Acţiune în dezdăunare

Acţiune în dezdăunare

acţiunea în dezdăunare a fondatorilor, acţiune în răspundere civilă delictuală prin care fondatorii solicită daune de la societate, în situaţia în care s-a dispus dizolvarea anticipată a societăţii, dizolvare decisă în frauda drepturilor fondatorilor. Dreptul de a formula acţiunea în dezdăunare se prescrie într-un termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a acţionarilor care a decis dizolvarea anticipată (art. 34 Legea 31/1990).