Acţiune în constatare, în confirmare sau în recunoaşterea dreptului
acţiunea în constatare, este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
Prescripţia extinctivă şi acţiunea în constatare
Atât jurisprudenţa, cât şi doctrina corespunzătoare reglementării anterioare au adoptat soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în constatare, ară-tându-se că această soluţie decurge din imprescriptibilitatea aşa-numitului drept la acţiune în sens procesual, cât şi din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar, întrucât partea nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obţine constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv civil oricând are interes.
Noul cod civil prevede în mod expres, în art. 2502 alin. (2) pct. 2, imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
acţiune în constatare, acţiune civilă prin care se cere ca instanţa de judecată să constate, prin hotărârea sa, fie existenţa unui drept (atunci când nu este posibilă promovarea unei acţiuni în realizarea acelui drept), fie inexistenţa unui pretins drept al pârâtului. A.c. este pozitivă când urmăreşte constatarea existenţei unui drept sau a unui raport juridic şi este negativă când se cere constatarea inexistenţei unui drept sau a unui raport juridic. în ambele cazuri, ea este imprescriptibilă. Hotărârea judecătorească pronunţată în cazul unei a.c. nu este susceptibilă de executare silită; de îndată ce a rămas definitivă, ea consfinţeşte cu puterea lucrului judecat existenţa sau inexistenţa dreptului ori al raportului juridic; însă, dacă prin hotărâre s-au acordat şi cheltuieli de judecată, această dispoziţie a instanţei poate fi pusă în executare silită; de asemenea, din faptul că hotărârea pronunţată într-o a.c. nu constituie titlu executoriu nu trebuie trasă concluzia că judecata a.c. s-ar face după procedura necontencioasă, iar nu după cea contencioasă. în raport cu acţiunea în realizare, a.c. are, în dreptul nostru, un caracter subsidiar: cât timp reclamantul are la dispoziţie un alt mijloc procedural pentru realizarea dreptului – acţiune în realizare, contestaţie la executare etc. – el nu poate utiliza a.c., aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Instituind această regulă, legiuitorul a urmărit ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept să se restabilească ordinea de drept ştirbită prin încălcarea respectivă, finalitate ce poate fi atinsă prin acţiunea în realizare. în practică, problema de a stabili dacă partea are sau nu posibilitatea formulării unei acţiuni în realizarea dreptului ridică unele dificultăţi.