In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Realitatea dosarelor de evitare/recuperare timbru de mediu-pe judete

Realitatea dosarelor de evitare/recuperare timbru de mediu-pe judete

 

 

 

In ultimele luni au aparut o serie de discutii cu posibilitatea sau imposibilitatea de a evita/recupera timbre de mediu.

Majoritatea este destul de reticenta

 

Realitatea este cu totul alta

 

Indiferent cum s-ar numi taxa auto,timbru de mediu toate,in toate procesele care s-au castigat se folosea numai legislatie europeana si nu cea din Romania

Exista hotarari castigate si o sa incercam sa fim obiectivi si sa prezentam dosarele pe fiecare judet

 

Bucuresti

Durata unui proces-media 1 an si 6 luni

Rata de admisibilitate -98%

Dosare pe rol:

http://portal.just.ro/3/SitePages/Rezultate_dosare.aspx?k=timbru%20de%20mediu&a=%20scope%3AvDosar%20MJmpIdInstitutie%3D3&v1=-mjmpdosardata

Dosare castigate:

Nu exista inca dosar finalizat

Cel cu termenul de finalizare cel mai apropriat este

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000550265&id_inst=3

 

Calarasi

Durata unui proces-media 1 an

 

Rata de admisibilitate -99%

Dosare pe rol:

 

5 dosare pe rol

Dosare castigate

Nu exista

Dosar finalizat

http://portal.just.ro/116/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11600000000030942&id_inst=116

Pe recurs la Cab se castiga

 

 

CALARASI

 

Durata unui proces-media 5 LUNI

 

Rata de admisibilitate -100%

Dosare pe rol:

 

28 dosare pe rol

Dosare castigate

TOATE

Dosar CASTIGAT

http://portal.just.ro/98/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9800000000035834&id_inst=98

 

ILFOV

Durata unui proces-media 1 AN

 

Rata de admisibilitate -50%

Dosare pe rol:

 

28 dosare pe rol

Dosare castigate

NICIUNUL  INCA

Dosar FINALIZAT

http://portal.just.ro/93/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9300000000006284&id_inst=93

 

 

 

TELEORMAN

Durata unui proces-media 5 LUNI

 

Rata de admisibilitate -100%

Dosare pe rol:

112

 

Dosare castigate

TOATE

Dosar FINALIZAT

http://portal.just.ro/87/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=8700000000051640&id_inst=87

CONSTANTA

Durata unui proces-media 6 LUNI

 

Rata de admisibilitate -100%

Dosare pe rol:

0

 

Dosare castigate

0

Dosar FINALIZAT

0

 

 

 

TULCEA

 

Durata unui proces-media 6 LUNI

 

Rata de admisibilitate -0

Dosare pe rol:

0

 

Dosare castigate

0

Dosar FINALIZAT

O

 

BRAILA

Durata unui proces-media 6 LUNI

 

Rata de admisibilitate -0

Dosare pe rol:

0

 

Dosare castigate

0

Dosar FINALIZAT

0

 

Galati

Durata unui proces-media 6 LUNI

 

Rata de admisibilitate -100%

Dosare pe rol:

437

 

Dosare castigate

TOATE

Dosar FINALIZAT

http://portal.just.ro/121/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12100000000088455&id_inst=121

 

In continuarea listei va prezentam DOAR DOSARELE CASTIGATE

Pentru toate dosarele si toate judetele va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro si raspundem gratuit

Staful nostru este sa obtineti decizia de calcul pe judetele unde se admit actiunile.Dureaza si mai putin si aveti sanse foarte mari de reusita.

DOSARE CASTIGATE

 

La nivelul intregii tari exista un numar total de dosare de 10180

BUZAU

http://portal.just.ro/114/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11400000000044204&id_inst=114

GIURGIU

http://portal.just.ro/122/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=12200000000030706&id_inst=122

 

 

 

 

 

 

 

 

Testimoniale clienti Casa de avocatura Coltuc

1.de ce nu pot obtine un certificat T2L de la vama Timisoara. Am adus o masina din USA. am scutire de vama pe baza repatrierii in Romania.am dubla cetatenie. Am dorit sa scot un certificat de la directia vamilor din jud. Timis dar mi sa

refuzat spunind ca nu am dreptul la acest certificat fiindca am avut scutire de vama. acum, odata ce am avut dreptul sa aduc o masina pe baza repatrierii, de ce mise refuza acest certificat..? asta ar insemna ca am intrat in capcana si acum nu mai am cum iesi..? nu stiu ce sa cred. Va rog sa ma informati ca sa stiu totusi ce se intimpla. Multumesc anticipat.va doresc o zi buna.

 

 

2.succesiune buna, as vrea sa fac si eu succesiune dupa tatal meu, as vrea sa stiu daca pot sa fac succesiune acuma sau sa astept ca si fratele meu sa implineasca varsta de 18 ani. in familie ne-am inteles ca apartamentul ramas de tatal meu, sa fie trecut pe numele meu parintii mei erau divortati in momentul decesului, deci mamei nu-i revine nici o parte, doar mie si fratelui meu), se poate face succesiunea in asa fel incat sa nu il includ si pe fratemio, sa facem doar un act legalizat cum ca eu am apartamentul tatului, iar lui ii revine apartamentul mamei, fara sa ne mai complicam? eu intre timp m-am casatorit, o sa aiba si sotul meu de umblat pe la notar

3.va rog sa imi raspundeti am primit 1 an cu executare si au trecut cele 10 zile in care aveam dreptu de recurs.nu am facut recurs pt ca am fost multumit de sentinta data.as vrea sa va intreb cum trebuie sa procedez acum?pot sa imi iau bagaju sa ma prezint singur la usa inchisorii sau trebuie sa astept sa vina politia la usa sa ma ia?pt k stiu k in cazul in care ma ia politia ma duce mai intai pe arest pe ipj si abia apoi de acolo la penitenciar.si nu as vrea sa mai ajung pe arest