pregatirea practica a cusantilor se va face pe echipamente profesionale Pioneer, Technics, Sennheiser, de ultima generatie, atat alalogice ( pick-uri ) cat si digitale ( cdplayere, mixere, efectoare ).
Organizarea cursurilor se va face in functie de programul cursantului si de activitatiile acestuia de luni pana vineri intre orele 09.00-18.00 .

Trainerii acestui curs vor fii doi dintre finalistii competitiei Heineken Thirst 2008, Thornado si Proof. Doi DJ cu experienta atat pe latura de DJ cat si cea de productie muzicala, si cu un trecut puternic accentuat in inductria romaneasca a muzicii electronice.

Pe parcursul celor 10 zile de formare, participantii la curs vor beneficia atat de fundamentarea teoretica necesara, cat si de a exersa tehnicile de mixare pe aparatura de ultima generatie. Programa fiecarui cursant a fost intocmita de persoane specializate, astfel incat sa fie prezentate participantilor cat mai multe aspecte cu privire la ocupatia de DJ.

Structura cursului permite acumularea de informatii pornind de la cunostinte elementare, beatmatching, cue, break, etc, pana la modalitati de obtinere a contractelor si strategii de promovare a creatiilor proprii. Fiecare dintre sectiunile specifice va fi prezentata cu sprijinul unuia dintre traineri, fiind introduse astfel tips & tricks derivate din experienta personala a acelor artisti care au devenit renumiti in domeniu.

Toate notiunile necesare acestei ocupatii sunt cuprinse in acest curs, de la beatmaching la conectarea adecvata a cablurilor pentru echipamentele folosite; de la secretele punerii in scena a unui spectacol adevarat si pana la tipuri de contracte uzuale in bransa; cursantilor li se vor expune prin intermediul acestui curs informatiile acumulate de alti profesionisti in ani intregi de experienta.

In fuctie de abilitatiile si de experienta dobandita pe parcurul celor 10 zile de tarining, cursantii care vor dovedii un potential ridicat pentru profesarea in domeniu, acestia vor fii sustinuti de catre DjSuperStar pentru a avansa si li se va oferi o sansa pentru a deveni cunoscuti, si pentru a semna un contrat de reprezentare cu una dintre cele mai cunoscute agentii de booking.

capitole

• Cadrul general al ocupatiei
• Instructiuni elementare technice si practice
• Cunostinte musicale
• Technica de beatmaching
• Selectarea muzicii
• Creearea unui set
• Elemente de productie muzicala
• Auto evaluare si 1h set

final

La sfarsitul training-ului, cursantii vor primi cu titlu de acreditare o Recomandare pentru Sustinerea Examenului de Atestat Pentru Desfasurarea Activitatii de DJ, din cadrul CPPC (‘Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura’).
Recomandarea mai sus mentionata este recunoscuta de Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura, si scuteste posesorul sau de drept de efectuarea cursului din cadrul CPPC.
Organizatorul va oferi de asemenea la incheierea cursului asistenta necesara pregatirii dosarului pentru Examenul de Atestat Pentru Desfasurarea Activitatii de Dj, din cadrul CPPC.

DjSuperStar – Cursuri PREMIUM de DJ.

Bancurile zilei

Patronul unei companii discuta cu un tanar care cauta de lucru:

– In primul rand, firma noastra este obsedata de curatenie, zice patronul. V-ati sters picioarele pe covoras inainte de a intra aici?

– O, da! Bineinteles…

– In al doilea rand, continua patronul, cerem colaboratorilor nostri sinceritate. Nu exista niciun covoras la intrare…

Doi indieni mergeau prin padure cand, la un moment dat, ei vad in zare fumul care se ridica de la un foc.
Primul, nestiind codul, intreaba:
– Ce spune mesajul?
– Nimic important, sunt doar reclame…

Doi naufragiati au reusit cu greu sa ajunga pe o insula pustie.
– Suntem pierduti!
– Nu-ti face griji, ne gasesc ei!
– Crezi?
– Sunt sigur! Am datorii de peste un milion de dolari!

Un tanar care de-abia si-a cumparat o masina merge la un service auto fiindca i se pare ca ceva este in neregula.
– Cat ma costa reparatia masinii?
– Ce problema are?
– N-am cea mai vaga idee, spune el.
– 850 de lei si 50 de bani!

Un tip se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta-sa:
– Asta pentru ce este, draga?
– Ce e cu numele Laura Johnson, scris pe biletul ala?
– A, este numele unui cal pe care am pariat! A doua zi, iarasi il loveste cu o tigaie si mai zdravana.
– Asta pentru ce mai e, draga?
– Te-a sunat calu?!

Un tip se duce la o prostituata la care nu mai fusese pana atunci. Dupa ce termina treaba, pleaca si, din usa, ii spune tipei:
– Te-am pacalit! Ti-am dat bani falsi!
La care femeia raspunde:
– Tu sa fii sanatos…

Doi sateni gasesc o bomba si incep sa o taie. La un moment dat vine un al treilea, ii priveste, se gandeste un timp si intreaba:
– Ma, da? daca explodeaza?
– Apai, nu-i bai, ca mai avem una…

La piscina, supraveghetorul urla
disperat la un baietel:
– Nu mai face pipi in piscina!!!
Copilul, foarte mirat si rusinat:
– Da? toata lumea face…
Supraveghetorul urla si mai tare:
– Da, dar nu de pe trambulina!!!

– Mamaaa, tata m-a batut de doua ori azi. Nu stiu ce a avut cu mine!
– Pai, cum s-a intamplat, Bulisor?
– Prima data m-a batut cand i-am aratat carnetul de note si a doua oara cand i-am spus ca e al lui de cand era elev.

O tanara povesteste unei prietene:
– Duminica, la strand, s-au luat niste tipi de mine numai pentru ca purtam aiurea costumul de baie.
– Pai, cum il purtai?
– In mana…

Doi prieteni se intalnesc pe strada si unul dintre ei spune:
– Nu stiu ce sa fac cu strabunicul meu, isi roade unghiile tot timpul.
– Si al meu facea la fel, dar l-am dezvatat rapid.
– Cum? I-ai legat mainile?
– Nu, i-am ascuns placa dentara…

La tribunal:
Sotul: „Intru in casa si-mi vad femeia dezbracata pe pat, geamul deschis si vad pe unul in chiloti alergand, iau noptiera si arunc dupa el”.
Sotia: „Era cald, m-am dezbracat si vad cum intra dobitocul asta, ia noptiera si o arunca pe geam”.
Victima: „Eu sunt sportiv. Alerg in fiecare zi pe acel traseu. Intorc capul si vad o noptiera zburand spre mine”.
Martorul: „Eu nici nu stiu ce caut aici! Stateam linistit in noptiera…”.

Doua fete la discoteca, una danseaza cu un tip aratos. Dupa un timp, il intreaba:
– De ce esti asa palid, nu mergi la soare?
– Acum am iesit din inchisoare. Mi-am omorat nevasta si i-am aruncat capul in rau.
Dupa dans, fata se intoarce la prietena ei:
– Inchipuie-ti, draga, nu e insurat!

La examen, un student ia un bilet – nu stie, ia altul, iarasi nu stie, asa se intampla si cu al treilea, al patrulea pana la al cincilea bilet, cand profesorul ii spune sa se opreasca, fiindca i-a dat nota cinci. Ceilalti studenti se revolta:
– Pentru ce?
– Cum pentru ce? Dupa cum cauta, inseamna ca stie ceva…

O doamna, martor la tribunal, este intrebata de judecator:
– Ce varsta aveti?
Dupa o lunga tacere a femeii, judecatorul o avertizeaza:
– Daca nu ne spuneti dumneavoastra, voi lasa juriul sa ghiceasca…

Avocatul:
– Aceasta boala va afecteaza memoria?
– Da!
– In ce mod va afecteaza memoria?
– Am uitat!
– Puteti sa ne dati un exemplu de ceea ce ati uitat?

Un barbat si sotia lui stateau linistiti la televizor. La un moment dat, el o intreaba:
– Pun pariu ca nu poti sa-mi spui ceva care sa ma intristeze si sa ma bucure in acelasi timp!
– Dintre prietenii tai faci cel mai bine dragoste! a replicat ea.

O babuta suna la serviciul „Situatii exceptionale”:
– Buna ziua! In apartamentul meu miroase a ars.
– Ati deschis gazele?
– Da!
– Dar chibritul l-ati aprins?
– Nu, acusi il aprind…

O voce disperata, la telefon, la ora cinci dimineata:
– Alo, Salvarea?
– Da!
– Veniti repede, in curte e un nebun care suna goarna si ne dispera pe toti!
– Sigur, imediat, dati-ne adresa!
– UM 04032
In timpul unei dispute, o femeie ii spune sotului ei:
– Am fost nebuna cand m-am maritat cu tine!
– Stiu, dar cum eram indragostit de tine la vremea aceea nu am observat, raspunde barbatul enervat.

Dupa o aventura de doua luni, o tanara il intreaba plina de emotie pe iubitul ei:
– Cand o sa ma prezinti rudelor tale?
– Draga mea, deocamdata e imposibil. Copiii sunt la tara, iar nevasta-mea e plecata in delegatie!

Dupa ce se spala intr-un lighean, Sir William ii spune majordomului:
– John, adu-mi un prosop si arunca apa asta!
John aduce prosopul, deschide geamul, arunca apa si de jos se aud niste urlete.
– John!
– Yes, Sir!
– Era cineva in lighean?

– Cum te numesti?
– Popopa Mamamarin!
– Esti balbit?
– Nu, tata era, iar ala care a scris certificatul de nastere a fost un
cretin!

Un tip suparat intra intr-un bar:
– Care vrea bataie?
Toti sunt ingroziti, numai un barbat si mai suparat decat primul, dar inalt de doi metri, se ridica si spune:
– Eu!
– Ei, atunci du-te dupa colt, ca de-acolo
mi-am luat si eu!

Ion si Gheorghe:
– Servus, Ioane, ce faci?
– Bine, mi-am luat sconcs.
– Si unde il tii?
– Apai, in pat, la picioare…
– Da? nu miroase urat?
– Ba da, da? s-o invata el…

Un mos merge la medic. Acesta il intreaba:
– Cati ani ai, cum stai cu inima, cu plamanii?
– 83. Foarte bine cu toate.
– Dar e ceva care te supara?
– Da, cand fac sex aud fluieraturi.
– Pai, la 83 de ani, ce ai vrea sa auzi, aplauze?

Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sange rece.
– De ce ai facut-o?
– Nevasta-mea mi-a zis.
– Cum poti sa spui asa ceva, sotia ta isi iubea foarte mult mama!
– Asa e, da? inainte de a pleca, in ziua respectiva, mi-a zis: „Marcele, daca in timp ce doarme o deranjeaza vreo musca, n-o trezi, omoar-o!”.

– De ce te plangi, bade Gheorghe?
– Domnu? doftor, inainte, cand ma uitam la o femeie, gata eram. Amu? pot sa ma uit si o saptamana….
– Bade draga, eu sunt doctor de ochi. Matale trebuie sa mergi la alt specialist.
– Ba, eu cred ca la ochi ii baiul…

Un individ foarte bogat se muta intr-un cartier nou, langa casa lui Bula. Acesta este foarte fericit si ii spune omului cat de mult se bucura.
– Bula, nu-mi dau seama ce va face asa de fericiti ca ne-am mutat langa voi…?
– Nevasta-mea a auzit ca sunteti din aia care arunca banii pe fereastra…

Un cersetor, care se aseza mereu langa o biserica, avand o palarie in mana, aduce doua palarii. Un enorias curios il intreaba:
– Domnule, de ce aveti doua palarii?
– Adevarul este ca mi-a mers atat de bine, ca m-am gandit sa deschid o sucursala…

In sala de judecata:
– Dumnezeu mi-e martor ca sunt nevinovat!, spune inculpatul disperat, incercand sa impresioneze juriul.
– Imi pare rau, dar am terminat audierea martorilor, raspunde judecatorul.

-Salut, bine ca te-am intalnit! Poti sa ma imprumuti cu 10.000 de lei?
-Imi pare rau, nu am bani la mine!
-Dar acasa?
-Acasa toti sunt bine, sanatosi, multumesc!

Scufita Rosie:
– Bunico, de ce ai ochii asa de mari?
– Bunico, de ce ai urechile asa de mari?
– Bunico, de ce ai dintii asa de mari?
Bunica:
– Hai, gata, ca ma enervezi! Pune lupa aia jos si cara-te la ma-ta!

– Domnule doctor, am fost la dumneavoastra acum trei ani.
– Asa… si ce v-am recomandat?
– Mi-ati spus sa ma feresc de umezeala… Totusi, pot face macar o baie…?!?

O trupa de politisti se aduna in jurul sefului.
– Atentiune! zice seful, incepem operatiunea! Potriviti-va ceasurile. E ora 11.48. Pentru cei care au afisaj digital: betisor, betisor, scaunel, om de zapada…

Bula, in pauza, a scris apasat pe tabla: „Eu sunt cel mai tare barbat. Bula.”
Invatatoarea, o femeie tanara si draguta, intra in clasa, se uita la tabla si citeste. Apoi ii spune lui Bula:
– Dupa ora, sa ma astepti in fata cancelariei.
In pauza, inainte de a se duce la cancelarie, Bula le spune colegilor:
– Ati vazut, mai baieti, ce importanta este reclama?

O blonda suna la gara. Raspunde operatorul:
– Buna ziua, cu ce va putem ajuta?
Blonda:
– Nu va suparati, cat timp face trenul de la Bucuresti la Constanta?
Operatorul:
– O secunda?
Blonda:
– Bine, multumesc!

– Astazi ai intaziat la prima ora, ii spuse diriginta lui Bula. Ce s-a intamplat?
– Tata a avut nevoie de mine acasa.
– Bula, stiu ca ai un frate mai mare. Nu putea sa te inlocuiasca el?
– Nu, pentru ca pe mine trebuia sa ma bata…

O blonda intreaba un tip pe strada:
– Nu va suparati, cat e ceasul?
– 12.15, raspunde tipul.
– Hmmm, bizar, zice blonda, e a treia oara cand intreb azi chestia asta si de fiecare data mi se raspunde altceva.

Un pescar mergea iarna pe un lac inghetat, cautand un loc nou pentru a face o copca. La un moment dat, in timp ce se afla pe la mijlocul lacului, gheata se rupe si acesta cade in apa pierzandu-si cunostinta. Cand isi revine vede langa el un barbat necunoscut.
– Multumesc din suflet ca m-ai salvat! ii zice pescarul barbatului.
– Pot sa stiu care e numele tau? continua pescarul.
Barbatul necunoscut ii raspunse:
– Numele meu e Sf. Petru!

Un pescar prinde un crap urias. In drum spre casa pescarul ii zice crapului:
– O sa te duc la o masa copioasa!
Crapul ii raspunde:
– O nu, multumesc, am mancat mai devreme, putem sa mergem la un cinematograf?

Pacientul inainte de operatie:
– Care sunt sansele?
– Domnule, am facut operatia aceasta deja de peste 30 de ori!
– Atunci pot sa stau linistit…
– Tocmai, odata tot trebuie sa reuseasca!

Gigel spune ca tatal lui e inginer si Ionel ca al lui e avocat.
– Bula, tatal tau ce e?
– Medic stomatolog agricol!
– Adica, ce face?
Bula:
– Pune dinti la grebla!

Profesoara se adreseaza elevului:
– Iti pun o intrebare.
– Bine, doamna, dar numai una singura.
– Unde e Australia?
– Acolo, raspunde elevul.
– Unde acolo?
– Asta e deja o alta intrebare.

Doua blonde s-au blocat in ascensor. Una sta si priveste, cealalta tot striga:
– Ajutor, ajutor!
Prima propune:
– Hai sa strigam impreuna!
– Hai!
– Impreuna, impreuna, impreuna!!!

Sotul vine acasa si o prinde pe sotie cu amantul in pat. Socat intreaba:
– Ce se intampla aici?
Sotia se uita la amant si zice:
– Ti-am spus ca-i prost?!!

Niste nebuni erau transportati cu avionul la un alt spital. Doctorul statea in cabina pilotului. La un moment dat vine sa verifice ce faceau nebunii. Astia jucau fotbal. Ca sa vada daca sunt toti ii numara si vede ca lipseste unul.
– Bai, nebunilor, unde-i Gigi?
– Pe aripa avionului. Executa cornerul!

Un marinar sta in portul Marsiliei si bea de nu se mai tine pe picioare. Un trecator intra in vorba:
– Stiti ca anual mor peste 10.000 de francezi, din cauza bauturii?
– Nu ma intereseaza! Eu sunt rus!

Pilotul unui avion catre turnul de control:
„Ma aflu la 700 de kilometri de pamant, la 10.300 de metri deasupra apei si mi se termina combustibilul. Astept instructiuni.”
Turnul de control catre pilot:
„Repeta dupa noi: „Tatal nostru care esti in ceruri…””.

Un tip isi gaseste BMW-ul cu botul praf in parcare, se uita dupa autorul dezastrului si nimic, in schimb vede un biletel pe parbriz: „Regret ca tocmai mi-am bagat carligul de la Dacie in mandretea ta de masina. Iti scriu pentru ca fraierii de martori care se uita sa creada ca iti las adresa, numarul de telefon si asigurarea. Da’ sa stii ca eu regret nespus.”

Compania Ion Mos a exportat anul trecut condimente de 2 mil. euro

Compania Ion Mos a exportat anul trecut condimente de peste doua milioane de euro si a inregistrat o productie de 280 de tone de condimente pe luna, a declarat Eugenia Caragui, directorul general al companiei.

Aceasta a mai spus ca din totalul productiei, la export merg lunar intre 80 si 120 de tone. Tototdata, compania isi propune sa dubleze productia si sa creasca volumul exportului.

Principalele tari in care Ion Mos exporta condimente sunt Rusia, Ucraina si Republica Moldova.

Eugenia Caragui a precizat ca intreaga materie prima pentru diferitele sortimente de condimente este importata atat din tarile Uniunii Europene cat si din Filipine, China si India.

„Am procurat din Romania mustar si coriandru, dar acum lucram doar cu materie prima importata. Agricultorii romani nu sunt incurajati sa produca „, sustine reprezentanta companiei.

Ion Mos comercializeaza peste 300 condimente care se vand doar vrac atat in Romania cat si la export, principalii clienti fiind companiile producatoare de preparate din carne.

Cea mai mare companie din Carrefour: Nu suntem afectati de criza si nu renuntam la planurile de dezvoltare

Carrefour Romania nu va renunta la planurile de dezvoltare anuntate, intrucat evolutia companiei nu este deloc afectata de criza financiara, retailerul vizand in continuare sa depaseasca afaceri de un miliard de euro in 2008, au declarat oficialii companiei.

„Nu suntem deloc afectati de criza si nu ne schimbam in nici un fel planurile”, a declarat directorul de marketing Carrefour Romania, Andreea Mihai, potrivit NewsIn.

Carrefour Romania opereaza in prezent 18 hipermarketuri la nivel national, din care 12 se afla in afara Capitalei. Ultimul hipermarket a fost inaugurat in octombrie la Oradea in urma unei investitii de aproximativ 10 milioane de euro. In plus, Carrefour este prezent si pe segmentul de supermarketuri dupa ce a preluat in toamna anului trecut lantul de magazine Artima, pentru 55 milioane de euro.

Reteaua Artima opera 21 de supermarketuri, concentrate in vestul tarii, cu o suprafata totala de vanzare de 21.000 metri patrati. Pana la sfarsitul acestui an, 20 de magazine Artima vor fi remodelate sub brandul Carrefour Express.

Retailerul francez Carrefour a inregistrat in primul semestru din 2008, pe piata din Romania, vanzari totale de 508 milioane de euro, in crestere cu 40,3% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Carrefour Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 866 milioane de euro, cu o crestere de 42,2% fata de 2006.

In 2008, Carrefour Romania a anuntat ca se asteapta sa depaseasca pragul de un miliard de euro, in ceea ce priveste cifra de afaceri.

CS Cargo imprumuta 100 mil. euro pentru extinderea in ECE

Grupul de logistica CS Cargo, prezent si pe piata din Romania, a semnat pentru un imprumut sindicalizat in valoare de 2,5 miliarde de coroane (100 milioane de euro), acesta fiind cel mai mare imprumut de acest tip acordat in ultimul an in Cehia, arata un comunicat al companiei.

CS Cargo va utiliza aceste fonduri pentru noi achizitii, dar si pentru extinderea capacitatilor sale operationale in Europa Centrala si de Est.

„Apreciem increderea pe care bancile ne-au acordat-o in aceasta perioada de criza, reusind astfel sa obtinem un credit de asemenea valoare. Sectorul logistic se indreapta inevitabil spre crearea unor unitati de dimensiuni mai mari, realizate atat prin fuziuni de companii cat si prin noi achizitii. De aceea vor supravietui pe piata cele mai puternice companii de logistica, cele care pot oferi servicii complete, inclusiv propria tehnologie IT. Noi suntem pregatiti pentru aceasta dezvoltare”, a declarat directorul de Achizitii&Fuziuni al grupului CS Cargo, Filip Otruba.

Agentul imprumutului si unul dintre coordonatorii tranzactiei a fost Unicredit Bank din Cehia, parte a grupului bancar Unicredit, care detine 30% din CS Cargo Holding N.V. – compania mama a CS Cargo. Sindicatul mai include pe langa Unicredit Bank si eska spoitelna, membra a grupului bancar austriac Erste, si Komereni banka, membra a grupului bancar francez Societe Generale.

„CS Cargo este un exemplu care demonstreaza ca in ciuda perioadei economice dificile, cu o strategie bine aleasa si o buna cooperare intre client si banca este posibila atingerea unor scopuri ambitioase” a declarat directorul executiv al Unicredit Bank eska republika, Jii Kunert.

In acest an, grupul a achizitionat in proportie de suta la suta compania ceha de transport JTC Transcentrum. De asemnea, si-a intarit semnificativ si pozitia pe piata poloneza prin preluarea celui mai important operator logistic TSL Unitrans. CS Cargo urmareste in momentul de fata oportunitati de achizitie atat pe piata ceha cat si pe alte piete europene.

Pe langa aceste achizitii, CS Cargo a incheiat in 2008 si alte tranzactii importante. In luna martie a semnat un contract pentru achizitionarea a 1.500 camioane de transport Mercedes-Benz, valoarea totala a contractului fiind de peste 4,5 miliarde de coroane (180 milioane de euro).

CS Cargo este un holding international activ in domeniul serviciilor de logistica in opt tari europene din Europa Centrala si de Est. Compania mama, CS Cargo Holding N.V., este inregistrata in Olanda.

Direct sau actionand prin intermediul CS Cargo Management, a.s., aceasta administreaza companii care opereaza in Cehia (CS Cargo, a.s.), Slovacia (CS Cargo Slovakia, a.s.), Rusia (CS Cargo Ltd.), Polonia (CS Cargo Polska S.A.), Romania (CS Cargo Romania S.A.), Ungaria (CS Cargo Hungaria Zrt.), Slovenia (CS Cargo Logistica, d.o.o.) si Germania (CS Cargo Deutschland GmbH).

CS Cargo Holding este unul dintre leaderii de piata din Europa Centrala, furnizand servicii complete de transport si logistica. Grupul, fondat in 1995, a continuat sa-si mareasca anual cifra de afaceri, care a ajuns la 2,8 miliarde CZK (103,2 milioane euro) la sfarsitul lui 2006 si a atins aproape 4,3 miliarde CZK (160,3 milioane euro) in 2007.

CS Cargo Romania, cu sediul la Ploiesti, are ca obiectiv pana in 2010 obtinerea unui loc in top trei al celor mai mari operatori logistici din Romania. Pentru 2008, filiala din Romania isi propune obtinerea unei cote de piata de 10% si o cifra de afaceri de 15 milioane euro, bazata in special pe proiecte pentru industria alimentara, auto si electrotehnica.

Filiala din Romania mai are ca obiective pentru 2008 cresterea parcului auto existent de pana la cinci ori, adica cu 100 de unitati pana la sfarsitul anului. De asemenea, CS Cargo Romania prospecteza si oportunitatile de achizitie pe piata locala.

Preţul energiei electrice ar putea să scadă datorită crizei economice

Criza are părţile ei bune! S-ar putea să simţim asta după 1 ianuarie când se aşteaptă ca preţul energiei electrice să scadă. Explicaţia este simplă: a scăzut preţul petrolului dar şi consumul de energie din ţară! Furnizorii de energie se tem că, din cauza crizei financiare, numărul românilor care nu-şi vor putea plăti facturile va creşte simţitor.

Multe dintre companii s-au întrecut, în ultima perioadă, în anunţuri de disponibilizări. Asta nu face decât să crească frica furnizorilor de energie că din opt milioane de consumatori casnice numărul celor aflaţi în imposibilitate de plată va creşte. Ion Lungu, directorul general al CEZ România a declarat:”Ne aşteptăm să fie probleme la plată din cauza finanţării mai scumpe.”

Lucrurile sunt şi mai clare când vine vorba despre consumatorii industriali. „Deja există anumite companii precum Mittal sau Dacia care şi-au redus activitatea. Asta înseamnă şi o reducere a consumului” aspus Ion Lungu.

Este pentru prima dată când ANRE estimează o scădere a consumului de energie, cu cel puţin 2%. Asta ar putea însemna şi o scădere a facturilor plătite în fiecare lună de români. Următoarea modificare a preţurilor la energie ar trebui realizată de la 1 ianuarie 2009.

Reuters: Principalele partide romanesti sfideaza apelurile internationale la reducerea cheltuielilor

Principalele partide romanesti se intrec in promisiuni financiare inaintea alegerilor generale din 30 noiembrie, sfidand apelurile internationale la reducerea cheltuielilor pentru a proteja tara de criza financiara, comenteaza Reuters, citat de NewsIn.

Economistii avertizeaza ca Romania trebuie sa isi reduca cheltuielile, sa reformeze sectorul public si sa se asigure ca politicile sunt implementate eficient, in caz contrar existand riscul destabilizarii economiei. Unii spun chiar ca Romania ar trebui sa ceara, preventiv, ajutorul FMI, dupa ce vecinele sale Ungaria si Ucraina au facut acest lucru pentru a reda increderea investitorilor.
Dar nici Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu, nici partidele de opozitie, prinse intr-o cursa electorala stransa, nu au facut din prudenta fiscala principala lor prioritate. Toate partidele resping criticile straine, inclusiv ale FMI, ca fiind lipsite de obiectivitate, iar Guvernul risca sa nu isi poata asuma meritul pentru cresterea economica mare de anul acesta, cea mai ridicata din UE.
Majoritatea romanilor nu a simtit inca impactul crizei financiare globale la fel de dureros ca occidentalii, ceea ce face cu atat mai dificil de explicat nevoia de austeritate fiscala, comenteaza Reuters. Caderea leului dupa falimentul bancii de investitii Lehman Brothers a fost atenuata de interventia bancii centrale, iar scaderea cu aproape 75% inregistrata anul acesta de actiunile lichide a afectat un procent mic din populatie. Iar daca numarul locurilor de munca va scadea anul viitor pe masura ce scaderea cererii va afecta vanzarile, pentru moment somajul este de doar 4%.
Romania este cea mai saraca tara din UE, dupa Bulgaria, dar nivelul de trai creste rapid datorita cresterii economice, favorizata de consum, importurile de tehnologie si investitiile in constructii. Primul semn de necazuri a intervenit saptamana trecuta, cand Standard & Poor’s a coborat cu o treapta ratingurile Romaniei pentru imprumuturile in valuta si a scos-o din categoria statelor care au calificative din categoria „investment grade”.
Alte agentii de rating nu au urmat exemplul Standard & Poor’s, Moody’s Investors Service apreciind ca acest lucru ar fi o greseala, partial pentru ca Romania are o datorie publica mica.
Tariceanu a incercat sa limiteze cheltuielile preelectorale obligand Parlamentul sa amane marirea salariilor profesorilor cu 50%. La scurt timp dupa coborarea ratingului Romaniei, el a spus ca asemenea cresteri salariale sunt periculoase intr-o perioada de tulburari financiare mondiale.
Si mai ingrijoratoare sunt indiciile ca alegerile vor fi urmate de indelungate negocieri pentru formarea unei coalitii. Sondajele arata ca Partidul Democrat-Liberal (PD-L) si PSD sunt aproape la egalitate la circa 30%, in timp ce liberalii lui Tariceanu se situeaza sub 20%. Principalele doua scenarii considerate probabile, o coalitie PD-L-PNL sau una PNL-PSD, sunt considerate dificil de realizat din cauza divergentelor.
Unii analisti spun ca cea mai buna sansa a Romaniei pentru reforme ar fi refacerea coalitiei celor doua partide care au obtinut puterea in 2004. PNL si PD-L vor sa mentina taxele la nivelurile actuale si sa introduca unele masuri de austeritate fiscala, dar o veche rivalitate intre Tariceanu si presedintele Basescu a dus la destramarea coalitiei in 2007.

