Acţiune în obligare la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare

Acţiune în obligare la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare

acţiune în obligare la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, acţiune prin exercitarea căreia una din părţile semnatare ale unui antecontract de vânzare-cumpărare imobiliară poate cere instanţei judecătoreşti competente să dea o hotărâre care să ţină loc de act autentic de înstrăinare, în cazul în care cealaltă parte refuză să se prezinte la notarul public în vederea autentificării vânzării. I) Pentru exercitarea a.o.î.c.a.v.-c. se cer a fi întrunite, alături de elementele constitutive ale oricărei acţiuni civile, următoarele condiţii specifice: a) existenţa unui înscris sub semnătură privată din care să rezulte acordul de voinţă intervenit între părţi cu privire la înstrăinarea unui imobil – cu sau fără construcţii – şi preţul convenit; b) respectarea condiţiilor de înstrăinare, în special plata integrală a preţului şi, eventual, predarea imobilului către cumpărător; c) respectarea termenului de prescripţie în care instanţa trebuie sesizată, respectiv trei ani de la data încheierii antecontrac-tului; posesia exercitată de promi-tentul-cumpărător întrerupe prescripţia. 2) Judecata a.o.î.c.a.v.-c. se face după normele dreptului comun. Fiind vorba de o acţiune personală, competenţa va reveni instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul. Proba condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite trebuie făcută, în general, numai pe bază de acte scrise.

Astfel, în final, pe baza înscrisului sub semnătură privată din care rezultă acordul de voinţă al părţilor şi pe baza constatării că, deşi reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile, partea pârâtă refuză să se prezinte la notarul public în vederea autentificării vânzării, instanţa va pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic notarial de înstrăinare. 3) Recurgerea la a.o.î.c.a.v.-c. este opţională. Aceasta în sensul că nimic nu o împiedică pe partea îndreptăţită să renunţe Ia folosirea acestei acţiuni şi să ceară rezolu-ţiunea antecontractului, caz în care urmează a se restabili situaţia anterioară încheierii sale.