Cass 2013-2017 la avocat . De ce este ilegal ? Opinie Daniel Udrescu

Cass 2013-2017 la avocat . De ce este ilegal ?

CASS necalculat la timp în perioada în care a avut exigibilitate, nu a fost inclus în calculul ANAF, impozitul de 16% nefiind redus cu cheltuiala CASS aferentă, avocatul plătind mai mult impozit pe venit net în 2013-2017, pentru că nu i s-a dedus cheltuiala cu CASS, dar şi furându-i-se 6% din sumă în 2018-2019, când s-a plătit CASS-ul. Trebuie clarificat că în perioada 2013-2017, formularul 220 solicita declararea unei sume de către prestatorul activităţii independente. Prin formularul 200 se raporta impozitul pe venit, dar fără calculul CASS.

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

– Departamentul Protecția profesiei, informare și relații publice –

INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR

INFORMARE

asupra reglementărilor fiscale

care privesc și activitatea avocaților în anul 2018

De la 1 ianuarie 2018 au intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017, și Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017.

Prin cele două acte normative au fost aduse modificări Codului fiscal (2015), dintre care unele privesc și activitatea avocaților.

În privința modificărilor și completărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, prezintă interes pentru regimul fiscal al veniturilor avocaților cele ce urmează.

O primă modificare care interesează este cea adusă Titlului IV – Impozitul pe venit.

Potrivit reglementării anterioare, pentru veniturile obținute de persoanele fizice, deci și avocații, cota standard de impozitare era de 16% și se aplica asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activități independente;

b) salarii și asimilate salariilor;

c) cedarea folosinței bunurilor;

d) investiții, cu excepția veniturilor din dividende;

e) pensii;

f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;

g) premii;

h) alte surse.

În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă aveau și obligațiile de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă, prin utilizarea următoarelor cote de impozit:

– 10% pentru stabilirea plăților anticipate, efectuate în contul impozitului anual;

– 16% pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 (modificarea art. 64 din Codul fiscal) s-a reglementat reducerea cotei de impozit de la 16% la 10% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activități independente;

b) salarii și asimilate salariilor;

c) cedarea folosinței bunurilor;

d) investiții, cu excepția veniturilor din dividende;

e) pensii;

f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;

g) premii;

h) alte surse.

S-a prevăzut reducerea cotelor de impozit aplicabile în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală (modificarea art. 72 și 73 din Codul fiscal), pentru care plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă și care au și obligațiile de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul cu titlu de plăți anticipate, corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă, astfel:

– de la 10% la 7%, pentru stabilirea plăților anticipate, efectuate în contul impozitului anual;

– de la 16% la 10%, pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final.

S-a prevăzut expres caracterul deductibil al cheltuielilor cu contribuțiile de asigurări sociale plătite la sistemele proprii de asigurări sociale și/sau contribuțiile profesionale obligatorii plătite, potrivit legii, organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii [modificarea art. 68 alin. (4) lit. i) din Codul fiscal]. În corelare cu modificările aduse Titlului V – Contribuții sociale obligatorii, s-a prevăzut deducerea contribuției de asigurări sociale datorată de contribuabil, la stabilirea venitului net anual/pierderii nete anuale, determinat/determinată în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, stabilit/stabilită potrivit Declarației privind venitul realizat. Deducerea cheltuielii respective se efectuează de organul fiscal competent la recalcularea venitului net anual/pierderii nete anuale.

În cazul persoanelor fizice care desfășoară activități independente, care sunt asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, pentru care există obligația asigurării în aceste sisteme potrivit legii (avocații), nu se datorează contribuții de asigurări sociale (CAS) pentru veniturile din activități independente. Această reglementare este în vigoare și după data de 1 ianuarie 2018.

În reglementarea anterioară, veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale (avocații), care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii, erau exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale (CAS).

Începând cu 1 ianuarie 2018 au fost incluse în baza de calcul a CAS veniturile din salarii și asimilate salariilor din alte activități decât cele pentru care, potrivit legii, există obligația asigurării în sistemele proprii de asigurări sociale, realizate de persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale (de ex: avocatul pentru veniturile din salarii realizate din desfășurarea activității de profesor).

De asemenea, s-a prevăzut că, începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, din una sau mai multe surse de venit, datorează CAS dacă sunt îndeplinite condiții cum sunt:

• venitul net realizat în anul precedent raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția;
• venitul net lunar realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii deductibile, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția, în cazul contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se stabilește ca impozit final și este reținut la sursă.

Persoanele fizice obligate la plata contribuției depun anual la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția de asigurări sociale, Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – Cod 600. Modelul și conținutul formularului a fost aprobat prin Ordinul nr. 4140/2017 emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1041 din data de 29 decembrie 2017.

În prezent, s-a propus prelungirea termenului pentru depunerea Declarației cod 600 până la 31 martie 2018, nefiind exclusă posibilitatea ca până la această dată Codul fiscal (2015) să fie modificat în sensul eliminării acestei obligații a contribuabililor.

Persoanele fizice care desfășoară activități independente (inclusiv avocații) datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS). Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10%.

Persoanele care realizează atât venituri din activități independente, cât și alte categorii de venituri (de ex. venituri din asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau din alte surse) datorează CASS, dacă veniturile lunare realizate cumulat sunt cel puțin egale cu salariul minim brut pe țară din una sau mai multe surse de venituri din cele menționate, în următoarele condiții:

– contribuția se stabilește la salariul minim brut pe țară, indiferent de nivelul venitului realizat și de numărul activităților desfășurate;

– persoanele ale căror venituri realizate lunar, cumulat, sunt sub nivelul salariului minim brut pe țară, nu au obligația să plătească CASS, însă pot opta pentru plata contribuției în aceleași condiții prevăzute pentru cei care au obligația plății contribuției, pentru asigurarea în sistemul de asigurări de sănătate.

A fost introdus în Codul fiscal (2015) un nou capitol, Capitolul IX – Contribuția asiguratorie pentru muncă, care prevede că persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora datorează contribuția asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25% la veniturile din salarii și asimilate salariilor. Contribuția se plătește la bugetul de stat, fiind destinată finanțării prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații. Contribuția este datorată și de către avocații care au calitatea de angajator.

În privința TVA au fost adoptate modificări și completări aplicabile și în cazul avocaților prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2017.

Sunt obligate să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pentru încasarea și plata TVA, care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

 a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA restante, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018;

 b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA restante, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadență, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;

 c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, altele decât cele sus-menționate, pot opta pentru plata defalcată a TVA, notificând organul fiscal competent în acest sens.

Download DOCX / PDF

Comunicarea deciziei de impunere

Aceasta, de regulă, nu s-a facut în conformitate cu dispozițiile art. 44 C. proc. fisc., pentru a exista certitudinea că avocatul ia cunoştinţă de sumele de plată stabilite în sarcina sa, deşi art. 222 din Legea nr. 95/2006, prevede că, ANAF/CAS are obligaţia de a înştiinţa asiguratul cu privire la modificarile, drepturile sau obligaţiile acestuia. Fiscul ar trebui să colecteze integral şi la timp veniturile fiscale fără a tulbura jocul concurenţei oneste.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, persoanele care desfăşurau activităţi independente aveau obligaţia de a vira trimestrial contribuţia aplicată asupra venitului net, determinat ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, conform prevederilor Codului fiscal. Art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede obligaţia de a vira trimestrial contribuţia calculată la venitul net estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, astfel încât, obligaţia asiguratului decurge din aceste dispoziții legale şi nu din contractul de sănătate.

Este o prevedere neconstituţională, pentru că sub denumiri false de contribuţii sau prime se aplică taxe. Definiţia ASIGURARE – Acțiunea de a (se) asigura și rezultatul ei. Operație financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca, în schimbul unei prime, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

CASS nu evaluează serviciul medical la nivelul unei prime. Valoarea primită de stat ( infinit x 5,5% contribuţie pentru sănătate = infinit) pentru asigurare este INFINITĂ pentru un serviciu medical finit. Prestațiile sociale de sănătate (medicamente gratuite sau compensate, spitalizare, sarcină şi lehuzie) nu pot fi decontate. Deci nu ne aflăm în contextul unei prime, fiind neconstituţional folosită denumirea de asigurare, pentru care se plăteşte o primă de asigurare finită, în contextul unui procent fix cu valoare infinită pentru venituri infine, ce depăşeşte contrapartida primită.

Subsecvent criticilor de neconstituţionalitate, CPF a fost modificat în sensul ca românii să facă contracte cu prime fixe în funcţie de pachetul cumpărat, plus o cotă foarte mică, calculată să asigure pachetul pentru urgenţe, pensionari şi copii. Serviciul medical trebuie să se plătească pentru valoarea corectă impusă de piață.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este reglementată în Titlul VIII ”Asigurările sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, lege specială.

Prevederi privind CASS au fost introduse și în Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 în care a apărut Titlul IX2 ”Contribuții de asigurări sociale” prin OUG nr. 117/2010 publicată în M.Of. nr. 891/30.12.2010, prevederi modificate și completate substanțial prin OUG nr. 125/2011 publicată în M. Of. nr. 938/30.12.2011, OG nr. 15/2012 publicată în M. Of. nr. 621/29.08.2012 și OG nr. 8/2013 publicată în M. Of. nr. 54/23.01.2013.

CASS, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, are un caracter mixt, obligatoriu și contractual.

Caracterul obligatoriu rezultă din conținutul art. 211 alin. (1) din lege care vizează toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România.

Privitor la persoanele prevăzute la art. 211 alin. 1, legea, la art. 213 alin. (1), stabilește persoanele care beneficiază de asigurare fără plata contribuției, la alin. (2) persoanele care, aflate în anumite situații, pe durata acestora, beneficiază de asigurare cu plata contribuției din alte surse, toți ceilalți având obligația să se asigure și să plătească contribuția.

Caracterul contractual este dat de contractul pe care asiguratul îl încheie în mod direct sau prin angajator cu casa de asigurări de sănătate pe care o poate alege. Aceasta este noutatea adusă de Legea nr. 95/2006 prin prevederile art. 208 alin. (3) lit. a) față de prevederea anterioară reprezentată de OUG nr. 150/2002 publicată în M.Of. nr. 838/20.11.2002, modificată prin OUG nr. 107/2005 publicată în M.Of. nr. 645/21.06.2005. În legislația anterioară, inițial persoanele care nu erau salariate aveau obligația de comunicare casei de asigurări în a cărei rază teritorială își aveau domiciliul veniturile impozabile, după modificarea din 2005, comunicarea efectuându-se pe baza declarației de venit, fără a exista însă un contract de asigurare.

Caracterul obligatoriu este accentuat de OUG nr. 117/2010 prin care se modifică art. 2 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) în categoria contribuțiilor sociale obligatorii (art. 2 alin. 2 lit. b) fiind incluse contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și contribuția datorată de angajator la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) 

Încheierea contractului de asigurare poate avea loc la inițiativa asiguratului care își exercită astfel dreptul de a alege casa de asigurări de sănătate.

Fiind actori importanți în sistemul de asigurări sociale de sănătate, casele de asigurări de sănătate, chiar dacă prin art. V al OUG nr. 125/2011 au cedat începând cu data de 1 iulie 2012 către ANAF și organele sale fiscale colectarea și administrarea CASS, au și ele obligația de a urmări noile intrări în sistemul asigurărilor de sănătate și, cum procedează casele de pensii, să trimită notificări în vederea încheierii contractelor de asigurare.

Faptul că pentru persoanele care nu realizează venituri din activități dependente ANAF, prin organele sale fiscale, începând cu 1 iulie 2012, administrează în comun impozitul pe venit și CASS, stabilește obligații de plată prin decizii de impunere privind plățile anticipate și prin deciziile de impunere anuale finale și urmărește realizarea lor, nu înlătură obligația existenței contractului de asigurare.

În absența contractului de asigurare obligațiile stabilite de ANAF prin organele sale fiscale nu sunt exigibile.

Aceasta rezultă din prevederile art. 259 alin. (7) și (8) din Legea nr. 95/2006, atât în forma inițială cât și în aceea rezultată din modificările aduse prin Legea nr. 264/2007 publicată În M. Of. nr. 503/27.07.2007.

Legea nr. 95/2006 conferă accesul la servicii medicale în calitate de asigurat sub condiția efectuării dovezii plății contribuției la fond.

Pentru situația în care persoana fizică nu face dovada plății contribuției la fond și, implicit, a calității de asigurat, aceasta, potrivit art. 259 alin. (7) și (8), are obligația, pentru a deține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară în vigoare la data plății, sau de la data ultimei plăți a contribuției, respectiv de la data când plata contribuției era obligatorie dacă perioada scursă este mai mică de 5 ani, calculându-se majorări de întârziere.

Prin modificările aduse de Legea nr. 264/2007 se păstrează obligația de plată pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție ce se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.

Pentru anul 2009, procentele sunt stabilite prin OUG nr. 226/2008 publicată în M.Of. nr. 899/31.12.2008, de 5,5% pentru cota datorată de asigurat și de 5,2% pentru cota datorată de angajatori.

Privitor la persoanele obligate la plata CASS și la baza de calcul a contribuției, după adoptarea Legii nr. 95/2006 a fost creată o reglementare paralelă prin modificarea succesivă a Codului fiscal de OUG nr. 117/2010, OUG nr. 125/2011, OG nr. 15/2012 și OG nr. 8/2013.

De precizat că, în acest caz abuziv, nu este vorba de o contribuţie socială, pentru că plătitorii nu au putut fi în toţi aceşti ani beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, de vreme ce nu au virat astfel de sume la buget, ci despre o taxă, una pur și simplu inventată, în baza unei interpretări abuzive a unei legi ambigue (este vorba de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care contrazice principiul unicitatii CASS stabilit de Codul fiscal din 2004, precum şi principiul libertăţii de alegere a sistemului de asigurări publice de sănătate, prin semnarea conştientă a unui contract cu una dintre casele de asigurari publice de sanatate??? Nici azi nu avem această alegere de mai multe case de sănatate). Aplicarea acestei taxe urmează aplicarea de taxe separate, cu tot tacâmul de dobânzi, penalităţi şi popriri ale conturilor bancare pe anii 2013-2017.

Decizia de impunere poate fi titlu de creanţă doar pentru persoanele fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, așa cum prevăd dispozițiile art. 215 alin. 3 din Lege și art. 79 din Codul de procedura fiscală, inexistența unui contract anterior face decizia nulă. Acest material este motivat de Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 938/2013 pentru aprobarea formularului 630 “Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, publicat în Monitorul Oficial nr. 485/2013.

Potrivit art. 296²⁵ din Codul fiscal, declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, precum şi a declaraţiei de venit estimat/norma de venit prevăzută la art. 81 şi a declaraţiei privind venitul realizat prevăzută la art. 83, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Declaraţia se referă la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 296²⁷ alin. (1) se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din:
– declaraţia privind venitul realizat, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen;
– declaraţia de impunere trimestrială, pentru veniturile din tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
– declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit;
– evidenţa fiscală, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, în cazul în care venitul net se stabileşte prin deducerea cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

Din 2013 până în prezent, fiscul român nu a făcut minimul efort de a calcula sumele anuale finale pe care persoanele care realizează venituri din activităţi independente le datorează cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate (CASS). În privinţa CASS nu s-a putut face niciodată regularizarea, întrucât fiscul şi casele publice de asigurări de sănătate nu au reuşit să transfere bazele de date cu asiguraţii de la casele de sănătate la fisc. În orice caz, niciodată integral şi corect, aşa cum ne-a arătat chiar CJUE în cauza „Bara contra României”. Pentru că se apropie finalul termenului de prescripţie, competenţii de la fisc au început, încă din decembrie anul trecut, să trimită decizii de impunere conţinând sumele de plată cu titlu de regularizări ale CASS pe anii 2013-2017.

Ce este mai important, însă, rezultă din următoarele:

– CASS este o contribuție, şi nu un impozit sau o taxă, ceea ce înseamnă că nu poate, legal şi constituţional, să fie confundată cu impozitul şi să figureze pe aceeaşi dispoziţie de plată a obligaţiilor bugetare ca şi impozitul; CASS nu este nici impozit, nici taxă, întrucât presupune o contraprestaţie echivalentă sistemului public de sănătate, în schimbul plăţii sale de către asigurat; cei care sunt scutiţi de CASS primesc de la sistemul public serviciile de sănătate (inclusiv medicamente gratuite sau compensate) în baza principiului solidarităţii, dar nici acest aspect nu transformă contribuţia noastră în impozit sau taxă, întrucât refuzul plăţii CASS nu se sancţionează doar cu executarea silită şi cu penalităţile, ca în cazul impozitelor şi taxelor, ci şi cu refuzul prestaţiilor de asigurări de sănătate, exact ca în cazul asigurărilor de bunuri;

– Fiscul ar fi putut face aceste regularizări imediat, începând din 2013, întrucât veniturile persoanelor vizate, în considerarea cărora se calculează CASS, sunt precis determinate la finalul anului fiscal; nefăcând minimul efort de efectua regularizarea CASS după aceleaşi principii ca şi la regularizarea impozitului pe venit, fiscul român nu numai că şi-a încălcat rolul activ şi obligaţia de informare a

contribuabilului, dar a fost şi de o crasă incompetenţă şi de o rară rea-credinţă, lăsând aceste sume, ignorate de contribuabil, să se acumuleze pentru a fi “impozitate” dintr-un singur foc, urmând a fi achitate în termen de 60 de zile de la comunicarea dispoziţiei de impunere;

– FURTUL – Cel mai important aspect al relei-credinte este însă, potenţialul ridicat de răpire a dreptului asiguratului de a trece CASS în categoria cheltuielilor deductibile, care reduc impozitul pe venit (*art 75 din Codul fiscal, care dispunea că deductibilitatea CASS se acordă de către Fisc la momentul emiterii Deciziei de regularizare a sănătăţii, a fost abrogat, de unde posibila concluzie că această cheltuială nu ar mai fi deductibilă, ceea ce este incorect).

– Deciziile de “impunere” au început să fie emise din decembrie anul trecut, imediat după ce, în 2017, legiuitorul a decisîn felul următor: CASS să nu mai fie integral deductibil din punctul de vedere al veniturilor impozabile; dacă deciziile de “impunere” cu CASS regularizat ar fi fost emise la timp, încă din anul 2013, atunci asiguratul ar fi avut dreptul care i se cuvine, de a trece aceste contribuţii la cheltuieli deductibile; fiind emise decizii de “impunere” după 2017, dreptul de deducere s-ar prezuma că nu mai există; în acest fel, indirect, CASS a fost transformat într-un impozit, ceea ce este contrar legii şi chiar Constituţiei; în plus, indirect, se probează ceea ce am susţinut încă din 2014, că acest CASS este, de fapt, un impozit mascat, lucru negat vehement de fisc şi ignorat cu graţie de instanţele de contencios administrativ.

DERULAREA FURTULUI. Să presupunem că pentru anii 2013 am o decizie pentru 50.000 de lei, pentru 2014 de 100.000 lei, pentru 2015 125.000 lei pentru 2016, 150.000 lei, iarpentru 2017, 175.000 lei. Un total de 600.000 lei X 16% = 96.000 lei reducere a veniturilor cu cheltuieli pentru CASS. Până în 2017 impozitul pe venitul net era de 16%. 

Pentru 2013, cu CASS de 50.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 8.000 lei.

Pentru 2014 cu CASS de 100.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 16.000 lei.

Pentru 2015 cu CASS de 125.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 20.000 lei.

Pentru 2016 cu CASS de 150.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 25.000 lei.

Pentru 2017 cu CASS de 175.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 30.000 lei. 

În 2018 s-au trimis deciziile CASS, dacă s-a dedus CASS ca şi cheltuială deductibilă, pentru că la unii s-a dedus, iar la alţii nu, s-a folosit 10%, adică 60.000 lei. ANAF răspunzând că potrivit art 68 alin 5 lit l) contribuţiile se deduc de organul fiscal, aceasta a calculat o reducere de impozit în 2018 şi 2019 cu 10% impozit pe venit net. Deducerea pentru anii 2013-2017 nu a fost efectuată într-o manieră corectă,

pentru că dacă ar fi fost efectuată în anul următor, atunci aţi fi beneficiat de o deducere de 16% pentru reducerea impozitului pe venit, deci de suma de 96.000 lei. Pentru că în baza principilor contabile, veniturile şi cheltuielile aferente unei perioade se împerechează, aţi fost impuşi eronat cu suma de 36.000 lei, pe care printr-un artificiu, ANAF i-a reţinut în plus, pentru că în loc să-mi stabilească CASS în baza art 75 alin. 1 CF, până în mai anul următor, a stabilit CASS după 5 ani. 