Un hoţ a returnat scuterul furat de la o femeie bolnavă

Până şi hoţii mai au mustrări de conştiinţă. Un barbat din Braşov, a returnat scuterul furat de la o femeie grav bolnavă. Nu i-a plăcut când a citit într-un ziar local că a fost numit „Hoţ fără inimă”. O avea inima, dar n-are obraz: mopedul e aproape distrus.

Scuterul a fost adus, noaptea trecută, în acelaşi loc de unde fusese furat. Cel sau cei care l-au furat l-au vopsit înainte să-l lase şi i-au ataşat şi un mesaj. În portbagajul de sub şa, a lăsat ziarul care a apărut acum două zile şi, în locul titlului „Hoţi FĂRĂ inimă”, a tăiat „FĂRĂ” şi a scris „CU”.

Mai degrabă un hoţ cu orgoliu, crede femeia, care, fericită că şi-a primit scuterul, a remarcat că nu i-a fost înapoiat întreg. Aceasta a declarat: „Eu cred că e un hoţ cu inimă neagră. Dacă ar fi dorit chiar din suflet să îmi aducă scuterul înapoi, punea măcar retrovizoarele, alarma şi ce a mai scos, înăuntru.”

Pentru a le cumpăra din nou trebuie să găsească 500 de euro. Ea are o pensie de boală de 187 de lei pe lună. Este bolnavă de cancer iar articulaţiile şi oasele picioarelor i-au fost distruse. „Distanţa maximă pe care o pot parcurge este cam de 300 – 400 de metri. Deci asta înseamnă 200 de metri dus, 200 de metri întors.” a mai spus proprietara scuterului.

Tatăl şi fratele ei au făcut credit pentru a-i cumpăra scuterul, singurul mijloc de deplasare al femeii. Mopedul a mai fost furat şi anul trecut. Poliţia l-a găsit şi i l-a returnat, tot stricat. L-a reparat după ce a vândut lucruri din casă. Acum, nu are ce să mai vândă.

Sindicaliştii CFR nu mai intră vineri în grevă

Armistiţiu între sindicatele angajaţilor CFR din Mişcare Comercial şi Ministrerul Transporturilor. În urma negocierilor de astăzi cu ministrul Ludovic Orban, liderii sindicali au anunţat că îi vor sfătui pe angajaţi să amâne protestul anunţat pentru vineri.

Săptămâna viitoare, se va trimite Guvernului o ordonanţă de urgenţă prin care se va acorda transferul de la bugetul de stat către compania infrastructură pentru lucrările de modernizare şi de întreţinere a reţelei feroviare, a declarat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu sindicatele CFR.

De asemenea, vor continua negocierile cu sindicatele şi în două săptămâni, vor fi aprobate ordinele care reglemnetează pregătirea şi verificarea periodică a personalului din calea ferată, a adăugat Orban. Privind contractul colectiv de muncă pe anul 2009, vor fi eliminate discriminările între salariaţii diferitelor companii din calea ferată. „Voi pleda şi voi susţine necesitatea acordării de resurse financiare suplimentare către calea ferată”, a spus oficialul. Acesta a adăugat că este greu să se mai opereze modificări asupra bugetelor anul acesta, însă toate obligaţiile salariale către muncitorii CFR vor fi achitate.

Liderii sindicali din CFR vor anunţa în jurul orei 18:00 dacă mai intră vineri în grevă, după ce ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, le-a promis că va emite o ordonanţă de urgenţă prin care să fie alocaţi bani în plus pentru investiţii în infrastructura feroviară.

Directorul general al CFR Infrastructură, Constantin Manea, a declarat că anul acesta au fost acordaţi pentru investiţii doar 80 milioane euro din necesarul de 500-600 milioane euro. La rândul său, directorul general al CFR Călători, Alexandru Noapteş a anunţat că le-a cerut sindicaliştilor ca, în cazul în care se hotărăsc să facă grevă, să limiteze încetarea circulaţiei trenurilor la cel mult 2 ore, estimând că, în acest caz, circulaţia se va desfăşura normal după ora 10.00. În schimb, dacă circulaţia trenurilor va fi oprită între 7.00 şi 13.00, Noapteş a declarat că circulaţia va fi afectată cel puţin până la miezul nopţii.

Aproape 7.000 din 35.000 de angajaţi ai CFR au anunţat că vor întrerupe lucrul vineri, începând cu ora 7 dimineaţa până la ora 13. Motivul grevei este lipsa banilor alocaţi pentru investiţii în 2008, potrivit unei decizii a consiliului director al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare-Comercial. Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat că nu consideră greva cea mai potrivită soluţie în acest moment.

Conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA şi-a anunţat disponibilitatea să continue discuţiile cu sindicaliştii pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă, pe o perioadă de 60 de zile.

În cadrul şedinţei de marţi, s-a discutat despre bugetul pe 2008, programul de reorganizare, condiţiile de muncă, pregătirile de iarnă şi posibilitatea unor creşteri salariale. La finalul întâlnirii, directorul general CFR Infrastructură, Constantin Manea a propus continuarea discuţiilor şi analizarea tuturor problemelor pe care sindicatele le consideră motiv de protest.

„Este prima mişcare de protest a salariaţilor de după ’89 în care nu se cer majorări salariale, ci priveşte siguranţa la locul de muncă şi siguranţa călătorilor”, a spus preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, Gheorghe Popa.

Formular de cesiune a creantei

Formular de cesiune a creantei*

OPERATOR …………………
AGENT IMPUTERNICIT ……………..
Nr. de inregistrare a formularului ………….. (se completeaza numai de catre biroul de inscriere):

Data primirii formularului (se completeaza numai de catre biroul de inscriere): ……………

Se completeaza numai de catre biroul de inscriere: ……………………..
Nr. identificare aviz de garantie (ID) ……………………………………………………………. Data…………………… ora ……………… minutul ………. secunda ………………… inscrierii

Subsemnatul   domiciliat in …..  str.  …….  nr.   ….. bloc  …. scara ……………  et. ……. ap. …………………….. judet/sector  act identitate ………………………  seria  …..  nr. ……  eliberat de …….  la data de ………  cod numeric personal ……………………… in calitate de (bifati una dintre casute):
cedent    • reprezentant al cedentului  • cesionar  • reprezentant al cesionarului • completez si subscriu prezentul formular de aviz de cesiune a creantei2, vizand modificarea avizului de garantie initial identificat mai jos si solicit inregistrarea lui:
Nr. de identificare a avizului de garantie** …………….. (vezi explicatiile de la sfarsitul formularului3)

1. Prezentul aviz de cesiune a creantei garantate cu bunurile inscrise in arhiva vizeaza (bifati una din cele doua posibilitati):
• inlocuirea tuturor creditorilor4 cu statut activ;
• inlocuirea unuia din creditorii cu statut activ; folositi spatiile de mai jos pentru a mentiona datele complete de identificare a creditorului cedent:

Denumirea persoanei juridice ……………..  tipul persoanei juridice …………………………
numarul de identificare a persoanei juridice, daca exista    codul unic de inregistrare/codul fiscal ………….  sediul: strada ………..  nr. ………..  bloc ………..   sc. ….  et……..  ap. …………..  judet/sector …… cod postal ……..  tara … .
Numele persoanei fizice ……………..   prenumele complet (asa cum figureaza in actele de identitate) ……………….  prenumele tatalui ……………..   prenumele mamei ………..
adresa: localitatea………………….  str. …………………… nr. ………….   bloc ………….      sc. ………………..  et. ……….      ap………..   judet/sector ………..  cod postal ………..   tara ……………  cod numeric personal …………….. .

2. Numele/denumirea noului creditor (cesionarului):
Creditorul persoana juridica. ………………………..
Folositi spatiul alaturat pentru a preciza numarul noilor creditori persoane juridice ce vor fi inscrisi:
2 a)  Denumirea  persoanei  juridice  …………   tipul  persoanei juridice  ……….. numarul de identificare a persoanei juridice, daca exista ………    codul unic de inregistrare/codul fiscal ……………..        sediul: strada    nr. …………..  bloc ……………………………..  sc. ………….. et. …………. ap. ……….  judet/sector ……….. cod postal ……..
tara  ………….  Creditorul persoana fizica ………………….. .
Folositi spatiul alaturat pentru a preciza numarul noilor creditori persoane fizice ce vor fi inscrisi:
2 b) Numele persoanei fizice   prenumele complet (asa cum figureaza in actele de identitate)   prenumele tatalui    prenumele mamei
Adresa: localitatea ……………….  str. …………….  nr. ……….   bloc ………..  sc. ……….  et. ……….  ap. ……………  judet/sector ………..  cod postal ……….   tara ………..   Cod numeric personal …………………..

3. Identificarea partii care a solicitat efectuarea inscrierii.
Bifati una din posibilitati:
• Solicitarea de inscriere a avizului a fost adresata de toti creditorii cu statut activ;
• Solicitarea de inscriere a avizului a fost adresata de unul din creditorii cu statut activ;
• Solicitarea de inscriere a avizului a fost adresata de cesionar, in conditiile art. 282 alin. (3) din O.G. nr. 89/2000.

4. Alte mentiuni, prevazute in mod obligatoriu de lege.
Folositi spatiul alaturat pentru a inscrie aceste mentiuni: ……………………………………..

SEMNATURA                                            Data

EXPLICATII:

* Prin avizul de cesiune a creantei garantate cu bunurile inscrise in arhiva creditorul cedent va dobandi statut inactiv, iar cesionarul va fi trecut in avizul de garantie ca creditor cu statut activ.
** In situatia in care avizul de garantie initial a suferit ulterior modificari prin inscrierea altor tipuri de avize (modificator, de cesiune a creantei, de reducere ori de extindere a garantiei, de prelungire a avizului de garantie initial) se va mentiona numarul de identificare a ultimului aviz inscris, care exprima starea actuala a garantiei reale mobiliare.

NOTE:
1  Formularul de aviz de cesiune a creantei a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 1290/C/2004, pentru aprobarea formularelor de avize de garantie privind inregistrarile efectuate in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si a instructiunilor de completare a acestor formulare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 28.05.2004.
2  Taxa de inscriere in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare pentru avizul de cesiune a creantei este de 20 lei, conform art. 2 lit. e), art. 4 si urm. din Instructiunile privind modul de incasare si plata a taxelor prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, aprobate prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 766/2002, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 16.05.2002.
Taxa mai sus mentionata se datoreaza anticipat de catre beneficiarul serviciilor de inscriere in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si se va plati fie in numerar, la sediul operatorului sau agentului autorizat, fie prin ordin de plata distinct, in contul operatorului de arhiva respective. Pe ordinul de plata prezentat de solicitant va trebui sa figureze in mod obligatoriu formula „taxa pentru inscrierea avizelor de garantie“ si sa se mentioneze, de  asemenea,  tipul  avizului  de  garantie  ce  urmeaza  sa  fie  inscris  in  arhiva.  Ordinul  de  plata  va  trebui  sa mentioneze la rubrica „reprezentand plati“ denumirea/numele operatorului de arhiva prin care se va efectua inscrierea si numele localitatii unde se va efectua inscrierea.
Aceleasi mentiuni va trebui sa le cuprinda si chitanta ce se elibereaza beneficiarului inscrierii de catre operator sau agent, ca dovada a platii taxei de inscriere.
3  A se vedea si precizarile de la Formularul de garantie initial.
4  Prin „creditor“ se intelege persoana in favoarea careia s-a constituit garantia reala. Calitatea de „creditor“ poate fi detinuta si de locatorul dintr-un contract de inchiriere sau locatorul ori finantatorul unui contract de leasing incheiat pentru o perioada mai mare de un an, cesionarul unui drept de creanta, consignantul si cel in favoarea caruia a fost constituita o garantie printr-un act juridic mentionat la art. 2 lit. b) din Titlul VI din Legea nr. 99/1999, privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 27.05.1999, cu completarile si modificarile ulterioare.

Statutul Asociatiei „…………..“

Statutul2 Asociatiei „…………..“3

CAPITOLUL I DISPOZITII GENERALE

Art. 1. – „ASOCIATIA …………….“, denumita in continuare si asociatia sau …..4 este fondata potrivit actului constitutiv de5 :

1. ………………………………6 , cetatean roman, domiciliat/a in Bucuresti, Str……… …………………… Nr. …….., Bl. …., Sc. ………….., Et. …., Ap. ……….. , Sector …., posesor/posesoare al/a BI7 /CI Seria …., nr. ………….., eliberat de ……………., la data de …………….., C.N.P. ………………………..;

2. …………………………….8 , cetatean roman, domiciliat/a in Bucuresti, Str………… ………………….. Nr. ……….., Bl. …., Sc. ….., Et. …., Ap. …………. , Sector ……, posesor/posesoare al/a BI/CI Seria ……., nr. ………, eliberat de ………………, la data de …………….., C.N.P. …………………….. si

3. …………………………………9 ,cetatean roman, domiciliat/a in Bucuresti, Str…………. ………………………. Nr. ……, Bl. …., Sc. ….., Et. …., Ap. …., Sector ………, posesor/posesoare al/a BI/CI Seria ….., nr. ………., eliberat de …………………., la data de …………….., C.N.P. …………………………..
sau

4. S.C. ………………………., persoana juridica cu sediul in ……………….., Str………….. ………………….. Nr. …….., Sector/judetul ………….., inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului Bucuresti sub nr. J…/……/…., avand codul unic de inregistrare …………, reprezentata prin …………………….., avand functia de ………………, imputernicit/a prin …………………………, care se legitimeaza cu CI/BI seria ……….., Nr. …………., eliberat de ……………………, la data de …………………., avand CNP …………………….;

care au constituit sus-numita asociatie in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr……… 26/2000, cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare si cu Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.

Art. 2 – „ASOCIATIA ……….“ este persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial.

Art. 3 – Scopul asociatiei il constituie:
………………………………………………………………………………………10
…………………………………………………………………………………………….

Art. 4 – Denumirea asociatiei este „ASOCIATIA ……….“.

Art. 5 – (1) Sediul „ASOCIATIEI ……….“ este situat in ………………11
(2) Sediul Asociatiei poate fi schimbat pe baza hotararii Consiliului director.

Art. 6 – „ASOCIATIA ……….“ se constituie pe o durata ne/determinata.

Art. 7 – (1) Patrimoniul social al Asociatiei este alcatuit dintr-un activ patrimonial, initial, in valoare de ……………12 lei si este alcatuit din ………………………13 .
(2) Intregul patrimoniu va fi evidentiat si pastrat in conformitate cu legislatia romana in materie, pe numele Asociatiei, si va fi folosit exclusiv pentru realizarea obiectivelor ei.

Art. 8 – (1) In vederea realizarii scopului „ASOCIATIEI ……….“ potrivit art. 3 din prezentul statut, Asociatia are urmatoarele obiective si activitati14: ……………………………………15
(2) Schimbarea scopului si obiectivelor Asociatiei se face numai de catre fondatori sau majoritatea fondatorilor in viata, iar daca nici unul dintre fondatori nu mai este in viata, aceasta se face numai cu intrunirea votului a patru cincimi din numarul membrilor Consiliului director.
(3) In toate cazurile, schimbarea scopului Asociatiei se poate face numai daca acesta a fost realizat in totalitate sau in parte ori daca acesta nu mai poate fi indeplinit.

Art. 9 – (1) „ASOCIATIA ……….“ se poate afilia cu alte persoane juridice non-profit, din tara si/sau din strainatate, in scopul realizarii scopului si obiectivelor sale.
(2) „ASOCIATIA ……….“ isi poate constitui sucursale sau filiale16, in tara sau in strainatate, ca structuri teritoriale, pe baza hotararii autentificate a Adunarii Generale, prin care li se aloca un patrimoniu.
(3) Sucursalele nu au personalitate juridica proprie, functionand ca structuri ale „ASOCIATIEI ……….“.
(4) Personalitatea juridica a filialei se dobandeste in conditiile legislatiei in vigoare din tara in care isi are sediul filiala infiintata.
(5) Filiala este condusa de un Consiliu director propriu, alcatuit din cel putin 3 membri. Procedura de alegere a Consiliului director al filialelor Asociatiei este stabilita prin hotararea autentificata a Adunarii Generale a „ASOCIATIEI ……….“.
(6) Filiala este entitate cu personalitate juridica, putand incheia, in nume propriu, acte juridice de administrare si de conservare in conditiile stabilite de Adunarea Generala prin actul constitutiv al ei si poate incheia acte juridice de dispozitie, in numele si pe seama Asociatiei, numai pe baza hotararii prealabile a Consiliului director al „ASOCIATIEI ……….“.
(7) Asociatia isi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotararii autentificate a Adunarii Generale, prin care li se aloca un patrimoniu.

CAPITOLUL II MEMBRII ASOCIATIEI

Art. 10 – (1) Membrii „ASOCIATIEI ……….“ sunt:
a) membrii fondatori – membrii care au constituit asociatia si au contribuit moral si material la fon- darea ei si la constituirea patrimoniului social;
b) membrii-asociati – membrii care se asociaza ulterior fondarii „ASOCIATIEI ……….“, care contribuie moral si material la completarea patrimoniului asociatiei si care, prin activitatea lor, sprijina asociatia in realizarea obiectivelor acesteia, beneficiind de drepturile prevazute de art. 11 din prezentul Statut;
c) membrii de onoare17:
– persoane fizice sau/si persoane juridice care, prin activitatea lor, sprijina in mod substantial asociatia in realizarea obiectivelor acesteia, contribuind din punct de vedere financiar, moral sau functional la realizarea scopului „ASOCIATIEI ……….“ sau
– personalitati marcante ale vietii stiintifice, sportive sau culturale, care s-au remarcat, cu deosebire, in domeniile de interes ale „ASOCIATIEI ……….“ si care, prin activitatea lor, sprijina asociatia in realizarea obiectivelor acesteia;
d) membrii-sustinatori18 – persoanele care adera la scopul „ASOCIATIEI ……….“ si care sprijina material si moral asociatia in realizarea obiectivelor acesteia.
(2) Calitatea de membru-asociat sau de membru-sustinator al „ASOCIATIEI ……….“ se acorda de catre Consiliul director, prin votul a cel putin 2/3 din numarul membrilor Consiliului.
(3) Calitatea de membru de onoare al Asociatiei se acorda de catre Adunarea Generala, prin votul a cel putin 2/3 din numarul membrilor prezenti, la propunerea Consiliului director .
(4) Contributiile membrilor Asociatiei la realizarea scopului si obiectivelor acesteia constau in sprijin financiar, material, moral si activitati voluntare in cadrul programelor/proiectelor initiate/derulate de „ASOCIATIA ……….“.

Art. 11 – (1) Membrii fondatori si membrii asociati ai Asociatiei au urmatoarele drepturi:
a) sa-si exprime prin vot optiunea fata de proiectele de hotarari ale Adunarii generale;
b) sa aleaga si sa fie alesi in Consiliul director, daca au aptitudini si capacitate pentru functiile pentru care candideaza;
c) sa beneficieze de programele initiate de Asociatie;
d) sa participe la programele derulate de asociatie;
e) sa beneficieze de serviciile asociatiei;
f) sa beneficieze de rezultatele programelor initiate de Asociatie;
g) sa aiba acces la spatiile si dotarile Asociatiei pentru organizarea unor manifestari si activitati stiintifice, culturale si sportive in domeniile de interes ale „ASOCIATIEI ……….“;
h) alte drepturi prevazute in regulamentele Asociatiei.
(2) Membrii sustinatori ai Asociatiei si membrii de onoare beneficiaza de drepturile prevazute la art. 11 li. c) – h) din prezentul Statut.
(3) Obligatiile membrilor asociatiei sunt urmatoarele:
a) sa respecte statutul, regulamentele si hotararile Adunarii Generale si ale Consiliului Director al Asociatiei;
b) sa contribuie la realizarea scopului si obiectivelor Asociatiei prin sprijin financiar, material, moral si activitati voluntare in cadrul programelor/proiectelor initiate/derulate de „ASOCIATIA ……….“;
c) sa-indeplineasca obligatiile materiale si financiare potrivit angajamentelor pe care si le-au luat;
d) sa indeplineasca celelalte obligatii prevazute in Regulamentele adoptate de Asociatie.
(4) In cazul savarsirii de catre membrii asociatiei a urmatoarelor abateri:
a) denigrarea activitatii asociatiei;
b) intreprinderea unor actiuni ce aduc prejudicii de orice natura asociatiei;
c) angajarea asociatiei in actiuni pentru care nu a fost autorizata de organele de conducere;
d) implicarea asociatiei in activitati politice;
e) abaterile de la etica profesionala si morala incluse in Regulamentul de Organizare si Functionare al asociatiei;
f) comiterea unor fapte cu caracter penal, pentru care a fost condamnat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;
g) in cazul persoanelor care fac parte din conducerea asociatiei si neparticiparea sistematica la activitatea structurii de conducere in care a fost ales sau impiedicarea prin diferite mijloace ca aceasta sa-si desfasoare in mod eficient activitatea.
Sanctiunile care se pot aplica sunt urmatoarele:
a) avertisment;
b) avertisment sever si ultimativ;
c) suspendarea pe termen determinat din asociatiei sau din functia de conducere potrivit Statutului asociatiei;
d) excluderea din asociatie.

Art. 12 (1) Calitatea de membru inceteaza in urmatoarele situatii:
a) prin retragere, in baza unei cereri de retragere ce nu trebuie motivata, b) prin excludere in urmatoarele situatii:
– incalcarea grava a prevederilor statutare si a hotararilor organismelor de conducere ale asociatiei,
– ca urmare a unei condamnari, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru savarsirea unor fapte cu caracter penal incompatibile cu misiunea si principiile federatiei;
– in caz de neplata a cotizatiei timp de sase luni.
(2) Excluderea se face de catre Comitetul Director al asociatiei prin decizie.
(3) Impotriva deciziei se poate depune contestatie in termen de 15 zile de la comunicare. Contestatia se solutioneaza de Adunarea Generala.
(4) De la data inregistrarii deciziei si pana la solutionarea acesteia in Adunarea Generala, calitatea de membru al Asociatiei este suspendata.

CAPITOLUL III
RESURSELE PATRIMONIALE SI CHELTUIELILE ASOCIATIEI

Art. 13 – (1) Patrimoniul social initial al Asociatiei este alcatuit dintr-un activ patrimonial, in valoare de ……………19 lei si este alcatuit din ………………………20 .
(2) Patrimoniul social initial al Asociatiei se completeaza cu veniturile din contributiile membrilor-asociati, cotizatiile si taxele de inscriere a membrilor-sustinatori, dobanzile si dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, in conditiile legii, sponsorizari sau legate, venituri realizate din activitati economice directe, resurse obtinute de la bugetul de stat si/sau de la bugetele locale, precum si alte venituri, in conformitate cu prevederile legii.
(3) Intregul patrimoniu va fi evidentiat si pastrat in conformitate cu legislatia romana in materie, pe numele Asociatiei, si va fi folosit exclusiv pentru realizarea scopului si obiectivelor ei.

CAPITOLUL IV
CONDUCEREA SI CONTROLUL ASOCIATIEI

Sectiunea I
Adunarea generala

Art. 14 – (1) Adunarea generala este organul de conducere alcatuit din totalitatea membrilor fondatori si membrilor asociati.
(2) Adunarea generala are urmatoarele competente:
a) stabilirea strategiei si a obiectivelor generale ale asociatiei;
b) aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli si a bilantului contabil;
c) alegerea si revocarea membrilor Consiliului director;
d) alegerea si revocarea cenzorului;
e) infiintarea de filiale;
f) modificarea Actului constitutiv si a Statutului „ASOCIATIEI ……….“;
g) dizolvarea si lichidarea asociatiei, precum si stabilirea destinatiei bunurilor ramase dupa lichidare;
h) orice alte atributii prevazute de lege sau in statut.

Art. 15 – (1) Adunarea generala se intruneste cel putin o data pe an si are drept de control permanent asupra Consiliului director si cenzorului.
(2) Adunarea Generala se convoaca cu cel putin 15 zile inainte de data fixata pentru desfasurarea ei sau , in cazuri de urgenta, cu cel putin 3 zile de la data desfasurarii ei, in acest din urma caz daca:
a) se impune in mod necesar modificarea statutului;
b) apar situatii care afecteaza existenta asociatiei;
c) la cererea scrisa a unui numar de cel putin 1/2 din numarul membrilor fondatori si al membrilor asociati.
(3) Adunarea generala se convoaca de Consiliul director, printr-un convocator scris, punandu-se la dispozitia participantilor si materialele supuse dezbaterii.
(4) Participantii pot solicita introducerea pe ordinea de zi a unor cereri, formulate in scris, si depuse cu cel putin 10 zile inainte de data la care are loc Adunarea generala.

Art. 16 – (1) La Adunarea generala participa:
a) membrii fondatori;
b) membrii-asociati;
c) membrii de onoare, in calitate de invitati, fara drept de vot;
d) membrii-sustinatori, in calitate de invitati, fara drept de vot;
e) alti invitati, fara drept de vot.
(2) In cadrul Adunarii generale, fiecare membru fondator si membru-asociat are dreptul la un vot cu caracter deliberativ.

Art. 17 – Asociatii care, intr-o anumita problema, supusa hotararii Adunarii generale, sunt interesati personal sau prin sotii lor, ascendentii sau descendentii, rudele in linie colaterala sau afinii lor pana  la gradul al patrulea inclusiv, nu vor putea lua parte la deliberare si nici la vot. In caz contrar vor raspunde in conditiile legii pentru daunele cauzate Asociatiei, daca fara votul lor nu s-ar fi putut obtine majoritatea ceruta.

Art. 18 – Alegerile pentru Consiliul director si cenzor au loc o data la patru ani, cu exceptia cazurilor de retragere sau revocare, cand ele se pot organiza la Adunarea generala care le urmeaza.

Art. 19 – (1) Adunarea generala poate avea loc daca sunt prezenti cel putin o jumatate plus unul dintre membrii fondatori, membrii de onoare si membrii-asociati.
(2) Daca nu se indeplineste cvorumul prevazut la alineatul (1), Adunarea generala se reconvoaca dupa o perioada de 15 zile si poate avea loc oricare ar fi numarul asociatilor prezenti.
(3) Modul de desfasurare, dezbaterile care au avut loc si hotararile adoptate de Adunarea generala, la fiecare convocare a acesteia, se consemneaza in procesul-verbal intocmit.
(4) Asociatii absenti iau cunostinta de dezbateri din procesul-verbal aflat la secretariatul Asociatiei.

Art. 20 – (1) Adunarea generala este condusa de Presedintele Asociatiei sau, in lipsa, de inlocuitorul acestuia.
(2) Hotararile Adunarii generale se iau cu majoritatea simpla a membrilor fondatori si a membrilor-asociati prezenti, cu exceptia hotararilor care au ca obiect dizolvarea asociatiei sau modificarea scopului ei.

Art. 21 – Hotararile Adunarii generale contrare legii, actului constitutiv sau statutului Asociatiei pot fi atacate potrivit dispozitiilor legale in vigoare, de de catre oricare dintre asociatii care au lipsit sau au votat impotriva si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal de sedinta, in termen de 15 zile de la data la care au luat cunostinta despre hotarare sau de la data cand a avut loc sedinta, dupa caz.

Sectiunea a II-a
Consiliul director

Art. 22 – (1) Consiliul director al Asociatiei asigura punerea in executare a hotararilor Adunarii generale.
(2) Consiliul director al „ASOCIATIEI ……….“ este constituit din ….. persoane, secretarul Consiliului nefiind membru al acestuia, astfel:
a) Presedinte;
b) Prim-Vicepresedinte;
c) Vicepresedinte;
d) Membrii….

Art. 23 – (1) Membrii Consiliului director se aleg prin vot secret, de Adunarea generala, cu intrunirea unei jumatati plus unu din votul membrilor fondatori, membrilor de onoare si membrilor-asociati prezenti la Adunarea generala, pentru un mandat de 4 ani.
(2) Potrivit hotararii Adunarii generale, membrii initiali ai Consiliului director vor putea fi inlocuiti.
(3) In cazul in care un membru desemnat paraseste Consiliul director, el va fi inlocuit cu unul din membrii fondatori, sau o terta persoana, potrivit hotararii Adunarii generale, cu intrunirea votului unei jumatati plus unul din numarul membrilor cu drept de vot prezenti.
(4) In cazul in care un membru desemnat in Consiliul director se retrage, el are obligatia sa notifice in scris intentia sa, cu un preaviz de 90 de zile calendaristice inainte, demisia operand la data
implinirii preavizului.
(5) Pentru motive temeinice, Adunarea generala, cu intrunirea votului unei jumatati plus unul din numarul membrilor cu drept de vot prezenti, pot decide excluderea membrilor asociatiei sau revocarea membrilor Consiliului director al „ASOCIATIEI ……….“.
(6) Functiile ramase libere se completeaza prin hotararea Adunarii generale, cu intrunirea votului unei jumatati plus unu din numarul membrilor cu drept de vot prezenti.
(7) Completarea functiilor ramase libere se face in cel mult 30 de zile de la descompletare.

Art. 24 – In exercitarea competentei sale, Consiliul director are urmatoarele atributii:
a) prezinta Adunarii generale raportul de activitate pe perioada anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul contabil, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, proiectul pro- gramelor asociatiei;
b) incheie acte juridice in numele si pe seama asociatiei;
c) aproba organigrama si strategia de personal ale Asociatiei;
d) elaboreaza regulamentul intern de functionare si organizare al Asociatiei;
e) indeplineste orice alte atributii prevazute in lege sau in statut.

Art. 25 – Membrii Consiliului director care, intr-o anumita problema, supusa hotararii sale, sunt interesati personal sau prin sotii lor, ascendentii sau descendentii, rudele in linie colaterala sau afinii lor pana la gradul al patrulea inclusiv, nu vor putea lua parte la deliberare si nici la vot. In caz contrar vor raspunde in conditiile legii pentru daunele cauzate Asociatiei, daca fara votul lor nu s-ar fi putut obtine majoritatea ceruta.

Art. 26 – Deciziile contrare legii, actului constitutiv sau statutului Asociatiei pot fi atacate de asociati sau de catre oricare dintre membrii Consiliului director care au lipsit sau au votat impotriva si a cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal de sedinta, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.

Art. 27 – Consiliul director poate imputernici una sau mai multe persoane cu functii executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de fondator/asociat ori sunt straine de asociatie pentru a incheia acte juridice in numele si pe seama Asociatiei sau orice alte atributii prevazute in lege sau in statut.

Art. 28 – (1) Consiliul director se intruneste cel putin o data pe luna sau ori de cate ori nevoile Asociatiei o impun.
(2) Convocarea Consiliului director se face de presedinte, iar in lipsa acestuia de inlocuitorul sau, cu cel putin 10 zile inainte de data fixata.
(3) Consiliul director delibereaza, in mod valabil, in prezenta a 2/3 din numarul membrilor sai si adopta hotarari cu o jumatate plus unu din voturi.

Art. 29 – Deliberarile si hotararile Consiliului director se consemneaza in procese-verbale incheiate cu ocazia fiecarei sedinte.
In realizarea scopului si obiectivelor sale, „ASOCIATIA …………..“ poate avea servicii specializate a caror modalitate de functionare si organigrama se stabileste de Consiliul director care va angaja personal contractual.

Sectiunea a III-a
CONTROLUL FINANCIAR

Art. 30 – (1) Controlul financiar al asociatiei este asigurat de un cenzor21.
(2) In realizarea competentei sale, cenzorul:
a) verifica modul in care este administrat patrimoniul Asociatiei;
b) intocmeste rapoarte si le prezinta Adunarii generale si Consiliului director;
c) poate participa la sedintele Consiliului director, fara drept de vot;
d) indeplineste orice alte atributii prevazute in statut sau stabilite de Consiliul director.
(3) Membrii Consiliului director nu pot fi cenzori.
(4) Controlul financiar intern va fi asigurat de o comisie de cenzori, daca asociatia va avea mai mult de 100 de membri inscrisi, in conditiile dispozitiilor legale in vigoare.

Art. 31 – (1) Adunarea Generala aproba regulile generale de organizare a controlului financiar intern al Asociatiei.
(2) Cenzorul este ales de catre Adunarea generala, prin vot deschis, cu intrunirea a 2/3 din votul membrilor fondatori si membrilor-asociati prezenti, pentru un mandat de 4 ani.

CAPITOLUL V
VENITURILE SI CHELTUIELILE ASOCIATIEI

Art. 32 – Veniturile Asociatiei provin din:
a) cotizatiile si contributiile in bani ale membrilor fondatori si ale celorlalte categorii de membri;
b) dobanzile si dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile in conditiile legale;
c) dividendele societatilor comerciale infiintate de asociatie;
d) venituri realizate din activitati economice directe, inclusiv din activitati de organizare a unor targuri, expozitii si/sau alte manifestari;
e) donatii, sponsorizari sau legate;
f) resurse obtinute de la bugetul de stat si/sau de la bugetele locale;
g) alte venituri prevazute de lege.

Art. 33 – (1) Asociatia poate infiinta societati comerciale ale caror dividende, daca nu se reinvestesc in aceste societati, se vor folosi pentru realizarea scopului Asociatiei.
(2) Asociatia poate desfasura orice alte activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si au legatura stransa cu scopul principal al ei.

Art. 34 – (1) Principalele cheltuieli ale Asociatiei sunt:
a) cheltuieli pentru realizarea programelor si obiectivelor Asociatiei;
b) salarii si adaosuri la salarii;
c) indemnizatii, prime si premii;
d) procurari de rechizite, imprimate de birou, aparatura medicala si alte bunuri si servicii necesare realizarii scopului asociatiei;
e) chirii, dobanzi, taxe, comisioane bancare;
f) burse, cazare, masa, transport;
g) utilitati: energie electrica, termica, gaze naturale, apa etc.;
h) alte cheltuieli.
(2) Cheltuielile se efectueaza potrivit prevederilor bugetului de venituri si cheltuieli si se aproba de persoane insarcinate de Consiliul director.
(3) Salariile, indemnizatiile si alte drepturi banesti ale personalului se stabilesc in limitele statutului de functiuni si ale bugetului de venituri si cheltuieli.
(4) Consiliul director poate dispune plata de premii, gratificatii si altele asemenea din disponibilitatile existente.

Art. 35 – Exercitiul economico-financiar incepe la data de 1 ianuarie si se incheie la data de 31 decembrie ale fiecarui an.

CAPITOLUL VI
DIZOLVAREA SI LICHIDAREA22

Art. 36 – „ASOCIATIA ……….“se va dizolva:
I. De drept prin: realizarea sau, dupa caz, imposibilitatea realizarii scopului pentru care a fost construita, daca in termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop.
II. Prin hotarare judecatoreasca, la cererea oricarei persoane interesate atunci cand:
a) scopul sau activitatea Asociatiei a devenit ilicita sau contrara ordinii publice;
b) realizarea scopului este urmarita prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
c) urmareste alt scop decat cel pentru care a fost constituit;
d) a devenit insolvabila;
e) nu mai obtine autorizatiile prealabile necesare, potrivit legii.
III. Prin hotararea Adunarii generale.
IV. In alte situatii prevazute de lege.

Art. 37 – (1) In cazul dizolvarii Asociatiei, lichidatorii23 se numesc de instanta judecatoreasca sau de Adunarea generala dupa caz.
(2) Odata cu numirea lichidatorilor, mandatul Consiliului director inceteaza.
(3) Lichidatorii la intrarea in functie efectueaza inventarul si incheie un bilant care sa constate situatia exacta a activului si pasivului.
(4) Ei sunt obligati sa primeasca si sa pastreze registrele si orice alte acte ale Asociatiei si sa tina un registru cu toate operatiunile lichidarii, in ordinea datei acestora.
(5) Lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul cenzorului.

Art. 38 – (1) Lichidatorii au obligatia de a continua operatiunile juridice in curs, de a incasa creantele, de a platii creditorii, iar daca numerarul nu este suficient, de a transforma si restul activului in bani, procedand la vanzarea prin licitatie publica a bunurilor mobile si imobile.
(2) Lichidatorii pot realiza numai acele operatiuni noi care sunt necesare finalizarii celor aflate in curs de derulare.

Art. 39 – (1) In cazul dizolvarii Asociatiei, bunurile ramase in urma lichidarii nu se pot transmite catre persoane fizice24.
(2) Aceste bunuri pot fi transmise catre persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemanator.
(3) Daca in termen de 6 luni de la terminarea lichidarii, lichidatorii nu au reusit sa transmita bunurile in conditiile alineatului (2), ele se atribuie de instanta competenta unei persoane juridice cu scop identic sau asemanator.
(4) Data transmiterii bunurilor este cea a intocmirii procesului-verbal de predare-preluare, daca prin aceasta nu s-a stabilit o data ulterioara.

Art. 40 – Lichidatorii incheie operatiunile si remit celor in drept contul gestiunii numai dupa expirarea unui termen de 6 luni de la publicarea dizolvarii Asociatiei.

Art. 41 – Dupa incheierea lichidarii, lichidatorii sunt obligati ca in termen de doua luni sa depuna bilantul, registrul jurnal si un memorandum, sa declare operatiunile de lichidare la Registrul asociatiilor si fundatiilor al judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul Asociatia si sa indeplineasca toate procedurile de publicare si radiere din acest registru.

Art. 42 – Daca in termen de 30 de zile libere de la depunerea bilantului nu se inregistreaza nici o contestatie, bilantul se considera definitiv aprobat, iar lichidatorii, cu autorizarea judecatoriei, vor remite celor in drept bunurile si sumele ramase de la lichidare, impreuna cu toate registrele si actele Asociatiei si ale lichidarii, dupa aceasta fiind considerati descarcati.

Art. 43 – (1) Asociatia inceteaza a avea fiinta la data radierii din Registrul asociatiilor si fundatiilor.
(2) Radierea se face in baza actului constatator eliberat lichidatorilor, prin care se atesta descarcarea acestora de obligatiile asumate.

CAPITOLUL VII
DISPOZITII FINALE

Art. 44 – Prevederile prezentului statut se completeaza cu dispozitiile legii.

Art. 45 – Redactat si editat in 6 exemplare, cu cate … pagini fiecare, in ……., la data de ………………

SEMNATURILE FONDATORILOR
………………………..             ……………………….
………………………..            ……………………….
………………………..             ……………………….

NOTE:

1 Conform art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, cu modificarile ulterioare, in vederea dobandirii personalitatii juridice, membrii asociati incheie actul constitutiv si statutul asociatiei, in forma autentica sau atestata de avocat.
2 Conform art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, cu modificarile ulterioare, statutul asociatiei, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa cuprinda:
a) datele de identificare a membrilor-asociati: numele sau denumirea si, dupa caz, domiciliul sau sediul acestora;
b) exprimarea vointei de asociere si precizarea scopului propus;
c) denumirea asociatiei;
d) sediul asociatiei;
e) durata de functionare a asociatiei – pe termen determinat, cu indicarea expresa a termenului, sau, dupa caz, pe termen nedeterminat;
f) patrimoniul initial al asociatiei; activul patrimonial, in valoare de cel putin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociatiei, este alcatuit din aportul in natura si/sau in bani al asociatilor. In cazul aportului in natura, forma autentica a actului constitutiv si a statutului este obligatorie;
g) precizarea scopului si a obiectivelor asociatiei;
h) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;
i) drepturile si obligatiile asociatilor;
k) categoriile de resurse patrimoniale ale asociatiei;
l) atributiile organelor de conducere, administrare si control ale asociatiei;
m) destinatia bunurilor, in cazul dizolvarii asociatiei, cu respectarea dispozitiilor art. 60 din O.G. nr. 26/2000.
3 Se va completa cu denumirea asociatiei, potrivit rezervarii denumirii emise de Ministerul Justitiei.
4 Se poate folosi si o denumire prescurtata (initialele).
5 Conform art. 4 din O.G. nr. 26/2000, cu modificarile ulterioare, asociatia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial
6 Numele si prenumele membrului fondator. Asociatia poate fi constituita si de persoane juridice (exp. societati comerciale).
7 Buletin de identitate/carte de identitate
8 Numele si prenumele membrului fondator.
9 Ibidem.
10 Scopul unei asociatii il constituie realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul personal nepatrimonial al membrilor sai. Scopul asociatiei este stabilit de membrii fondatori. Exemplificam, in acest sens, posibile formulari pentru scopul unei asociatii care se constituie in vederea realizarii unor activitati in interes general, in vederea dezvoltarii mestesugurilor artistice traditionale:
a) stimularea practicarii mestesugurilor artistice traditionale ca mijloc important de realizare a unor produse de arta populara si artizanat, inspirate din specificul traditional national;
b) imbunatatirea accesului producatorilor de arta populara si artizanat la informatii de piata si facilitarea valorificarii acestor informatii;
c) promovarea produselor de arta populara si artizanat cu specific traditional pe pietele interne si externe, precum si castigarea de piete noi;
d) stimularea cererii interne de produse de arta populara si artizanat;
e) cresterea numarului de locuri de munca in domeniu prin atragerea in astfel de activitati a generatiei tinere si a femeilor, in toate zonele tarii;
f) elaborarea, sprijinirea, promovarea si/sau realizarea de programe privind sustinerea mestesugurilor si artizanatului;
g) accesarea, elaborarea, sprijinirea, promovarea, realizarea si/sau participarea la derularea programelor transfrontaliere si europene, in domeniile de interes ale asociatiei;
h) asocierea/colaborarea/afilierea cu alte persoane juridice non-profit, din tara si/sau din strainatate, in scopul realizarii scopului si obiectivelor asociatiei;
i) facilitarea accesului la informare a membrilor Asociatiei si a persoanelor interesate cu privire la studii, cercetari, burse, locuri de munca, cursuri de pregatire sau informatii curente in domeniile de interes pentru asociatie ;
j) realizarea de cursuri de formare profesionala in domeniile de interes ale asociatiei si promovarea uceniciei in aceste domenii;
k) editarea, sustinerea si promovarea unor lucrari si publicatii, inclusiv de publicatii editate sub egida Asociatiei;
l) infiintarea unui club pentru intrunirile membrilor Asociatiei, precum si pentru invitatii acestora.
11 Se va completa cu date privind sediul asociatiei.
12 Pentru patrimoniul initial al asociatiei exista conditia legala ca activul patrimonial al acesteia sa fie in valoare de cel putin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociatiei.
13 Patrimoniul initial al asociatiei este alcatuit din aportul in natura si/sau in bani al asociatilor. In cazul aportului in natura, forma autentica a actului constitutiv si a statutului este obligatorie.
De exemplu, se poate completa astfel: patrimoniul este constituit din aporturile in bani depuse de fondatori.
14 Daca asociatia, prin natura scopului sau obiectivelor propuse, urmeaza sa desfasoare activitati pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizatii administrative prealabile, aceste activitati nu vor putea fi initiate, sub sanctiunea dizolvarii pe cale judecatoreasca, decat dupa obtinerea autorizatiilor respective.
15 Scopul unei asociatii il constituie realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul personal nepatrimonial al membrilor sai. Scopul asociatiei este stabilit de membrii fondatori. Exemplificam, in acest sens, posibile formulari pentru scopul unei asociatii care se constituie in vederea realizarii unor activitati in interes general, in vederea dezvoltarii mestesugurilor artistice traditionale:
a) stimularea practicarii mestesugurilor artistice traditionale ca mijloc important de realizare a unor produse de arta populara si artizanat, inspirate din specificul traditional national, si anume:
● Produsele de arta populara (bunurile realizate de creatorii si mesterii populari, care pastreaza caracterul autentic si specificul etnic al zonei sau centrului respectiv).
● Produsele artizanale (bunurile executate de artizani, fie complet manual, fie cu ajutorul uneltelor manuale sau chiar mecanice, atat timp cat contributia manuala a artizanului ramane cea mai substantiala componenta a produsului finit. Acestea sunt produse fara restrictii privind cantitatea si folosind materiale brute, neprelucrate, din resurse naturale. Natura speciala a produselor artizanale deriva din trasaturile lor distinctive, care pot fi utilitare, estetice, artistice, creative, culturale, decorative, functionale, traditionale, simbolice si semnificative social si religios; produsele mestesugaresti, artistice si de artizanat care se regasesc in sfera artei populare cuprind o arie larga de obiecte care valorifica tehnicile, materiile prime, formele si ornamentele traditionale ale creatiei populare din diferite genuri; produse cu valoare artistica, dar si utilitara, adaptata la cerintele vietii moderne, care pastreaza specificul executiei manuale (hand made).
● Mestesugurile artistice traditionale includ o mare varietate de produse si de combinatii ale acestor tipuri de produse, dupa cum urmeaza:
– costume populare si piese de costum (ii, fote, catrinte, cojoace, braie, bete, marame, traiste, palarii etc.);
– piese de imbracaminte de factura artizanala, inspirate din costume populare;
– covoare tesute de mana si tapiserii;
– tesaturi manuale; cusaturi si broderii; impletituri, dantele, macrameuri;
– olarit, ceramica;
– produse din lemn, os si corn (cioplite, crestate, sculptate, incizate, pirogravate);
– mobilier traditional, sculptat sau pictat (scaune, lavite, dulapioare, cuiere, lazi);
– impletituri din fibre vegetale (papura, pai, rachita, alun, foi de porumb etc.);
– produse din metal (fier forjat, arama, alama, cositor, argint etc.);
– produse din piatra si marmura;
– icoane pictate pe lemn si pe sticla;
– oua incondeiate;
– papusi – figurine in costume populare;
– bijuterii inspirate din elemente traditionale si alte podoabe populare;
– jucarii din lemn, ceramica, fibre vegetale; instrumente muzicale;
– alte produse;
b) imbunatatirea accesului producatorilor de arta populara si artizanat la informatii de piata si facilitarea valorificarii acestor informatii;
c) promovarea produselor de arta populara si artizanat cu specific traditional pe pietele interne si externe, precum si castigarea de piete noi;
d) stimularea cererii interne de produse de arta populara si artizanat;
e) cresterea numarului de locuri de munca in domeniu prin atragerea in astfel de activitati a generatiei tinere si a femeilor, in toate zonele tarii;
f) elaborarea, sprijinirea, promovarea si/sau realizarea de programe privind sustinerea mestesugurilor si artizanatului;
g) accesarea, elaborarea, sprijinirea, promovarea, realizarea si/sau participarea la derularea programelor transfrontaliere si europene, in domeniile de interes ale asociatiei;
h) elaborarea , promovarea si realizarea de programe privind:
– specializarea si perfectionarea membrilor asociatiei in domeniile de interes ale Asociatiei;
– promovarea si sustinerea participarii membrilor asociatiei, precum si a altor persoane care activeaza in domeniile de interes ale „ASOCIATIEI ……….“ la manifestari stiintifice (congrese, conferinte, simpozioane, seminarii, colocvii, targuri, expozitii sau alte reuniuni) din tara si din strainatate, in domeniile de interes ;
– organizarea unor manifestari in interesul membrilor asociatiei;
– facilitarea accesului la informare a membrilor Asociatiei si a persoanelor interesate cu privire la studii, cercetari, burse, locuri de munca, cursuri de pregatire sau informatii curente in domeniile de interes;
– initierea si/sau participarea la organizarea de targuri si expozitii;
– solutionarea unor probleme sociale ale membrilor asociatiei, precum si a altor persoane care activeaza in domeniile de interes ale Asociatiei;
– participari membrilor la targuri si expozitii internationale, organizate in strainatate;
– participari membrilor la targuri si expozitii, organizate in tara;
– elaborarea si productia de materiale tiparite de promovare a membrilor, redactate in limbi de circulatie internationala;
– realizarea unui site pe Internet pentru prezentarea activitatii membrilor si a produselor sau serviciilor promovate.
i) promovarea cooperarii cu structuri similare, din tara si din alte tari, si intretinerea de relatii directe cu acestea precum si cu organizatiile internationale din domeniile e interes ale asociatiei;
h) asocierea/colaborarea/afilierea cu alte persoane juridice non-profit, din tara si/sau din strainatate, in scopul realizarii scopului si obiectivelor asociatiei;
i) facilitarea accesului la informare a membrilor Asociatiei si a persoanelor interesate cu privire la studii, cercetari, burse, locuri de munca, cursuri de pregatire sau informatii curente in domeniile de interes pentru asociatie;
j) realizarea de cursuri de formare profesionala in domeniile de interes ale asociatiei si promovarea uceniciei in aceste domenii;
k) editarea, sustinerea si promovarea unor lucrari si publicatii, inclusiv de publicatii editate sub egida Asociatiei;
l) achizitionarea de fond de carte, publicatii si dotari, pentru realizarea scopului Asociatiei, in interesul membrilor acesteia, precum si in interesul altor persoane care activeaza in domeniile de interes ale „ASOCIATIEI ……….“;
m) infiintarea unui club pentru intrunirile membrilor Asociatiei, precum si pentru invitatii acestora.
16 Asociatia isi poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un numar minim de 3 membri, organe de conducere proprii si un patrimoniu distinct de cel al asociatiei.
17 Optional, in functie de hotararea membrilor-asociati.
18 Optional, in functie de hotararea membrilor-asociati.
19 Pentru patrimoniul initial al asociatiei exista conditia legala ca activul patrimonial al acesteia sa fie in valoare de cel putin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociatiei.
20 Patrimoniul initial al asociatiei este alcatuit din aportul in natura si/sau in bani al asociatilor. In cazul aportului in natura, forma autentica a actului constitutiv si a statutului este obligatorie.
De exemplu, se poate completa astfel: patrimoniul este constituit din aporturile in bani depuse de fondatori.
21 Este posibil a se opta pentru numirea unui cenzor sau a unei comisii de cenzori.
Daca numarul asociatilor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie. Acesta poate fi o persoana din afara asociatiei. In cazul in care asociatia nu are obligatia numirii unui cenzor, fiecare dintre asociati care nu este membru al consiliului director poate exercita dreptul de control. Pentru asociatiile cu mai mult de 100 de membri inscrisi pana la data intrunirii ultimei adunari generale, controlul financiar intern se exercita de catre o comisie de cenzori. Comisia de cenzori este alcatuita dintr-un numar impar de membri. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori. Cel putin unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat sau expert contabil, in conditiile legii.
22 Conform art. 54 din O.G. nr. 26/2000, asociatiile se dizolva:
a) de drept;
b) prin hotararea judecatoriei;
c) prin hotararea adunarii generale.
23 In cazurile de dizolvare prevazute de art. 55, 56, 58 si 59 din O.G. nr. 26/2000, lichidatorii vor fi numiti prin insasi hotararea judecatoreasca. In cazul dizolvarii prevazute de art. 57 din O.G. nr. 26/2000, lichidatorii vor fi numiti de catre adunarea generala, sub sanctiunea lipsirii de efecte juridice a hotararii de dizolvare. In toate cazurile, mandatul consiliului director inceteaza odata cu numirea lichidatorilor.
24 In cazul dizolvarii asociatiei, bunurile ramase in urma lichidarii nu se pot transmite catre persoane fizice. Aceste bunuri pot fi transmise catre persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemanator, printr-o procedura stabilita in statutul asociatiei. Daca in termen de 6 luni de la terminarea lichidarii lichidatorii nu au reusit sa transmita bunurile in conditiile legii, precum si in cazul in care statutul asociatiei nu prevede o procedura de transmitere a bunurilor ori daca prevederea este contrara legii sau ordinii publice, bunurile ramase dupa lichidare vor fi atribuite de instanta competenta unei persoane juridice cu scop identic sau asemanator. In cazul in care asociatia a fost dizolvata pentru motivele prevazute la art. 56 alin. (1) lit. a)– c) din O.G. nr. 26/2000, bunurile ramase dupa lichidare vor fi preluate de catre stat, prin Ministerul Finantelor, sau, dupa caz, de comuna sau orasul in a carui raza teritoriala asociatia sau fundatia isi avea sediul, daca aceasta din urma era de interes local. Data transmiterii bunurilor este cea a intocmirii procesului-verbal de predare-preluare, daca prin acesta nu s-a stabilit o data ulterioara.

Declaratie de acceptare a succesiunii

Declaratie

Subsemnatul …………………………………… cetatean ……………………………., nascut la data de …………………., in localitatea ……………….., de sex ………………….., casatorit\necasatorit,  domiciliat  in  ………………………………, str.  ……………………………………nr. ……, bloc ……., scara …… , etaj ……, apart. ……, sector/judet …………., posesor al
………….., seria …………. nr. ………………. eliberat de ……………………………… la data de ………., cod numeric personal ……………………….,  in baza art. 689 Cod civil, declar ca in termenul legal de optiune succesorala prevazut de dispozitiile art. 700 Cod civil, accept in mod expres succesiunea defunctului …………………………………….., decedat la data de ………………, conform certificatului de deces seria ……………………………….. numar ……………… emis de ………………………………………. , fost cu ultim domiciliu in localitatea ……………………………, str. ……………….. nr. ………….., bloc ……………….,  scara ………………………
..,  etaj  …..,apart.  ……….., sector/judet  ……………………..,  al  carui  mostenitor legal sunt in calitate de ………………………………….. .

Numarul si calitatea mostenitorilor, compunerea masei succesorale si cota din comunitatea de bunuri se vor stabili cu ocazia dezbaterii succesorale.

Dau prezenta declaratie fiind necesara la dezbaterea succesiunii.

Redactata si dactilografiata in ….. exemplare, la Biroul Notarului Public …………………………………, astazi, data autentificarii.

S-au eliberat partii ………….. exemplare.

DECLARANT,
(nume, prenume si semnatura)

Procura privind cumpararea unui autovehicul

Procura

Subsemnatul ………………………………….. cetatean …………………, nascut la data de ……………, in localitatea …………, de sex …………………….., casatorit, domiciliat in ……………………, str. ……………………..nr. ….., bloc ….., scara …., etaj …., apart. ………, sector/judet ……………………, posesor al …………………, seria …………… nr. ………… eliberat de ………………………………. la data de ……………….., cod numeric personal ……………..;
Imputernicesc prin prezenta pe: ……………………. cetatean …………., nascut la data de ……………….., in localitatea ………………………., de sex ……………………………., casatorit/necasatorit, domiciliat in ………………………, str. …………………………………..
nr. …………………., bloc ………., scara …………, etaj ………….., apart. ………………, sector/judet ………………………………., posesor al ……………………………………….., seria …………… nr. ……………………… eliberat de ………………………………..la data de …………………………., cod numeric personal ……………………………………………;

Ca,  in  numele  meu  si  pentru  mine,  sa  cumpere  la  pretul  cel  mai  avantajos,  un  autovehicul1) marca ……………………….., tipul ………………………., motor diesel de …….., anul fabricatiei …….. .

In acest scop, mandatarul meu va negocia clauzele contractului de vanzare-cumparare pe care il va semna, in forma autentica, va achita vanzatorului pretul care va fi necesar vanzarii, dar nu pagubitor pentru mine si va indeplini toate formalitatile pentru incheierea contractului in forma autentica, platind toate taxele ocazionate de acesta.

Mandatarul meu este imputernicit sa inscrie dreptul meu de proprietate astfel dobandit
in evidentele fiscale si sa plateasca toate taxele si impozitele datorate statului pentru autovehiculul cumparat.

Totodata, mandatarul meu ma va reprezenta la Registrul Auto Roman pentru efectuarea verificarilor, la organele de politie rutiera in vederea inmatricularii acestuia pe numele meu, mandatarul meu putand ridica certificatul de inmatriculare, precum si placutele
cu numerele de inmaticulare ale autovehiculului.

