Acţiune în regres sau recursorie

acţiune în regres, acţiune civilă prin care cel obligat împreună cu alţii sau pentru alţii printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate cere în justiţie obligarea aceluia sau a acelora pentru care a plătit, la înapoierea plăţii făcute pe seama lor, fie subrogându-se în drepturile creditorului plătit (pentru a putea beneficia de garanţiile acestuia), fie întemeindu-se pe raporturi juridice directe (rezultate din mandat, îmbogăţire fără justă cauză, gestiune de afaceri etc.), pentru a putea obţine atât suma plătită creditorului, cât şi dobânzi, cheltuieli sau alte daune-interese. A.r. primeşte utilizare în raporturile dintre codebitorii solidari, în acelea dintre fideiusor şi debitorul garantat, precum şi în raporturile dintre cei care răspund pentru fapta altuia, pe de o parte, şi autorul faptei ilicite, pe de altă parte. în acest ultim domeniu trebuie distinse următoarele situaţii: 1) regresul împotriva copilului: părintele sau părinţii care au plătit victimei se pot întoarce împotriva copilului; situaţia este deosebit de rară, pe de o parte, pentru că, în mod obişnuit, copilul este insolvabil, iar pe de altă parte, datorită dificultăţii morale a părinţilor de a-l acţiona în justiţie pe propriul copil. Părinţii care promovează a.r. împotriva copilului lor trebuie să dovedească culpa acestuia; copilul datorează părinţilor înapoierea despăgubirii plătite de aceştia numai dacă, la data săvârşirii faptei ilicite, el avea capacitatea delictuală. Dovada culpei implică proba că minorul a acţionat cu discernământ; pârâtul se poate apăra invocând lipsa discernământului în momentul săvârşirii faptei ilicite, împrejurare care îl exonerează de răspundere, precum şi culpa părinţilor în supravegherea sa, împrejurare care-i atenuează răspunderea, deoarece în această situaţie, el şi părinţii răspund împreună pentru culpă comună. Sarcina responsabilităţii se împarte între părinţi şi copil şi în eventualitatea că însăşi victima ar fi dovedit anterior culpa părinţilor; în toate cazurile de culpă comună, obligaţia de despăgubire se distribuie între cei vizaţi după criteriul gravităţii culpei fiecăruia dintre ei; 2) în cazul în care ambii părinţi sunt obligaţi solidar să despăgubească victima, iar aceasta urmăreşte pentru întreaga despăgubire numai pe unul dintre ei, care plăteşte din bunurile sale proprii, cel ce a plătit singur se va putea întoarce împotriva celuilalt părinte pentru jumătate din despăgubirea achitată, fiind necesar în acest scop să facă dovada plăţii; el poate pretinde şi mai mult, dacă probează gravitatea mai mare a culpei pârâtului; 3) o altă situaţie în care poate fi promovată a.r. este fondată pe dreptul copilului de a se întoarce împotriva părinţilor, în eventualitatea că victima l-ar fi acţionat pe el însuşi pentru întreaga despăgubire, pe care a şi plătit-o.

Părinţii, împotriva cărora s-a întors copilul obligat la despăgubire faţă de victimă, trebuie să-i restituie acestuia parţial suma pe care el a plătit-o victimei cu titlu de reparaţiune; copilul trebuie să dovedească însă culpa părinţilor în supravegherea sa; 4) atunci când minorul a cauzat prejudiciul împreună cu alţii, iar părinţii acestuia au plătit victimei întreaga despăgubire, ei vor putea, pe calea a.r., să pretindă fiecărui coautor al faptei ilicite partea sa contributivă; în acest scop, părinţilor le revine sarcina probei culpei tuturor coparticipanţilor la producerea pagubei. Soluţia este identică şi în ce priveşte regresul împotriva părinţilor coautorului minor; 5) institutorii şi artizanii pot promova a.r. împotriva elevului, respectiv a ucenicului pentru care au fost obligaţi să plătească despăgubiri victimei prejudiciate prin fapta lui ilicită, în aceleaşi condiţii ca şi părinţii; 6) comitentul are dreptul să promoveze a.r. împotriva prepusului, pentru a recupera despăgubirea plătită victimei faptei ilicite săvârşite de către acesta. El este îndreptăţit să recupereze integral suma plătită cu titlu de despăgubire; împrejurarea că faţă de victimă comitentul şi prepusul au fost solidar responsabili nu este de natură să ducă la o divizare a a.r. a comitentului în raporturile cu acest prepus, corespunzător regulilor privind recursul contra code-bitorilor solidari instituite de lege; comitentului nu-i sunt aplicabile aceste reguli, poziţia lui nefiind aceea a unui codebitor solidar pur şi simplu. Solidaritatea comitentului apare numai în raporturile cu victima şi decurge dintr-o răspundere pentru prepus, iar nu dintr-o răspundere împreună cu prepusul; el este un garant al prepusului şi, în această calitate, poziţia sa este întru totul similară cu aceea a fide-iusorului, adică în poziţia codebi-torului solidar care plăteşte o datorie făcută în interesul exclusiv al unui alt debitor solidar. împotriva regresului comitentului, prepusul nu se poate apăra invocând prezumţia de responsabilitate a acestuia prevăzută de lege; el se poate apăra numai dovedind fapta proprie a comitentului, care prin natura ei ar fi determinat, integral sau parţial, producerea prejudiciului (spre exemplu, prepusul ar putea dovedi că fapta ilicită pe care a săvârşit-o a fost determinată, total sau parţial, de ordinele sau instrucţiunile primite de la comitent). Dacă sunt mai mulţi prepuşi ai aceluiaşi comitent, care au cauzat împreună prejudiciul, în cazul promovării de către comitent a a.r., aceştia sunt ţinuţi solidar la restituirea despăgubirii plătite de reclamant [sin. acţiune recursorie; (rar) acţiune de recurs].

ACŢIUNE ÎN REGRES, acţiune civilă la dispoziţia celui care a fost obligat la plată ori a efectuat-o pentru o altă persoană, urmărind înapoierea de către aceasta a sumei care potrivit legii este în sarcina ei (de ex.: acţiune în regres a debitorului solidar împotriva codebitorilor pentru partea de datorie, a garantului împotriva debitorului principal etc.).