Acţiune în constituire de drepturi, acţiune în transformare

Acţiune în constituire de drepturi, acţiune în transformare

Acţiune în constituire de drepturi, acţiune civilă prin care se cere instanţei de judecată ca prin aplicarea legii la anumite fapte invocate să creeze situaţii noi, cu implicaţii juridice noi, între părţile litigante. Hotărârea judecătorească prin care se soluţionează o astfel de acţiune are efect constitutiv ex nune, creând un raport juridic nou. Sunt a.c.d., spre exemplu: acţiunile prin care se cere punerea sub interdicţie sau ridicarea acesteia, cele de divorţ. Sunt cazuri în care, deşi se creează o situaţie juridică nouă, hotărârea produce efecte retroactive, cum ar fi: cererile de declarare a morţii, de anulare a căsătoriei, de stabilire a filiaţiei faţă de mamă sau faţă de tată, de tăgăduire a paternităţii etc. [sin. acţiune în transformare].

ACŢIUNE ÎN CONSTITUIRE SAU FORMARE DE DREPTURI, acţiune prin care reclamantul solicită aplicarea legii la o situaţie de fapt nouă, în vederea stabilirii între părţi a unui nou raport juridic. Ca regulă generală, hotărârile pronunţate în aceste cazuri produc efecte pentru viitor, însă excepţional, unele produc efecte şi pentru trecut (de ex.: anularea căsătoriei, anularea adopţiei). Exemple de asemenea acţiuni: cererea de punere sub interdicţie, cererea de divorţ, declararea judecătorească a morţii, tăgada paternităţii, încuviinţarea adopţiei etc.