Pentru aducerea la indeplinire a prezentului mandat, mandatarul meu va semna in numele meu si pentru mine, oriunde va fi necesar, in limitele prezentului mandat, semnatura sa fiindu-mi pe deplin opozabila.

Prezentul mandat este cu titlu gratuit si netransmisibil.

Solicit autentificarea prezentului inscris.

Redactata si editata/dactilografiata in ……. exemplare, la Biroul Notarului Public ……, astazi, data autentificarii.

S-au eliberat partilor …………… exemplare.


MANDANT

1. Mandantul poate sa precizeze conditiile amanuntite ale mandatului pe care acesta il da mandatarului sau, in care scop va putea individualiza autovehiculul vizat spre cumparare, pretul de cumparare, modalitatea de achitare.

Procura privind constituirea unei societati comerciale

Procura

Subsemnatul ……………………………….. cetatean ……………………, nascut la data de …………………….., in localitatea  ……………………………., de sex  …………………, casatorit/necasatorit,  domiciliat  in  …………………, str. ……………………………………..
nr. ………., bloc ……, scara ……, etaj ………., apart. ………, sector/judet ……………, posesor al ………., seria …………… nr. …………. eliberat de ……………………..la data de …………………., cod numeric personal …………………………………..;

Imputernicesc prin prezenta pe:
…………………….. cetatean …………………………….., nascut la data de ………….., in localitatea …………….., de sex …………………………, casatorit/necasatorit, domiciliat in …………………, str. …………………………………nr. ……………………….., bloc …….., scara …….., etaj …….., apart. ………, sector/judet …………………………………, posesor
al ………………., seria …………… nr. …….. eliberat de ……………………………. la data de …………., cod numeric per- sonal …………………………..;

Pentru a realiza, pentru mine si in numele meu, toate operatiunile si procedurile impuse de lege, in  vederea  constituirii  unei  societati  comerciale  (tipul societatii) …………….
…………. avand denumirea  …………., cu sediul social in …………, str. …………………. nr. …………….., sector/judet …………. .

In realizarea mandatului, mandatarul meu este investit cu puteri depline pentru a ma reprezenta la Directia Generala a Finantelor Publice ……………….. in vederea depunerii actelor necesare pentru obtinerea certificatelor de cazier fiscal, dar si pentru ridicarea acestora, la instantele judecatoresti competente, la Oficiul Registrului Comertului, in fata oricaror persoane fizice sau juridice, oriunde va fi nevoie, in vederea redactarii, semnarii si depunerii actelor necesare inmatricularii societatii si obtinerii avizelor de functionare.

De asemenea, daca in cursul sau ulterior realizarii mandatului se va impune modificarea Actului Constitutiv, mandatarul meu este investit cu puteri depline pentru a ma reprezenta in fata oricaror persoane  fizice  sau  juridice,  oriunde  va  fi  nevoie,  in  vederea redactarii, semnarii, si inregistrarii eventualelor acte aditionale la Actul  Constitutiv al societatii,  precum  si  a  oricaror  documente si inscrisuri ce se vor impune in legatura cu respectiva modificare.

Pentru indeplinirea prezentului mandat, mandatarul meu este abilitat cu puteri depline pentru a semna,  pentru  mine  si  in  numele  meu,  orice  act,  contractcerere,  declaratie,  renuntare  la  recurs, oriunde va fi nevoie, semnatura sa fiindu-mi pe deplin opozabila.

Solicit autentificarea prezentului inscris.

Redactata si editata/dactilografiata in …………….. exemplare, la ……………., astazi, data autentificarii.
S-au eliberat partilor ………………. exemplare.

MANDANT

Actiune in revendicare imobiliara

Domnule Presedinte,

Subsemnatul2) ………………………………………, domiciliat in3) ……………………., str. ……………………….. nr. ……, bloc ……, scara….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……
…………………………., reprezentat prin avocat ………………………., cu sediul profesional in ……………., str. …………………… nr. ……, bloc ……, scara ……., etaj …., apart. ….., sector/judet …………….. formulez prezenta


ACTIUNE IN REVENDICARE IMOBILIARA4)

impotriva paratilor:
1. ……………………………………., domiciliat in …………………………………………., str. …………………………. nr. …….., bloc ………, scara ………., etaj ……….., apart. ….., sector/judet ………………………..,
2. …………………………………………………., domiciliat in ………………………………, str. ……………………………… nr. …………, bloc ………….., scara ………, etaj …., apart. ….., sector/judet ……………………..,
pe care ii chem in judecata si personal la interogatoriu, pentru ca prin hotararea ce veti pronunta sa5) ii obligati sa-mi lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de ……………………………., situat in ………………………………………………., str. …………………………. nr. ……, sector/judet ………………, nr………………….. ………..
din Cartea funciara, sola cadastrala ……, tarla …………, avand urmatoarele vecinatati: la Nord …………, la Est ……, la Sud ………. si la Vest ……….., si toate constructiile si plantatiile aflate pe el, sa-mi restituie fructele percepute in perioada6) ………………. in valoare de ………….. lei.


DOMNULUI PRESEDINTE AL7) ………………….

1. Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanta in circumscriptia careia se afla imobilele (art. 13 alin. (1) Cod procedura civila).
2. Poate exercita actiunea in revendicare titularul care este proprietar exclusiv al lucrului revendicat (bun mobil sau imobil).
3. Daca reclamantul locuieste in strainatate, acesta va indica un domiciliu ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.
4. Actiunea in revendicare este o actiune petitorie, reala si are ca scop apararea dreptului de proprietate urmarind restituirea lucrului. Actiunea in revendicare este imprescriptibila sub aspect extinctiv.
5. Se arata, in conformitate cu dispozitiile art. 112 pct. 3 Cod procedura civila, obiectul cererii, iar in cazul revendicarii, fiind evaluabil in bani, se indica in vederea timbrarii si valoarea lui dupa pretuirea reclamantului. Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul sau, daca imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul topografic.
6. Prevedere necesara pentru a se verifica admisibilitatea cererii sub aspectul prescriptibilitatii extinctive.
7. Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

Intrucat valoarea de impunere a imobilului (teren, constructie si plantatii) este de …………………… si depaseste suma de 1 miliard lei, competenta materiala in prima instanta apartine tribunalului.
Solicit ca paratii sa fie obligati la plata daunelor cominatorii de ………………. lei, pentru fiecare zi de intarziere, in executarea hotararii judecatoresti ce urmeaza a fi pronuntata in cauza.
Va solicit de asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, sa obligati paratii sa-mi plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI SUNT:

IN FAPT1):

Subsemnatul am dobandit in anul ……., prin contract de vanzare-cumparare, imobilul, teren si constructie situat in ………………………………., str. ………………………… nr. ……, sector/judet …………………….., terenul avand suprafata de ………….., nr. ……………… din Cartea funciara, sola cadastrala ……………………., tarla …………, si urmatoarele vecinatati: la Nord ………….., la Est …………., la Sud …………………. si la Vest …………….. .
Tranzactia a fost autentificata la data de …………………………., sub nr. …………, de ……………………….. si inscrisa in Registrul de carte funciara sub nr. ……………., din data de ……………….. .
Pe terenul liber de constructii subsemnatul am plantat pomi fructiferi, aflati pe rod si am cultivat flori si legume.
Terenul ce revendic este posedat de parati incepand cu data de …………. fara nici un drept, in dispretul opozitiei mele si cu rea credinta, intrucat, desi paratul stie ca nu are nici un titlu valabil constituit asupra imobilului, proprietatea subsemnatului, refuza sa-mi recunoasca dreptul de proprietate.
Intrucat incercarile mele de solutionare amiabila a situatiei au esuat, si avand in  vedere situatia de fapt redata mai sus, pentru apararea dreptului meu de proprietate, cu atributele ce-l compun, sunt nevoit sa ma adresez instantei cu prezenta actiune prin care solicit sa obligati paratul sa-mi lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de ………….., situat in ……………………….., str. ……………………….
……….. nr. ……, sector/judet ………………….., nr. ……………., cu datele de identificare mai sus mentionate, si toate constructiile si plantatiile aflate pe el, sa-mi restituie fructele percepute in perioada ……………, in valoare de ………….. lei.
De  asemenea,  cer  ca  paratii  sa  fie  obligati  la  plata  daunelor  cominatorii  de  ………..  lei  pentru fiecare zi de intarziere in executarea hotararii judecatoresti ce urmeaza a fi pronuntata in cauza si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

IN DREPT:

Imi  intemeiez  prezenta  pe  dispozitiile  art.  82  coroborat  cu  112  si  urm.  Cod  procedura  civila, art. 274 Cod procedura civila si pe dispozitiile art.2)  480, 483 si urm. Cod civil.
In dovedirea actiunii inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu  ……… martori, expertiza …………….., cercetare locala.

1. Se vor indica motivele de fapt pe care se intemeiaza cererea si care-l determina pe reclamant sa ceara concursul justitiei, justificand si argumentand demersul justitiar.
2. Se indica textul de lege ce indreptateste reclamantul la admiterea actiunii

Propun ca martori spre a fi audiati pe:

1. …………………………., domiciliat in ………………….., str. …………………………… nr. ……, bloc ……, scara….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……………………..,
2. …………………………., domiciliat in ………………….., str. …………………………… nr. ……, bloc ……, scara….., etaj …., apart. ….., sector/judet …………………….. .
Solicit de asemenea sa dispuneti citarea paratilor la interogatoriu.
Depun  prezenta  in  trei  exemplare,  dintre  care  un  exemplar  pentru  instanta  si  celelalte  pentru comunicare paratilor.

ANEXEZ1):
1. ………………………………………. .
2. Copie contract de vanzare-cumparare.
3. Copie certificat Circa Financiara nr. …… din data de ……. .
4. Imputernicirea avocatiala si contractul de asistenta juridica nr. ……………. .
5. Taxa de timbru judiciar in cuantum de ………… si timbru judiciar ………… .

SEMNATURA

1. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cate parti sunt, alaturi de inscrisurile rezervate instantei; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul. Se va putea de asemenea depune doar o parte a unui inscris relevanta in cauza, instanta insa putand dispune infatisarea inscrisului in intregime. Daca inscrisurile sunt scrise intr-o limba straina sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Cerere de apel

Cerere de apel


INSTANTA1) ………………….

Domnule Presedinte,

Subsemnatii:

1.  ………………………………….,  domiciliat  in2) ……………………..,  str.  ………………  nr.  ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet …………………….., prin mandatar ………………………, cu procura speciala nr. ………, autentificata de BNP ……
…………. la data de …………., domiciliat in …………………, str. ………………… nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet …………,

2. S.C. …………………………….., cu sediul in ……………………., str. ………………………
……….. nr. ……, bloc …., scara …..,  etaj …., apart. ….., sector/judet …………………., cod unic de inregistrare ………….., atribut  fiscal  ……………………., numar  de  ordine  in  registrul  comertului  …./………./……….,  cont deschis  la  Banca  ……………………..
……….,  sucursala  ……………………….  cu  numarul  …………………….., reprezentata prin avocat ……………………………….., cu sediul profesional in ……………………………..
…………., str.  ……………….  nr.  ……,  bloc  ……,  scara  …..,  etaj  ….,  apart.  …..,  sector/judet  ………………………… reclamanti in actiunea ce formeaza obiectul dosarului nr. ………../…….., aflat pe rolul …………………, in contradictoriu cu parata S.C. ……………………….., cu sediul in ………………, str. ……………………………………..
nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ……., sector/judet …………………………….
……….., cod unic de inregistrare   …………………………..,   atribut   fiscal   ………………
……..,   numar   de   ordine   in   registrul comertului ………./………./………..,  cont deschis la Banca ………………………, sucursala …………………, cu numarul …………….
………………, in termen legal3) declaram

A P E L

impotriva sentintei civile nr. ………., pronuntate la data de ……………. de catre …………………….., in dosarul mai sus-mentionat, prin care ne-a fost respinsa actiunea introductiva de instanta impotriva

DOMNULUI PRESEDINTE AL4 ) …………………..

1. Apelul se depune la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii.
2. Daca reclamantul-apelant locuieste in strainatate, acesta va indica un domiciliu ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul.
3. Termenul de apel este de 15 zile de la comunicare daca legea nu dispune altfel, chiar daca comunicarea s-a facut odata  cu  somatia  de  executare.  Daca  o  parte  declara  apel  inainte  de  comunicarea  hotararii,  aceasta  se  considera comunicata la data depunerii cererii de apel. Motivarea cererii de apel insa poate avea loc pana cel mai tarziu la prima zi de infatisare.
4. Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

intimatei ………………………., sentinta pe care o consideram nelegala si netemeinica, solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a hotararii atacate si pe cale de consecinta admiterea actiunii subsemnatilor-apelanti prin care am solicitat obligarea paratei-intimate la1) ……………………….. .
Va  solicitam  de  asemenea,  in  conformitate  cu  dispozitiile  art.  274  Cod  procedura  civila,  sa obligati parata-intimata sa ne plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

MOTIVELE DE APEL:

IN FAPT2):

Subsemnatii am formulat la data de ………………………………… o actiune prin care urmaream, in contradictoriu cu parata-intimata, obligarea acesteia la ………………………
…………………………….. .
In sustinerea actiunii noastre am administrat ……………………………………………., probe din care a reiesit, fara putinta de tagada ca, ………………………………………………………………, astfel incat cererea noastra, asa cum a fost formulata in fata instantei de fond, era intemeiata in fapt si in drept.
Cu toata aceasta stare de fapt si de drept aratata mai sus, dovedita de noi prin probele administrate,  instanta  de  fond  a  respins  actiunea  noastra  apreciind  ca  in  cauza  nu  s-a  facut  dovada
……………………………………………………. .
Pentru toate aceste considerente va solicit, reanalizand probele administrate la dosarul cauzei, incuviintand subsemnatilor proba cu inscrisuri in vederea combaterii sustinerilor formulate de instanta prin hotarare, sa admiteti apelul formulat, sa schimbati in tot sentinta atacata3) si pe cale de consecinta sa admiteti  actiunea  formulata in fond de subsemnatii-apelanti impotriva paratei-intimate …………………………………………, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces4).

IN DREPT:

Ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art. 282-298 Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila si pe dispozitiile art.5)…… .

1. Se arata, in conformitate cu dispozitiile art. 112 pct. 3 Cod procedura civila, obiectul cererii (de ex. restituirea unei sume, predarea unui spatiu, anularea unui contract, revocarea unei donatii, iesirea din indiviziune etc.).
2. Se  vor  indica  motivele  de  fapt  pe  care  se  intemeiaza  cererea  si  care-l  determina  pe  apelant  sa  ceara  concursul justitiei,  justificand  si  argumentand  demersul  justitiar.  In  apel  nu  se  pot  face  cereri  noi.  Se  vor  putea  cere  insa dobanzi, rate si orice alte despagubiri intervenite dupa darea hotararii in prima instanta. Partile nu vor putea folosi in apel alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului sau in intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dez- bateri.
3. Instanta de apel poate pastra, anula sau schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata, rejudecand cauza sau trimitand cauza spre rejudecare instantei competente.
4. Taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor, cerce- tare judecatoreasca etc.
5. Se indica textul de lege ce indreptateste apelantul la admiterea actiunii.

In sustinerea motivelor de apel, in afara de probele administrate in fata primei instante, pe care va rugam sa le reapreciati, intelegem sa ne servim de proba cu inscrisuri1).

Depunem prezenta in doua exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare intimatei.

ANEXAM:
1. ………………………………………. .
2. ………………………………………. .
3. Procura speciala nr. ….. autentificata de BNP ………………, la data de …………. .
4. Imputernicire avocatiala si contractul de asistenta juridica nr. …………………… .
5. Taxa de timbru judiciar in cuantum de …………. si timbru judiciar …………….. .


SEMNATURILE

1. Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cate parti sunt, alaturi de inscrisurile rezervate instantei; copiile vor fi certificate de apelant ca sunt la fel cu originalul. Se va putea de asemenea depune doar o  parte  a  unui  inscris  relevanta  in  cauza,  instanta  insa  putand  dispune  infatisarea  inscrisului  in  intregime.  Daca inscrisurile sunt scrise intr-o limba straina sau cu litere vechi se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Cerere de somatie de plata

Cerere de somatie de plata
Reglementata de: C. civ. art. 942 si urm., art. 1.294 si urm. C. com.

INSTANTA1 ………………………

Domnule Presedinte,

Subscrisa creditoare S.C. …………………….., cu sediul in ………………….., str. ………… nr. …….., bloc …….., scara ……, etaj ……, apart. ……, sector/judet ………………………., cod unic de inregistrare ………………………..,  atribut  fiscal  ………………………………..,  numar  de  ordine  in  registrul  comertului …………./………../……………, cont deschis la Banca ……………………, sucursala …………….. cu numarul …………………………………, reprezentata prin ……………………………………………………………., cu sediul profesional in ……………………, str.  …………………………………  nr.  ……..,  bloc  …….,  scara ….,  etaj  ……,  apart.  …….,  sector/judet ……………………………………………….,  chem  in  procedura  somatiei  de  plata  pe  debitoarea  S.C. ………………………………., cu sediul in ……………….., str. ………………….. nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……………………………………,  cod unic de inregistrare ………………………., atribut fiscal …………, numar   de   ordine   in   registrul  comertului   ……./……../…….,   cont   deschis   la   Banca …………………………….., sucursala ………………… cu numarul ………………………., pentru ca prin ordonanta2 ce veti pronunta, de urgenta si fara citarea partilor3, pe calea procedurii

Somatiei de plata4

Sa fie obligata sa5 ……………………………………… .

Domnului presedinte al6 ………………………………….

Va solicit, de asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, sa obligati parata-debitoare sa ne plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

IN FAPT:
Subscrisa am incheiat la data de …………………., cu parata-debitoare ………………….., un contract de …………………………………….., ce prevedea ………………………. .
Ca urmare a sus-amintitului contract, parata-debitoare ne datoreaza suma de ………………………….. lei, precum si dobanzile legale aferente acesteia, cu incepere din data de ……………………, sume ce reprezinta creante  certe,  lichide  si  exigibile  si  care  trebuiau  achitate  de  parata-debitoare  inca  din  data  de……………………. .
Avand in vedere ca parata-debitoare si-a manifestat expres refuzul de a-mi restitui aceste sume pe cale amiabila, in vederea realizarii creantei noastre, am fost nevoiti, sa cerem concursul instantei care, analizand probele anexa cererii noastre, constatand intemeiata cererea noastra sa o admita, sa emita ordonanta care sa contina somatia de plata, precum si termenul de plata si sa dispuna obligarea paratei-debitoare la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de aceasta procedura (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat etc.).

IN DREPT:
Ne intemeiem prezenta pe dispozitiile art. 82, art. 274 Cod procedura civila si pe dispozitiile O.G. nr. 5/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
In  dovedirea  cererii  intelegem  sa  ne  folosim  de  proba  cu  inscrisuri,  probe  cu  ajutorul  carora intentionam sa dovedim ca parata-debitoare …………………………….. .

Depunem prezenta in doua exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare paratei.

Anexam:
1. ……………………………………….. .
2. ……………………………………….. .
3. Contractul de asistenta juridica nr. ………….. .
4. Taxa de timbru judiciar in cuantum de ……….. si timbrul judiciar ………… .

SEMNATURA,

NOTE:

1  Cererile, indiferent de valoarea obiectului acestora, se depun la judecatorie in cazul celor formulate in materie civila si la tribunal in cazul celor formulate in materie comerciala.
2  In cazul in care creditorul primeste plata datoriei ori daca este multumit cu intelegerea asupra platii, judecatorul va lua act de aceasta si va dispune prin incheiere irevocabila inchiderea dosarului. Daca nu a intervenit inchiderea dosarului, judecatorul va emite o ordonanta prin care fie admite cererea emitand somatia de plata catre creditor si fixeaza termenul de plata, fie respinge cererea. Ordonanta prin care judecatorul a respins cererea creditorului este irevocabila.
3  Judecatorul poate proceda, fara citarea partilor, la examinarea cererii si a inscrisurilor depuse, iar in cazul in care considera necesara prezenta partilor, poate dispune citarea lor pentru a oferi explicatii sau lamuriri, precum si pentru a starui in efectuarea platii sumei.
4  Procedura somatiei de plata a fost introdusa prin O.G. nr. 5/2001, M.Of. nr. 422/2001 si a fost modificata prin O.U.G. nr. 142/2002, M.Of. nr. 804/2002, ce a fost aprobata prin Legea nr. 5/2003, M.Of. nr. 26/2003.
5  Se arata, in conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. c), suma de bani asumata printr-un contract constatat printr-un inscris ce constituie creanta certa, lichida si exigibila, precum si dobanzile, majorarile sau penalitatile datorate actualizate.
6  Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

Actiune in evacuare a chiriasului pentru neplata cu rea-credinta a chiriei

Actiune in evacuare a chiriasului pentru neplata cu rea-credinta a chiriei
Reglementata de: Art. 82, art. 112-114, art. 274 C. pr. civ.

INSTANTA1 ………………….

Domnule Presedinte,

Subsemnatul ………………………………., domiciliat in …………….., str…………………… nr. ……, etaj …., apart. ….., sector/judet ……………., reprezentat prin avocat ……………………………., cu sediul profesional in ……………………………, str. ………………………………. nr. ….., bloc ……, scara ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……………………….., chem in judecata si personal la interogatoriu pe paratul ……………………………….., cu domiciliul in ………………………………………….., str. ………………………………. nr. ………, bloc ……., etaj …., apart. ….., sector/judet ………….., pentru ca prin hotararea ce veti pronunta2 :
1. sa evacuati paratul din imobilul inchiriat, proprietatea subsemnatului, situat in ……………………………, str. ………………………………….. nr. …., bloc ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ………………….., dispunand rezilierea contractului de inchiriere nr. …. incheiat la data de ……….. privind imobilul sus-mentionat, pentru neplata chiriei, cu rea-credinta, pe ultimele 3 luni3 ;
2. sa obligati paratul la plata sumei de ……… lei, reprezentand prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului, in conditiile convenite de catre parti prin contractul mai sus amintit.
Va solicit de asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, sa obligati paratul sa imi plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

IN FAPT4:

Subsemnatul …………………………………., am incheiat la data de …………………………., un contract de inchiriere/locatiune cu paratul ………………………………., asupra spatiului proprietatea subsemnatului situat in …………….., str. …………………., nr. ……, bloc ….., etaj …., apart. ….., sector/judet ……………. .

Noi, partile, am convenit de comun acord contravaloarea lunara a folosintei acestui spatiu la suma de …….. lei/lunar, stabilind totodata contractual si modalitatile de plata, in sensul virarii sumelor de bani in contul subsemnatului, cel mai tarziu in ziua a 25-a a lunii precedente celei pentru care se efectua plata.
Incepand cu data de5 ……….., paratul a incetat orice plata, desi continua sa foloseasca spatiul sub- semnatului, astfel incat acesta urmeaza sa imi plateasca chiria pe …. luni.

Subsemnatul, am incercat sa rezolv aceasta problema pe cale amiabila si cu toate acestea paratul, desi dispune de venituri, refuza cu rea-credinta6 sa-si indeplineasca obligatiile contractuale, amanand nejustificat executarea lor – asa cum reiese din corespondenta purtata intre parti, anterior introducerii prezentei actiuni la initiativa subsemnatului.

Aceasta situatie imi creeaza grave prejudicii si de aceea sunt nevoit sa ma adresez instantei, soli- citand rezilierea si evacuarea paratului cu obligarea acestuia la plata sumelor datorate si a daunelor rezultate din neexecutarea contractului, la termenele si in conditiile convenite de catre parti prin contractul mai sus amintit.
Cu cheltuieli de judecata (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat etc.).

IN DREPT:

Imi intemeiez prezenta pe dispozitiile art. 82 coroborat cu 112 si urm. Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila si art.7 … .
In dovedirea actiunii inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul paratului.

Depun prezenta in doua exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celalalt pentru comunicare paratului.

ANEXAM8 :

1. ………………………………………. .
2. Contractul de inchiriere.
3. Situatie de cont bancar.
4. Dovada corespondentei initiate de subsemnat intre parti.
5. Imputernicirea avocatiala si contractul de asistenta juridica nr. ……….. .
6. Taxa de timbru judiciar in cuantum de ……… si timbru judiciar ………. .

SEMNATURA

DOMNULUI PRESEDINTE AL9 ………………………………….

NOTE:

1 Competenta materiala a instantei apartine judecatoriei. Instanta competenta teritorial este fie cea comuna de la domiciliul paratului (art. 5 Cod procedura civila), fie cea prevazuta in art. 10 alin. (1) pct. 2 – instanta locului unde se afla imobilul.
2 Se arata, in conformitate cu dispozitiile art. 112 pct. 3 Cod procedura civila, obiectul cererii, iar in situatia in care acesta este evaluabil in bani, se indica in vederea timbrarii si valoarea lui dupa pretuirea reclamantului. Pentru identificarea imobilelor se va arata comuna si judetul, strada si numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, sau, daca imobilul este inscris in cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul topografic. Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (art. 969 Cod civil). Conventiile n-au efect decat intre partile contractante (art. 973 Cod civil), iar obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una dintre parti se obliga: a da, a face sau a nu face ceva. Partile pot stipula in conventii orice fel de clauze cu exceptia celor care incalca legea, bunele moravuri sau ordinea publica. Rezilierea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic cu executare succesiva, constand in desfiintarea pentru viitor a acestuia, lasand neatinse prestatiile succesive care au fost facute anterior rezilierii. Potrivit art. 1.074-1.077, reclamantul, parte contractanta, poate sa ceara in instanta obligarea paratului de a da, a face sau a nu face ceva, reclamantul-creditor putand cere obligarea paratului debitor la plata unor daune moratorii cu rol de a compensa prejudiciul cauzat prin intarzierea executarii obligatiei, fara insa a inlocui aceasta executare, cat si orice alte despagubiri stabilite conventional de catre parti prin contractul incheiat.
3 Legea nr. 114/1996 reglementeaza cauzele ce conduc la rezilierea contractului de inchiriere – neplata chiriei pe 3 luni consecutive fiind o cauza ce poate conduce la reziliere. In acelasi timp, partile pot stabili contractual alte clauze mai restrictive sau dimpotriva care conduc la rezilierea contractului: neplata chiriei la termenele convenite sau in cuantumul convenit contractual, sau neplata chiriei timp de 2 luni, sau timp de 2 luni consecutiv, sau timp de 6 luni etc.
4 Se vor indica motivele de fapt pe care se intemeiaza cererea si care-l determina pe reclamant sa ceara concursul justitiei, justificand si argumentand demersul justitiar. Pentru a fi admisibila actiunea in reziliere, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile ce-i reveneau, neexecutarea sa-i fie imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia, debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere in conditiile prevazute de lege (de ex. cand obligatia consta in a da sau a face).
5 Art. 24 din Legea nr. 114/1996 reglementeaza rezilierea contractului pentru neplata chiriei daca aceasta este datorata pe cel putin 3 luni consecutiv.
6 Cerinta reclamata a fi indeplinita numai in masura in care cererea are la baza ca temei in drept Legea nr. 114/1996. Daca temeiul legal al cererii il constituie contractul, iar acesta nu indica o asemenea conditie suplimentara – cerinta nu trebuie indeplinita.
7 Se indica textul de lege ce indreptateste reclamantul la admiterea actiunii: art. … din contractul de inchiriere coroborat cu art. 1.434 Cod civil; dispozitiile art. 1.073 Cod civil; art. 29 coroborat cu art. 24 lit. b) teza II din Legea nr. 114/1996.
8 Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cate parti sunt, alaturi de inscrisurile rezervate instantei; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul. Se va putea de asemenea depune doar o parte a unui inscris relevanta in cauza, instanta insa putand dispune infatisarea inscrisului in intregime. Daca inscrisurile sunt scrise intr-o limba straina sau cu litere vechi se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
9 Se indica instanta competenta material si teritorial sa judece cauza.

Contract de arendare

Contract de arendare1)

Incheiat astazi  ……………………….
la …………………………………………..

