Acţiune în tăgăduirea paternităţii

Acţiune în tăgăduirea paternităţii

acţiune în tăgăduirea paternităţii, mijloc juridic de negare sau de dezavuare a paternităţii prin răsturnarea prezumţiilor legale de paternitate, pe cale judecătorească. 1) Potrivit legii, paternitatea poate fi tăgăduită atunci când este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. 2) A.t.p. poate fi promovată numai de soţul mamei; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el. Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 349/2001, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale [art. 54 alin. (2) C. fam.] care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni a.t.p., apreciindu-se că excluderea acestora din urmă de la exercitarea respectivului drept constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie,
deoarece şi aceştia sunt, în egală măsură, titulari ai unui interes legitim în promovarea acestei acţiuni. 3) Această acţiune se îndreaptă împotriva copilului, care, dacă este minor, va fi reprezentat sau asistat de mamă. 4) Ea se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl copilului a luat la cunoştinţă faptul naşterii acestuia. 5) Imposibilitatea paternităţii soţului mamei poate exista în mai multe situaţii, precum: mama copilului era însărcinată înainte de a cunoaşte pe viitorul ei soţ; dacă copilul care se naşte este de altă rasă de cât aceea a soţilor; existenţa unor împrejurări de fapt care i-au împiedicat pe soţi, în perioada legală de concepţie, să se întâlnească şi să întreţină raporturi intime (cum este cazul când unul din soţi se afla în străinătate, în detenţie sau era dispărut); impotenţa sau sterilitatea soţului mamei în perioada legală de concepţie; separaţia în fapt a soţilor în perioada legală de concepţie din cauza unor grave neînţelegeri între ei, care au făcut imposibilă coabitarea lor; încălcarea gravă de către soţie a obligaţiei de fidelitate etc. 6) Temeiul de drept al acţiunii este dat de dispoziţiile art. 54 şi art. 55 C. fam

ACŢIUNE ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII, acţiune care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de paternitate, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Această acţiune se poate introduce în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului, acesta fiind un termen de prescripţie, nu de decădere.