Abţinerea arbitrilor

abţinerea arbitrilor, obligaţie ce revine arbitrilor ca, în eventualitatea în care apreciază că există în privinţa lor unul din motivele pentru care ar putea fi recuzaţi, să-şi decline însărcinarea ce le-a fost încredinţată de a participa la soluţionarea pricinii. Legea instituie în sarcina arbitrului desemnat obligaţia ca mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri despre existenţa, în ceea ce-l priveşte, a unei cauze de recuzare. Spre deosebire de judecători, în cazul arbitrilor, abţinerea nu formează obiectul unei judecăţi.

De asemenea, după ce arbitrul care se abţine a informat părţile asupra cauzei de recuzare care îl vizează, el are obligaţia să continue participarea la judecarea litigiului, dacă părţile comunică în scris tribunalului arbitrai că nu înţeleg să ceară recuzarea lui. Dar chiar şi în această ultimă situaţie, arbitrul îşi poate menţine cererea de abţinere, el neputând fi obligat să participe la judecarea pricinii, contrar voinţei sale. Arbitrul poate formula cererea de abţinere invocând oricare din motivele prevăzute de lege pentru recuzarea judecătorilor, precum şi motivele prevăzute în convenţia arbitrată într-un atare scop. Abţinerea arbitrilor nu este supusă cenzurii instanţei statale în mod direct. Abţinerea formulată după acceptarea însărcinării, dacă este nejustificată prin motive temeinice, antrenează răspunderea arbitrului în cauză, ori de câte ori este generatoare de daune. Abţinerea arbitrilor este reglementată prin norme legale imperative.