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ………………………………………………. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L., cu sediul social in …………………………….,(localitatea)  str. …………………………………. nr. ……, bloc ……, scara ……., etaj ………, apartament  ……………., judetul/sectorul
………………….,  avand  codul  unic  de  inregistrare nr. ……………………………., atribut fiscal ……………………………. si numar de ordine in registrul  comertului  ………./…./….,  contul  nr.  …………………………….  deschis  la ……………….., telefon …………………, fax ……………………………., reprezentata prin ……………………………., cu functia de ………, in calitate de arendator si
sau

1.1. ……………………………………………… (numele si prenumele) cu domiciliul in …………………………..,(localitatea) str. ……………………… nr. ……, bloc ………., scara …….., etaj ……., apartament …….., judetul/sectorul ……………………. nascut(a) la data de ………………………….  in ……………………….. judetul/sectorul …………………,
(ziua, luna, anul) (localitatea) fiul (fiica) lui …………………………. si al(a) ……………………………, avand actul de identitate seria ………..  numarul  ……,  eliberat  de  ………………………,  la  data  de  ………………., codul numeric personal ……………………………., in calitate de arendator si

1.2. S.C.  ………………………………………..  S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L.  cu  sediul  social  in ……………………..,(localitatea) str. …………………. nr. ….., bloc ………., scara …., etaj …….., apartament ……,  judetul/sectorul ……………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………….., atribut fiscal …………………….. si numar de ordine in registrul comertului …………/ …………./ ……….., contul nr. ………………….. deschis la …………………….., telefon …………………….., fax ………………….., reprezentata prin …………………………., cu functia de ……………………….., in calitate de arendas
sau

1.2. …………………………………………(numele si prenumele) cu domiciliul in …………………………, (localitatea) str. …………………………….,   nr. …….., bloc ……, scara …….., etaj ……., apartament ………,  judetul/sectorul ……………………., nascut(a) la data de ………………………….,  in ………………..,  judetul/sectorul ………………………,
(ziua, luna, anul) (localitatea) fiul (fiica) lui ………………………….. si al(a) ……………………….., avand actul de identitate seria ……….. numarul ……………, eliberat de ……………………….., la data de ……………….., codul numeric personal ……, in calitate de arendas au convenit sa incheie prezentul contract de arendare cu respectarea urmatoarelor clauze:

fiul (fiica) lui ………………………….. si al(a) ……………………….., avand actul de identitate seria ……….. numarul ……………, eliberat de ……………………….., la data de ……………….., codul numeric personal ……, in calitate de arendas au convenit sa incheie prezentul contract de arendare cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI 2)

2.1. Arendatarul incredinteaza arendasului urmatoarele bunuri: ………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………….. .

2.2. Bunurile agricole arendate sunt cuprinse in inventarul anexa nr. …………… /sunt prezentate in planul de situatie anexa nr. ……………. .

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Partile au convenit sa incheie prezentul contract de arendare pe termen de ……………….. ani3).

3.2. Predarea bunurilor va avea loc la data de …………………, data la care incepe executarea contractului, a carui durata se incheie la data de ………………. .

3.3. Prezentul contract poate fi reinnoit potrivit intelegerii partilor si cu respectarea prevederilor legii.

3.4. Fiecare parte contractanta este obligata sa incunostinteze in scris cealalta parte, cu cel putin 1 an inainte de expirarea duratei contractului, despre intentia sa de a reinnoi sau de a nu reinnoi contractul de arendare.

3.5. Prin acordul partilor, contractul de arendare poate sa inceteze si inainte de a ajunge la termen.

IV. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR

4.1. Drepturile si obligatiile arendatorului sunt urmatoarele:
a) sa predea bunurile arendate la termenul si in conditiile prevazute in prezentul con- tract;
b) sa primeasca arenda in bani si/sau in natura, stabilita prin contract;
c) sa controleze, oricand, modul in care arendasul administreaza bunurile arendate;
d) alte drepturi si obligatii prevazute de lege si de prezentul contract.
Arendatorul garanteaza pe arendas impotriva oricarei evictiuni – totale sau partiale – in con- formitatea cu prevederile legii.

4.2. Arendasul are urmatoarele drepturi si obligatii:
a) sa  foloseasca  bunurile  arendate  ca  un  bun  proprietar,  in  conditiile  stabilite  de prezentul contract;
b) sa mentina potentialul productiv al bunurilor arendate;
c) la incetarea contractului sa restituie arendatorului bunurile arendate4);
d) sa plateasca arenda in bani si/sau in natura, in modalitatile si la termenul stabilite
de prezentul contract;
e) sa nu cesioneze contractul de arendare decat in conditiile legii;
f) sa asigure bunurile agricole, in vederea recuperarii daunelor produse de calamitati naturale;
g) sa execute toate celelalte obligatii contractuale.

Arendasul poate schimba categoria de folosinta a terenului arendat numai cu acordul dat, in prealabil in scris, de arendator si cu respectarea prevederilor legii.
Arendasul nu poate, in nici un caz, sa subarendeze – partial sau total – bunurile care fac obiectul prezentului contract.
Arendasul,   cu   acordul   scris   al   arendatorului,   poate   sa   cesioneze   contractul   de   arendare sotului/sotiei,  coparticipant/coparticipanta  la  exploatarea  bunurilor  agricole  arendate  sau  descendentilor sai care au implinit varsta majoratului. Arendasul  are  drept  de  preemptiune5) (exercitat  in  conditiile  legii)  inaintea  statului,  in  cazul instrainarii prin vanzare a terenului agricol din extravilan, arendat.

V. PRETUL CONTRACTULUI

5.1. Partile au convenit ca arendasul sa plateasca o arenda6), dupa cum urmeaza:
………………………………………………………………………………………………………… .

5.2. In cazul in care, inainte de a fi culeasa, recolta a pierit integral sau cel putin o jumatate din ea, ca urmare a unui caz fortuit7) sau de forta majora, arendasul poate obtine o reducere de pret, daca va face dovada indeplinirii urmatoarelor conditii:
a) cauza pieirii totale sau partiale a recoltei sa se datoreze cazului fortuit sau de forta
majora;
b) pieirea recoltei sa fie anterioara culegerii ei;
c) cel putin o jumatate din recolta sa fi pierit in mod fortuit8) sau din forta majora;
d) pieirea suferita de arendas sa nu fi fost compensata din anii precedenti sau din anii urmatori.

5.3. Impozitele si taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile agricole arendate sunt in sarcina arendatorului.

5.4. Impozitele  datorate  de  arendas   pe  veniturile  realizate  din  exploatarea  bunurilor  agricole arendate se platesc conform dispozitiilor legale.

5.5 Taxele de redactare si inregistrare a contractului de arenda sunt in sarcina arendasului.

VI. FORTA MAJORA

6.1. Nici una din partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau/si executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

6.2. Partea  care  invoca  forta  majora  este  obligata  sa  notifice  celeilalte  parti,  in  termen  de ………………….., producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vedere a limitarii (zile, ore) lui.

6.3. Daca in termen de ……………,  de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au (zile, ore) dreptul sa notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

6.4. Partile au convenit ca daunele produse de calamitati naturale, precum si pierderile totale sau
partiale ale bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite8) sau de forta majora sa fie suportate astfel:
……………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………… .

VII. NOTIFICARILE INTRE PARTI 9)

7.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

7.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata  cu  confirmare  de  primire  (A.R.)  si  se  considera  primita  de  destinatar  la  data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

7.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa
cea in care a fost expediata,

7.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la pct. 7.1-7.3.

VIII. LITIGII

8.1. Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de ele/reprezentantii lor, dupa caz.

8.2. In cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila, partile au convenit ca
ele sunt de competenta instantelor judecatoresti sau pot fi rezolvate prin arbitraj.

IX. REINNOIREA CONTRACTULUI10)

9.1. Fiecare parte contractanta este obligata sa aduca la cunostinta, in scris, celeilalte parti, cu cel putin 1 an inainte de expirarea prezentului contract, despre intentia sa de a-l reinnoi sau de a nu-l reinnoi.

9.2. In  cazul  in  care  partile  se  inteleg  sa-l  reinnoiasca,  o  pot  face  printr-un  act  aditional  sau printr-un nou contract, cu respectarea prevederilor legii.

X. CLAUZE FINALE

10.1. Contractul de arendare constituie titlu executoriu pentru plata arendei, la termenele si in modalitatile stabilite prin prezentul contract.

10.2. Prezentul  contract,  impreuna  cu  anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul  sau, reprezinta voia partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

10.3. Prezentul contract s-a incheiat in 3 (trei) exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru Consiliul local al …………………………………………… .

ARENDATOR ARENDAS

INREGISTRAT sub nr. ……………………….. din ……………………… la Consiliul local al
……………………………………………………….. Secretar, LS ………………………………….

(Semnatura)


Note
1. Contractul este civil atunci cand una sau ambele parti sunt persoane fizice, ori una dintre parti este persoana juridica iar cealalta persoana fizica si este comercial in cazul in care ambele parti sunt persoane juridice.
2. Obiectul contractului trebuie sa fie complet si precis determinat si sa cuprinda:
– descrierea amanuntita a tuturor bunurilor agricole arendate;
– inventarul acestora si
– planul de situatie al terenurilor.
Toate acestea vor putea constitui anexe la contractul de arendare.
3. Daca in contract nu s-a prevazut nici un termen, arenda se considera valabila pentru tot timpul necesar, astfel incat arendasul sa poata culege fructele.
4. In situatia in care arendasul este inlocuit cu un alt arendas, vechiul arendas este obligat sa lase noului arendas bunurile agricole si toate accesoriile lor, in cele mai bune conditii pentru executarea contractului de arenda.
5. Numai arendasul persoana fizica si numai pentru terenurile agricole din extravilan.
6. Plata arendei se face potrivit intelegerii partilor contractante si se executa la termenele si locul stabilite in contract. Elementele de stabilire a arendei pentru fiecare categorie de folosinta a terenului pot fi:
– suprafata;
– potentialul de productie;
– structura parcelara;
– relieful si gradul de accesibilitate a mecanizarii;
– posibilitatile de acces;
– distanta fata de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare;
– starea cladirilor;
– amenajarile de imbunatatiri funciare;
– alte dotari.
In  cazul  terenurilor  plantate  cu  vita-de-vie,  pomi,  arbusti  fructiferi,  hamei  si  duzi,  arenda  se  poate  stabili tinandu-se seama si de tipul de plantatie, varsta, soi, starea tehnica si biologica.
In  cazul  efectivelor  de  animale,  arenda  se  poate  stabili  in  functie  de  specie,  rasa,  varsta,  starea  biologica, potentialul de productie si starea sanitar-veterinara a acestora.
7. Arendasul este considerat agricultor.
8. Sinonim cu forta majora in raspunderea contractuala.
9. Clauze necesare in special in cazul in care partile – persoane juridice, dar utila si in alte cazuri.
10. In cazul in care la expirarea termenului, arendasul continua sa foloseasca bunurile agricole, partile se vor afla in fata unei rearendari (relocatiuni).

Contract de tranzactie – model

Contract de tranzactie – model

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ……………………………………………….. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in (localitatea) ………………………………….., str. ……………………….. nr. ………, bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul ………………………………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………………, atribut fiscal ………………………… si numar de ordine in registrul comertului nr. ………./……………/…………….., contul nr. …………………………… deschis la ……………………….., telefon ……………………, fax ……………………….., reprezentata prin ………………………., cu functia de ……………………………., in calitate de reclamant si sau

1.1. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia ……………………………., cu sediul in …………………………, (localitatea) str. …………………………… nr. …….., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul …………………………, inscrisa la ………………………….., in Registrul …………………………. sub nr. ……………….., pe baza certificatului de inscriere nr. …………. din ………………, avand contul nr. …………………….. deschis la ………………………………., telefon ……………….., fax ……………….., reprezentata de ……………………., cu functia de ………………., in calitate de reclamant si sau

1.1. Asociatia familiala ……………………………………, cu sediul in …………………………………………….., (localitatea) str. ………………………….. nr. ……, bloc ……, scara ……, apartament ……, posesoarea autorizatiei nr. ………….. din …………………., eliberata de ……………………., avand contul nr. ……………………. deschis la …………………, telefon ………………., fax …………………., reprezentata de ……………….., cu functia de …………………….., in calitate de reclamant si sau

1.1. ………………………………………………….., (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………………………………, (localitatea) str. ………………………… nr. ……………., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul …………….., posesorul (posesoarea) autorizatiei nr. ……….. din ……………., eliberata de ………………., persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de reclamant si

1.1. ……………………………….., (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………….., (localitatea) str. ……………………………… nr. …….., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul ………., avand actul de identitate seria ……. numarul …………, eliberat de ………….., la data de ………………………….., codul numeric personal ………………………………., in calitate de reclamant si

1.2. S.C. …………………………………………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in …………………………………………….., (localitatea) str. …………………. nr. ……, bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul …………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………….., atribut fiscal ……………….. si numar de ordine in registrul comertului nr. ……./………./…………., contul nr. ……………………… deschis la …………………, telefon …………….., fax …………………….., reprezentata prin ………………………., cu functia de ……………………………., in calitate de parat sau

1.2. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia ……………………………., cu sediul in …………………………, (localitatea) str. ………………………….. nr. …….., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul ……………………….., inscrisa la ……………………….., in Registrul ……………………………., sub nr. ……………., pe baza certificatului de inscriere nr. ………… din ………………….., avand contul nr. …………………….. deschis la ……………………………., telefon …………………., fax …………………, reprezentata de ………………………., cu functia de ………………….., in calitate de parat sau

1.2. Asociatia familiala ………………………., cu sediul in …………………………., str. ……………………… (localitatea)
nr. …., bloc …, scara …, apartament …, posesoarea autorizatiei nr. ……… din ………………………, eliberata de ………………, avand contul nr. …………… deschis la ………….., telefon …………………, fax …………….., reprezentata de ………………, cu functia de …………………….. in calitate de parat sau

1.2. ……………………………., (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………………., (localitatea) str. ………………………………….. nr. ……………., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul ……….. posesorul autorizatiei nr. ……….. din ……………, eliberata de ……………………., persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de parat sau

1.2. ………………………………., (numele si prenumele) cu domiciliul in …………………………….., (localitatea) str. …………………………………. nr. ……., bloc …., scara ….,etaj …., apartament …., judetul/sectorul ………, avand actul de identitate seria ……….., numarul ………………, eliberat de ………….., la data de ………………………, codul numeric personal ……………………………, in calitate de parat au convenit sa incheie prezentul contract de tranzactie, cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Litigiul/litigiile care face/fac obiectul dosarului/dosarelor aflat/aflate pe rolul instantei/instantelor astfel: …………………………………………………………………… .

2.2. In virtutea prevederilor prezentului contract, partile au hotarat ca, in vederea incheierii acestui/ acestor proces/procese, sa procedeze astfel:

a) Paratul datoreaza reclamantului executarea unei prestatii care are ca obiect:
………………………………………………………………………………………., in valoare de ……………………………………………….. (in cifre si litere) LEI/EURO/USD pana la termenul de …………… conform contractului de ………………… nr. ………. din …………………… .
Pana in prezent, prestatia nu a fost executata total/partial, in valoare de …………… .
sau
a) Paratul datoreaza reclamantului livrarea marfurilor in valoare de ………………………..
(in cifre si litere) LEI/EURO/USD, care fac obiectul contractului de ……………………. nr. ………………. din ………………….. pana la termenul de …………………… .
Pana in prezent, marfurile nu au fost livrate total/partial, in valoare de ……………. .
sau
a) Paratul datoreaza reclamantului executarea de lucrari de constructii/reamenaja ri/reparatii in valoare de ……………………………………….. LEI/EURO/USD, care fac (in cifre si litere) obiectul contractului nr. ……….. din ……………… pana la termenul de ……………….. .
Pana in prezent, nu s-au executat lucrarile total/partial, in valoare de ………………. .
b) Reclamantul datoreaza paratului plata prestatiilor efectuate/produselor livrate in valoare de …………………………………………………. (in cifre si litere) LEI/EURO/USD, care fac obiectul contractului nr. …….. din ……………………. pana la termenul de …………………….. .
Pana in prezent, plata sumei datorate nu s-a efectuat.

2.3. Partile, constatand ca nici una dintre ele nu mai are posibilitatea sa-si execute obligatiile contractuale pe care si le-au asumat prin contractul/contractele mentionate mai sus, au hotarat astazi, data incheierii si semnarii prezentului contract de tranzactie, sa renunte, fiecare in parte, de a mai cere executarea acelor contracte, fara nici o alta pretentie (despagubiri, dauneinterese, penalizari etc.) fata de partea in culpa.

2.4. Ambele parti declara, in mod expres, ca prezentul contract reprezinta vointa lor libera, neviciata si, ca urmare, au lichidat, irevocabil, orice pretentii izvorate din contractul/contractele sus-mentionate, litigiul/litigiile dintre ele fiind in mod definitiv si irevocabil stinse.

2.5. Prezentul contract serveste celor doua parti pentru clasarea cauzelor aflate pe rol la instanta/instantele judecatoreasca/judecatoresti sau arbitrala/arbitrale, urmand a fi depus la aceasta/acestea, precum si pentru efectuarea operatiunilor corespunzatoare in evidenta contabila a fiecareia dintre ele.

III. CLAUZE FINALE

3.1. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

3.2. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de ……… exemplare, din care …………. .

RECLAMANT                                                PARAT

Contract de transport

Contract de transport
(model de baza)

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ………………………………………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in ………………………………………, (localitatea) str. …………………. nr. ……, bloc ……, scara ……………., etaj ………..,  apartament ……………………, judetul/sectorul ………………………………….., avand codul unic de inregistrare nr. ………………………, atribut fiscal ……………………………………. si numar de ordine in registrul comertului ……………………../………………../……………………….., contul nr. …………………………………………….. deschis la ……………………………………………….., telefon …………………………………., fax ……………………………………, reprezentata prin ……………………, cu functia de ……………………………., in calitate de caraus, si
sau

1.1. Asociatia familiala …………………………………………………………….., cu sediul in ……………………………………, (localitatea) str. …………………………………………., nr. ……, bloc ……, scara ……, apartament ……, judetul/sectorul ………………, posesoarea autorizatiei nr. …………………………………… din ……………………………., eliberata de ………………………, avand contul nr. ……………………………………, deschis la ………………………………….., telefon …………………, fax ………………………….., reprezentata de ……………………………….., cu functia de …………………….., in calitate de caraus, si

1.2. S.C. ………………………………………, S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in ……………………………………., (localitatea) str. …………………. nr. …… bloc ……, scara …………….., etaj ………….,  apartament ……………., judetul/sectorul ……………………………………………….., avand codul unic de inregistrare
nr.  ……………..,  atribut  fiscal  ………………………………………  si  numar  de  ordine  in  registrul comertului ……………../………………/……………….., contul nr. ……………………………………………, deschis la …………………………………………….., telefon ……………………………….., fax ………………………………, reprezentata prin ………………………….., cu functia de ……………………………., in calitate de expeditor beneficiar/expeditor/destinatar,
sau

1.2. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia …………………………………., cu sediul in …………………………, (localitatea) str. ………………………….. nr. …….., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul …………………………., inscrisa la ………………………. in registrul ……………………………… sub nr. …………….. pe baza certificatului de inscriere nr. ………… din ………………….., avand contul nr. ……………………… deschis la …………………………….., telefon ……………….., fax …………………, reprezentata de …………………………, cu functia de …………………, in calitate de beneficiar/expeditor/destinatar
sau

1.2. Asociatia familiala ………………………………………………, cu sediul in …………………………………………, (localitatea) str. ………………………………………….. nr. ……, bloc ……, scara ……, apartament ……, judetul/sectorul  ……………………..,  posesoarea  autorizatiei  nr.  …………………………….  din  …………………,  eliberata  de …………………….., avand contul nr. …………………., deschis la ………………, telefon ……………., fax …………………, reprezentata de …………………………….., cu functia de …………………………., in calitate de beneficiar/expeditor/destinatar
sau

1.2. …………………………………………………………………………….., (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………………………………………..,  (localitatea) str. …………………………… nr. …….., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul …………………., avand actul de identitate seria ……………. numarul ………………., eliberat de …………………, la data de ……………………….., codul numeric personal ……………………………, in calitate de beneficiar/expeditor/destinatar
au convenit sa incheie prezentul contract de transport cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Transportul de marfuri prevazute in anexa …………… pe care carausul urmeaza sa-l efectueze pentru beneficiar/expeditor/destinatar.

2.2. Transportul se va efectua pe ruta ……………………… cu urmatoarele tipuri de mijloace de transport:
a) …………………………………………………………………………………………………………..; b) ………………………………………………………….; etc.

2.3. Expeditorul va preda carausului marfurile la data de ……………………… la depozitul sau situat in ………………………… .

2.4. Destinatarul marfurilor este …………………………………………………………. din ……………………………………….. (localitatea) str. ……………………………. nr. ……….., judetul/sectorul ……………….., marfurile urmand sa-i fie predate la depozitul din …………………………. .


III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Transporturile se efectueaza pe o durata de …………….. zile/luni, incepand cu data semnarii prezentului contract.

3.1. Contractul poate fi prelungit, cu acordul partilor, la incheierea duratei sale.

IV. PRETUL CONTRACTULUI
4.1. Pretul contractului, in raport cu tipul de mijloc de transport folosit, se stabileste dupa cum urmeaza:

a) ………………………………………………… LEI/EURO/USD
b) ………………………………………………… LEI/EURO/USD
etc.

4.2. In  eventualitatea  majorarii  preturilor  la  carburanti  si  lubrifianti  se  va  efectua  si  ajustarea preturilor in raport de aceste majorari.

4.3. Plata  pretului  se  va  face  integral  de  catre  expeditor/destinatar,  inainte  de  incarcarea marfurilor in mijloacele de transport din/in conturilor partilor mentionate in partea introduc- tiva a prezentului contract.
sau

4.3. Plata pretului se va face integral, in numerar, de catre expeditor/destinatar, inainte de incarcarea marfurilor in mijloacele de transport daca suma nu depaseste nivelul prevazut de lege.

V. OBLIGATIILE PARTILOR

5.1. Expeditorul este obligat:

a) sa verifice mijlocele de transport puse la dispozitie, refuzandu-le pe cele necores- punzatoare;
b) sa  incarce  marfurile  in  mijloacele  de  transport  puse  la  dispozitie,  asigurandu-le
impotriva degradarilor, prin ambalare, fixare, ancorare etc., in functie de natura lor;
c) sa determine, prin mijloace proprii, greutatea, volumul, numarul coletelor etc.;
d) sa aplice propriile sigilii pe mijloacele de transport inchise;
e) sa  completeze  documentele  de  transport  cu  toate  datele  cerute,  in  mod  real  si corect;
f) in cazul animalelor vii sa le insoteasca pe tot parcursul si sa se ingrijeasca de ele
(hranire, adapare etc.);
g) sa plateasca taxele de transport stabilite de comun acord cu carausul.

5.2. Obligatiile carausului sunt urmatoarele:
a) sa preia, in grija si paza sa, marfurile ce ii sunt predate de expeditor, in momentul
incheierii contractului;
b) sa transporte marfurile la destinatar si sa i le predea la destinatie;
c) sa asigure securitatea marfurilor pe tot intervalul de timp dintre preluarea lor de la expeditor si predarea la destinatar, raspunzand de pierderea sau avarierea acestora, precum si pentru deprecierea lor, ca urmare a neexecutarii transportului la timp;
d) sa cantareasca/masoare/numere marfurile atat la primirea lor de la expeditor, cat si
la predarea lor destinatarului;
e) sa participe, impreuna cu destinatarul si cu delegatul expeditorului, la verificarea marfurilor la destinatie, in cazul constatarii de lipsuri cantitative si/sau calitative la marfurile transportate si predate fara urme de violare.

5.3. Destinatarul are urmatoarele obligatii:

a) sa ridice marfurile transportate de caraus la sosirea la destinatie a mijloacelor de
transport;
b) sa verifice daca marfurile/mijloacele de transport, complete, nu prezinta urme de violare/scurgere/avariere;
c) sa ceara carausului recantarirea/masurarea/numararea marfurilor sau participarea
la aceste operatii.

VII. PRIVILEGIUL CARAUSULUI

7.1. Carausul are drept de retentie asupra marfurilor transportate, pana cand i se plateste pretul cuvenit de catre expeditor/destinatar.

VIII. FORTA MAJORA

8.1. Nici  una  dintre  partile  contractante  nu  raspunde  de  neexecutarea  la  termen  sau/si  de  executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau/si executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora asa cum este definita de lege.

8.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de …………., (zile, ore) producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

8.3. Daca in termen de …………….. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

IX. NOTIFICARILE INTRE PARTI

9.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

9.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare reco- mandata,  cu  confirmare  de  primire  (A.R.)  si  se  considera  primita  de  destinatar  la  data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

9.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.

9.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

X. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

10.1. Orice  litigiu  decurgand  din  sau  in  legatura  cu  prezentul  contract,  inclusiv  referitor  la incheierea,  executarea  ori  desfiintarea  lui,  daca  nu  se  poate  rezolva  pe  cale  amiabila  de reprezentantii   partilor,   se   va   solutiona   prin   arbitrajul   Curtii   de   Arbitraj   Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti.

10.2. Hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie.
sau

10.1. In cazul in care eventualele neintelegeri privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau incetarea lui nu se vor putea rezolva pe cale amiabila, partile au convenit sa se adreseze instantelor judecatoresti competente.

XI. INCETAREA CONTRACTULUI

11.1. Prezentul contract inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara interventia unui tribunal arbitral/unei instante judecatoresti in cazurile in care una dintre parti:

a) cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract, fara acor- dul celeilalte parti;
b) isi incalca vreuna dintre obligatiile sale, dupa ce a fost avertizata, printr-o notifi- care scrisa, de catre cealalta parte, ca o noua nerespectare a acestora va duce la rezolutiunea/rezilierea prezentului contract;
c) este declarata in stare de incapacitate de plati sau a fost declansata procedura de lichidare (faliment) inainte de inceperea executarii prezentului contract.

11.2. Partea  care  invoca  o  cauza  de  incetare  a  prevederilor  prezentului  contract  o  va  notifica celeilalte parti cu cel putin …. zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa-si produca efectele.
11.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre partile contractante.

XII. CLAUZE FINALE

12.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.

12.2. Prezentul  contract,  impreuna  cu  anexele  sale care fac parte integranta din cuprinsul  sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

12.3. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de ….. exemplare, din care …………….. .

CARAUS                                           BENEFICIAR/EXPEDITOR/DESTINATAR


Nota
1. Contractul  de  transport  cunoaste  varietati  numeroase,  fiecare  cu  obiectul  sau  specific:  persoane  (calatori), marfuri, mesagerii, bagaje etc. sau cu tipul de mijloace de transport utilizate: pe calea ferata, rutier, aerian, maritim, fluvial. In lucrarea de fata nu vom aborda decat cele mai frecvente si mai complexe forme. Se stie ca in multe din formele de transport biletul de calatorie, recipisa de bagaje, buletinul de mesagerie, scrisoarea de trasura, conosamentul etc. substituie forma consacrata de contract si este izvor de drepturi si obligatii intre parti.

