Executarea silită a creanţelor bancare cesionate – Executari

Executarea silită a creanţelor bancare cesionate – Executari

 

Executarea silită a creanţelor bancare cesionate - Executari

Urmărire vs. Executare

  1. Este amânarea urmăririi silite o cerere legitimă, o acţiune aparte? A fost legiuitorul foarte précis sau redundant la modul nefericit? La aceste întrebări posibile, dar şi altora de acest gen, instanţa a dat răspunsuri, a interpretat legea şi a emis decizii pe care le-a şi motivat contradictoriu. Decizii cu care nu suntem de acord.
  2. Starea de fapt creionată de (i) inexistenţa practicii în privinţa “cererii de amânare” şi (ii) o  doctrină favorabilă[4] dar, probabil considerată prea veche pentru a fi luată în consideraţie, poate şi (iii) obişnuinţa acestor vremuri de a considera că beneficiarii de credite sunt debitori de profesie, creează premizele îndoielii judecătorului. Simplul fapt al recentei înlocuiri a normelor de procedură in corpore, îmbie instanța la respingerea unei atari cereri “originale” formulatăpentru că aceasta pur și simplu nu mai dorește să își asume crearea unei jurisprudențe noi pentru norme de procedură deja înlocuite, chiar dacă litera și spiritul legii nu ar trebui să țină seama de birocrația legislativă.

  3. Cererea de Amânare nu este atât de stranie precum pare şi nici nu este rezultatul unei intepretari doctrinare sau de nişă, aşa cum erau unele acţiuni pe durata aplicării vechiului Cod Civil care au creat jurisprudenţă şi de care nimeni nu s-a îndoit; aceste practici au creat drept materializat în Noul Cod Civil.
  4. Contestaţia la executare, şi în alte cazuri, opoziţia la executare, are în domeniul ei de aplicare: (i) executarea silită în ansamblul ei format din urmăriri, (ii) actele de executare ale oricărei forme sau modalităţi de executare, (iii) cererea de lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului şi (iv) luarea de măsuri împotriva pasivităţii executorului [art. 399 Cpc]

  5. Legea dă dreptul la contestaţie tuturor celor interesaţi sau vătămaţi, tocmai pentru că garanţiile jurisdicţionale ataşate fiecarei norme execuţionale în parte, trebuie să includă drepturi exprimabile pentru toţi participanţii la procedură care ar putea fi lezaţi de executare.

  6. Nu este aceptabilă ideea ca doar Creditorul poate avea drepturi în legătură cu lamurirea/lichidarea sumei, așa cum reiese din Încheierea antementionată[5].


Lasă un comentariu