PE MOTIV DE INSUBORDONARE

PE MOTIV DE INSUBORDONARE

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/jjnqDgx5V9p

PE MOTIV DE INSUBORDONARE

Mai mulţi lideri ai organizaţiei PSD Bucureşti, printre care vicepreşedintele Codrin Ştefănescu şi preşedintele organizaţiei de tineret, Vlad Dumitrescu, au fost înlăturaţi din prima linie.

Codrin Ştefănescu a fost chiar exclus din partid, într-o sedinţă care a avut loc la organizaţia sectorului 4, din care acesta face parte.

Excluderea vicepreşedintelui PSD Bucureşti din partid a fost anunţată de preşedintele Comisiei pentru Integritate Morală a filialei, Doru Giugulea, care a declarat ca Ştefănescu a fost exclus “pentru insubordonare şi pentru că punctul lui de vedere nu reprezenta opinia organizaţiei”.

Aflat în străinătate, Codrin Ştefănescu a declarat că nu ştie exact ce s-a întâmplat, precizând că a aflat doar că ar fi fost înlăturat pe motiv că ar fi adus prejudicii de imagine partidului.

Excluderea lui Ştefănescu a divizat social-democraţii bucureşteni. Una dintre tabere a lansat un atac dur la adresa lui Dan Ioan Popescu, pe care îl acuză că a plecat cu ştampila partidului în străinătate şi că şi-a creat un grup de presiune.

Cealalată tabără, apropiată fostului şef al filialei PSD Bucureşti, crede că totul face parte dintr-un plan pus în practică de Marian Vanghelie.

Purtătorul de cuvânt al PSD Bucureşti, Octavian Petrovici, crede că
“Este grav pentru că s-a incălcat statutul. Persoanele luate în discuţie trebuiau să fie anunţate pentru a participa la discuţii şi a răspunde acuzelor ce li se aduc”.

Secretarul executiv al TSD Bucureşti, Alina Moise, susţine că totul face parte dintr-un plan de eliminare a tinerilor fideli lui Dan Ioan Popescu, plan pus în scenă de Marian Vanghelie.

Acesta a respins acuzaţiile şi a afirmat că regretă că a provocat nemulţumiri în rândul tinerilor social-democraţi.


Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.