Contract prestari servicii informatice

Contract prestari servicii informatice1


Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE
1.1. S.C. …………………………………………. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in ………………………………………… (localitatea), str. …………………………… nr. ……, bloc …… , scara ……, etaj ……,  apartament ……, judetul/sectorul …………….., avand codul unic de inregistrare nr. ………………, atribut fiscal ……………………………… si numar de ordine in registrul comertului ………../……………/………………….., contul nr. ………………………….. deschis la ……………………………, telefon ………………………., fax ………………………………., reprezentata prin ……………………………….., cu functia de ……………………………., in calitate de prestator de servicii2 si

1.2.S.C. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./.S.R.L./Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia/
Asociatia familiala cu sediul social in ……………………………., (localitatea) str. ……….. nr. ……, bloc ……, scara ……,  etaj ……, apartament …………….., judetul/sectorul …………………, avand codul unic de inregistrare nr. ……………………., atribut fiscal ……………………….. si numar de ordine in registrul comertului ……../………/…………, contul nr. …………. deschis la ……………………, telefon ……………….., fax ……………………., reprezentata prin ……………………, cu functia de ……………………………, in calitate de beneficiar3

sau

1.2. ………………………………………………………, (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………………………………….., (localitatea) str…………………………………. nr. ……………., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……., judetul/sectorul ……, posesorul (posesoarea) autorizatiei nr. ……………… din ……………………….., eliberata de ………………., persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de beneficiar3 ,
sau

1.2. ……………………………………………………… , (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………………………….., (localitatea) str. ……………….. nr. ……., bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul …………., avand actul de identitate seria ………………………….. numarul ……………….., eliberat de ……………………………… la data de ……………………………, codul numeric personal ……………………., in calitate de beneficiar3 au convenit sa incheie prezentul contract de prestari de servicii informatice, cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul prezentului contract il constituie instalarea si punerea in functiune de catre prestatorul de servicii a urmatoarelor module informatice:
a) …………………………………………………………………………………………………………;
b) ………………………………………………………………………………………………………….;
c) …………………………………………………………………………………………………………;
etc.

2.2. Cererile de schimbare a solutiilor avizate, precum si/sau solicitarile de lucrari suplimentare ale beneficiarului vor fi analizate de prestatorul de servicii, iar in caz de acceptare vor fi considerate ca lucrari noi care vor face obiectul unor acte aditionale la prezentul contract.

2.3. Beneficiarul poate sa verifice pe parcursul executarii lucrarilor modul in care prestatorul de servicii indeplineste clauzele prezentului contract.

2.4. Prestatorul de servicii isi rezerva dreptul de autor asupra lucrarilor informatice realizate cu ocazia instalarii si punerii in functiune a sistemului informatic la beneficiarul lucrarii.

III. TERMENUL CONTRACTULUI

3.1. Instalarea si punerea in functiune a modulelor respective se va efectua de catre prestatorul de servicii in termen de ……. zile de la data semnarii prezentului contract, conform specificatiilor din anexa.

3.2. La incheierea termenului prezentului contract, partile pot conveni prelungirea acestuia in cazul in care situatia o impune.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Costul lucrarilor de instalare si de punere in functiune a modulelor necesare activitatii de informatica este de ………………….. LEI/EURO/USD.

4.2. Decontarea sumei cuvenite prestatorului de servicii se va efectua prin conturile mentionate in partea introductiva/in numerar la casieria prestatorului de servicii, pe baza documentelor prevazute de lege (facturi, chitante, devize, procese-verbale de receptie etc.).

V. OBLIGATIILE PARTILOR

5.1. Prestatorul de servicii se obliga:
a) sa instaleze si sa puna in functiune modulele prevazute de prezentul contract si (eventual) de actele aditionale la acesta;
b) sa asigure buna functionare a produselor informatice contractate, conform specificatiilor din anexa/comenzile in baza carora s-au instalat si pus in functiune, fara modificari functionale;
c) sa se incadreze in conditiile minimale prevazute pentru buna executare a fiecarei lucrari in parte;
d) de comun acord cu beneficiarul sa stabileasca si apoi sa respecte termenele de predare a lucrarilor;
e) sa asigure instruirea personalului beneficiarului in vederea asigurarii exploatarii corecte a sistemului informatic;
f) sa pastreze confidentialitatea lucrarilor conform angajamentului anexa.

5.2. Obligatiile beneficiarului sunt urmatoarele:
a) sa asigure plata lucrarilor efectuate de prestatorul de servicii in cel mult …… zile de la data primirii facturii;
b) sa puna la dispozitia prestatorului de servicii datele, informatiile si documentele necesare acestuia si sa creeze conditii corespunzatoare de lucru;
c) sa nu efectueze, pe parcursul executarii lucrarilor, modificari sau adaptari la cele preluate, fara acordul scris al prestatorului de servicii.

VI. CLAUZA PENALA

6.1. In cazul in care una dintre parti nu isi indeplineste obligatiile contractuale sau si le indeplineste in mod necorespunzator, se obliga sa plateasca celeilalte parti penalitati de ……% pe zi de intarziere din valoarea nerealizata a pretului contractului.

VII. FORTA MAJORA

7.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau/si executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora asa cum este definita de lege.

7.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de ….. (zile, ore), producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

7.3. Daca in termen de ………………(zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

VIII. NOTIFICARILE INTRE PARTI

8.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

8.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire (A.R.) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

8.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.

8.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

IX. INCETAREA CONTRACTULUI

9.1. Prezentul contract inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara interventia unui tribunal arbitral/unei instante judecatoresti, in cazul in care una dintre parti:
a) in termen de ……. zile de la data primirii notificarii prin care i s-a adus la cunostinta ca nu si-a executat ori isi executa in mod necorespunzator oricare dintre obligatiile ce-i revin si nu ia masuri in consecinta;
b) este declarata in incapacitate de plati sau a fost declansata procedura de lichidare judiciara (faliment) inainte de inceperea executarii clauzelor prezentului contract;
c) cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract fara acordul celeilalte parti.

9.2. Contractul poate inceta, de asemenea, daca ambele parti convin astfel precum si din orice alte cauze prevazute de lege.

9.3. Partea care invoca o cauza de incetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte parti, cu cel putin …………….. zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa-si produca efectele.

9.4. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre partile contractante.

9.5. Prevederile prezentului capitol nu inlatura raspunderea partii care, in mod culpabil, a cauzat incetarea contractului.

X. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

10.1. Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de catre reprezentantii lor.

10.2. In cazul in care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibila pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor judecatoresti.

sau

10.1. Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu prezentul contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, daca nu se poate rezolva pe cale amiabila de reprezentantii partilor, se va solutiona prin arbitrajul Curtii de Arbitraj International Comercial de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti.

10.2. Hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie.

XI. CLAUZE FINALE

11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.

11.2. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

11.3. Prezentul contract s-a incheiat in ………….. exemplare, din care ………………… .

PRESTATORUL DE SERVICII INFORMATICE                                                                            BENEFICIAR

Anexa nr. ………
la contractul nr. ……………. din ………………


Angajament

Prezentul angajament pentru pastrarea confidentialitatii datelor, informatiilor si documentelor a fost incheiat intre …………………………….. si …………………………… si este conex contractului incheiat intre acestea, inregistrat sub nr. ……… din …………. la ………….. .

I. OBIECT

1. Datele, informatiile si documentele obtinute de ……………………., ca efect al executarii contractului sus-mentionat sunt strict confidentiale.

2. In sensul prevederilor pct. 1 sunt confidentiale urmatoarele date, informatii si documente:
a) …………………………………………………………………………………………………………;
b) ………………………………………………………………………………………………………….;
c) ………………………………………………………………………………………………………….;
etc.
3. De asemenea sunt confidentiale si urmatoarele documente care s-au pus si se vor pune la dispozitia ……………………………………………………………………………………….

II. SFERA CIRCULATIEI DATELOR, INFORMATIILOR SI DOCUMENTELOR

4. ………………………………….. poate dezvalui informatii sau poate pune la dispozitie date ori documente din cele mentionate la pct. 2 sau/si 3 din prezentul angajament numai persoanelor implicate in executarea clauzelor contractului sus-mentionat.

5. Persoanele implicate in executarea sus-mentionatului contract, si anume managerii, contabilii, consilierii juridici, precum si alte categorii de persoane, nu vor putea dezvalui datele, informatiile si documentele confidentiale, cu exceptia cazului in care …………………. aproba in scris aceasta posibilitate.

6. ………………………………. va folosi datele, informatiile si documentele numai in scopul luarii unor decizii cu privire la executarea contractului, fiind tinut sa nu le utilizeze in nici un alt scop.

III. DURATA ANGAJAMENTULUI

7. Durata prezentului angajament este de ………………………………………..(zile, luni, ani) incepand cu data semnarii acestuia, in afara de cazul in care una dintre parti notifica, in scris, celeilalte parti incetarea lui inainte de termen.

8. Notificarea prevazuta la pct. 7 trebuie facuta cu …………………………………. (zile, luni etc.) inainte de a deveni efectiva hotararea, dar nu mai mult de ultima zi a duratei prezentului angajament.

IV. SANCTIUNI IN CAZ DE NERESPECTARE A ANGAJAMENTULUI

9. Partea care incalca prevederile prezentului angajament se obliga la plata unor despagubiri astfel ………………………………………………….. .

10. Exonereaza de raspundere urmatoarele situatii:
a) daca datele, informatiile sau documentele erau cunoscute inainte de a fi fost obtinute de la ………………………………………………………….;
b) daca datele, informatiile sau documentele au fost primite dintr-o sursa neconventionala;
c) daca dezvaluirea datelor, informatiilor sau documentelor s-a facut dupa ce s-a primit acordul scris pentru aceasta;
d) daca datele, informatiile sau documentele erau de circulatie publica la data dezvaluirii lor;
e) daca ……………………… a fost obligat(a) in mod legal sa dezvaluie datele, informatiile sau documentele respective.

V. INCETAREA ANGAJAMENTULUI

11. Incetarea angajamentului are loc la data stabilita la pct. 7.

12. Incepand cu data incetarii lui, datele, informatiile si documentele prevazute la pct. 2 si 3 nu mai au caracter confidential, cu toate consecintele ce decurg din aceasta.

Prezentul angajament a fost intocmit si semnat astazi ……………………… in ……………. exemplare, din care ………………………. .

SEMNATURILE PARTILOR


NOTE:

1 Contractul de prestari servicii informatice este contractul prin care o parte, numita prestator, se obliga sa presteze servicii informatice unei alte parti, numite beneficiar, in schimbul unui pret.
2 Prestator de servicii informatice este partea care se obliga sa presteze servicii informatice in schimbul unei remuneratii tarifare.
3 Beneficiar al unui contract de prestari servicii informatice este partea in favoarea careia se presteaza servicii informative in schimbul platii unei remuneratii tarifare.

Contract de consultanta fiscala

Contract de consultanta fiscala

Biroul individual/Societatea Comerciala de Consultanta Fiscala …………………
nr. …………. , data ………….

Incheiat intre:

1. Biroul individual/Societatea Comerciala de Consultanta Fiscala …………………., inregistrat/autorizata la/de Camera Consultantilor Fiscali sub nr. ………….. din data de ………….., cu sediul in localitatea ………….., str. ………………………. nr. …., bl. …., sc. …., et. …., judetul/sectorul ……., avand C.U.I. nr. ………….. din data de ……….., cont bancar nr. ………. deschis la …………, prin reprezentant …………… (numele si prenumele) in calitate de ……………., pe de o parte, si

2. Client (societatea comerciala/persoana fizica) cu sediul/domiciliul in localitatea ……………………….., str. …………………….. nr. …., bl. …., sc. …., et. …., judetul/sectorul …………, avand C.U.I. nr. ……….. din data de ………., cont bancar nr. ……., deschis la ………, reprezentat prin ………., care se identifica cu (B.I./C.I./pasaport) ……….. si delegatia ………….., pe de alta parte.

In conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 198/2002, cu modificarile ulterioare, si ale Regulamentului de organizare si functionare al Camerei Consultantilor Fiscali, partile convin urmatoarele:

I. OBIECTUL CONTRACTULUI

Obiectul contractului il reprezinta ……………… (acordarea de servicii profesionale privind asistenta de specialitate la intocmirea declaratiilor de impozite si taxe, asistenta pe probleme fiscale, asistenta privind creantele bugetare, cum sunt: amenzi, penalitati si majorari, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, reprezentare in fata organelor fiscale si reprezentare in fata organelor judecatoresti, in calitate de expert).2

II. ONORARIUL

2.1. Onorariul cuvenit este in cuantum de ……………………… (in cifre si litere) lei.

2.2. Alte mentiuni cu privire la onorariu ………………………… (termene, modalitati de plata etc.)

III. CHELTUIELI

3.1. Cheltuielile sunt in cuantum de ………………………………. (in cifre si litere) lei.

3.2. Cheltuielile aferente activitatii sus-mentionate vor fi suportate de client, separat de plata onorariului.

IV. CLAUZE SPECIALE

4.1. Raporturile dintre parti nu pot fi dovedite decat cu prezentul contract si/sau in conditiile prevazute de regulament.

4.2. Fata de terti, dovada prezentului contract se face prin imputernicire si se poate aduce la cunostinta acestora numai cu acordul expres al partilor.

4.3. Clientul este raspunzator de exactitatea si realitatea documentelor si informatiilor pe care le furnizeaza consultantului fiscal.

4.4. Consultantul fiscal are obligatia executarii cu profesionalism a serviciilor solicitate, a respectarii confidentialitatii informatiilor furnizate de client si a solutionarii lucrarilor la termenele prevazute in contract.

4.5. Neplata onorariului in cuantumul si la termenele fixate potrivit art. 2, precum si neachitarea contravalorii cheltuielilor efectuate potrivit art. 3 dau dreptul la rezilierea de plin drept a prezentului contract.

4.6. Litigiile dintre parti se supun medierii Camerei Consultantilor Fiscali sau, dupa caz, instantelor de judecata competente.

V. ALTE CLAUZE ………………………………………………………………. .

Incheiat la ………… , astazi, ………….. , si inregistrat la nr. ……….. din Registrul de evidenta a contractelor de consultanta fiscala, in doua exemplare originale, ambele parti recunoscand ca au primit cate un exemplar.

BIROUL INDIVIDUAL/SOCIETATEA COMERCIALA           CLIENT/REPREZENTANT

Atest data, continutul actului si identitatea semnatarului.
(actul de identitate ………. , seria …….. nr. …….)

SEMNATURA …………………….. SEMNATURA ……………………

NOTE:

1 Camera Consultantilor Fiscali, avand sigla „CCF“, este organizatie profesionala de utilitate publica, persoana juridica fara scop lucrativ, cu sediul in municipiul Bucuresti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, si functioneaza in baza prevederilor O.G. nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/2002 si asigura organizarea, coordonarea si autorizarea activitatii de consultanta fiscala in Romania.
2 Consultantii fiscali si societatile comerciale de consultanta fiscala pot desfasura, in baza art. 17 din O.G. nr. 71/2001, pe langa activitatea de consultanta fiscala, cu respectarea conditiilor prevazute de actele normative in materie, si activitati de: expertiza contabila; audit financiar; instruire si perfectionare in domeniul fiscal.

Contract de web-hosting

Contract de web-hosting1


Incheiat astazi …………………..
la ……………………………………


I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. …………………… S.N.C./S.C.S./S.A./.S.C.A./S.R.L. cu sediul social in  ……..
………….., (localitatea) str. ………………………. nr. ………., bloc ………, scara ……, etaj ……,  apartament ….., judetul/sectorul ………………………………………, avand codul unic de inregistrare nr. …………………., atribut fiscal ……………………………. si numar de ordine in registrul comertului …………../………………./………………, contul nr. …………………………………. deschis la …………………………., telefon ……………………., fax …………………………………, reprezentata prin ……………………………, cu functia de ……………………………., in calitate de furnizor si

1.2. S.C. …………………… S.N.C./S.C.S./S.A./.S.C.A./S.R.L. cu sediul social in  ……… …………………….., (localitatea) str. …………………. nr. ……., bloc ……….., scara ………, etaj ……,  apartament ……, judetul/sectorul …………………………………………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………………., atribut fiscal ………………………………… si numar de ordine in registrul comertului ………/…………/…………, contul nr. ………………. deschis la ……………………….., telefon ……………………….., fax ………………………….., reprezentata prin ……………………, cu functia de ……………………………., in calitate de client au convenit sa incheie prezentul contract de web-hosting, cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul contractului il constituie plasarea pe Internet2, pe web-serverele furnizorului a resurselor clientului, asigurarea accesului Internet la ele si prestarea catre client a serviciului „aplication server“, precum si a altor servicii care deservesc resursele, in conformitate cu pachetul de servicii ales de client, prezentat in Lista de preturi in vigoare, anexa ……. si introduse in formularul de inregistrare anexa ……… .

III. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR

3.1. Furnizorul
a) se obliga:
1. sa pastreze serverul virtual al clientului pe web-serverul sau:
2. sa ofere clientului intrarea FTP in resursa amplasata;
3. sa asigure accesul non-stop al vizitatorilor din reteaua globala de calculatoare, integritatea si protectia impotriva accesarilor neautorizate;
b) are dreptul:
1. de a sista prestarea serviciilor, in scopul efectuarii lucrarilor planificate de reparare si de intretinere necesare a aparatajului sau, in care scop il va informa pe client, cu cel putin 24 de ore inainte, indicand si durata efectuarii lucrarilor respective. In cazul in care, din vina furnizorului, prestarea serviciilor este intrerupta mai mult de …. zile, clientul are dreptul sa ceara de la furnizor recalcularea pretului contractului;
2. sa blocheze accesul la pagina clientului in cazul neachitarii datoriei de catre client.

3.2. Clientul se obliga sa achite, la timp si in cuantumul stabilit prin prezentul contract, toate serviciile prestate de furnizor, in conformitate cu prevederile prezentului contract.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Structura si preturile serviciilor prestate de furnizor, care stau la baza pretului prezentului contract, sunt cele prevazute in anexa ……….. .

4.2. Plata serviciilor prestate clientului se efectueaza, in avans, la incheierea prezentului contract si apoi in ultima zi a lunii curente pentru luna care urmeaza. Calculul preturilor acestor servicii se face in unitati conventionale echivalente EURO/USD, calculate in raport de cursul de schimb al BNR din ziua efectuarii platii.

4.3. Partile au convenit ca furnizorul este in drept sa modifice, unilateral, preturile serviciilor in raport de indicele de crestere a pretului de consum.
In asemenea cazuri, furnizorul este obligat sa-l informeze, in scris, pe client, cu 10 zile inainte de expirarea duratei de timp pentru care a fost platit avansul.
Furnizorul nu este in drept sa modifice pretul serviciilor mai inainte de expirarea duratei de timp pentru care s-a efectuat plata avansului.

4.4. In cazul in care clientul nu este de acord cu majorarea preturilor asa cum au fost modificate de furnizor, are dreptul sa rezilieze contractul incunostintandu-l pe acesta in termen de …. zile de la primirea listei.

4.5. Furnizorul va presta serviciile contractate in termen de …… zile de la efectuarea platii de catre client.

4.6. Daca dupa trecerea unui numar de …… zile de la data la care trebuia efectuata plata, clientul nu achita suma convenita, furnizorul il va notifica in sensul ca, daca si in urmatoarele ……. zile nu va efectua plata va sista prestarea serviciilor si nu va mai asigura integritatea resursei plasate anterior.

V. TERMENUL CONTRACTULUI

5.1. Prezentul contract se incheie pe o perioada de ………. luni, incepand cu data platii avansului pentru prima luna de operare.

5.2. Cu cel putin ….. zile inainte de incheierea termenului prezentului contract, partile pot conveni prelungirea lui.

VI. RASPUNDEREA PARTILOR

6.1. Clientul poarta deplina raspundere pentru continutul informatiilor plasate pe server, adica textele, bazele de date, sunetele, muzica, imaginile grafice si video, precum si altele asemenea.
De asemenea, clientul raspunde de toate informatiile, precum cele mentionate la alineatul precedent expediate pe serverul sau de terte persoane.

6.2. Furnizorul nu poarta raspunderea pentru calitatea, continutul si conformitatea informatiilor transmise sau primite de client, prin intermediul serviciilor sale, precum si pentru utilizarea de catre client a serviciilor contra plata ale altor organizatii, la care el a obtinut accesul prin intermediul serviciilor furnizorului, precum si pentru calitatea functionarii liniilor de conexiune oferite de alte organizatii.

VII. FORTA MAJORA

7.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului con- tract, daca neexecutarea sau/si executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

7.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de …………………………….., (zile, ore) producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

7.3. Daca in termen de ……………………………. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

VIII. NOTIFICARILE INTRE PARTI

8.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

8.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire (A.R.) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

8.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.

8.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

IX. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

9.1. Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu prezentul contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, daca nu se poate rezolva pe cale amiabila de reprezentantii partilor, se va solutiona prin arbitrajul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti.

9.2. Hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie.

sau

9.1. In cazul in care eventualele neintelegeri privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau incetarea lui nu se vor putea rezolva pe cale amiabila, partile au convenit sa se adreseze instantelor judecatoresti competente.

X. INCETAREA CONTRACTULUI

10.1. Prezentul contract inceteaza de plin drept, fara a mai fi necesara interventia unui tribunal arbitral/unei instante judecatoresti, in cazul in care una dintre parti:
a) incalca vreuna dintre obligatiile sale, dupa ce a fost avertizata, printr-o notificare scrisa, de catre cealalta parte, ca o noua nerespectare a acestora va duce la rezolutiunea/rezilierea prezentului contract;
b) este declarata in incapacitate de plati sau a fost declansata procedura de lichidare judiciara (faliment) inainte de inceperea executarii prezentului contract;
c) cesioneaza drepturile si obligatiile sale prevazute de prezentul contract fara acordul celeilalte parti.

10.2. Contractul poate fi reziliat, in orice moment, prin acordul ambelor parti.

10.3. Clientul poate rezilia, in mod unilateral, contractul notificandu-l pe furnizor cu cel putin …. zile inainte de incheierea perioadei pentru care s-au platit serviciile acestuia.

10.4. Partea care invoca o cauza de incetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte parti cu cel putin …. zile inainte de data la care incetarea urmeaza sa-si produca efectele.

10.5. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligatiilor deja scadente intre partile contractante.

10.6. Prevederile prezentului capitol nu inlatura raspunderea partii care in mod culpabil a cauzat incetarea contractului.

XI. CLAUZE FINALE

11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.

11.2. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

11.3. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de …… exemplare, din care …….. .

FURNIZOR CLIENT

NOTE:

1 Atunci cand hosting-ul este oneros. In cazul in care este gratuit, nu exista pret, insa clientul trebuie sa dea furnizorului de web-hosting ceva in schimb.
2 Internetul a aparut ca urmare a interconectarii calculatoarelor din centrele universitare americane si, initial, a fost destinat schimbului de informatii de interes stiintific dintre ele.
Succesul a fost enorm, ca urmare a usurintei cu care se puteau obtine informatiile dorite si de aceea a fost dezvoltat de la reteaua universitara de calculatoare la o retea globala de comunicare. Se estimeaza ca, in prezent, Internetul are circa 350 de milioane de utilizatori, peste 10 miliarde de pagini inglobate, 20 de milioane de site-uri web reprezentand circa 800 milioane de pagini si creste cu o rata care intrece toate asteptarile. Prin tehnologiile in continua evolutie (de exemplu WAP-ul, adica legatura dintre Internet si telefoanele mobile), Internetul are un viitor cert.
Web-hosting inseamna activitatea de gazduire pe pagini web (World Wide Web – prescurtat www – cel mai popular serviciu de Internet), presupune pozitionarea paginilor de web pe servere pentru a fi vizitate 24 de ore din 24 de catre utilizatorii de Internet. Web-hosting este o activitate de stocare, conectare si administrare de date desfasurata de societati locale, regionale, nationale sau internationale, care ofera una sau mai multe conexiuni la reteaua de Internet, in diversi parametri tehnici, aflati in directa legatura cu societatea gazduitoare si/sau ale companiei/persoanei-gazda. Activitatea mai presupune servicii de alocare, domenii de utilizare, adrese de posta electronica (e-mail), administrare de baze de date, actualizarea paginilor de web, realizarea designului acestora etc., in functie de interesele celor care urmeaza sa fie gazduiti si de posibilitatile financiare ale acestora.

Contract de asistenta financiara

Contract de asistenta financiara

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ……………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in ………………………. (localitatea) str. …………….. nr. …, bloc ….., scara .., etaj ……, apartament ….., judetul/sectorul …………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………….., atribut fiscal …………….. si numar de ordine in registrul comertului ………/ ………/ …….., contul nr. ………………. deschis la ………………, telefon ………………, fax ………………, reprezentata prin ………………, cu functia de ………………, in calitate de prestator si
sau

1.1. ……………………………………. domiciliat in …………………………….., str. …………………….. nr. ……., (numele si prenumele) (localitatea) bloc  …..,  scara  ..,  etaj  ……………,  apartament  ………..,  judetul/sectorul  ……………………………,  avand
…………………………………………… nr. …………….. din …………….., eliberat de …………….., (autorizatia, carnetul, licenta etc.) in calitate de prestator si

1.2. S.C. …………………….. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in …………………….., (localitatea) str. …………….. nr. …, bloc ….., scara .., etaj ……, apartament ….., judetul/sectorul …………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………….., atribut fiscal …………….. si numar de ordine in registrul comertului ………/ ………/ …….., contul nr. ……………….. deschis la ……………….., telefon ………………., fax ………………., reprezentata prin ………………., cu functia de …………….., in calitate de beneficiar
sau

1.2. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia ………………………………….. cu sediul in ……………………….., (localitatea) str. …………….. nr. …, bloc ….., scara ……, etaj ……, apartament ….., judetul/sectorul ………….., inscrisa in Registrul  …………… sub nr. …………….. din ……………..  avand contul nr. ……………. deschis la …………………, telefon …………….., fax …………….., reprezentata de ……………………, cu functia de …………….., in calitate de beneficiar sau

1.2. Asociatia familiala ………………………………………. cu sediul in …………………………………………, (localitatea) str. …………….. nr. …, bloc ….., scara …, etaj ……, apartament ….., judetul/sectorul …………….., posesoarea autorizatiei nr. …………….. din …………….., eliberata de …………….., avand contul
nr. ……………..   deschis la ……………..,   telefon …………….., fax …………….., reprezentata de …………….., cu functia de …………….., in calitate de beneficiar sau

1.2.  ………………………………………… domiciliat in ………………………….. str. ………………………………
(numele si prenumele) (localitatea) nr.  …,  bloc  …..,  scara  ..,  etaj  ……,  apartament  …..,  judetul/sectorul  ……………..,  posesorul (posesoarea) autorizatiei nr. …………….. din …………… eliberata de …………………, persoana fizica care desfasoara activitatea economica in mod independent, in calitate de beneficiar
au  convenit  sa  incheie  prezentul  contract  de  asistenta  financiara,  cu  respectarea  urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul prezentului contract il constituie acordarea asistentei financiare de catre prestator benefeciarului in scopul …………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………. .
2.2. Prestatorul va asigura asistenta financiara timp de ……….  pe saptamana/luna beneficiarului. (ore, zile)
2.3. Numarul de ore/zile de la pct. 2.2 poate fi majorat/redus potrivit acordului intervenit intre parti,  prin  act  aditional,  cu  conditia  ca  beneficiarul  sa  adreseze  o  cerere/notificare  scrisa beneficiarului, cu cel putin …………….. zile inainte.

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Durata contractului este de …………………………… incepand de la data semnarii si pana la data (zile, saptamani, luni) de ……………… .
3.2. Durata contractului poate fi prelungita prin act aditional potrivit acordului partilor.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Pentru serviciile prestate, beneficiarul se obliga sa plateasca prestatorului un comision in valoare de …………….. lei/ora/zi/luna, incepand de la data semnarii prezentului contract.
sau/si
Pentru contractele incheiate cu furnizorii, comisionul este egal cu ……………..% din valoarea ordinului de cumparare si se va plati la data executarii acestui ordin.

4.2. In cazul in care un ordin de cumparare nu a fost executat la termenul stabilit in contractul incheiat cu furnizorul respectiv, beneficiarul nu mai are obligatia de mai a plati comisionul prevazut la pct. 4.1.
4.3. Plata se va face la sfarsitul fiecarei luni in numerar/in contul prestatorului, indicat in partea introductiva a prezentului contract.

V. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR

5.1. Prestatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa efectueze analiza posibilitatilor de dezvoltare a beneficiarului, sa prospecteze piata,   sa   estimeze   costul   lucrarilor   ce   trebuie   efectuate   de   beneficiar,   sa-l informeze cu privire la constatari si sa-i propuna solutia cea mai favorabila;
b) sa contacteze furnizorii potentiali, sa studieze disponibilitatile acestora si sa pro- puna alegerea celui mai convenabil dintre ei;
c) cu acordul beneficiarului sa lanseze cereri de oferta, iar dupa acceptarea ofertelor
de catre beneficiar sa incheie contracte cu furnizorul (furnizorii) ales;
d) alte servicii de asistenta financiara solicitate de beneficiar.
5.2. Obligatiile beneficiarului sunt urmatoarele:
a) sa emita ordine de cumparare si sa plateasca avansul (daca este necesar) achitand
la scadenta sumele prevazute in contractele incheiate prin intermediul prestatorului;
b) sa plateasca prestatorului comisionul cuvenit la termenele si in conditiile stabilite prin prezentul contract.

