Adopţie

adopția, este actul juridic în temeiul căruia se stabilesc legături de rudenie, pe de o parte, între adoptat şi descendenţii săi şi adoptator, ori adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, asemănătoare acelora existente în cazul rudeniei fireşti.

adopția, aspecte teoretice şi de practică judiciară privind adopţia, cu referire specială la reglementarea stabilită prin legea nr. 273/2004

I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1. Generalităţi

Filiaţia adoptivă este o creaţie a legii; ea se naşte din adopţie şi generează rudenia civilă.

Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi adoptator, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Rudenia civilă se substituie rudeniei fireşti, adoptatul şi descendenţii săi devenind rudă cu adoptatorul şi rudele acestuia.

Cu titlu de excepţie, în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.

2. Scurt istoric

La romani adopţia juca un rol foarte important căci, în lipsă de descendenţi, prin adopţie se asigura perpetuarea numelui şi a cultului domestic.

Romanii spuneau că adopţia imită natura, adoptatul fiind considerat un adevărat fiu al adoptatorului.

Adopţia era întrebuinţată chiar de către împăraţi, în vederea transmiterii ereditare a demnităţii imperiale. Astfel a fost adoptat Tiberiu de August şi Nerone de Claudiu.

în vechiul drept francez, adopţia a fost foarte puţin practicată. Instituţia a fost revigorată în dreptul intermediar francez, când se admitea inclusiv adoptarea publică de către naţiune.

Adopţia a fost admisă în Codul civil francez de la 1804, datorită insistenţelor lui Napoleon Bonaparte, care dorea ca, măcar pe această cale, să poată lăsa un moştenitor la tronul Franţei.

Adopţia a existat şi în vechile noastre legiuiri. Astfel, Codul Calimach o numea „înfiată”, iar Codul Caragea conţinea următoarea prevedere: „Facerea de fii de suflet este dar spre mângâierea celor ce nu au copii”.

Codul nostru civil de la 1864, modificat în 1906, permitea adopţia numai persoanelor care nu aveau copii sau descendenţi legitimi, iar adoptatul rămânea în familia sa firească.

Prin modificarea din 1949, dreptul de a adopta a fost recunoscut şi persoanelo- ~are aveau copii sau descendenţi legitimi ori adoptaţi, stabilindu-se că numai copii minori poi fi adoptaţi.

Distinct de reglementarea din Codul civil, prin Decretul nr. 182/1951 a fost reglementată o adopţie care producea toate efectele unei filiaţii fireşti, denumită „înfiere”.

Decretul nr. 32/1954 privind punerea în aplicare a Codului familiei a abrogat reglementările în vigoare la acea dată.

O dată cu autonomizarea dreptului familiei, prin desprinderea sa ca ramură din dreptul civil, reglementarea adopţiei a fost preluată de Codul familiei. Prin aceasta s-a realizat şi o corelare între normele privitoare la adopţie şi cele care reglementează alte instituţii, precum filiaţia, obligaţia de întreţinere, situaţia legală a copilului, etc.

Ulterior, atât datorită evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod deosebit adoptatul, instituţia a fost reglementată de acte normative speciale.

Astfel, Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a revizuit acest domeniu, transferând atribuţia de a încuviinţa adopţia din competenţa autorităţii tutelare în cea a instanţei judecătoreşti.

Legea nr. 11/1990 a fost modificată prin Legea nr. 48/1991 şi prin Legea nr. 65/1995.

Seria mutaţiilor legislative a continuat prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 87/ 1998.

Apariţia unei noi reglementări era de aşteptat, întrucât, prin Legea nr. 15/1993, România a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, asumându-şi o serie de obligaţii.

Este criticabil faptul că această reglementare a îmbrăcat forma unei ordonanţe de urgenţă şi nu a unei legi. Pe de altă parte, configuraţia normativă a adopţiei internaţionale a generat unele nemulţumiri, îndeosebi din partea Uniunii Europene.

în acest context, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 s-au suspendat, pe o perioadă de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, toate procedurile având ca obiect adopţia copiilor români de către o persoană sau familie cu cetăţenie străină ori de către o persoană sau familie cu cetăţenie română şi cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 347/2002, prin care s-a prevăzut că, cererile pentru încuviinţarea adopţiei, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora. Totodată, s-a prevăzut că, în situaţii excepţionale, impuse de interesul superior al copilului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, avizată de Secretariatul General al Guvernului, Guvernul poate aproba transmiterea unor cereri de încuviinţare a adopţiei internaţionale către instanţele judecătoreşti competente.

Menţionăm că modificările aduse prin Legea nr. 347/2002 erau conţinute iniţial în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 161/2001, care însă a fost respinsă prin Legea nr. 348/2002.

Termenul pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale a fost prorogat succesiv prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 123/ 2002, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 16/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2003, până la 1 iunie 2003.

Prin Legea nr. 233/2003 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2003, cu modificarea constând în aceea că termenul în discuţie a fost prorogat „până la data intrării în vigoare a noilor reglementări privind regimul juridic al adopţiilor”.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2004 au fost abrogate art. 1-1 din Ordonanţa de Urgenţă ş Guvernului nr. 121/2001, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 347/2002, cu modificări ulterioare.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2004 prevede: „Cererile pentru încuviinţarea adopţiei copiilor români, înaintate de către o persoană sau o familie cu cetăţenie străină ori de către o persoană sau o familie cu cetăţenie română şi cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în cazul cărora Guvernul a aprobat înaintarea dosarelor către instanţele judecătoreşti competente până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora.”

în scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu a fost adoptată Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, act normativ care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2005 (cu unele excepţii).

3. Noţiune

Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004: „Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”.

Din ansamblul reglementării deducem că adopţia are trei accepţiuni, respectiv: operaţiune juridică, raport juridic şi instituţie juridică.

Ca operaţiune juridică adopţia desemnează activitatea efectuată de către anumite persoane şi instituţii, care dă naştere raportului juridic de adopţie.

Ca raport juridic, adopţia constă în legătura filiaţie ce se creează între adoptator şi adoptat, precum şi legăturile de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Ca instituţie juridică, adopţia desemnează ansamblul normelor juridice care reglementează condiţiile privind naşterea, efectele şi încetarea ei.

