Acţiune în revendicare imobiliară
acţiune în revendicare imobiliară, acţiune în revendicare având ca obiect bunuri imobile. în ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumţie relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului; proba se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un act translativ sau declarativ (hotărâre judecătorească, act de partaj, o tranzacţie etc.). Dacă reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate, acţiunea în revendicare va fi respinsă. Dacă reclamantul aduce dovezi în sprijinul existenţei dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să iasă din pasivitate şi să încerce, la rândul său, să-şi probeze titlul. în acest caz instanţa va compara titlurile de proprietate înfăţişate de părţi şi va da câştig de cauză părţii al cărei titlu este preferabil. în practică, dovada dreptului de proprietate este problema cea mai dificilă de rezolvat pentru reclamantul din acţiunea în revendicare, întrucât acesta trebuie să dovedească nu numai că este în posesia unui titlu de proprietate, dar şi faptul că persoana de la care a dobândit bunul era proprietară, aceasta, la rândul său, dobândind de la un proprietar ş.a.m.d. Aşadar, ar trebui ca înscrisul prezentat să fie completat cu dovezi că toţi autorii care anterior au înstrăinat bunul au fost ei înşişi adevăraţi proprietari, numai aşa ultimul act de dobândire putând fi considerat pe deplin valabil. O asemenea dovadă, denumită probatio diabolica, este dificilă, uneori imposibil de făcut. Dificultatea probei dreptului de proprietate este dată şi de imprecizia unora dintre actele juridice care servesc drept titluri de proprietate, precum şi de faptul că pârâtul poate invoca faptul că actul translativ de proprietate, care face dovada dreptului de proprietate al reclamantului, nu-i este opozabil, fiind un res inter alios acta. Situaţiile în care se poate vorbi de o probă certă a dreptului de proprietate sunt acelea în care se face dovada că dreptul a fost dobândit prin uzucapiune sau prin ocupaţiune. Aceste dificultăţi de probă au determinat în practică stabilirea unor reguli pentru cazurile în care ambele părţi prezintă titluri de proprietate sau numai una din părţi are un asemenea titlu. Astfel: a) dacă ambele părţi au titluri de proprietate, care provin de la acelaşi autor, va avea câştig de cauză partea care a îndeplinit prima formalităţile de publicitate imobiliară, pentru opozabilitatea dreptului său faţă de terţi; dacă nici una dintre părţi nu şi-a înscris titlul, va câştiga partea al cărei titlu are data cea mai veche; b) dacă ambele părţi prezintă titluri de proprietate, dar acestea provin de la autori diferiţi, instanţa va compara drepturile autorilor de la care provin cele două titluri şi va da câştig de cauză părţii care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil; sarcina probei că autorul său a avut un drept preferabil revine reclamantului; c) atunci când reclamantul este cel care are titlul,
va câştiga dacă sunt îndeplinite două condiţii: titlul emană de la un terţ, şi nu de la reclamantul însuşi; titlul are dată certă anterioară posesiei pârâtului; d) dacă pârâtul are titlu, acţiunea reclamantului va fi respinsă, întrucât pârâtul a dovedit legitimitatea posesiei sale. A.r.i. este imprescriptibilă sub aspect extinctiv; imprescriptibilitatea ei decurge din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, drept ce nu se stinge prin neuz, oricât de îndelungată ar fi starea de pasivitate a titularului său. Ea poate fi paralizată totuşi, prin invocarea de către pârât a excepţiei că a dobândit bunul revendicat prin uzucapiune.