Critica de neconstituţionalitate a modificărilor introduse și în Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 în care a apărut Titlul IX2 ”Contribuții de asigurări sociale” prin OUG nr. 117/2010 publicată în M.Of. nr. 891/30.12.2010, prevederi modificate și completate substanțial prin OUG nr. 125/2011 publicată în M. Of. nr. 938/30.12.2011, OG nr. 15/2012 publicată în M. Of. nr. 621/29.08.2012 și OG nr. 8/2013 publicată în M. Of. nr. 54/23.01.2013.

Cerinţa clarităţii şi previzibilităţii unei legi prin prisma încălcării diverselor dispoziţii constituţionale este cristalizată prin prevederile art. 1 alin. 5 din Constituţie. Curtea Constituţională extrage din principiul accesului liber la justiţie necesitatea ca regulile de procedură să fie clare şi face trimitere la cauzele CEDO – Rotaru împotriva României sau Sunday Times contra Regatului Unit. 

Consider că OUG nr. 117/2010, OUG nr. 125/2011, OG nr. 15/2012 și OG nr. 8/2013 sunt neconstituţionale, așa cum au modificat regimul instituţiei fundamentale a statului – ANAF, mai ales că ne aflăm de fapt în afectarea regimului ANAF, cu încălcarea art. 115 alin. (6) Ordonanţele de urgenţă NU POT AFECTA regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Ori, în sistemul

de asigurări sociale de sănătate, casele de asigurări de sănătate, prin art. V al OUG nr. 125/2011 au cedat începând cu data de 1 iulie 2012 către ANAF și organele sale fiscale colectarea și administrarea CASS, ceea ce înseamnă că OUG 125/2011 a afectat regimul unei instituţii fundamentale a statului – Casa de Asigurări de Sănătate.

Plecând de la explicaţia dată de Curtea Constituţională a României („CCR”) sintagmei „numai prin lege,” prin care această autoritate unică cu rol de garant al supremaţiei Constituției apreciază activitatea Guvernului (Executivului) de a emite ordonanţe (putere conferită temporar printr-o lege specială în temeiul căreia executivul emite acte normative în mod EXCEPȚIONAL, însă fără drept de modificare a legilor organice) ca fiind asimilată activităţii Parlamentului (Legislativului), arătând că sintagma ,,numai prin lege” poate fi aplicată şi cu privire la ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, nu avem cum să trecem cu vederea ingerinţele nepermise exercitate asupra Constituţiei României chiar de autoritatea chemată să garanteze supremaţia acesteia. Drept pentru care, existând o neclararitate în Constituţie, sintagma „numai prin lege” să fie clarificată ori în sensul „numai prin lege de către Parlament” (NORMAL), ori să încludă (ANORMAL) „numai prin lege de către Parlament şi ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă de către Guvern.” Remarcăm faptul că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate sau controlul de constituţionalitate a posteriori este reglementat de art. 146 lit. d) din Constituţie şi de art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

Ar fi prea mult să spun că CCR ar răsturna ordinea tuturor modificărilor Codului fiscal prin OG sau OUG, dacă s-ar pronunţa pe neclaritatea art. 139 alin. (1) din Constituţie (impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege), şi aşa cum a mai spus-o în alte decizii, ar determina un vid legislativ și o stare de neconstituționalitate mai gravă decât cea generată de aplicarea normei. Deci, îmi este frică de CCR că ar modifica legea clară cu privire la Bugetul Public Naţional, respectiv în baza art. 2 Definiţii, Punctul 32 al Legii organice nr. 500/2002, rectificarea bugetară se face prin lege de rectificare – lege care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară anuală şi ar transforma-o şi pe aceasta cu OG sau OUG.

Expert contabil Daniel Udrescu