Fiind un drept fundamental, dreptul la locuinţă trebuie luat în considerare de instanţa naţională la aplicarea Directivei nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în intenţia de a clarifica întinderea protecţiei consumatorilor în cazul garanţiilor imobiliare asupra locuinţei familiale.

Soluţia pronunţată de CJUE a pornit de la întrebările preliminare ce i-au fost adresate de Curtea Regională din Prešov, Slovacia, sesizată în apel, cu o acţiune în anularea contractului de credit şi a contractului de constituire a garanţiei.

Problema este interesantă pentru cei aflaţi în situaţii similare. Iată care a fost situaţia de fapt. În anul 2009, doamna Kušionová a încheiat cu SMART Capital un contract de credit de consum pentru suma de 10.000 de euro. Pentru garantarea creanţei, s-a constituit o garanţie imobiliară asupra locuinţei familiale. Ulterior, debitoarea a formulat o acţiune în anularea contractului de credit şi a contractului de constituire a garanţiei, îndreptată împotriva SMART Capital, invocând natura abuzivă a clauzelor din contractul încheiat cu această întreprindere.

În acest context, Curtea Regională din Prešov, Slovacia, sesizată în apel, a adresat Curţii de Justiţie mai multe întrebări preliminare. Instanţa de trimitere doreşte să se stabilească dacă clauza din contract referitoare la executarea extrajudiciară a garanţiei care grevează bunul imobiliar prezintă un caracter abuziv. Instanţa naţională precizează, totodată, că această clauză permite creditorului să execute garanţia fără intervenţia unui control jurisdicţional.

Mai întâi, Curtea aminteşte că, potrivit Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor. Carta consacră, de asemenea, dreptul la o cale de atac eficientă. Aceste imperative îşi produc efectele la punerea în aplicare a Directivei nr. 93/13.

În ceea ce priveşte executarea garanţiilor care însoţesc contractele de împrumut încheiate de consumatori, Curtea constată că Directiva nr. 93/13 nu conţine nicio precizare referitoare la executarea garanţiilor. Cu toate acestea, Curtea subliniază importanţa de a determina, într-o situaţie precum cea în discuţie în cauză, în ce măsură aplicarea protecţiei conferite de directivă ar fi practic imposibilă sau excesiv de dificilă.

În speţă, din dosar rezultă că legislaţia slovacă în cauză prevede, pe de o parte, că o vânzare la licitaţie poate fi contestată în termen de 30 zile după notificarea executării garanţiei şi, pe de altă parte, că persoana care contestă modalităţile acestei vânzări dispune de un termen de trei luni de la adjudecare pentru a exercita calea de atac.

Curtea aminteşte, de asemenea, că, pentru a proteja drepturile conferite consumatorilor de Directiva nr. 93/13, statele membre au obligaţia să adopte măsuri de protecţie astfel încât să prevină utilizarea în continuare a clauzelor calificate drept abuzive. În acest scop, autorităţile judiciare şi administrative din statele membre trebuie să aibă la dispoziţie mijloace adecvate şi eficace. Mai concret, păstrând totodată posibilitatea alegerii sancţiunilor aplicabile pentru încălcările dreptului Uniunii, statele membre trebuie să se asigure în mod special că sancţiunile aplicabile au un caracter efectiv, proporţional şi disuasiv.

În ceea ce privește caracterul efectiv şi disuasiv, rezultă că, în cursul unei proceduri de executare extrajudiciară a unei garanţii,instanţa naţională competentă ar putea să adopte orice măsură provizorie care interzice continuarea executării unei astfel de vânzări.

În ceea ce priveşte caracterul proporţional al sancţiunii, Curtea subliniază că trebuie să se acorde o atenţie deosebită împrejurării că bunul grevat de garanţie este bunul imobiliar care constituie locuinţa familială a consumatorului. Astfel, în dreptul Uniunii, dreptul la locuinţă este un drept fundamental garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care trebuie luat în considerare de instanţa naţională în cadrul aplicării Directivei nr. 93/13.

În speţă, Curtea concluzionează că posibilitatea instanţei naţionale competente de a adopta orice măsură provizorie ar putea constitui un mijloc adecvat şi eficace de a împiedica aplicarea clauzelor abuzive, aspect care trebuie verificat de instanţa de trimitere.

Răspunsurile date de CJUE au format obiectul Hotărârii în cauza C-34/13 Monika Kušionová contra SMART Capital a.s..

Directiva nr. 93/13/CEE, invocată în Hotărârea CJUE, are ca scop apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor şi un consumator.

***

România şi-a aliniat cadrul legal în materie cu prevederile comunitare. Iată câteva reglementări relevante aflate în vigoare:

– Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 208/2007;

– Legea nr. 190/1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 611/1999, privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare;

– Legea nr. 193/2000, republicată (r3) în Monitorul Oficial nr. 543/2012, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Potrivit art. 6 din lege, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Legea conţine o Anexă în care sunt redate, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive;

– Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 389/2010, privind contractele de credit pentru consumatori. Ordonanţa NU se aplică la contractele de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună la dispoziţia creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cărora răspunderea juridică a consumatorului este strict limitată la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin aceasta contractele de credit în temeiul cărora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat;

– Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 427/2014, privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative. Actul, în vigoare din 13 iunie 2014, asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European;