acesteia

Poliţist. Cerere de pensionare anticipată. Schimbarea datei de încetare a raporturilor de serviciu. Inducere în eroare. Consecinţe.

21 noiembrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2006 reclamantul GG a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Constanţa (I.P.J. Constanţa), solicitând obligarea primului pârât să avizeze favorabil cererea sa privitoare la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie anticipată şi înaintarea acesteia spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor, obligarea acestuia să emită ordinul de încetare a raporturilor sale de serviciu cu drept de pensie anticipată şi obligarea I.P.J. Constanţa să-i întocmească dosarul de pensionare şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În motivarea acţiunii arată că este încadrat ca ofiţer de poliţie din anul 1984, că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 şi că a înţeles să solicite pensionarea anticipată prin raportul din 11 octombrie 2005, la care nu a primit un răspuns oficial.

Mai arată că prin raportul din 9 noiembrie 2005 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, cerere înaintată la I.G.P.R., de către I.P.J. Constanţa, cu aviz favorabil, dar că nici până în prezent nu a primit vreo comunicare privind modul de soluţionare a cererii şi că ulterior a aflat că I.G.P.R. a adresat instituţiilor din subordine rugămintea ca cererile poliţiştilor privind încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu anticipată să fie soluţionate cu data de 31 decembrie 2005.

Susţine că a trebuit să facă o nouă cerere, la 28 noiembrie 2005, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului consacrat de art. 65 lit.a) din Legea nr. 360/2002 şi art. 17 din Legea nr.179/2004 şi că a aflat că s-a modificat legislaţia privitoare la pensionarea anticipată în sensul că vârsta de pensionare a crescut de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, însă cum cererea de pensionare anticipată a fost formulată sub imperiul legii vechi, trebuie să i se aplice prevederile acesteia.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570/CA din 12 iunie 2006 a admis acţiunea, în sensul că a obligat I.G.P.R. la avizarea favorabilă a cererii reclamantului şi la înaintarea acesteia spre aprobare Ministerului Administraţiei şi Internelor, a anulat măsura luată la data de 3 ianuarie 2006 cu privire la respingerea propunerii de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie anticipată şi a obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie anticipată şi pe pârâtul I.P.J. Constanţa să întocmească dosarul de pensionare al reclamantului şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Instanţa reţine că reclamantul îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de legiuitor pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată, respectiv împlinirea vârstei de 45 de ani şi desfăşurarea activităţii în condiţii de muncă deosebite sau speciale.

Mai reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, prin care s-a modificat art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 în sensul pensionării anticipate a persoanelor care au împlinit vârsta de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţişti sau militari, deoarece reclamantul a solicitat pensionarea anticipată anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe şi îi sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare la acea dată.

Împotriva sentinţei au declarat recurs toţi pârâţii.

I.P.J. Constanţa susţine că la data formulării primei cereri reclamantul nu îndeplinea condiţiile privind vârsta de pensionare anticipată, că i s-a indicat ulterior să reformuleze cererea de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, ceea ce a şi făcut, achiesând astfel la recomandarea de a renunţa la solicitarea anterioară.

Consideră că cererea ulterioară i s-a respins pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie anticipată, faţă de solicitarea ca pensionarea să fie începând cu data de 31 decembrie 2005.

Ministerul administraţiei şi internelor critică sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de incidenţa prevederilor Legii nr. 179/2004 care prevedea situaţiile speciale pentru pensionarea anticipată, între care reclamantul nu se regăsea.

I.G.P.R. susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, menţionând că nesoluţionarea cererii reclamantului din data de 11 octombrie 2005 s-a datorat deficitului foarte mare de poliţişti, numărului mare de poliţişti care cereau încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia şi angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană şi că adresa din 22 noiembrie 2005 a inspectorului general al Poliţiei Române a fost o recomandare adresată structurilor din teritoriu pentru ca acestea să discute cu poliţiştii spre a rămâne în continuare în activitate.

Menţionează că pentru stabilirea drepturilor la pensie nu prezintă relevanţă data depunerii cererii de încetare a raporturilor de serviciu, ci data încetării acestor raporturi, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 179/2004.

Recursurile sunt nefondate.

Intimatul a formulat cerere, la data de 11 octombrie 2005, prin care solicită aprobarea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, ţinându-se cont că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani necesară pentru pensionarea anticipată.

