Acţiune în anularea unui act comunitar

acţiune în anularea unui act comunitar, acţiunea prin care se contestă legalitatea unui act comunitar (regulament, directivă, decizie). Pentru a fi anulat pe această cale, actul comunitar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) să fie emis de o instituţie comunitară; b) să se încadreze în categoria actelor susceptibile a fi atacate cu acţiune directă în anulare: actele adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliul U.E., actele proprii ale Consiliului, Comisiei, Băncii Central Europene, altele decât recomandările şi avizele, precum şi actele Parlamentului European destinate a produce efecte faţă de terţi (sunt exceptate actele emise de statele membre, ca subiecte de drept de sine stătătoare); c) să producă efecte juridice, prin el însuşi. Curtea de Justiţie este competentă să soluţioneze acţiunile introduse de către un stat membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă referitoare la ajutoarele de stat, la dumping sau a competenţelor de executare) sau pe cele introduse de către o instituţie comunitară împotriva alteia. Tribunalul de Primă Instanţă este competent pentru a judeca, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de către persoanele private. Reclamant poate fi orice persoană fizică sau juridică din statele membre ale Uniunii Europene, dacă actul comunitar atacat are caracter individual şi îl priveşte în mod direct pe reclamant, indiferent dacă îi este adresat sau nu. Actele comunitare nor-madve sau „cu caracter general”, pentru a fi contestate de persoanele private, trebuie să fi fost emise cu exces de putere faţă de reclamant. De asemenea, acţiunea poate fi promovată de un stat membru sau de o altă instituţie comunitară; aceste subiecte de drept nu trebuie să demonstreze existenţa unui interes, care se prezumă.

Termenul de contestare a actelor comunitare în faţa Curţii Europene de Justiţie este de 2 luni de la publicarea actului, notificarea lui către reclamant, respectiv de la efectiva luare la cunoştinţă a actului (atunci când beneficiar este un alt subiect de drept). în cazul admiterii acţiunii, se declarară nulitatea deciziei atacate, cu efecte pentru trecut şi pentru viitor. Excepţie fac efectele actelor normative deja produse, faţă de care nulitatea se acoperă. Curtea trebuie însă să precizeze de fiecare dată, când efectele unui regulament se definitivează, care sunt aceste efecte. Anularea actului poate fi şi parţială, însă în niciun caz Curtea nu poate recurge la injoncţiuni la adresa instituţiei comunitare emitente, la modificarea sau înlocuirea directă a actului acesteia. Doctrina apreciază că suntem tot în prezenţa unei acţiuni în anulare în cazul în care funcţionarii publici comunitari se plâng împotriva sancţiunilor disciplinare ce le-au fost aplicate sau împotriva modului de rezolvare a unei petiţii pe care au înaintat-o „autorităţii învestite cu puterea de numire”, această legitimare procesuală activă specială rezultând nu din tratatele constitutive, ci din Statutul funcţionarilor comunitari.