Admiterea acţiunii

Admiterea acţiunii

admiterea acţiunii, soluţie prin care instanţa, apreciind asupra conţinutului raportului juridic litigios dedus judecăţii, îi dă câştig de cauză reclamantului. Soluţia a.a. – solicitată de reclamant şi adoptată cu ocazia deliberării de instanţa de judecată – corespunde nevoii de apărare pe cale judiciară a dreptului subiectiv încălcat sau nerecunoscut şi readucerii lui din nou în starea de a-i asigura titularului său avantajele materiale sau morale pe care i le recunoaşte legea.

Prin a.a., titularul obligaţiei este constrâns să dea, să facă sau să nu facă ceva, în raport de pretenţiile pe care titularul dreptului le-a dedus şi dovedit în faţa instanţei de judecată împotriva sa. A.a. poate fi: a) totală, adică aşa cum a fost formulată şi determinată prin obiectul ei, dacă reclamantul şi-a dovedit pretenţiile în întregime; b) în parte, atunci când reclamantul nu şi-a putut dovedi decât parţial pretenţiile sale. Soluţia a.a. poate fi pronunţată atât de prima instanţă, cât şi de instanţa care soluţionează o cale de atac.