La cererea sa nu a primit rezolvare, cu toate că a revenit cu o nouă cerere la data de 9 noiembrie 2005 şi apoi la data de 28 noiembrie 2005, prin care stăruia în soluţionarea favorabilă a solicitării sale începând cu data de 30 noiembrie 2005.

La datele când intimatul a formulat cele 3 cereri, prin care solicita aprobarea pentru încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate, îndeplinea condiţiile legale pentru pensionare anticipată, prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor şi anume la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi a desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite sau speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care 10 ani ca poliţist.

I.G.P.R. a refuzat să rezolve favorabil cererile intimatului, ca şi a altor poliţişti care au depus astfel de cereri, recomandând structurilor aflate în subordinea sa să discute cu poliţiştii respectivi pentru a renunţa la cererile de pensionare anticipată sau ca aceste cereri să fie soluţionate începând cu data de 31 decembrie 2005, având în vedere că urma să se modifice art. 17 lit.b din Legea nr. 179/2004.

Necunoscând faptul că textul respectiv se va modifica, la stăruinţa conducerii I.P.J. Constanţa intimatul a formulat o altă cerere, la data de 12 decembrie 2005, prin care a solicitat ca raporturile de serviciu să înceteze începând cu data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate.

Dar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, s-au modificat prevederile art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004, în sensul că vârsta pentru pensionarea anticipată la poliţiştii bărbaţi s-a majorat de la 45 ani la 50 ani, astfel că începând cu data de 23 decembrie 2005, în baza modificării legii, intimatul n-ar mai fi îndeplinit condiţia privind vârsta pentru pensionare anticipată şi în considerarea acestei modificări i s-a respins, în final, cererea referitoare la încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate.

Însă, trebuie ţinut cont – pe de o parte – că intimatul a depus 3 cereri prin care stăruia în sensul încetării raporturilor de serviciu la data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, iar pe de altă parte– că a fost indus în eroare să formuleze o nouă cerere fără să aibă cunoştinţă că se preconiza modificarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta necesară pentru pensionarea anticipată.

Pretinsa achiesare a intimatului la recomandarea de a renunţa la cererea de pensionare începând cu data de 30 noiembrie 2005 şi de a cere încetarea raporturilor de serviciu la data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, nu poate fi avută în vedere pentru că s-a făcut în condiţii speciale, prin inducerea în eroare a intimatului.

Cert este faptul că acesta a făcut repetate diligenţe în vederea pensionării anticipate şi cum îndeplinea condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a solicitării sale, la momentul indicat în cerere, exista obligaţia pentru recurenţi de a propune, respectiv de a aproba cererea de încetare a raporturilor de serviciu la data 30 noiembrie 2005, în vederea pensionării anticipate.

Trebuie ţinut cont că erau aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv la 11 octombrie 2005, dată la care nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 spre a putea fi avută în vedere la soluţionarea cererii intimatului, art. 1 din Codul civil stabilind că legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.

Instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursurile au fost respinse ca nefondate.

Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

21 noiembrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Taxă judiciară de timbru. Scutire

18 noiembrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 a Curţii de Apel Iaşi, susţinând că instanţa greşit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acţiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P.

Recursul nu este fondat.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării de nevoie şi 54.700.000 lei daune morale.

Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate C.V., precum şi o lovitură cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierderea totală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi, în această cauză, Ministerul Finanţelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestaţie neachitată de C.P., precum şi daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiunea promovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci, recursul declarat de Ministerul Finanţelor este neîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins.

Persecutat etnic. Copil născut în timpul refugiului părinţilor

18 noiembrie 2008 de AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Reclamantul F.I. a solicitat anularea Hotărârii nr.8465 din 17 martie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr.105/1999, întrucât are calitate de persoană refugiată, fiind născut în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă, nelegalitatea acesteia, în raport de prevederile H.G. nr.127/2002 care prevăd necesitatea ca persoana să-şi fi schimbat domiciliul şi să fi suferit persecuţii etnice, ori localitatea Bădeni, unde s-a născut intimatul reclamant aparţine statului român.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 8 iulie 1944 în localitatea Bădeni, judeţul Cluj, în perioada strămutării părinţilor săi.

Potrivit art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.

Soluţia Curţii de apel fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins ca neîntemeiat.