Până la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 erau reglementate două forme de adopţie, respectiv adopţia cu efecte restrânse şi adopţia cu efecte depline.

Caracteristic adopţiei cu efecte restrânse era faptul că adoptatul şi descendenţii săi deveneau rude cu adoptatorul, adoptatul păstrându-şi, în acelaşi timp, legăturile de rudenie cu rudele sale fireşti.

4. Scop

Scopul adopţiei este acela de a asigura protecţie intereselor personale nepatrimoniale şi

patrimoniale aie copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau, după caz, de ocrotire

corespunzătoare.

5. Principii

Legea nr. 273/2004 prevede că, în cursul procedurii adopţiei trebuie respectate următoarele principii:

a) principiul interesului superior copilului;

b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;

c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică;

d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate;

e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.

6. Structura

Adopţia presupune îndeplinirea a trei categorii de activităţi, respectiv: a) actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul în vederea adopţiei; b) actele autorităţilor abilitate în domeniu; c) încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată.

Fiecare dintre acestea este esenţială pentru adopţie.

7. Natura juridică

Activităţile menţionate mai sus au naturi juridice diferite. Astfel, actele juridice prin care anumite persoane indicate de lege îşi exprimă consimţământul la adopţie sunt acte de dreptul familiei; manifestările de voinţă ale organelor cu atribuţii în domeniul adopţiei sunt acte administrative; hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei este un act de drept procesual civil.

Faţă de această situaţie, se pune problema naturii juridice a adopţiei. în acest sens, în acord cu prevederile normative în vigoare, considerăm că adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legături de filiaţie şi legături de rudenie, în condiţiile legii.

II. CONDIŢIILE ADOPŢIEI

1. Clasificare

Adopţia reclamă îndeplinirea unor cerinţe legale, care pot fi împărţite în două categorii, respectiv: a) condiţii de fond (lato sensu); b) condiţii de formă.

Condiţiile de fond (lato sensu) includ atât cerinţele care îmbracă forma pozitivă (condiţii de fond stricto sensu), cât şi pe cele negative (denumite impedimente la adopţie).

2. Analiză

A. CONDIŢII DE FOND

2.1. Consimţământul

încheierea adopţiei necesită manifestarea de voinţă a persoanelor prevăzute de lege.

Acestea sunt următoarele:

a) părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;

b) copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;

c) adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare;

d) soţul adoptatorului, cu excepţia cazurilor în care acesta este în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.

Consimţământul trebuie să fie liber, neviciat. Totodată, noua reglementare prevede că nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau efectuării unei contraprestaţii, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioară sau ulterioară.

a) Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, a tutorelui copilului

Pentru încheierea adopţiei se cere consimţământul părinţilor fireşti ai copilului, chiar dacă aceştia sunt divorţaţi ori cel ce urmează a fi adoptat a fost încredinţat unei alte persoane sau familii.

Chiar părintele minor, în cazul copilului din afara căsătoriei, poate să-şi exprime valabil consimţământul la adopţia copilului, nefiind nevoie de reprezentare sau, după caz, de încuviinţare, deoarece el este titularul ocrotirii părinteşti.

în cazul adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului, consimţământul trebuie exprimat de către soţul care este deja părintele adoptator al copilului.

în înţelesul acestei legi, copilul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. Prin urmare, consimţământul părinţilor fireşti nu este necesar în cazul adopţiei persoanei majore sau a femeii care s-a căsătorit înainte de majorat, dobândind astfel capacitate deplină de exerciţiu.

Tot astfel, consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi – în condiţiile legii – morţi sau dispăruţi, puşi sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.

în situaţiile în care unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat – în condiţiile legii – mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător.

La adopţie trebuie să consimtă tutorele copilului dacă părinţii fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii.

Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti ori cărora li s-a aplicat sancţiunea interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. în acelaşi timp, consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu.

Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, al tutorelui acestuia trebuie să fie liber, necondiţionat şi exprimat numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, îndeosebi asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului.

în acest sens, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială locuiesc părinţii fireşti sau, după caz, tutorele, este obligată să asigure consilierea şi informarea acestora înaintea exprimării consimţământului la adopţie. Rezultatul acestei activităţi se materializează într-un raport, care se depune la dosarul cauzei.

în reglementarea anterioară, dacă unul dintre părinţii fireşti nu-şi dădea consimţământul, adopţia nu se poate încheia, iar instanţa judecătorească nu putea decide în locul lui.

Legea nr. 273/2004 a prevăzut că, în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte că refuzul este abuziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Este însă necesară motivarea expresă a hotărârii judecătoreşti în această privinţă, conform legii.

Părinţii adoptatori nu pot consimţi la adopţia copilului adoptat de către ei, cu excepţia cazului adopţiei copilului şi de către soţul adoptatorului.

Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului, înscrisă în certificatul de naştere.

Consimţământul poate fi revocat în termen de 30 zile de la data exprimării lui, în condiţiile legij. După expirarea termenului menţionat, consimţământul devine irevocabil.

în situaţia în care părintele ce şi-a revocat consimţământul decedează, adopţia se poate încheia dacă sunt îndeplinite cerinţele legale în raport de situaţia creată.

b) Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani

Potrivit legii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta,

ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, întocmind un raport în acest sens.

Acest raport va fi depus la dosarul cauzei, iar copilul îşi va exprima consimţământul la adopţie în instanţă.

c) Consimţământul adoptatorului sau, după caz, al familiei adoptatoare

Adopţia se poate realiza de către o persoană necăsătorită, o persoană căsătorită sau de ambii soţi.

Consimţământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti, o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Consimţământul trebuie să emane de la o persoană care are capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fie viciat. Drept urmare, în vederea adopţiei nu pot exprima un consimţământ valabil minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie.

d) Consimţământul soţului adoptatorului

Această cerinţă îşi are justificarea în aceea că adopţia nu trebuie să creeze relaţii incompatibile cu o viaţă normală de familie, aspect care rezultă şi din faptul că unul dintre principiile care trebuie respectate în procedura adopţiei este acela al creşterii şi educării copilului într-un mediu familial.

