Abuz de drept procesual
abuz de drept procesual, varietate a abuzului de drept concretizată în exercitarea unui drept procesual cu rea-credinţă, contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege. Abuzul de drept procesual comportă două elemente, şi anume: a) unul de natură subiectivă, constând în exercitarea dreptului cu rea-credinţă, fie în scopul de a-l şicana pe adversar, fie deliberat în vederea constrângerii acestuia la anumite concesii sau chiar la abandonarea dreptului său; b) altul de natură obiectivă, exprimat în deturnarea dreptului de la finalitatea social-economică pentru care a fost recunoscut şi garantat juridi-ceşte titularului său. Abuzul de drept procesual se poate manifesta sub multiple forme, cum ar fi: efectuarea unui act procedural în scopul tergiversării judecării procesului sau numai pentru a pune în dificultate partea adversă în probarea unor situaţii; cererea de măsuri asigurătorii excesive, care, prin numărul şi importanţa lor, depăşesc sfera interesului legitim privind conservarea creanţei deduse în faţa instanţei; introducerea contestaţiei la executare exclusiv în scopul şicanării creditorului şi întârzierii punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti; promovarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii făcută în scopul şantajării pârâtului, care, în eventualitatea admiterii acţiunii respective, ar fi pus într-o situaţie neplăcută în propria-i familie sau la locul de muncă; promovarea cu rea-credinţă a unei acţiuni în pretenţii de către un creditor a cărui creanţă a fost onorată, dar care încearcă pe această cale să obţină o nouă plată; exercitarea cu mare întârziere a apelului sau a recursului de către partea ce a fost prezentă la pronunţarea hotărârii, profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată, dacă aceasta este făcută în mod deliberat, cu scopul de a obţine despăgubiri cât mai mari (de exemplu, într-un litigiu ce avea ca obiect contestarea unei decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie, partea, profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată, a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii, solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi cel în care va fi reintegrată efectiv; recursul, care pe fond era întemeiat, nu a putut fi respins nici ca tardiv, întrucât a fost exercitat în termen, hotărârea necomunicându-i-se contestatorului, nici ca abuziv, deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea soluţie; instanţa a diminuat însă despăgubirile pretinse de salariat, în fapt, fiind vorba de o culpă concurentă: a unităţii, ce constă în desfacerea nelegală a contractului de muncă, respectiv a salariatului, ce constă în inactivitatea sa un timp îndelungat, deşi a cunoscut hotărârea încă de la pronunţarea acesteia) etc. De asemenea, există Abuzul de drept procesual chiar atunci când titularul unui drept subiectiv promovează o acţiune în justiţie, aparent întemeiată, dar care, prin referire la comportamentul pârâtului, se relevă a fi inutilă. Uneori, chiar legea califică anumite acte ca abuzive; de exemplu, în cazul declinării competenţei, trimiterea dosarului instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent nu este împiedicată de exercitarea recursului de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă. Potrivit legii, Abuzul de drept procesual se sancţionează, în principiu, cu obligarea la despăgubiri a celui vinovat de săvârşirea lui; pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii, despăgubirile vor fi acordate numai la cerere, nu şi din oficiu. întrucât niciun text de lege din codul de procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procesual, se vor aplica regulile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (art. 998 C. civ.); în cazul în care despăgubirile nu se solicită în procesul în care partea a folosit abuziv dreptul procedural, partea interesată poate să le pretindă pe calea unui proces separat, în termenul de prescripţie extinctivă de trei ani, care începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri, partea care a folosit anumite drepturi procesuale cu rea-credinţă, cum ar fi: introducerea unor cereri vădit netemeinice, formularea unei cereri de recuzare sau de strămutare, obţinerea citării prin publicitate a oricărei părţi, obţinerea de către reclamantul căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a fost păgubit, contestarea scrierii sau semnăturii unui înscris, poate fi sancţionată cu o amendă civilă, în cuantumul stabilit de lege. Codul de procedură civilă prevede şi o serie de sancţiuni specifice: revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate şi obligarea părţii la plata sumelor datorate, dacă instanţa constată că cererea de asistenţă a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului; suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a obţine amânarea; trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenţei, în cazul în care calea de atac a recursului a fost exercitată de către partea care a obţinut declararea necompetenţei; neacordarea cheltuielilor de judecată dacă pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului. Actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul exercitat abuziv a fost recunoscut; dacă actul abuziv are o existenţă de sine stătătoare, sancţiunea va lovi numai acest act, iar în cazul în care el stă la baza unor alte acte de procedură, atât actul abuziv, cât şi cele ulterioare vor fi lipsite de eficienţă (de exemplu, în cazul în care pârâtul dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă).