Acţiune disciplinară

Acţiune disciplinară

acţiune disciplinară, v. abatere disciplinară, acţiune estimatorie, varietate a acţiunii civile prin care cumpărătorul poate reclama în justiţie de la vânzător, în cazul constatării unui viciu ascuns al lucrului cumpărat, o reducere a preţului proporţională cu reducerea valorii acelui lucru datorată respectivului viciu. Se numeşte estimatorie deoarece deprecierea valorii lucrului se constată şi se estimează printr-o expertiză. Codul civil reglementează în favoarea cumpărătorului un drept de opţiune între a promova a.e. şi a promova o acţiune redhi-bitorie, lăsându-i acestuia libertatea să aleagă dintre cele două mijloace juridice procedurale pe acela pe care îl consideră mai eficient şi mai adecvat pentru protejarea intereselor sale. Doctrina şi jurisprudenţa au evidenţiat însă şi o altă soluţie, şi anume remedierea defecţiunilor (adică înlăturarea viciilor ascunse) de către vânzător sau în contul acestuia de către cumpărător, când o atare reparare este posibilă şi cu condiţia ca ea să nu ocazioneze cheltuieli disproporţionate cu remedierea defecţiunii lucrului. O asemenea soluţie nu contravine intereselor cumpărătorului, dar nu trebuie considerată ca prioritară faţă de opţiunea reglementată de lege pe seama cumpărătorului între promovarea a.e. şi intentarea acţiunii redhibitorii.

Soluţia menţionată trebuie considerată ca fiind un al treilea element al domeniului dreptului de opţiune recunoscut de lege cumpărătorului. Exercitarea a.e. poate fi făcută în termen de 6 luni de la data descoperirii viciului ascuns, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului, indiferent de natura acestuia, cu excepţia construcţiilor, în cazul cărora termenul de prescripţie este cel mult trei ani de la predarea lor. în cazul în care viciile au fost ascunse cu viclenie de către vânzător (în sensul că acesta, având cunoştinţă despre existenţa lor la momentul perfectării contractului, s-a comportat cu rea-credinţă) dreptul cumpărătorului de a promova a.e. se prescrie în termenul general de prescripţie, adică în 3 ani. Jurisprudenţa a statuat că a.e. nu poate fi respinsă ca prescrisă, în raport cu data constatării primelor defecţiuni, dacă ulterior, dar înăuntrul termenului legal, se descoperă şi alte defecţiuni prin raportare la care pretenţiile cumpărătorului apar formulate în termen. Atunci când actele de constatare a viciilor ascunse sunt succesive, dreptul la acţiune se naşte la data încheierii ultimului act de constatare sau, mai exact, la data finalizării raportului comisiei tehnice. Dacă viciile nu au fost invocate pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie în termenul de prescripţie, ele nu vor putea fi invocate pe cale de excepţie în cadrul acţiunii promovate de vânzător pentru neplata preţului [sin. actio quanti minoris].