Administratia strazilor pierde sute de procese din cauza gropilor anunta Casa de avocatura Coltuc

Numarul proceselor pe care le au asiguratorii cu institutiile statului din cauza gropilor din sosele este dificil de contabilizat. Însa, în 2009, numai Administratia Strazilor Bucuresti (ASB) avea 240 de procese cu companiile

de asigurare, potrivit directorului general al acestei institutii, Alina Roman.

„ASB a câstigat prin sentinte definitive si irevocabile 21 de dosare, a pierdut trei, iar 216 sunt în curs de solutionare“, afirma Roman. Institutia a platit asiguratorilor anul trecut aproape 475.000 de lei (circa 112.000 de euro), o mare parte din suma fiind achitata în contul proceselor pierdute în anul precedent. Firmele de asigurari încearca astfel sa recupereze o parte din despagubirile platite pentru masinile cu asigurari Casco.

În 2008, ASB a platit asiguratorilor aproape 1,7 milioane de lei ( circa 455.000 de euro).  Aceasta institutie este responsabila numai pentru admini­strarea a aproximativ 500 de strazi si artere principale din Bucuresti, restul fiind în grija primariilor de sector.

Si din curtea asiguratorilor se pot numara sute de procese. Omniasig avea aproximativ 250 de litigii pentru recuperarea de sume platite asiguratilor Casco la sfârsitul anului trecut, potrivit oficialilor companiei. O parte se aflau pe rolul instantelor de judecata, iar altele, în procedura prealabila începerii actiunilor. În 2009, compania a câstigat 14 procese, ob­tinând despagubiri de circa 26.000 de lei. O alta societate, Ardaf, a fost implicata anul trecut în circa 20 de procese pentru a recupera sume platite clientilor Casco, fara a obtine vreo decizie favorabila. În schimb, oficialii Allianz-?iriac, liderul pietei de asigurari auto facultative în 2009, afirma ca au câstigat majoritatea proceselor pe care le-au deschis. „Nu am avut foarte multe dosare, dar trei sferturi din acestea le-am câstigat“, afirma directorul departamentului juridic al asiguratorului, Ovidiu Ciobanu. Potrivit acestuia, compania demareaza un proces numai când considera ca are suficiente probe pentru a-l câstiga. De la deschiderea unei actiuni în instanta si pâna la recuperarea despagubirii în cazul unei decizii favorabile pot trece între opt luni si trei ani, spune oficialul Allianz.

Probele, dificil de adunat

Strângerea probelor pentru deschiderea unui proces în scopul recuperarii despagubirii platite unui client Casco nu este simpla. Probele la care apeleaza de obicei asiguratorii sunt marturiile, expertizele si fotografiile. În cazul craterelor din strazile administrate de unele consilii locale, acestea trebuie fotografiate în prezenta unui angajat al administratorului drumului. O alta problema este generata de identificarea institutiei sau a companiei care se poate dovedi vinovata de existenta gropii care a provocat avarierea masinii, iar pentru a fi „acoperiti“, asiguratorii cheama în fata instantei pe toti potentialii vinovati.

Clientii despagubiti pot fi chemati ca martori în fata instantei, dar unele companii prefera sa-i întrebe înainte de a lua o astfel de decizie. În schimb, rudele si afinii de pâna la gradul III nu pot fi martori într-un astfel de proces, chiar daca s-au aflat în masina când aceasta a fost avariata din cauza unei gropi.

Sursa: Capital