VI. CLAUZA PENALA

6.1. Neplata  comisionului  la  termenul  stabilit  de  prezentul  contract  atrage  o  penalizare  de ……………..% pe zi de intarziere, aplicata asupra sumelor exigibile in sarcina beneficiarului.
6.2. Nerespectarea  termenului  prevazut  la  pct.  3.1  atrage  dupa  sine  rezilierea  contractului  si exonerarea  de  orice  raspundere  a  beneficiarului.  In  acest  caz,  beneficiarul  are  dreptul  la despagubiri echivalente cu prejudiciul material produs din culpa prestatorului.

VII. FORTA MAJORA

7.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care-i revine in baza prezen- tului contract, daca neexecutarea sau/si executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.
7.2. Partea  care  invoca  forta  majora  este  obligata  sa  notifice  celeilalte  parti,  in  termen  de …………….., producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.(zile, ore)

7.3. Daca in termen de …………….  de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

VIII. CLAUZA DE CONFIDENTIALITATE

8.1. Partile se obliga sa pastreze confidentialitatea datelor, informatiilor pe care le detin ca urmare a executarii clauzelor prezentului contract.
8.2. In acest scop s-a intocmit si semnat angajamentul anexa nr. …………….. la prezentul contract.

IX. NOTIFICARILE INTRE PARTI

9.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.
9.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare reco- mandata  cu  confirmare  de  primire  (A.R.)  si  se  considera  primita  de  destinatar  la  data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.
9.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.
9.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul  uneia dintre modalitatile prevazute la pct. 9.1-9.3.

X. LITIGII

10.1. Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila, de reprezentantii lor.
10.2. In cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor judecatoresti competente.
sau
10.1. In cazul in care eventualele neintelegeri privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau incetarea lui nu se vor putea rezolva pe cale amiabila, partile au convenit sa se adreseze instantelor judecatoresti competente.

N.B: Se poate folosi, dupa caz, si clauza compromisorie recomandata de Camera de
Comert si Industrie a Romaniei (a se vedea „6 – Clauze comune“).

XI. ALTE CLAUZE

11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.
11.2. Prezentul  contract,  impreuna  cu  anexel  care  fac  parte  integranta  din  cuprinsul  sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta neintelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.
11.3. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de 2 (doua) exemplare, cate unul pentru fiecare parte.

PRESTATOR                                                                    BENEFICIAR

Contract de depozit – model

Contract de depozit – model

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. ………………………………………. (numele si prenumele) domiciliat in ………………………………., (localitatea) str. ……………………………..   nr. …….., bloc …….., scara …….., etaj ……., apartament …….., judet/sector ………………………., nascut la data de …………………….., (ziua, luna, anul) in ………………………., (localitatea)judetul/sectorul ………………………….,   fiul (fiica) lui ……………………….. si al (a) ……………………., avand actul de identitate seria ……., nr. ……………………………, eliberat de ……………………………….., la data de ……………………………, cod numeric personal ………………………………………, in calitate de deponent si

1.2. ……………………………………. domiciliat in ………………………………, str. ……………………………….. (numele si prenumele) (localitatea) nr. …….., bloc …….., scara …….., etaj ……., apartament …….., judet/sector …………………………., nascut la data de ……………………, in ……………………………., judetul/sectorul ………………………, (ziua, luna, anul) (localitatea) fiul (fiica) lui ………………………….. si al (a) …………………………., avand actul de identitate seria …….., nr. ……………………….., eliberat de ………………………., la data de ……………………….., cod numeric personal ……………………………………, in calitate de depozitar au convenit sa incheie prezentul contract de depozit cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Deponentul incredinteaza depozitarului spre pastrare, cu titlu de depozit, urmatoarele bunuri2) ……………………………………………………………………………… .

2.2. Depozitarul va asigura pastrarea bunurilor in imobilul proprietate/inchiriat, situat in localitatea ……………………………………, str. …………………………. nr. ……, bloc ……, scara ….., etaj ……, apartament …….., judet/sector ……………………………. .

2.3. Predarea-primirea bunurilor se va face pana la data de ………………………… pe baza de procesverbal care va constitui anexa nr. ………………… la prezentul contract3).

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Durata depozitarii bunurilor primite in depozit este de ……………………………. incepand cu data (zile, luni etc.) semnarii prezentului contract.

3.2. La incheierea termenului, deponentul va ridica bunurile pe baza de proces-verbal/semnatura  de predare-primire.

VI. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Pretul depozitarii este de ……………………………. lei lunar pe toata durata contractului si va fi indexat in functie de rata inflatiei.

4.2. Plata pretului se va face lunar, pana la data de ……………….. a lunii curente, pentru luna anterioara/ in termen de ……………………… zile de la implinirea duratei depozitarii.

V. DREPTURI SI OBLIGATII

5.1. Depozitarul are urmatoarele obligatii:
a) sa pastreze bunurile primite in depozit si sa se ingrijeasca de ele ca de bunurile proprii;
b) sa asigure integritatea bunurilor ce i s-au incredintat si sa ia masuri de prevenire a deteriorarii sau degradarii lor;
c) sa nu foloseasca bunurile primite in depozit in interes personal;
d) sa nu instraineze bunurile care fac obiectul prezentului contract;
e) sa ia masuri pentru asigurarea si garantarea depozitului;
f) sa restituie – la expirarea duratei prezentului contract sau la cererea deponentului – bunurile primite in depozit in starea in care au fost preluate4). Restituirea bunurilor se va efectua la locul de depozitare, pe cheltuiala deponentului.

5.2. Depozitarul are dreptul sa retina bunurile in cazul in care deponentul nu le ridica la expirarea duratei prezentului contract, pana cand acesta va achita depozitarului pretul convenit si cheltuielile facute de acesta cu depozitarea bunurilor.

5.3. Obligatiile deponentului sunt urmatoarele:
a) sa achite la termenul stabilit prin prezentul contract pretul convenit pentru depozitarea bunurilor;
b) sa ridice bunurile la expirarea duratei prezentului contract pe cheltuiala sa;
c) sa elibereze depozitul (locul de depozitare) la termenul stabilit prin contract.

5.4. Deponentul are dreptul sa solicite oricand restituirea bunurilor in starea in care au fost predate4), in caz contrar avand dreptul sa ceara despagubiri.

V. CLAUZA PENALA

5.1. Neplata pretului la termenul stabilit il indreptateste pe depozitar sa perceapa o penalizare de …………% pe zi de \ntårziere asupra sumei neachitate.

5.2. Neridicarea bunurilor la termen de catre deponent atrage obligatia acestuia de a plati in continuare pretul, potrivit pct. 4.2.

VI. FORTA MAJORA

6.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen si/sau de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract daca neexecutarea si/sau executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

6.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de ………………… (zile, ore) producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

6.3. Daca in termen de ……………… de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au (zile, ore) dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

VII. NOTIFICARILE INTRE PARTI

7.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

7.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire (AR) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

7.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.

7.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

VIII. CLAUZE FINALE

8.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.

8.2. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

8.3. In cazul in care partile isi incalca obligatiile lor, neexercitarea de partea care sufera vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea intocmai sau prin echivalent banesc a obligatiei respective nu inseamna ca ea a renuntat la acest drept al sau.

8.4. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de ………… exemplare, din care ………………….. .

DEPONENT                        DEPOZITAR

Note
1. Depozitul necesar este un depozit virtual fara sa fie nevoie de un contract scris.
2. In cazul in care bunurile sunt in numar mare si variate ca tip, se poate intocmi o anexa.
3. Procesul-verbal de predare-primire va cuprinde: – denumirea bunurilor; caracteristicile lor; unitatea de masura; cantitatea; calitatea; ambalajul; valoarea; mentiuni daca bunurile sunt sau nu sunt perisabile; alte mentiuni necesare identificarii bunurilor.
4. Cu exceptia bunurilor perisabile, pentru care mentiunea se va adapta la natura si specificul lor.

Contract de donatie – model

Contract de donatie1) model

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. ……………………………………..(numele si prenumele)   cu domiciliul in ………………………………, (localitatea) str. …………………………… nr. ……., bloc ……, scara ……., etaj ……., apartament ……, judetul/sectorul …………………………., nascut(a) la data de ………………………, in ………………………….., judetul/sectorul ………………., (ziua, luna, anul) (localitatea) fiul (fiica) lui ………………………………… si al (a) ……………………………….., avand actul de identitate seria ……….. nr. ………………… eliberat de …………………………………….. la data de ………………………………, codul numeric personal ………………………………………., in calitate de donator si

1.2. …………………………………… (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………………., (localitatea) str. …………………………….   nr. ……., bloc ……, scara ……., etaj ……., apartament ……, judetul/sectorul ……………………., nascut(a) la data de ……………………….., (ziua, luna, anul) in ………………………….,(localitatea) judetul/sectorul …………………,   fiul (fiica) lui (a) ……………………………….. si al ……………………………….., avand actul de identitate seria ……….. nr. ………………… eliberat de …………………………………….. la data de ………………………………, codul numeric personal ………………………………………., in calitate de donatar
sau

1.2. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia ………………………………………………………… cu sediul in ……………………………., (localitatea) str. …………………………….. nr. ………, bloc ………., scara ………, etaj …….,  apartament ………, judetul/sectorul ……………………………, inscrisa la …………………………… in registrul …………………………………… sub nr. ……………………….., pe baza certificatului de inscriere nr. …………………….. din ……………………, avand contul nr. ……………………….. deschis la ………………………………….., telefon ………………….., fax ………………………, reprezentata de …………………………………………., cu functia de …………………………………, in calitate de donatar au convenit sa incheie prezentul contract de donatie cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Eu, …………………………………., in calitate de donator, donez donatarului urmatoarele bunuri: ……………………………………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………………………….. .

Bunurile donate au fost dobandite de mine, donatorul, astfel: …………………………………………… …………………………………………………………………………………………… si le evaluez la suma de ………………………….. lei, exclusiv in scopul stabilirii taxei de timbru.

Eu, donatorul, declar ca bunurile de mai sus au fost predate in folosinta donatarului la data de ………………………., astfel cum rezulta din inscrisul sub semnatura privata incheiat cu donatarul.

2.2. Eu, ……………………………., donatarul, declar ca primesc2) cu recunostinta donatia facuta de donator privind bunurile mentionate si descrise mai sus, bunuri pe care le-am preluat in folosinta la data de ……………. pe baza inscrisului sub semnatura privata, mentionat mai sus.

3. CLAUZE FINALE

3.1. Prezentul contract a fost redactat intr-un numar de ………….. exemplare la Biroului Notarului Public ………………….. .

3.2. S-au eliberat partilor …………………. exemplare, un exemplar pastrandu-se in arhiva biroului notarial.

DONATOR                            DONATAR

Note

1. Donatia se face prin act autentic si este un act de liberalitate prin care donatorul da, irevocabil, un lucru donatarului.
2. Acceptarea donatiei se poate face in actul de donatie sau printr-un act posterior, dar numai inainte de moartea donatarului, caz in care donatia nu produce efecte decat din ziua in care s-a comunicat donatorului actul de acceptare (art. 814 Cod civil). N.B.
Alte prevederi ale legii:
● Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite (art. 803 Cod civil).
● Este nula de drept orice dispozitie in care donatarul va fi fost insarcinat sa conserve si sa transmita unui tert bunul care face obiectul donatiei (art. 803 Codul civil), cu exceptia cazului in care donatorul nu l-ar primi sau nu l-ar putea primi (art. 804 Cod civil).
● Donatia nu-l obliga pe donator si nu produce nici un efect decat din ziua acceptarii.
● Donatiile facute minorilor si interzisilor se accepta de parinte sau de catre tutore, iar cele facute surdomutului care nu stie sa scrie se accepta de acesta, dar numai daca este asistat de un curator special.
● Donatia intre vii, pentru bunuri viitoare, este revocabila (art. 821 Codul civil).
● Este nula orice donatie facuta cu vreo conditie a carei indeplinire depinde numai de vointa donatorului sau daca s-a facut sub conditia de a satisface datorii ori servicii inexistente la data donatiei sau care nu erau mentionate in actul de donatie (art. 822 si 893 Codul civil).
● In actul de donatie, donatorul poate stipula (numai in favoarea sa) intoarcerea bunurilor donate atat in cazul in care donatorul ar muri inaintea lui, cat si atunci cand donatarul si descendentii sai ar muri inaintea sa (art. 825 Cod civil).
● Donatia de mobile este valabila numai atunci cand obiectele donate sunt inscrise intr-un act estimativ semnat de parti (art. 827 Cod civil).
● Donatia intre vii se revoca pentru neindeplinirea conditiilor sub care a fost facuta pentru nastere de copii, dupa incheierea actului de donatie si pentru ingratitudine in acest din urma caz, daca donatarul a atentat la viata donatorului; este culpabil de delict, cruzimi si injurii grave fata de donator (art. 829 si 831 Cod civil).
● Revocarea de drept a donatiei nu se face niciodata pentru ingratitudine. Cererea de revocare pentru ingratitudine se poate face in termen de 1 an din ziua comiterii faptei sau din ziua cand donatorul a cunoscut fapta.
Revocarea pentru ingratitudine nu poate sa infirme instrainarile facute de donatori, ipotecile sau alte sarcini reale, cu care ar fi grevat bunul donat.
● Donatiile prin acte intre vii facute de persoane care nu au copii sau descedenti in timpul incheierii lor – indiferent de valoare si de titlul sub care s-au efectuat – sunt revocate de drept daca donatorul dobandeste un copil din casatorie sau din afara casatoriei (inclusiv daca a fost conceput in timpul donatiunii).
● Prescriptia actiunii de revocare a donatiei se suplineste dupa 30 de ani de la nasterea copilului (art. 840 Codul civil).
● Donatiile nu pot depasi o cantitate din bunurile donatorului, daca are copii, (in raport cu numarul lor), sau parinti (art. 841-843 Cod civil). In cazul in care trec peste partea disponibila, se reduc la aceasta parte (art. 847 Cod civil). Reductiunea se poate cere numai de mostenitorii rezervatari, mostenitorii acestora sau cei care infatiseaza drepturile lor (art. 848 Cod civil). Calculul si ordinea reductiunilor se face conform prevederilor art. 849-885 Cod civil.

Contract de concesiune – model

Contract de concesiune3) – model

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. ……………………………………………………………………………(ministerul, consiliul judetean sau local ori institutia publica de interes local) cu sediul in ……………………………., (localitatea) str. ……………………. nr. …….., judetul/sectorul ……………..  reprezentata prin ………………………………….., cu functia de ……………………….., in calitate de concedent si

1.2. S.C. ……………………………………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in …………………………………., (localitatea) str. ………………………………. nr. ………., bloc ………, scara ………, etaj ………, apartament ……. judetul/sectorul ……………………………, având codul unic de inregistrare nr. ………………….., atribut fiscal ………………… si numar de ordine in registrul comertului …………/……../……….., contul nr. …………………… deschis la …………………………, telefon …………………….., fax ………………………….., reprezentata prin ………………………………., cu functia de …………………………………, in calitate de concesionar
sau

1.2. Asociatia/Fundatia/Uniunea/Federatia ……………………………………………. cu sediul in ……………………………….., (localitatea)  str. ……………………………………… nr. ………., bloc ………, scara ………, etaj ………, apartament ……. judetul/sectorul ……………………………, inscrisa in Registrul ……………………………………. sub nr. …………………………, pe baza certificatului de inscriere nr. ………………………….. din ……………………………, având contul nr. ………………………………, deschis la ………………………………………, telefon …………………….., fax ………………………….., reprezentata de …………………………………………….., cu functia de …………………………………., in calitate de concesionar
sau

1.2. Asociatia familiala ………………………………………………………, cu sediul in ……………………………………., (localitatea) str. …………………………………………… nr. ……….., bloc ………, scara ………, etaj ………, apartament …….., judetul/sectorul …………………………….., posesoarea autorizatiei nr. ……………., din ………………………, eliberata de ……………………………….., având contul nr. …………………., deschis la

1.2. ………………………………….., telefon …………………, fax ………………….., reprezentata de ……………………, cu functia de …………………………….., in calitate de concesionar sau

1.2. ……………………………………… (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………………,  (localitatea) str. ………………………….
nr. ………., bloc …….., scara ……… etaj …….., apartament …….., judetul/sector ……………………., posesorul(posesoarea) autorizatiei nr. ………………………… din …………………… eliberata de ………………………….., persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de concesionar
sau

1.2. ……………………………….., (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………..,  (localitatea) str. ………………………… nr. …….., bloc ………, scara ……….., etaj ……….., apartament ………, judetul/sectorul ………………………, nascut(a) la data de …………………………. (ziua, luna, anul) (localitatea) in ………………………., judetul/sectorul ……………………,
fiul (fiica) lui ……………………. si al (a) ………………….., având actul de identitate seria …………. numarul ……………….., eliberat de ……………………….., la data de ……………….., codul numeric personal …………………………, in calitate de concesionar

In temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor si a Hotarârii Guvernului nr. 216/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice – cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor;
In baza Hotarârii Guvernului/consiliului judetean/orasenesc/comunal de aprobare a concesionarii nr. …………………………. din …………………………; au convenit sa incheie prezentul contract cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul prezentului contract il constituie concesionarea urmatoarelor bunuri/activitati/servicii
…………………………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………………………………………
in conformitate cu obiectivele concedentului.

2.2. Obiectivele concedentului sunt:
a) ……………………………………………………………………………………..;
b) ……………………………………………………………………………………..;
c) ……………………………………………………………………………………..;
etc.

2.3. Descrierea obiectului si a conditiilor concesiunii sunt stabilite in caietul de sarcini anexa
nr. ……………………… la prezentul contract si pe care concesionarul le accepta integral.
Caietul de sarcini are caracter obligatoriu, clauzele sale completându-se cu cele convenite de
parti4).

2.4. In executarea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza urmatoarele categorii de
bunuri5):
a) Bunuri de retur6) care revin, de plin drept, gratuit si libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune astfel: ……………………………………………………………………………………………………………. .
b) Bunuri de preluare7) care la expirarea contractului pot reveni concedentului, in
masura in care acesta isi manifesta intentia de a le prelua, in schimbul platii unei
compensatii egale cu valoarea contabila actualizata, conform caietului de sarcini,
dupa cum urmeaza: ………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….. .
c) Bunuri proprii8) care la expirarea contractului de concesiune ramân in proprietatea
concesionarului sunt: ……………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………….. .
2.5. La incetarea contractului de concesiune, din orice cauza, bunurile prevazute la pct. 2.4 se vor repartiza corespunzator destinatiilor mentionate la acel punct, concesionarul fiind obligat sa restituie in deplina proprietate, libere de orice sarcina, bunurile concesionate, inclusiv investitiile realizate.

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Durata concesiunii este de ……………. ani, incepând de la data semnarii prezentului contract.
3.2. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult o jumatate din durata initiala, prin simplul acord de vointa al partilor care vor incheia un act aditional cu cel putin ………………………… (zile, luni, ani) inainte de incetarea lui.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Redeventa este de ………………………………………………………………….. lei, platita ……………………………………………………… (lunar, trimestrial, semestrial, anual)
in conformitate cu caietul de sarcini.
4.2. Redeventa se va indexa la data platii, in raport cu rata inflatiei.
4.3. Plata redeventei se va face in contul concedentului indicat in partea introductiva a prezentului contract.
4.4. Neplata redeventei sau executarea cu intârziere a acestei obligatii conduce la ………………………………………………………………………………………………….. .

V. DREPTURILE PARTILOR

5.1. Concesionarul are urmatoarele drepturi:
a) de a exploata, in mod direct, pe riscul si pe raspunderea sa, bunurile, activitatile
si/sau serviciile publice care fac obiectul prezentului contract;
b) de a folosi si de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii, potrivit
naturii bunului si obiectivelor stabilite prin prezentul contract de concesiune.

5.2. Drepturile concedentului sunt urmatoarele:
a) sa inspecteze bunurile concesionate, sa verifice stadiul de realizare a investitiilor,
precum si modul in care este satisfacut interesul public prin realizarea activitatii
sau serviciului public, precum si respectarea obligatiilor asumate de concesionar.

Verificarea se va efectua numai dupa o notificare prealabila adresata concesionarului
in urmatoarele conditii: ………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………..;
b) sa-si manifeste, la incetarea contractului de concesiune, prin ajungerea la termen,
intentia de a dobândi bunurile de preluare si de a solicita concesionarului incheierea
contractului de vânzare-cumparare a acestor bunuri. In termen de …………………………… (zile, luni etc.) concedentul este obligat sa-si exercite dreptul de optiune, sub sanctiunea decaderii;
c) sa modifice in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune din motive exceptionale legate de interesul national sau local. In cazul in care modificarea unilaterala a contractului ii aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul sa primeasca o despagubire adecvata si efectiva. In situatia in care va exista un dezacord intre concedent si concesionar, cu privire la valoarea despagubirii, aceasta va fi stabilita de instanta de judecata. Dezacordul dintre concedent si concesionar cu privire la despagubiri nu poate sa constituie un temei pentru concesionar ca sa se sustraga obligatiilor sale contractuale.

VI. OBLIGATIILE PARTILOR9)

6.1. Concesionarul este obligat:
a) sa asigure exploatarea eficace in regim de continuitate si de permanenta a bunurilor, activitatilor si/sau serviciilor publice care fac obiectul concesiunii, potrivit obiectivelor stabilite prin prezentul contract;
b) sa exploateze in mod direct bunurile, activitatile sau serviciile publice care fac obiectul concesiunii;
c) sa nu subconcesioneze bunurile, activitatile sau serviciile ce fac obiectul concesiunii;
d) sa plateasca redeventa in cuantumurile si la termenele stabilite prin prezentul contract;
e) sa asigure cresterea eficientei, in urmatoarele modalitati: …………………………………..
f) sa realizeze investitiile prevazute in anexa nr. ……………. si la termenele stabilite in cadrul acesteia10) ;
g) sa respecte conditiile impuse de natura bunurilor, activitatilor si/sau serviciilor
publice si anume11):…………………………………….;
h) sa restituie concedentului la incetarea contractului, prin ajungerea la termen, in deplina proprietate, bunurile de retur, in mod gratuit si libere de orice sarcini;
i) sa depuna, in termen de 90 de zile de la data incheierii prezentului contract, cu titlu de garantie, suma de ……………………. lei reprezentând cota-parte din suma datorata concesionarului cu titlu de redeventa pentru primul an de activitate12);
j) sa asigure, la \ncetarea contractului din alte cauze decât prin ajungere la termen, excluzând forta majora si cazul fortuit13) continuitatea prestarii activitatii sau serviciului public, in conditiile stipulate in contract, pâna la preluarea acestuia de catre concedent;
k) sa notifice, concedentului, de indata ce sesizeaza existenta sau posibilitatea existent ei unei cauze de natura sa conduca la imposibilitatea realizarii activitatii sau serviciului public, in vederea luarii masurilor ce se impun pentru asigurarea continuitat ii activitatii sau serviciului public;
l) sa continue exploatarea bunului, desfasurarea activitatii ori prestarea serviciului in noile conditii stabilite de concedent, in mod unilateral, potrivit pct. 5.2 lit. c) din prezentul contract, fara a putea solicita incetarea acestuia;
m) concesionarul va mentine un numar de ……………. angajati;
n) concesionarul se obliga sa plateasca ………………………………………… % din prima de (alte obligatii) asigurare.

6.2. Obligatiile concedentului sunt urmatoarele:
a) sa nu il tulbure pe concesionar in exercitiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune;
b) sa nu modifice in mod unilateral prezentul contract de concesiune, in afara de cazurile prevazute de lege;
c) sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor concesionarului.

6.3. Responsabilitatile de mediu se impart intre partile contractante astfel:
a) concedentul raspunde de ……………………………………………………………………;
b) concesionarul raspunde de ………………………………………………………. .

VII. CLAUZA PENALA

7.1. In cazul nerespectarii totale sau partiale ori a executarii necorespunzatoare a obligatiilor stabilite in caietul de sarcini si a clauzelor prezentului contract, partea in culpa este obligata la plata penalitatilor prevazute de caietul de sarcini, iar daca acestea nu acopera paguba, pentru partea neacoperita este obligata la daune-interese.

7.2. Denuntarea unilaterala a contractului atrage dupa sine daune-interese.

VIII. FORTA MAJORA

8.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau/si executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

8.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de ………….. (zile, ore) producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

8.3. Daca in termen de ………………………….. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza,  partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

IX. NOTIFICARILE INTRE PARTI

9.1. In acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabilindeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

9.2. In cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire (A.R.) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

9.3. Daca notificarea se trimite prin telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata,

9.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti, daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

X. INCETAREA CONTRACTULUI

10.1. Prezentul contract de concesiune inceteaza in urmatoarele situatii:
a) la expirarea duratei stabilite prin contract, daca partile nu convin in scris prelungirea acestuia, in conditiile legii;
b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina concedentului;
c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului;
d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin rezilierea, cu plata de despagubiri in sarcina concedentului;
e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

XI. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

11.1. Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea ori incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de catre reprezentantii lor.

11.2. In cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor judecatoresti. sau

11.2. In cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila, ele se vor rezolva prin arbitraj comercial de catre ……………………………………………… (instanta de arbitraj aleasa de comun acord de parti) potrivit regulilor de procedura arbitrala ale acesteia.

XII. CLAUZE FINALE

12.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.

12.2. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta voia partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

12.3. Prezentul contract a fost incheiat intr-un numar de ……… exemplare, din care ……………….. .

CONCEDENT                      CONCESIONAR

Note
1. Redeventa se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz. Modul de calcul si de plata a ei se stabilesc de concedent.
2. In cazul in care licitatia publica nu a condus la desemnarea unui câstigator.
3. Contractul de concesiune se incheie in conformitate cu legea româna, indiferent de nationalitatea sau cetatenia concesionarului, pentru o perioada care nu va putea depasi 49 de ani, incepând de la data semnarii lui.
– Durata concesiunii se stabileste tinând seama de perioada de amortizare a investitiilor ce urmeaza sa fie realizate de catre concesionar.
– Contractele de concesiune se incheie in termen de 30 de zile de la data la care concedentul l-a informat pe concesionar despre accepaterea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel, nerespectarea termenului putând atrage plata de daune-interese de catre partea in culpa.
– Contractele de concesiune a terenurilor de orice natura se inregistreaza de catre concesionar in registrele de publicitate imobiliara, in termen de 30 de zile calendaristice de la data incheierii lui.
– Refuzul ofertantului declarat câstigator de a incheia contractul de concesiune atrage dupa sine pierdea garantiei depuse pentru participare si, daca este cazul, plata de daune-interese.
4. Clauzele convenite in completare nu pot contraveni obiectivelor concesiunii prevazute in caietul de sarcini.
5. In cazul concesionarii de bunuri.
6. Bunuri de retur sunt bunurile care au facut obiectul concesiunii precum si cele care au rezultat in urma investitiilor impuse in caietul de sarcini.
7. Bunurile de preluare sunt bunurile care au apartinut concesionarului si au fost utilizate de catre acesta pe durata contractului.
8. Bunuri proprii sunt bunurile care au apartinut concesionarului si au fost folosite de catre acesta pe durata concesiunii cu exceptia bunurilor de preluare.
9. Clauzele se stabilesc in conditiile caietului de sarcini.
10. In anexa se mentioneaza bunurile cu datele de indentificare si tehnice, termenele de realizare a investitiilor, investitiile care nu se amortizeaza pe durata concesiunii, avizele ce trebuie obtinute in cazul in care sunt afectate bunuri cu regim special, standardele de calitate a activitatilor si serviciilor publice prestate.
11. Protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, conditii de siguranta in exploatare, protectia solului, protectia muncii, conditii privind folosirea si protejarea patrimoniului.
12. Daca este necesar, din aceasta suma vor fi prelevate penalitatile si sumele datorate concedentului de catre concesionar, in baza contractului de concesiune. Concesionarul poate constitui drept garantie si titluri de credit, asupra carora se va institui gaj cu acordul concedentului. Se constituie si o garantie similara, in functie de necesitatea acoperirii costurilor viitoare, pentru indeplinirea obligatiilor privind protecta mediului, care potaparea pe parcursul derularii concesiunii.
13. In sensul strict al prezentului contract, prin forta majora se intelege orice imprejurare externa cu caracter exceptional, fara relatie cu lucrul care a provocat dauna sau cu insusirile sale naturale, absolut invincibila si absolut imprevizibila, iar prin caz fortuit se intelege acele imprejurari care au intervenit si au condus la producerea prejudiciului si care nu implica vinovatia paznicului juridic, dar care nu intrunesc caracteristicele fortei majore.