Prin exprimarea consimţământului, soţul respectiv nu devine adoptator.

Consimţământul soţului nu este cerut în cazul în care acesta este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa. Avem în vedere atât situaţiile în care soţul adoptatorului este incapabil, din punct de vedere juridic, să-şi exprime voinţa (de exemplu, este pus sub interdicţie sau este decăzut din drepturile părinteşti) ori este în imposibilitate absolută (de pildă, este dispărut, chiar dacă dispariţia nu a fost declarată judecătoreşte).

Soluţia nu se aplică situaţiilor vizând imposibilitatea temporară de manifestare a voinţei, împiedicarea fiind, în aceste cazuri, doar relativă.

2.1.2. Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului

Nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu.

în practica judiciară s-a decis că, dacă prevederea referitoare la vârsta minimă a adoptatorului are caracter de ordine publică şi trebuie respectată cu rigurozitate, nu aceeaşi consecinţă se poate reţine cu privire la vârsta maximă, care, indiferent de nivelul atins, nu

poate duce la refuzul încuviinţării adopţiei, decât în condiţii dovedite, din care să rezulte că vârsta înaintată constituie o piedică de neînlăturat pentru îndeplinirea scopului adopţiei.

Este indiferent faptul că adoptatorul nu este căsătorit sau că are şi alţi copii.

Persoana poate adopta fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie ori alte criterii discriminatorii.

2.1.3. Diferenţa de vârstă între adoptator şi adoptat să fie de cel puţin 18 ani

Se urmăreşte astfel crearea unei situaţii similare celei dintr-o familie firească.

Legea în discuţie prevede că, pentru motive temeinice instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptator şi adoptat este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie, mai puţin de 15 ani. Pot exista aceste situaţii, spre exemplu, când adoptatorul l-a crescut pe adoptat sau femeia căsătorită are sub 18 ani şi vrea să adopte cu soţul ei un copil.

2.1.4. Adoptatul să nu fi împlinit vârsta majoratului civil ori, după caz, să nu fi dobândit capacitatea deplină de exerciţiu

Copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil ori, după caz, până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, în condiţiile legii. Prin urmare, femeia minoră, căsătorită, dobândind capacitate deplină de exerciţiu, nu va putea fi adoptată.

De la regula potrivit căreia nu poate fi adoptată decât persoana minoră, legea prevede o excepţie, anume persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale.

Prin „creştere” se înţelege nu numai prestarea întreţinerii, ci existenţa unor raporturi mai complexe între adoptator şi adoptat, similare celor dintre părinţii fireşti şi copii.

Creşterea trebuie să fi avut un caracter de continuitate şi să fie de durată, nu ocazională.

2.1.5. Adopţia să fie în interesul superior al copilului

Adopţia se încheie numai dacă este în interesul superior al copilului.

Aprecierea interesului superior al copilului trebuie să se facă în cadrul dispoziţiilor legale.

Pe bună dreptate, în literatura de specialitate s-a remarcat că nu se poate nega şi un interes al adoptatorului, constând în împlinirea sentimentului de a fi părinte, de a împărţi cu adoptatul viaţa de familie şi de a avea asigurat la nevoie sprijinul necesar.

Suntem de părere că între interesul adoptatului şi cel al adoptatorului trebuie să existe o concordanţă deplină; aşa fiind, principiul că adopţia se face numai în interesul adoptatului trebuie înţeles că scopul principal al adopţiei, scopul superior al acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească sau, după caz, de ocrotire corespunzătoare, de a fi crescuţi şi educaţi în familia adoptatorului. Aceasta este, credem noi, interesul superior al adoptatului şi, totodată, cauza adopţiei.

2.1.6. Aptitudinea de a adopta

Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.

îndeplinirea acestei cerinţe se atestă de către autorităţile competente, în cadrul procedurii legale ce va fi analizată în cuprinsul materialului de faţă.

2.1.7. Adopţia fraţilor de către acelaşi adoptator sau, după caz, familie adoptatoare

Ca regulă, în cadrul procedurii adopţiei fraţii sunt încredinţaţi împreună. Tot astfel, ei pot fi adoptaţi de către aceeaşi persoană sau familie.

în mod excepţional, încredinţarea separată a fraţilor în vederea adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane sau familii diferite este posibilă numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.

2.1.8. Calitatea de bunic a adoptatorului sau a unuia dintre soţii din familia adoptatoare în cazul adopţiei internaţionale

în afara condiţiilor de fond prevăzute pentru adopţiile naţionale, adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

în cazul în care adoptatul are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, adopţia internaţională este supusă Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Drept urmare, condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale menţionate. Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele căsătoriei lor, adică legea naţională comună, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, legea domiciliului lor comun. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt soţ.

2.2. Impedimente la adopţie

Impedimentele la adopţie sunt acele împrejurări care opresc încheierea adopţiei.

în alţi termeni, adopţia se poate încheia doar în lipsa împrejurărilor ce au valoare de impedimente.

Acestea sunt următoarele:

2.2.1. Rudenia firească în linie dreaptă de gradul întâi

Adopţia este oprită între părintele firesc şi copil, nefiind posibilă cumularea calităţilor de părinte şi adoptator.

2.2.2. Rudenia în linie colaterală de gradul doi

Adopţia între fraţi este interzisă, fără a distinge dacă aceştia sunt din căsătorie sau din afara ei, fraţi buni, consanguini sau couterini.

Adopţia între soţi este interzisă, deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii.

2.2.4. Calitatea de fost soţ

Nu este admisă adopţia între foştii soţi, deoarece nu poate fi îndeplinită condiţia ca unul să fi fost crescut de celălalt în timpul minorităţii.

2.2.5. Adopţia soţilor de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare

Este interzisă adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie, datorită incompatibilităţii situaţiei ce se naşte prin adopţie cu cea dintre soţi. Astfel, prin adopţie cei doi soţi devin fraţi, ori calitatea de frate este incompatibilă cu aceea de soţ.

2.2.6. Adopţia foştilor soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare

Pentru identitatea de raţiune, este interzisă adopţia foştilor soţi de către acelaşi adoptator

sau familie adoptatoare.

2.2.7. Adopţia de către mai multe persoane

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, copilul, respectiv majori, ce a fost crescut în timpul minorităţii de către adoptator, nu poate fi adoptat de mai mulţi adoptatori nici simultan, nici succesiv.

Raţiunea acestei interdicţii se află în finalitatea adopţiei, întrucât, dacă s-ar admite adopţia de către mai multe persoane ar însemna ca respectivul copil să aibă în acelaşi timp mai mult de doi părinţi.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, când adoptatorii sunt soţ şi soţie, poate fi încuviinţată adopţia simultană sau, după caz, adopţii succesive.

2.2.8. Adopţia anterioară

în principiu, o adopţie în fiinţă constituie o piedică pentru încheierea altei adopţii.

Excepţia o constituie adopţia succesivă realizată de către soţi.

De asemenea, o nouă adopţie poate fi încuviinţată în următoarele situaţii:

a) adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;

b) adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.

2.2.9. Boală psihică

Nu poate adopta o persoană cu boală psihică, indiferent dacă a fost sau nu pusă sub interdicţie judecătorească, întrucât a o atare adopţie nu este în interesul superior al copilului.

Pe de altă parte, discernământul bolnavului psihic este afectat, neputând exprima, în principiu, un consimţământ valabil.

Legea utilizează o formulare generală, care acoperă orice psihopatie, fiind irelevante natura sau gravitatea tulburărilor psihice.

2.2. 10. Handicapul mintal)

Aceleaşi raţiuni subzistă şi în cazul persoanei care prezintă un handicap mintal.

împrejurarea că o persoană nu a urmat procedura instituită prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, cu modificările ulterioare, pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială, nu poate conduce la încheierea unei adopţii valabile dacă existenţa handicapului mintal este probat, în condiţiile legii.

2.2.11. Existenţa altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România, în cazul adopţiei internaţionale

Unul dintre principiile care guvernează procedura adopţiei este acela al continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică.

Drept urmare, poate constitui un impediment la adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România de către adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare cu

domiciliul în străinătate împrejurarea că există alte solicitări similare din parte rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România.

După analiza raportului direcţiei referitor la existenţa acestor solicitări, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale.

2.3. Condiţii de formă

Aceste condiţii se referă la forma actelor juridice ale părţilor şi la procedura adopţiei.

în cazul adopţiei internaţionale, sub aspectul condiţiilor de formă se aplică dispoziţiile privitoare la adopţia internă, cu particularităţile ce vor fi evidenţiate în continuare.

Forma adopţiei internaţionale, atunci când adoptatul are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, este supusă legii statului pe teritoriul căruia se încheie.

2.3.1. Forma actelor juridice ale părţilor

Adopţia este un act solemn, pentru validitatea căruia legea impune îndeplinirea anumitor formalităţi.

Printre acestea, este necesar consimţământul anumitor persoane, care trebuie să fie exprimat după forma impusă de lege.

Astfel:

a) Consimţământul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti, o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei.

Consimţământul părintelui firesc se dă în formă autentică, prin act notarial, în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui său.

b) Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se dă în faţa instanţei judecătoreşti, constând, în faza încuviinţării adopţiei.

c) De asemenea, consimţământul adoptatorului sau, după caz, al familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti, o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

d) Tot astfel, consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte se dă în faţa instanţei de judecată, o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Apreciem că, în toate cele patru situaţii menţionate mai sus consimţământul poate fi exprimat verbal (caz în care instanţa va lua act de existenţa lui prin încheierea de şedinţă) sau în scris, ataşându-se la dosar declaraţia de consimţământ.

2.3.2. Actele ce se anexează la cererea de încuviinţare a adopţiei

La cererea de încuviinţare a adopţiei se anexează o serie de acte, din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru adopţie.

în cazul adopţiei interne, acestea sunt următoarele:

a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;

c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;

e) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată;

f) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată;

g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

h) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;

i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului.

în situaţia în care unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie ori dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, este suficient consimţământul celuilalt părinte, urmând să fie prezentat documentul doveditor în acest sens.

Actele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti nu se cer dacă ambii părinţi fireşti ai copilului se află în oricare dintre situaţiile de mai sus, în cazul adopţiei persoanei majore, precum şi în situaţia refuzului abuziv al părinţilor fireşti (sau, după caz, al tutorelui) de a consimţi la adopţia copilului.

în cazul adopţiei internaţionale, cererea de încuviinţare a adopţiei va fi însoţită de următoarele acte:

a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor (raportul se depune în original şi traducerea legalizată în limba română);

b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;

c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte (în original şi traducerea legalizată în limba română);

d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator (în original şi traducerea legalizată în limba română);

e) actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor (în original şi traducerea legalizată în limba română);

f) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

g) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţile publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică.

Legea nr. 273/2004 reglementează distinct procedura adopţiei interne şi procedura adopţiei internaţionale.

în ambele situaţii însă procedura cunoaşte, de regulă, două faze: faza prealabilă încuviinţării adopţiei şi faza încuviinţării adopţiei.

Ca excepţie, prima fază lipseşte în cazul adopţiei persoanei majore şi în situaţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

Art. 4 din Legea nr. 273/2004 prevede că, pe tot parcursul procedurii de adopţie, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul este obligată să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete, potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie, la efectele acesteia, precum şi la adoptator sau familia adoptatoare şi rudele acestora.

2.3.3.1. Procedura adopţiei interne

2.3.3.1.1. Faza prealabilă încuviinţării adopţiei interne

2..3.3.1.1.1. Organe competente

Această fază presupune intervenţia anumitor organe, cu atribuţii specifice, reglementate de lege.

Avem în vedere direcţia şi Oficiul, ca organe administrative, precum şi instanţa judecătorească.

Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc serviciile şi activităţile ce pot fi derulate de către fundaţii, asociaţii sau federaţii în cadrul procedurilor adopţiei naţionale.

2.3.3.1.1.2. Conţinutul fazei prealabile încuviinţării adopţiei interne

Faza prealabilă încuviinţării adopţiei interne vizează două planuri: cel privind adoptatorul sau familia adoptatoare şi cel privind adoptatul.

2.3.3.1.1.2.1. Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare

Persoana sau familia care doreşte să adopte va solicita în scris direcţiei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul să evalueze dacă are aptitudini de a adopta sau, în alţi termeni, dacă îndeplineşte cerinţa existenţei garanţiilor morale şi condiţiilor materiale necesare adopţiei.

Direcţia este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii.

Operaţiunea de evaluare trebuie să aibă în vedere:

a) personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;

b) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;

c) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;

d) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.

Legea prevede că, pe parcursul procesului de evaluare, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este obligată să asigure acestora serviciile de pregătire/consiliere necesare pentru a-şi asuma în cunoştinţă de cauză şi în mod corespunzător rolul de părinte.

Dacă rezultatul evaluării este favorabil, direcţia va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte.

Acest atestat este valabil pentru o perioadă de un an. Valabilitatea sa poate fi prelungită anual – la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare – dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea sa.

în situaţia în care rezultatul evaluării este nefavorabil, adoptatorul sau familia adoptatoare are dreptul să solicite direcţiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului, reevaluarea.

Operaţiunea reevaluării are în vedere aceleaşi criterii legale a căror îndeplinire se apreciază în raport de data la care se face reevaluarea.

Rezultatul evaluării – care poate fi pozitiv sau negativ – se comunică adoptatorului sau familiei adoptatoare.

în termen de 15 zile de la data comunicării rezultatului nefavorabil al reevaluării, adoptatorul sau familia adoptatoare îl pot ataca la instanţa competentă de la domiciliul adoptatorului.

Cererea este scutită de timbraj (taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar).

Ea se judecă de un complet specializat, compus de doi judecători, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Cauza se soluţionează cu celeritate, fiind citaţi adoptatorul sau familia adoptatoare şi direcţia.

Instanţa poate administra orice probe admise de lege şi va pronunţa o hotărâre, supusă recursului.

Excitarea recursului suspendă executarea hotărârii.

Obţinerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:

a) pentru adopţia persoanei majore;

b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

2.3.3.1.1.2.2. Deschiderea procedurii adopţiei interne

Pe baza planului individualizat de protecţie, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau, după caz, pentru plasamentul copilului în familia extinsă sau substitutivă.

Dacă demersurile pentru reintegrarea copilului în familie sau în familia lărgită au eşuat, planul individualizat de protecţie al copilului poate avea ca finalitate adopţia internă. în acest caz, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor, direcţia de la domiciliul copilului va sesiza instanţa judecătorească pentru a încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne.

Competenţa aparţine tribunalului de la domiciliul copilului, iar, dacă nu se poate determina instanţa competentă, cererea se judecă de Tribunalul Bucureşti.

Cererea pentru încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne este scutită de timbraj şi se soluţionează de un complet specializat, compus din doi judecători, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Cauza se soluţionează cu celeritate, după regulile aplicabile procedurii necontencioase, cu anumite derogări, cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului.

Instanţa poate administra orice probe admise de lege, fiind obligată să asculte copilul care a împlinit vârsta de 10 ani.

Opinia copilului va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de maturitate. în situaţia în care instanţa hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

Totodată, este obligatorie prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul.

Cererea de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne va fi admisă numai dacă:

a) planul individualizat de protecţie stabileşte necesitatea adopţiei interne;

b) părinţii copilului sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie.

în situaţia în care părintele sau părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti aceştia păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului, iar consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu.

Dacă unul dintre părinţi este decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitatea de a şi manifesta voinţa consimţământului celuilalt părinte este îndestulător.

Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar dacă ambii se află în situaţiile de mai sus, precum şi în cazul adopţiei persoanei majore.

De asemenea, consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu se cere atunci când aceştia refuză, în mod abuziv, să consimtă la adopţie.

Direcţia este obligată să probeze efectuarea corespunzătoare    a    demersurilor    pentru

reintegrarea copilului în familie ori, după caz, în familia lărgită.

în situaţia instituirii tutelei pentru copil, încuviinţarea deschiderii prevederii    adopţiei    interne

se face la solicitarea direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, numai dacă părinţii copilului ori, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie (afară de situaţiile în care acest consimţământ nu este necesar, conform legii) şi se apreciază că deschiderea procedurii este în interesul superior al copilului.

Instanţa admite sau, după caz, respinge cererea, pronunţându-se prin încheiere, supusă numai recursului.

Exercitarea recursului suspendă executarea hotărârii.

Conform legii analizate,, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care instanţa admite cererea direcţiei produce următoarele efecte:

a) drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice sau juridice se suspendă;

b) drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul judeţean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul.

Aceste efecte încetează de drept dacă, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcţia nu a identificat o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil şi nu a injţiat procedurile prevăzute de Legea nr. 273/2004 în vederea realizării unei adopţii interne.

în situaţia prevăzută mai sus, direcţia este obligată să revizuiască planul individualizat de protecţie a copilului şi să solicite instanţei judecătoreşti, în funcţie de finalitatea acestuia, următoarele:

a) menţinerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecţie a copilului;

b) încuviinţarea unei noi proceduri de deschidere a adopţiei.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 273/2004, dispoziţiile privitoare la deschiderea procedurii adopţiei interne nu sunt aplicabile în cazul adopţiei persoanei majore şi în situaţia adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

2.3.3.1.1.2.3. încredinţarea în vederea adopţiei

în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil.

Direcţia competentă analizează posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei cu prioritate unei rude din familia extinsă, cu excepţia cazului privind adopţia între fraţi, asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament.

Dacă nu există solicitări din partea persoanelor sau familiilor menţionate mai sus, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersuri în vederea identificării pe raza sa administrativ-teritorială a unei persoane sau familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului.

Dacă, după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului nu a identificat o persoană sau o familie adoptatoare dintre persoanele enumerate mai sus, solicită Oficiului ca, în termen de 5 zile, să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii.

Alegerea adoptatorului sau a familiei adoptatoare potrivite pentru copil se face în termen de 60 de zile de la primirea listei centralizate, de către direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, ţinând cont de interesul superior al acestuia, informaţiile cuprinse în atestatul adoptatorului şi, respectiv, de evoluţia situaţiei copilului până la acea dată.

Selectarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare se notifică, în termen de 3 zile, direcţiei de la domiciliul acestora.

în urma procesului de selecţie, direcţia competentă verifică şi constată compatibilitatea acestuia cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare. Determinarea compatibilităţii se realizează luându-se în considerare nevoile copilului, dorinţele şi opiniile exprimate de acesta, inclusiv interesul superior al copilului, care trebuie luat în considerare cu prioritate.

în situaţia în care, în urma efectuării acestei verificări, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului constată compatibilitatea acestuia cu persoana sau familia adoptatoare selectată, sesizează de îndată instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.

încredinţarea în vederea adopţiei este o măsură obligatorie, ce precede încuviinţarea adopţiei, fiind menită să permită instanţei să aprecieze, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili în cazul încuviinţării adopţiei.

Ea se dispune pentru o perioadă de 90 de zile de către tribunalul de la domiciliul copilului, iar dacă nu se poate stabili instanţa competentă, cererea va fi judecată de Tribunalul Bucureşti.

Sub aspectul procedural, cauza se judecă după regulile aplicabile procedurii necontencioase prevăzute în Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Cererea este scutită de timbraj şi se soluţionează cu celeritate, în camera de consiliu, de către un complet specializat compus din doi judecători, cu participarea obligatorie a procurorului.

Judecarea cererii se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei sau familiei adoptatoare.

Tribunalul poate administra orice probe admise de lege.

Direcţia este obligată să prezinte raportul de anchetă socială privind pe copil.

Ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. Opinia acestuia va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul său de maturitate. Instanţa este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

Instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs.

Executarea hotărârii se suspendă ca urmare a exercitării recursului.

încredinţarea în vederea adopţiei nu este necesară în următoarele cazuri:

a) pentru adopţia persoanei majore;

b) pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;

c) pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile;

d) pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei.

Sub aspectul efectelor pe care le produce această măsură, legea prevede că pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana „au familia

căreia i-a fost încredinţat. Efectuarea actelor obişnuite necesare exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care conduc la încheierea unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i-a fost încredinţat.

Dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau, după caz, de a încuviinţa actele pe care acesta le încheie, precum şi dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către consiliul judeţean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei. Dreptul de administrare poate fi delegat, în mod excepţional, către persoana sau familia căreia i s-a încredinţat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în interesul copilului, care vor fi expres menţionate în cuprinsul documentului prin care se acordă delegarea.

în perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, direcţia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare.

La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, direcţia întocmeşte un raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori, pe care îl comunică instanţei competente în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei.

Legea prevede că întocmirea şi comunicarea raportului final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori, sunt obligatorii şi în cazul adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile, precum şi în cazul adopţiei copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei.

Dacă, pe durata perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare constată neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenţa oricăror alte motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopţie, sesizează de îndată instanţa judecătorească, în vederea revocării sau, după caz, prelungirii măsurii încredinţării.

Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului, la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în ‘ cazul încuviinţării adopţiei.

Dispoziţiile privind procedura de judecată a cererilor referitoare la încredinţare se aplică în mod corespunzător şi în cazul cererilor de revocare sau, după caz, de prelungire a măsurii încredinţării

încheierea instanţei de fond prin care se dispune revocarea sau, după caz, prelungirea încredinţării este executorie de drept. Exercitarea recursului suspendă executarea hotărârii.

Dacă instanţa judecătorească dispune revocarea măsurii încredinţării, direcţia este obligată să reia procedura privind încredinţarea în vederea adopţiei.

Cererea de încuviinţare a adopţiei adresată instanţei judecătoreşti prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

2.3.3.1.2. Faza încuviinţării adopţiei interne

2.3.3.1.2.1. Competenţa

a) Competenţa generală

încuviinţarea adopţiei interne este de competenţa instanţei judecătoreşti.

b) Competenţa materială

Pentru judecata în fond, competenţa materială aparţine tribunalului.

c) Competenţa teritorială

Este competent tribunalul în a cărei rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatului.

In situaţia în care nu se poate stabili tribunalul competent după criteriul domiciliului, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

2.3.3.1.2.2. Procedura

în mod obişnuit, cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcţia de la domiciliul acestora, la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, la îndeplinirea termenului de cel puţin 90 de zile pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau familia adoptatoare ori pentru adopţia copilului de către tutorele său.

Cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă direct la instanţa judecătorească de către adoptator sau familia adoptatoare în următoarele cazuri:

a) adopţia persoanei majore;

b) adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

La cerere se vor anexa actele prevăzute de lege.

Cererea de încuviinţare a adopţiei interne se judecă în primă instanţă potrivit regulilor aplicabile procedurii necontencioase din Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Şi această cerere este scutită de timbraj şi se soluţionează cu celeritate, în camera de consiliu, de către un complet specializat format din doi judecători, cu participarea obligatorie a procurorului.

Judecarea cererii se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare şi a persoanei sau familiei adoptatoare.

în cazul adopţiei persoanei majore se citează adoptatorul sau familia adoptatoare şi adoptatul, iar judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului şi a părinţilor fireşti ai adoptatului.

Sub aspect probator, instanţa poate administra orice probe admise de lege.

Direcţia competentă va prezenta raportul de anchetă socială privind copilul.

De asemenea, cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului de judecată, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare este obligată să depună raportul final prevăzut de lege.

Tot astfel, aceeaşi direcţie are obligaţia de a da instanţei judecătoreşti relaţiile necesare pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

Pentru încuviinţarea adopţiei copilului care a împlinit vârsta de 10 ani se va solicita consimţământul acestuia în instanţă.

Instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă, pe baza probelor administrate, şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului.

Hotărârea pronunţată este supusă recursului.

în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat adopţia, direcţia care a participat la judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei va înştiinţa în scris părinţii fireşti despre aceasta.

Direcţia de la domiciliul copilului va urmări şi va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi pe o perioadă de cel puţin

2 ani după încuviinţarea adopţiei. Aceiaşi direcţie are obligaţia să asigure părinţilor adoptivi servicii postadopţie.

2.3.3.2. Procedura adopţiei internaţionale

2.3.3.2.1. Faza prealabilă încuviinţării adopţiei internaţionale

2.3.3.2.1.1. Organe competente

în faza prealabilă încuviinţării adopţiei internaţionale intervin anumite organe străine şi, după caz, naţionale, cu atribuţii stabilite de lege.

în prima categorie se includ: autoritatea centrală competentă din statul străin (parte a Convenţiei de la Haga) sau organizaţiile sale acreditate, iar cazul statelor care nu sunt părţi la Convenţia de la Haga – autoritatea desemnată cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau organizaţia acreditată în acest sens.

în ambele ipoteze, organizaţiile străine acreditate trebuie să fie autorizate şi de Oficiu.

Organul administrativ intern cu rol determinant în această fază este Oficiul.

Autorităţile române pot colabora în ceea ce priveşte adopţia internaţională cu organisme private care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului primitor, numai dacă acestea sunt acreditate de statul respectiv şi autorizate de Oficiu.

Oficiul este obligat să ia măsurile ce se impun, conform Convenţiei de la Haga, în vederea prevenirii câştigurilor necuvenite, financiare sau de altă natură, care ar putea fi realizate cu prilejul adopţiei şi descurajării oricăror practici contrare obiectivelor convenţiei menţionate şi Legii nr. 273/2004.

Oficiul stabileşte o taxă unică şi fixă, determinată pe baza costurilor maxime corespunzătoare tuturor serviciilor aferente îndeplinirii procedurii adopţiei internaţionale, cu excepţia celor reglementate în legi speciale.

Această taxă este defalcată pe categorii de cheltuieli şi se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Plata taxei se face de către adoptator sau familia adoptatoare prin transfer bancar către Oficiu şi autoritatea centrală ori organizaţia acreditată sau autorizată din statul de domiciliu al părinţilor adoptatori.

Legea interzice donaţiile şi sponsorizările, precum şi oferirea de către adoptator sau familia adoptatoare, în nume propriu ori prin persoane interpuse, în mod direct sau indirect, de orice foloase materiale necuvenite Oficiului, direcţiilor implicate sau persoanelor fizice din cadrul instituţiilor publice implicate în procesul de adopţie.

De asemenea, este interzisă participarea organismelor private în procedura adopţiei internaţionale desfăşurate în România. Interdicţia se aplică şi membrilor sau personalului acestora, cu excepţia situaţiei în care au calitatea de adoptator.

în situaţia încălcării interdicţiilor de mai sus, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este obligată să solicite instanţei judecătoreşti dizolvarea persoanei juridice implicate.

Pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2004, Oficiul are obligaţia să renegocieze acordurile bilaterale şi multilaterale în domeniul adopţiei, încheiate de România cu alte state, care vot fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2.3.3.2.1.2. Conţinutul fazei prealabile încuviinţării adopţiei Internaţionale

Suntem de părere că cele două planuri prezente în cazul adopţiei interne se regăsesc şi în procedura adopţiei internaţionale.

2.3.3.2.1.2.1. Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire

Operaţiunea de atestare se realizează de către autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale acreditate şi autorizate în condiţiile legii.

Atestarea priveşte următoarele aspecte:

a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor;

b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei în statul primitor;

c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin 2 ani;

d) sunt asigurate servicii postadopţie pentru copil şi familie în statul primitor.

Dacă adoptatorul sau familia adoptatoare domiciliază pe teritoriul unui stat străin, parte a Convenţiei de la Haga cererea de adopţie se transmite Oficiului prin intermediul autorităţii centrale competente din statul respectiv sau al organizaţiilor sale acreditate, iar dacă statul străin respectiv nu este parte la Convenţia menţionată, cererea se transmite Oficiului prin intermediul autorităţii desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau prin mijlocirea organizaţiilor acreditate în acest sens din statul de primire.

Cererea de adopţie trebuie însoţită de următoarele documente:

a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor;

b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;

c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;

d) raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;

e) actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor.

Actele menţionate mai sus la lit. a), c) şi e) vor fi prezentate în original şi însoţite de traducerea legalizată în limba română.

Oficiul va lua în evidenţă cererea numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale acreditate şi autorizate legal au efectuat atestarea.

Oficiul are obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale.

2.3.3.2.1.2.2. Deschiderea procedurii adopţiei interne

Pentru adopţia internaţională a copilului cu domiciliul în România de către adoptatorul sau familia adoptatoare cu domiciliul în străinătate este necesară deschiderea procedurii adopţiei interne, condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 273/2004.

Aşa fiind, aspectele prezentate mai sus în legătură cu această chestiune sunt şi aici pe deplin aplicabile.

2.3.3.2.2. Faza încuviinţării adopţiei internaţionale

2.3.3.2.2.1. Competenţa

a) Competenţa generală

încuviinţarea adopţiei internaţionale este de competenţa instanţei judecătoreşti române.

Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puţin una dintre părţi are domiciliul în România.

Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece procesele privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără cetăţenie.

b) Competenţa materială

Ratione materiae este competent tribunalul pentru judecata în fond.

c) Competenţa teritorială

Sub aspectul teritorial, competenţa aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatorului, iar dacă nu se poate determina instanţa competentă, cauza se judecă de către Tribunalul Bucureşti.

2.3.3.2.2.2. Procedura

Cererea de încuviinţare a adopţiei internaţionale, însoţită de documentele prevăzute de lege se transmite instanţei judecătoreşti de către Oficiu.

Şi în cazul adopţiei internaţionale, cererea este scutită de timbraj şi se soluţionează cu celeritate, în camera de consiliu, de către un complet specializat compus din doi judecători, cu participarea obligatorie a procurorului.

La judecarea cererii vor fi citaţi: direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, persoana sau familia adoptatoare şi Oficiul.

Tribunalul poate transmite orice probă admisă de lege, fiind necesară şi prezentarea de către direcţie a raportului de anchetă socială privind copilul.

