Actor incumbit probatio

actor incumbit probatio, adagiu latin potrivit căruia cel care face o propunere (afirmaţie) înaintea instanţei trebuie să o dovedească. Regula a.i.p. se adresează, în primul rând, reclamantului, deoarece el este primul care face afirmaţii în faţa instanţei şi, ca atare, este ţinut să probeze ceea ce afirmă. Regula a.i.p. este însoţită în practica judiciară de o altă regulă – exprimată de un adagiu distinct – denumită reus in excipiendo fit actor, care se adresează pârâtului, în sensul că acesta, la rândul său, trebuie să probeze ceea ce afirmă când ridică (opune) în favoarea sa o excepţie.

actori incumbit probatio (expr. lat. „sarcina probei revine aceluia care reclamă, acuză”) – expresie care consacră un principiu important valabil şi în procesul penal, potrivit căruia obligaţia de a proba vinovăţia unei persoane revine aceluia care acuză (procuror sau persoană vătămată). Mai mult chiar, organele de urmărire şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe, administrate atât în dovedirea acuzării, cât şi în legătură cu aspectele care se ridică în apărarea inculpatului

actori incumbit probatio, (expr. lat. „sarcina probei revine aceluia care reclamă sau acuză”), expresie con-sacrind un principiu important, valabil şi în procesul penal socialist, potrivit căruia obligaţia de a proba vinovăţia unei persoane revine aceluia care acuză (procuror sau persoana vătămată). în legislaţia noastră, acest principiu este consecvent înfăptuit. Mai mult cliiar, organele de urmărire şi instanţa de judecată sînt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe (art. 4 şi 62, C.p.p.). Ele vor trebui să stringă probe atît în dovedirea acuzării cit şi in legătură cu aspectele care se ridică în apărarea inculpatului. învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa. în cazul cind există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie (art. 66, C.p.p.).