CONCLUZIE. Conflictul dintre retaileri şi producă- tori va fi rezolvat de parlament, în următoarele două-trei săptămâni.
Proiectul va stabili costul de achiziţie, termenii de plată, precum şi penalităţile, de care vor trebui să ţină cont toţi jucătorii din piaţă. „Noi am propus în cadrul discuţiilor ca produsele proaspete să fie achitate în 20 de zile, iar celelalte în 45 de zile“, a afirmat Valentin Blănaru, de la Asociaţia din Industria Laptelui. Discuţiile s-au concentrat şi asupra taxelor de magazin, de care s-au tot plâns producătorii. „Acestea sunt contravaloarea unor servicii de marketing. Am stabilit ca nimeni să nu impună unui furnizor prestarea unui serviciu pe care nu şi-l doreşte“, a spus Adrian Manolache, secretar general în cadrul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale.