Presa straina despre alegerile parlamentare din Romania

Alegerile parlamentare din Romania vor fi macate de absenteism, desi vin intr-un moment crucial pentru tara, pe fondul crizei economice, scrie presa internationala.

Votul intervine intr-un moment critic pentru Romania, cand economia incetineste si reformele cruciale in domeniul justitiei s-au impotmolit in timpul guvernarii minoritare a guvernului lui Calin Popescu-Tariceanu, informeaza Reuters.

Diviziunile dintre principalele trei partide sunt adanci, iar presedintele Traian Basescu, desi ramane popular in randul electoratului, i-a indepartat pe multi in elita conducatoare cu criticile sale frecvente despre clientelism si coruptie, vazute ca slabiciunea endemica a acestui stat sarac al Uniunii Europene.

Atat PSD, cat si PD-L sunt creditate cu circa 30% din intentiile de vot, urmate de PNL cu circa 20%, ceea ce inseamna, daca sondajele se confirma, ca niciun partid nu va avea majoritatea si cele doua partide mari vor rivaliza pentru conducerea guvernului de coalitie.

Apropierea PD-L de presedinte, care nominalizeaza premierul potrivit Constitutiei, ii acorda un avantaj, dar Basescu ar putea fi obligat sa il numeasca pe liderul PSD, Mircea Geoana, daca partidul sau va avea cele mai multe voturi. Sondajele recente arata o crestere a popularitatii PSD, care a promis ajutoare sociale si reduceri de impozite pentru salariile cele mai mici, in contextul in care multi romani se tem de impactul crizei globale si sunt nemultumiti de inegalitatile sociale.

Oricine va forma guvernul va trebui sa ia masuri rapide care sa pregateasca Romania pentru o deteriorare consistenta a situatiei economice si posibile turbulente pe pietele sale financiare, spun analistii citati de Reuters.

Cele doua partide principale vad cresterea fiscalitatii drept solutie, desi centristii sunt mai putin dispusi sa creasca si cheltuielile. Toata lumea se asteapta la o participare mica, multi alegatori fiind dezamagiti de reformele lente. Un element in plus care va favoriza absenteismul ar putea weekendul prelungit, luni fiind Ziua nationala a Romaniei.

La randul sau, AFP informeaza ca nici PD-L, nici PSD nu par in masura sa obtina majoritatea solida dorita de seful statului, iar PNL va avea probabil un rol central in negocierile pentru formarea oricarei aliante.

Acelasi lucru l-au remarcat si cei de la Euronews. Jurnalistii au remarcat incertitudinea care marcheaza acest scrutin, de la rezultate, pana la participare, intr-o tara in care populatia nu este, oricum, pasionata de politica. Singura certitudine este ca nici PSD, nici PD-L nu vor obtine majoritatea si ca unul dintre aceste doua partide va trebui sa formeze o coalitie, cel mai probabil cu PNL.

Pe langa acestea, singurul partid care poate spera sa depaseasca pragul de 5% pentru a intra in Parlament este UDMR, in timp ce PRM va ramane probabil pentru prima oara in afara legislativului.

Indiferent care va fi castigatorul, acesta nu va beneficia de o luna de miere, in contextul crizei economice care incepe sa afecteze Romania si a mai multor conflicte sociale, amanate pe timpul campaniei, dar care risca sa reizbucneasca inca din ianuarie, mai scrie agentia de stiri.

Ceresterea somajului si masurile de austeritate vor influenta rezultatul alegerilor

Associated Press scrie ca romanii, speriati de somajul si masurile de austeritate dureroase pe care le-ar putea aduce criza, vor sanctiona probabil actuala putere, pe care o considera rupta de realitate, in contextul in care premierul Calin Popescu Tariceanu sugera public ca Romania este intr-o anumita masura imuna la criza economica mondiala.

Si aceasta agentie descrie progresele economice ale Romaniei din ultimii ani, adaugand ca acestea au fost favorizate si de banii trimisi in tara de cei circa doua milioane de romani care muncesc in strainatate – circa sapte miliarde de euro numai anul trecut. Acum insa, criza economica pune in pericol mii de locuri de munca, pe masura ce companiile isi reduc productia din cauza scaderii cererii.

Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Act atacabil în contenciosul administrativ, conform art.1 din Legea nr.29/1990

Reclamantul D.C. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al Guvernului României, de a-i răspunde, conform  cu realitatea la numeroase sesizări, urmând a se aplica o amendă conducătorului autorităţii administrative în culpă şi a i se acorda daune.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.409 din 16 aprilie 2002, a respins acţiunea, reţinând că        nu există refuz de răspuns la cererile reclamantului.

Reclamantul a declarat recurs, care însă nu este fondat.

Din actele de la dosar, a rezultat  că nu sunt întrunite cerinţele art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ întrucât la sesizarea reclamantului, din  6 decembrie 2001, pârâtul a răspuns la data de 22.01.2002.

Imprejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca aceasta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să-i răspundă la sesizare, iar nu şi să-i rezolve favorabil cererea.

In situaţia dată, nu se justifică cererea privind obligarea conducătorului autorităţii administrative la amendă şi nici acordarea de daune, conform art.10 alin.3 şi art.1 alin.3  din legea nr.29/1990.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.