Procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este nouă in NCPP şi presupune o schimbare radicală a procesului penal român, fiind reglementată cu scopul reducerii duratei de judecare a cauzei, al simplificării activităţii din cadrul urmăririi penale şi al reducerii costurilor pentru părţile din proces şi pentru statul român. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o înţelegere prin care inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia şi acceptă aplicarea unei sancţiuni penale, iar procurorul este de acord cu aplicarea unei pedepse într-un fel, cuantum şi formă de executare acceptabile pentru inculpat.
Se poate considera că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie între inculpat şi procurorul de caz [art. 478 alin. (1) NCPP], în condiţiile în care limitele încheierii acordului se stabilesc a priori de către procurorul ierarhic superior [art. 478 alin. (2) NCPP], iar efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei trebuie avizate, a posteriori, de către procurorul ierarhic superior [art. 478 alin. (4) NCPP]?
În cazul în care procurorul ierarhic superior nu avizează efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sau instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei [art. 485 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) NCPP], ce se întâmplă cu înscrisul în care a fost consemnat acordul de recunoaştere a vinovăţiei? Va fi ataşat dosarului cauzei? Va putea fi utilizat în favoarea sau în defavoarea inculpatului?
Care este raţiunea pentru care inculpaţii minori au fost excluşi din categoria persoanelor care pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile în care încheierea de către minor a unui astfel de acord îi poate crea o situaţie mai avantajoasă decât în cazul judecării cauzei în procedura normală?