Aspecte fiscale internationale

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activitati independente

Art. 87. – (1) Persoanele fizice nerezidente, care desfasoara o activitate independenta, prin intermediul unui sediu permanent in Romania, sunt impozitate, potrivit prezentului titlu, la venitul net anual impozabil din activitatea independenta, ce este atribuibil sediului permanent.

(2) Venitul net dintr-o activitate independenta ce este atribuibil unui sediu permanent se determina conform art. 48, in urmatoarele conditii:

a) in veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;

b) in cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizarii acestor venituri.

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activitati dependente

Art. 88. – Persoanele fizice nerezidente, care desfasoara activitati dependente in Romania, sunt impozitate, potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu, numai daca se indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) persoana nerezidenta este prezenta in Romania timp de una sau mai multe perioade de timp care, in total, depasesc 183 de zile din oricare perioada de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic in cauza;

b) veniturile salariale sunt platite de catre sau in numele unui angajator care este rezident;

c) veniturile salariale reprezinta cheltuiala deductibila a unui sediu permanent in Romania.

Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente

Art. 89. – (1) Persoanele fizice nerezidente, care obtin alte venituri decat cele prevazute la art. 87, 88 si la titlul V, datoreaza impozit potrivit reglementarilor prezentului titlu.

(2) Veniturile supuse impunerii, din categoriile prevazute la alin. (1), se determina pe fiecare sursa, potrivit regulilor specifice fiecarei categorii de venit, impozitul fiind final.

(3) Cu exceptia platii impozitului pe venit prin retinere la sursa, contribuabilii persoane fizice nerezidente, care realizeaza venituri din Romania, potrivit prezentului titlu, au obligatia sa declare si sa plateasca impozitul corespunzator fiecarei surse de venit, direct sau printr-un imputernicit, conform Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Venituri obtinute din strainatate

Art. 90. – (1) Persoanele fizice prevazute la art. 40 alin. (1) lit. a) si cele care indeplinesc conditia prevazuta la art. 40 alin. (2) datoreaza impozit pentru veniturile obtinute din strainatate.

(2) Veniturile realizate din strainatate se supun impozitarii prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate dupa regulile proprii fiecarei categorii de venit, in functie de natura acestuia.

(3) Contribuabilii care obtin venituri din strainatate conform alin. (1) au obligatia sa le declare, potrivit declaratiei specifice, pana la data de 15 mai a anului urmator celui de realizare a venitului.

(4) Organul fiscal stabileste impozitul anual datorat si emite o decizie de impunere, in intervalul si in forma stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(5) Diferentele de impozit ramase de achitat, conform deciziei de impunere anuala, se platesc in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere, perioada pentru care nu se calculeaza si nu se datoreaza sumele stabilite potrivit reglementarilor in materie, privind colectarea creantelor bugetare.

Creditul fiscal extern

Art. 91. – (1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelasi venit si in decursul aceleiasi perioade impozabile, sunt supusi impozitului pe venit atat pe teritoriul Romaniei, cat si in strainatate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat in Romania a impozitului platit in strainatate, denumit in continuare credit fiscal extern, in limitele prevazute in prezentul articol.

(2) Creditul fiscal extern se acorda daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) impozitul platit in strainatate, pentru venitul obtinut in strainatate, a fost efectiv platit in mod direct de persoana fizica sau de reprezentantul sau legal ori prin retinere la sursa de catre platitorul venitului. Plata impozitului in strainatate se dovedeste printr-un document justificativ, eliberat de:

1. autoritatea fiscala a statului strain respectiv;

2. angajator, in cazul veniturilor din salarii;

3. alt platitor de venit, pentru alte categorii de venituri;

b) venitul pentru care se acorda credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevazute la art. 41.

(3) Creditul fiscal extern se acorda la nivelul impozitului platit in strainatate, aferent venitului din sursa din strainatate, dar nu poate fi mai mare decat partea de impozit pe venit datorat in Romania, aferenta venitului impozabil din strainatate. In situatia in care contribuabilul in cauza obtine venituri din strainatate din mai multe state, creditul fiscal extern admis a fi dedus din impozitul datorat in Romania se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare tara si pe fiecare natura de venit.

(31) Dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, pentru veniturile din economii, definite la art. 1245, obtinute de persoanele fizice rezidente din acele state membre care au perioada de tranzitie specificata la art. 1249, se aplica metoda de eliminare a dublei impuneri, prevazuta la art. 12414 alin. (2).

(4) Abrogat.

(5) In vederea calculului creditului fiscal extern, sumele in valuta se transforma la cursul de schimb mediu anual al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din anul de realizare a venitului. Veniturile din strainatate realizate de persoanele fizice rezidente, precum si impozitul aferent, exprimate in unitati monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Nationala a Romaniei, se vor transforma astfel:

a) din moneda statului de sursa intr-o valuta de circulatie internationala, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din tara de sursa;

b) din valuta de circulatie internationala in lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din anul de realizare a venitului respectiv.

Pierderi fiscale externe

Art. 92. – Abrogat.