Contract de comision – model

Contract de comision – model

Incheiat astazi …………………….
la ………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. ………………………………………………….. S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in ………………………………., (localitatea) str…………………………… nr. ……, bloc …….., scara …….., etaj ………., apartament ……, judetul/sectorul ………………….., avand codul unic de inregistrare nr. ……….., atribut fiscal ….. si numar de ordine in registrul comertului ……./………./…………, contul nr. ………………, deschis la …………………………….., telefon …………….., fax …………….., reprezentata prin ……………………., cu functia de …………………….., in calitate de comitent si
sau

1.1. Asociatia familiala …………………………………………………………… cu sediul in …………………………………………………………………………., (localitatea) str. ……………………………………………… nr. ……, bloc ……., scara ……, etaj ……, apartament ….., judetul/sectorul …………………………., posesoarea autorizatiei nr. ……………….. din ……………., eliberata de ………………………….., avand contul nr. ………………., deschis la …………………………………, telefon …………………………., fax …………….., reprezentata de ………………………………………, cu functia de ………………………, in calitate de comitent si
sau

1.1. ………………………………….. (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………., (localitatea) str. ………………………………. nr. ……….., bloc ………., scara ………, etaj …….., apartament …….., judetul/sector ……………….,
posesorul(posesoarea) autorizatiei nr. …………………. din ………………, eliberata de …………….., persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de comitent
si

1.2. S.C. …………………………… S.N.C./S.C.S./S.A./S.C.A./S.R.L. cu sediul social in …………………, (localitatea) str. ……………………… nr. ……, bloc …….., scara …….., etaj ……., apartament ……, judetul/sectorul ………………….., avand codul unic de inregistrare nr. …………. atribut fiscal …………… si numar de ordine in registrul comertului ………../……………/…………, contul nr. …………………… deschis la …………….., telefon ………………….., fax…………………, reprezentata prin ………………., cu functia de ………………, in calitate de comisionar
sau

1.2. Asociatia familiala ………………………. cu sediul in …………………………., (localitatea) str. ………………………. nr. ……, bloc ………., scara ………, etaj ………, apartament ….., judetul/sectorul ……………….., posesoarea autorizatiei nr. ……………….. din ……………., eliberata de ……………………., avand contul nr. ……………………., deschis la ………………, telefon …………………….., fax……………….., reprezentata prin ……………………………………., cu functia de …………………., in calitate de comisionar
sau

1.2. ……………………………… (numele si prenumele) cu domiciliul in ……………………………., (localitatea) str. ………………………… nr. ……, bloc ……., scara ……., etaj ………, apartament ……, judetul/sectorul ………………….., posesorul autorizatiei nr. …………. din ………….., eliberata de ……………, persoana fizica care desfasoara activitate economica in mod independent, in calitate de comisionar
sau

1.2. ………………………………… (numele si prenumele) cu domiciliul in ………………………….., (localitatea) str. ………………………………….. nr. ……, bloc ….., scara ….., etaj …., apartament …., judetul/sector …………………………………., nascut la data de ………………….. (ziua, luna, anul)  in ……………………., (localitatea) fiul (fiica) lui …………………………….. si al (a) ………………………….., avand actul de identitate seria …………. nr. …………….., eliberat de ………………………………………. la data de ……………………………….., codul numeric personal ………………………….., in calitate de comisionar au convenit sa incheie prezentul contract de comision cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Prospectarea pietii si gasirea de furnizori pentru marfurile prevazute in lista anexa nr. …………… la prezentul contract.

2.2. Marfurile in sortimentele, cantitatile si la preturile maxime prevazute in lista anexa nr. ………, vor fi cumparate de comisionar in nume propriu, dar pe cheltuiala comitentului.

2.3. Marfurile cumparate de comisionar vor fi transportate in depozitul situat in …………………………….., (localitatea)  str. ……………………… nr. …………, judetul/sectorul ………………….., prin grija comitentului/cesionarului pe cheltuiala comitentului.
sau

2.1. Prospectarea pietii, plasarea si vanzarea marfurilor prevazute in lista anexa nr. ………… .

2.2. Predarea-primirea marfurilor se va face pe baza de proces-verbal.

2.3. Marfurile primite spre plasare si vanzare vor fi preluate de la depozitul (depozitele) situat(e) in …………………………….., (localitatea) str. ……………………………….. nr. ………, judetul/sectorul …………….., pe cheltuiala ………………….. .

III. DURATA CONTRACTULUI

3.1. Prezentul contract se incheie pe o durata de ………………………………………..  (zile, saptamani, luni etc.), incepand de la data de ………………………. .

3.2. Modificarea contractului se face cu acordul partilor prin act aditional.

IV. PRETUL CONTRACTULUI

4.1. Comitentul se obliga sa plateasca comisionarului un comision de ………….% din valoarea marfurilor cumparate/plasate si vandute efectiv.

4.2. Plata comisionului se va face cu numerar/ordin de plata, in contul comisionarului, in termen de ……… zile de la predarea-preluarea si receptia marfurilor.
sau

4.2. Plata comisionului se va face cu numerar/ordin de plata, in contul comisionarului la depunerea contravalorii marfurilor cumparate/plasate si vandute, la casieria ……………/in contul bancar al comitentului.

V. GARANTII

5.1. Marfurile cumparate/plasate si vandute vor fi insotite (daca este cazul) de certificatele de garantie aferente.

VI. OBLIGATIILE PARTILOR5)

6.1. Comitentul se obliga:

a) sa puna la dispozitia comisionarului, cu incepere de la data de …………………………., (ziua, luna, anul) sumele de bani solicitate de acesta, in masura contractarii furnizorilor si cumpararii marfurilor pe baza facturilor si a altor documente legale de decontare;

b) sa asigure transportul marfurilor la/de la depozitul situat in …………………………….,  (localitatea si adresa) pe cheltuiala ………………..;

c) sa plateasca comisionul cuvenit comisionarului in termen de ……… zile de la primirea marfurilor in depozit/depunerea la casierie sau in cont a sumelor realizate din vanzarea marfurilor;

d) sa asigure conditii de predare-primire si receptie, precum si de depozitare a marfurilor cumparate de comisionar;

e) sa-l imputerniceasca pe reprezentantul sau ca sa efectueze primirea/predarea marfurilor in /din depozitul situat in ………………………………………………………………..; (localitatea si adresa)

f) sa achite toate cheltuielile ocazionate de executarea prezentului contract, efectuate de comisionar (transport, manipulare, expediere etc.).

6.2. Obligatiile comisionarului sunt urmatoarele:

a) sa identifice furnizori pentru marfurile care formeaza obiectul prezentului contract si sa le cumpere in nume propriu, dar pe cheltuiala comitentului;
sau
a) sa prospecteze piata, sa plaseze si sa vanda marfurile care formeaza obiectul prezentului contract;
b) sa ia masuri de conservare a marfurilor primite spre plasare si vanzare;
c) sa incheie in nume propriu contracte si alte acte juridice cu furnizorii/clientii in limitele imputernicirilor date prin prezentul contract;
d) sa-l instiinteze pe comitent, cu cel putin ………… (ore, zile) inainte de efectuarea transportului marfurilor, astfel incat comitentul sa poata pregati mijloacele de transport si depozitele, precum si sa delege imputernicitul sau pentru preluarea lor;
e) sa depuna cel putin o data pe zi/saptamana/luna contravaloarea marfurilor plasate si vandute pe baza decontului prezentat comitentului;
f) sa intocmeasca proces-verbal de predare-primire si de receptie a marfurilor cu imputernicitul comitentului.

VII. CLAUZA PENALA

7.1. in cazul in care una dintre parti nu isi indeplineste obligatiile contractuale la termen sau si le indeplineste in mod necorespunzator, se obliga sa plateasca celeilalte parti:

a) penalitati de ………% din valoarea tranzactiilor;
b) daune-interese in raport de prejudiciul suferit.

VIII. FORTA MAJORA

8.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau/si executarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

8.2. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti, in termen de ……………………,(zile, ore) producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui.

8.3. Daca in termen de …………… (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu inceteaza, partile au dreptul sa-si notifice incetarea de plin drept a prezentului contract fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.

IX. NOTIFICARILE INTRE PARTI

9.1. in acceptiunea partilor contractante, orice notificare adresata de una dintre acestea celeilalte este valabil indeplinita daca va fi transmisa la adresa/sediul prevazut in partea introductiva a prezentului contract.

9.2. in cazul in care notificarea se face pe cale postala, ea va fi transmisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire (AR) si se considera primita de destinatar la data mentionata de oficiul postal primitor pe aceasta confirmare.

9.3. Daca notificarea se trimite de pe telefax, ea se considera primita in prima zi lucratoare dupa cea in care a fost expediata.

9.4. Notificarile verbale nu se iau in considerare de nici una dintre parti daca nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitatile prevazute la alineatele precedente.

X. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

10.1. Partile au convenit ca toate neintelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea si incetarea acestuia sa fie rezolvate pe cale amiabila de catre reprezentantii lor.

10.2. in cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila de catre reprezentantii partilor, ele se vor rezolva prin arbitrajul Curtii de Arbitraj Comercial international de pe langa Camera de Comert si industrie a Romaniei, in conformitate cu regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti.

Hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie.
sau

10.2. in cazul in care rezolvarea litigiilor nu este posibila pe cale amiabila, partile se vor adresa instantelor judecatoresti.

XI. CLAUZE FINALE

11.1. Prezentul contract, impreuna cu anexele sale care fac parte integranta din cuprinsul sau, reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.

11.2. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de ………….. exemplare, din care ……………. .

COMITENT                                             COMISIONAR

Note
1. Contract uzitat foarte frecvent in relatiile comerciale internationale.
2. Acte juridice pe care comisionarul le incheie cu tertii: vanzarea-cumpararea de marfuri; transport de marfuri;
operatiuni cu valori mobiliare etc.
3. in cazul in care comisionarul depaseste aceste limite, comitentul poate refuza operatiunea indeplinita de comisionar.
in schimb, daca isi executa imputernicirea in conditii mai avantajoase decat cele stabilite, comisionarul
trebuie sa dea socoteala pentru avantajele suplimentare, afara de cazul in care, prin contract, s-a prevazut altfel.
4. in caz contrar, comisionarul raspunde pentru neindeplinirea obligatiilor asumate chiar si in cazul unei culpe
usoare.
5. in raport de natura si continutul obiectului contractului, se includ obligatii dintre cele prevazute la acest capitol
al modelului de contract adaptate la specific.

Vanzare-cumparare

ANTECONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE

Incheiat astazi …………………………..
la ……………………………………………

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1. (numele si prenumele) ……………………………………………………………….. cu domiciliul in (localitatea) ……………………………………………, str. ……………………………… nr. ……, bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul …………, avand actul de identitate seria ……. numarul ……………, eliberat de ………………., la data de …………….., codul numeric personal ………………………………., in calitate de promitent-vanzator si

1.2. (numele si prenumele) ……………………………………………………………….. cu domiciliul in (localitatea) ………………………………………., str. ……………………………… nr. ……, bloc ……, scara ……, etaj ……, apartament ……, judetul/sectorul ………………………………., avand actul de identitate seria ……, numarul ……………, eliberat de ………………., la data de …………….., codul numeric personal ………………., in calitate de promitent-cumparator
au convenit sa incheie prezentul antecontract de vanzare-cumparare cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Promitentul-vanzator se obliga sa vanda promitentului-cumparator apartamentul nr. …………., situat in (localitatea) ………………………….., str. ………………. nr. ……, bloc ….., scara ….., etaj ….., judetul/sectorul …………………………, avand numarul cadastral ……………………, compus din ……. camere de locuit si dependinte (vestibul, bucatarie, baie, culoar, camera de serviciu, balcon, logie etc.) cu o suprafata utila de ……. mp, reprezentand …% din imobil, impreuna cu dreptul de coproprietate asupra partilor si dependintelor comune ale imobilului, care prin destinatia lor sunt in folosinta comuna a tuturor proprietarilor in cota indiviza de …..%, precum si dreptul de folosinta asupra terenului aferent apartamentului in suprafata de …… mp atribuit pe toata durata existentei constructiei.

2.2. Totodata, promitentul-vanzator se obliga sa transmita si postul telefonic instalat in apartamentul sus-mentionat, cu numarul de apel ………… .

2.3. Promitentul-vanzator detine apartamentul prin ……………………….., conform ………………., transcris sub nr. …………………. din ………………, la Judecatoria …………………, pretul apartamentului fiind achitat integral.

III. PRETUL CONTRACTULUI

3.1. Promitentul-cumparator a platit, iar promitentul-vanzator a primit pretul apartamentului nr. …….., situat in (localitatea) ………………………………….., str. ………………… nr. ……, bloc ……, scara ……, etaj ……, judetul/sectorul …………………….., avand numarul cadastral ………………………………. .

IV. OBLIGATIILE PARTILOR

4.1. Partile contractante se obliga sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru apartamentul sus-mentionat pana la data de ………….. .

4.2. In cazul in care partile nu vor incheia contractul de vanzare-cumparare in termenul stabilit mai sus:

a) promitentul-vanzator va plati promitentului-cumparator intreaga suma pe care acesta i-a achitat-o la data incheierii prezentului antecontract;

b) promitentul-cumparator nu va mai putea solicita promitentului-vanzator restituirea sumei platite acestuia.

V. GARANTII

5.1. Promitentul-vanzator garanteaza ca apartamentul sus-mentionat nu face obiectul nici unui litigiu judecatoresc, ca este liber de orice sarcini (ipoteci), ca nu exista nici o terta persoana care sa ridice vreo pretentie, indiferent de natura ei, in legatura cu apartamentul care face obiectul prezentului contract si ca il va preda, in fapt, promitentului-cumparator, astazi, data semnarii prezentului antecontract.

5.2. Promitentul-cumparator se obliga ca, pana la incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, sa foloseasca apartamentul ca un bun proprietar, sa efectueze reparatiile curente si utile si sa achite toate cheltuielile aferente apartamentului, si anume cheltuielile de intretinere, energie electrica si termica, telefonice si orice alte cheltuieli care revin proprietarilor.

VI. ALTE CLAUZE

6.1. Promitentul-vanzator il imputerniceste pe promitentul-cumparator sa-l reprezinte cu depline puteri, in fata oricaror persoane fizice si juridice, precum si in fata autoritatilor administratiei publice si judecatoresti, in vederea sustinerii si apararii drepturilor si intereselor noastre, putand lua, dupa libera sa apreciere, orice masuri in legatura cu indeplinirea tuturor actelor de administrare si conservare a drepturilor sale privind apartamentul, sa plateasca orice suma de bani ar datora catre institutii reprezentand impozite, taxe sau cu orice alt titlu si, in general, sa faca orice declaratii si cereri si sa primeasca orice inscrisuri oficiale cu privire la apartament.

De asemenea, promitentul-cumparator va efectua, in numele si pentru promitentul-vanzator orice act sau fapt juridic pentru o buna administrare si conservare a apartamentului, in care scop va efectua toate lucrarile necesare intretinerii acestuia.

Redactat si editat/multiplicat in …………….. exemplare la Notarul Public ……………………………….. cu sediul in ………………………………. .

PROMITENT-VANZATOR                                                             PROMITENT-CUMPARATOR

Practicile comerciale incorecte ale comerciantilor vor fi sanctionate mai dur

Operatorii economici care utilizeaza practici incorecte in relatia cu consumatorii, cum ar fi publicitatea-capcana si falsele oferte, vor fi sanctionati mai dur, potrivit unei legi care a intrat in vigoate la inceputul anului si care va fi aplicata de ANPC din februarie, informeaza Mediafax.



Presedintele Autoritatii Nationale pentru protectia Consumatorului (ANPC), Dan Vlaicu, a amintit, intre practicile incorecte, publicitatea – capcana (practica de a convinge consumatorul sa cumpere de la o anumita societate facand publicitate unui produs la un pret foarte scazut, pentru care nu exista un stoc corespunzator), falsele oferte „gratuite” (crearea unei impresii false asupra unor oferte prin descrierea produselor ca fiind „gratuite”, „bonus”, „fara taxe”, in cazul in care consumatorul trebuie sa plateasca orice alta suma in afara de costurile pe care le implica ridicarea sau plata livrarii articolului), indemnuri directe adresate copiilor de a cumpara anumite produse sau de a-si convinge parintii sa le cumpere, afirmatiile false cu privire la proprietatile curative ale produselor, castigarea de premii (practica de a crea consumatorilor falsa impresie ca au castigat un premiu in conditiile in care nu exista niciun premiu sau actiunea pe care trebuie sa o intreprinda pentru a castiga premiul este conditionata de plata unei sume de bani sau de suportarea unui cost).

Alte practici incorecte sunt sistemele piramidale (castigul provine in special din introducerea altor consumatori in sistem decat din vanzarea sau consumul produselor).

Sub incidenta noii legi intra si reportajele publicitare (folosirea continutului editorial din mass-media pentru a promova un produs, in cazul in care comerciantul a platit pentru aceasta promovare, fara a specifica acest lucru in mod clar), impresiile inselatoare cu privire la drepturile consumatorilor (prezentarea drepturilor de care consumatorii beneficiaza prin lege ca si caracteristica distinctiva a ofertei comerciantului), ofertele limitate (declaratia falsa conform careia un produs va fi disponibil doar pentru un interval de timp limitat, pentru a-i priva pe consumatori de posibilitatea de a face o alegere in cunostinta de cauza), limba in care sunt oferite serviciile post-vanzare (angajamentul de a furniza servicii post-vanzare catre consumatori si, ulterior, furnizarea serviciului respectiv in alta limba fara a informa in mod clar consumatorul cu privire la aceasta inainte de initierea tranzactiei).

Totodata, actul normativ sanctioneaza vanzarea nesolicitata (comerciantul solicita plata pe loc sau plata ulterioara pentru produsele pe care le furnizeaza dar pe care consumatorul nu le-a solicitat sau solicita rambursarea sau pastrarea lor), precum si garantiile valabile in intreaga Europa (care creeaza falsa impresie ca serviciul post-vanzare furnizat pentru un produs este disponibil intr-un stat membru altul decat cel in care este vandut produsul).

Aplicarea legii privind combaterea practicilor comerciale incorecte

Practicile comerciale care afecteaza consumatorii vor fi sanctionate, de la 1 februarie

Prezentarea de informatii false, amenintarea consumatorilor sau exploatarea slabiciunilor acestora vor fi sanctionate de Autoritatea pentru Protectia Consumatorului, incepand cu 1 februarie, potrivit Legii 363/2007, care combate practicile incorecte ale comerciantilor.

In cazul in care considera ca le-au fost incalcate drepturile, consumatorii pot fie sa sesizeze Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), fie sa initieze actiuni in justitie impotriva comerciantilor care au savarsit sau sunt susceptibili de practici comerciale incorecte, potrivit actului normativ.

Daca practicile comerciale incorecte sunt dovedite, operatorii economici vor plati o amenda cuprinsa intre 3.000 si 30.000 de lei, in unele cazuri mergand pana la suspendarea activitatii.

Legea defineste doua tipuri de practici comerciale incorecte, respectiv inselatoare si agresive.

O practica comerciala este inselatoare atunci cand contine informatiile false sau are ca scop inducerea in eroare a consumatorului, determinandu-l sa ia o decizie pe care in alte conditii nu ar fi luat-o.

Practicile pot fi, de asemenea, inselatoare si daca informatiile referitoare la caracteristicile si pretul produsului, necesitatea service-ului si drepturile consumatorului sunt corecte, dar se creeaza o confuzie cu un alt produs, marca sau cu alte semne distinctive ale unui concurent.

Exemple de pratici inselatoare sunt afisarea de catre comerciant, in cazul in care nu este adevarat, a unui certificat sau a unei marci de calitate pentru care nu a obtinut autorizatia necesara sau afirmarea ca o firma sau un produs au fost agreate sau autorizate de un organism public sau privat.

Crearea impresiei ca un produs poate fi in mod legal vandut in situatia in care acest lucru nu este posibil sau prezentarea drepturilor garantate consumatorilor de lege ca o caracteristica distincta a ofertei comerciantului sunt considerate si ele practici inselatoare.

Falsa afirmatie ca produsul poate vindeca boli, disfunctii sau malformatii sau promovarea unui produs care se aseamana cu un articol fabricat de alt producator, astfel incat consumatorul sa creada ca produsul este cel cu care se aseamana, sunt considerate tot practici comerciale inselatoare.

Practicile agresive presupun actiuni de constrangere, legea mentionand amenintarile, utilizarea fortei fizice si hartuirea.

Daca vanzatorul exploateaza o vulnerabilitate a cumparatorului, acesta poate fi acuzat, de asemenea, de practica agresiva.

„Exploatarea de catre comerciant a unei situatii nefericite sau a unei circumstante speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs”, este unul dintre elementele de care se tine seama atunci cand o practica este considerata agresiva.

Totodata, impunerea unor obstacole, neprevazute in contract, care sa impiedice consumatorul sa rezilieze contractul sau sa apeleze la alt comerciant, sunt sanctionate, la fel ca amenintarea cumparatorului cu masuri care nu pot fi luate in mod legal.

Exemple de practici agresive sunt informarea explicita a consumatorului ca, daca nu cumpara un anumit produs, comerciantul isi va pierde slujba sau mijloacele de trai, sau crearea impresiei ca persoana care cumpara un produs va beneficia de un premiu, desi acesta nu exista sau acordarea lui presupune un cost suplimentar.

Totodata, firmele nu au voie sa includa in reclame indemnuri directe adresate copiilor pentru a cumpara anumite produse sau pentru a-si convinge parintii sa cumpere respectivele produse.

Daca nu raspunde in mod repetat la corespondeta prin care un cumparator isi cere in mod pertiment drepturile contractuale, firma va fi sanctionata.

„Crearea impresiei consumatorului ca nu poate parasi sediul comerciantului pana cand nu se intocmeste un contract si efectuarea personala de vizite la locuinta consumatorului, ignorand solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu se intoarce, cu exceptia situatiilor legitime si in masura justificata, pentru punerea in aplicare a unei obligatii contractuale”, constituie si ele practici comerciale agresive.

ANPC a anuntat in cursul lunii ianuarie ca ii va sanctiona extrem de dur pe operatorii economici care influenteaza consumatorii sa ia decizia de a cumpara un produs pe care nu l-ar achizitiona daca ar fi fost in cunostinta de cauza.

Presedintele ANPC, Dan Vlaicu, a numit atunci ca practici incorecte publicitatea – capcana, falsele oferte „gratuite”, indemnurile directe adresate copiilor de a cumpara anumite produse sau de a-si convinge parintii sa le cumpere, practica de a crea consumatorilor falsa impresie ca au castigat un premiu in conditiile in care nu exista niciun premiu.

Intrebat ce se va intampla in cazul in care un operator economic apreciaza ca a fost sanctionat incorect de un inspector al Autoritatii, dar, potrivit noii legi, nu se poate adresa instantei, Dan Vlaicu a explicat ca abaterile trecute pe „lisa neagra” sunt foarte clare, astfel ca nu lasa loc de interpretare.

Vicepresedintele ANPC, Gheorghe Ciubotaru, a explicat, la acea data, ca legea va viza si activitatea bancilor, in special in privinta creditelor, amintind ca institutiile de credit mentin inca o dobanda atractiva, inferioara celei practicate pentru clientii mai vechi ai bancii, dar care, la scurt timp de la contractarea creditului se modifica.

Presedintele ANPC a declarat, joi, ca prevederile legii legate de descrierea unui produs ca fiind „gratis” nu vor fi sanctionate, autoritatea urmand sa poarte discutii cu producatorii din industria alimentara, care s-au aratat nemultumiti de acest punct, pe motiv ca duce la prejudicierea consumatorilor.

Lista neagra a practicilor comerciale incorecte

La sfarsitul acestei luni va intra in vigoare legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte. ANPC va putea amenda cu pana la 60.000 de lei agentii economici care practica publicitatea inselatoare, publicitatea agresiva, falsele oferte „gratuite”, reclamele-capcana etc. Toate modalitatile de pacalire a consumatorilor au fost incluse intr-o lista neagra pe care ANPC a dat-o ieri publicitatii.

Adoptarea acestei legi (denumita Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, publicata in Monitorul Oficial la data de 28 decembrie 2007) vizeaza interzicerea metodelor abuzive prin care comerciantii incalca drepturile consumatorilor. Unele dintre cele mai grave incalcari ale legii sunt:
» publicitatea-capcana: practica de a convinge consumatorul sa cumpere de la o anumita societate facand publicitate unui produs la un pret foarte scazut, pentru care nu exista un stoc corespunzator;
» falsele oferte „gratuite”: crearea unei impresii false asupra unor oferte prin descrierea produselor ca fiind „gratuite”, „bonus”, „fara taxe” sau in termeni similari in cazul in care consumatorul trebuie sa plateasca orice alta suma in afara de costurile pe care le implica ridicarea sau plata livrarii articolului;
» indemnuri directe adresate copiilor de a cumpara anumite produse sau de a-si convinge parintii sa le cumpere;
» afirmatiile false cu privire la proprietatile curative ale produselor: de la alergii, caderea parului pana la pierderea in greutate;

» castigarea de premii: practica de a le crea consumatorilor falsa impresie ca au castigat un premiu in conditiile in care nu exista nici un premiu sau actiunea pe care trebuie sa o intreprinda pentru a castiga premiul este conditionata de plata unei sume de bani sau de suportarea unui cost;
» sistemele piramidale: un sistem de promovare piramidal, in cadrul caruia castigul provine in special din introducerea altor consumatori in sistem decat din vanzarea sau consumul produselor;
» reportajele publicitare: practica de a folosi continutul editorial din mass-media pentru a promova un produs, in cazul in care comerciantul a platit pentru aceasta promovare, fara a specifica acest lucru in mod clar;
» impresiile inselatoare cu privire la drepturile consumatorilor: prezentarea drepturilor de care consumatorii beneficiaza prin lege drept caracteristica distinctiva a ofertei comerciantului;

» ofertele limitate: declaratia falsa conform careia un produs va fi disponibil doar pentru un interval de timp limitat pentru a-i priva pe consumatori de posibilitatea de a face o alegere in cunostinta de cauza;
» limba in care sunt oferite serviciile postvanzare: angajamentul de a furniza servicii postvanzare catre consumatori si, ulterior, furnizarea serviciului respectiv in alta limba fara a informa in mod clar consumatorul cu privire la aceasta inainte de initierea tranzactiei;
» vanzarea nesolicitata: comerciantul solicita plata pe loc sau plata ulterioara pentru produsele pe care le furnizeaza, dar pe care consumatorul nu le-a solicitat sau solicita rambursarea sau pastrarea lor;
» garantiile valabile in intreaga Europa: care creeaza falsa impresie ca serviciul postvanzare furnizat pentru un produs este disponibil intr-un stat membru altul decat cel in care este vandut produsul.

Masuri
» Sanctiuni si justitie

Sanctiunile pe care ANPC le poate aplica sunt de la 3.000 la 30.000 lei. Neincetarea practicii incorecte atrage dupa sine sanctiuni de la 6.000 la 60.000 lei, iar ca masura complementara se poate dispune suspendarea activitatii pana la intrarea in legalitate. Practicile comerciale incorecte mai pot fi sesizate ANPC.
Orice persoana sau organizatie care, potrivit legii, are un interes legitim are posibilitatea de a-i actiona in justitie pe comerciantii care incalca legea.