Dacă minorul a împlinit 10 ani, i se va solicita consimţământul pentru adopţia sa internaţională.

Anterior pronunţării asupra cererii de încuviinţare a adopţiei internaţionale, instanţa judecătorească va analiza raportul direcţiei referitor la existenţa altor solicitări similare din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România.

La pronunţarea asupra cererii de încuviinţare a adopţiei instanţa judecătorească va avea în vedere şi documentul care atestă că Oficiul şi-a îndeplinit obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţară străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale.

Judecata urmează regulile procedurii necontenciose prevăzute de Codul de procedură civilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

Tribunalul se pronunţă printr-o hotărâre supusă recursului.

în termen de 3 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de la Haga.

Adopţia internaţională presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor, numai după ce hotărârea de încuviinţare a adopţiei a devenit irevocabilă.

Deplasarea se efectuează în condiţii de siguranţă corepunzătoare nevoilor adoptatului, numai cu însoţirea acestuia de adoptator sau familia adoptatoare.

Legea prevede că, cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei, Oficiul are obligaţia să urmărească evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi adoptator sau familia adoptatoare, în acest scop, Oficiul trebuie să solicite transmiterea de rapoarte trimestriale autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor.

Urmărirea evoluţiei copilului revine direcţiei în a cărei rază teritorială adoptatul îşi are domiciliul atunci când, după încuviinţarea adopţiei internaţionale, adoptatorul sau familia adoptatoare îşi stabileşte domiciliul în România.

III. EFECTELE ADOPŢIEI

1. Data de ia care se produc efectele

Adopţia produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.

2. Efectele adopţiei

Adopţia produce efecte cu privire la aspectele ce vor fi analizate în continuare.

2.1. Filiaţia şi rudenia civilă

Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 273/2004, „prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.”

în momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu precizarea că, în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv încetarea raporturile de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.

Având în vedere înţelesul noţiunii de filiaţie, urmare a adopţiei se naşte rudenia civilă între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptatorul şi rudele sale, pe de altă parte, care înlocuieşte rudenia firească.

în principiu, filiaţia şi rudenia din adopţie este asimilată cu filiaţia şi rudenia firească. Cu toate acestea, în situaţiile care urmează, legea recunoaşte efecte juridice numai raporturilor de rudenie firească:

a) art. 57 alin. 1 din Codul familiei prevede că recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, decedat, poate fi făcută numai dacă a lăsat descendenţi fireşti, iar nu şi din adopţie;

b) soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ – arată art. 87 alin. 1 din Codul familiei – este obligat să continue a acorda întreţinere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti – nu şi cei adoptivi – au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie;

c) potrivit art. 88 alin. 1 din Codul familiei, cel care a luat un copil spre creştere fără a întocmi formele cerute pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti, nu şi cei adoptivi, au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie;

d) conform art. 836 din Codul civil, donaţia se revocă numai în cazul naşterii unui copil, nu şi în cazul adopţiei unui copil.

2.2. Impedimente la căsătorie

Ca urmare a adopţiei, impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie există, potrivit legii, atât între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe de altă parte.

2.3. Cetăţenia română

Minorul, străin sau fără cetăţenie, adoptat de un cetăţean român sau de soţi cetăţeni români, dobândeşte cetăţenia română.

Dacă numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului se decide de adoptatori, iar, dacă nu se înţeleg, decizia va fi luată de instanţa judecătorească care încuviinţează adopţia, ţinând seama de interesele acestuia.

în cazul în care copilul a împlinit 14 ani este necesar şi consimţământul său.

Minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română, dacă, după caz, adoptatorii sau adoptatorul solicită aceasta în mod expres şi dacă adoptatul este considerat, potrivit legii străine, că a dobândit cetăţenia străină.

Schimbarea cetăţeniei adoptatorului, produce în privinţa adoptatului aceleaşi efecte ca şi în cazul schimbării cetăţeniei părinţilor fireşti.

2.4. Drepturile şi îndatoririle părinteşti

în urma adopţiei, drepturile şi îndatoririle părinteşti – atât cele privitoare la persoana copilului, cât şi cele referitoare la bunurile acestuia – trec de la părinţii fireşti la părinţii adoptivi.

Evident, acest efect se pune, evident, numai în cazul adopţiei unui copil minor.

Dacă adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.

Considerăm că părinţii fireşti nu rămân complet dezinteresaţi de soarta copilului, ei având posibilitatea să ceară declararea nulităţii adopţiei, în condiţiile legii.

Părinţii adoptatori sau numai unul dintre ei pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti, conform art. 109 Cod familie, dacă sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin exercitarea drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte sau dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România.

Această sancţiune poate fi ridicată, în condiţiile legii, şi ea nu înseamnă încetarea adopţiei.

Dacă numai unul dintre adoptatori este decăzut din drepturile părinteşti, celălalt exercită singur drepturile şi îndatoririle părinteşti.

Dacă adoptatorii divorţează, se aplică, în privinţa relaţiilor dintre ei şi minorul adoptat, prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru cazul când există copii minori.

2.5. Drepturile şi îndatoririle adoptatului

Adoptatorul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle de orice natură pe care le are o persoană faţă de părinţii săi fireşti.

2.6. Obligaţia de informare a copilului că este adoptat şi cunoaşterea identităţii

părinţilor fireşti

Adoptatorii sunt obligaţi să-l informeze pe copil că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate ale acestuia o permit.

Conform legii analizate, adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.

Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei judecătoreşti, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau unui spital.

După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti.

Cererea este scutită de timbraj şi se judecă în camera de consiliu, de către un complet specializat compus din doi judecători, cu participarea obligatorie a procurorului.

Cauza se soluţionează cu celeritate.

Va fi citată direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, Oficiul, precum şi orice altă persoană a cărei ascultare poate fi utilă pentru soluţionarea cererii.

Instanţa admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere din partea direcţiei.

Hotărârea prin care se soluţionează cererea nu este supusă apelului, iar exercitarea recursului suspendă executarea sa.

2.7. Numele şi prenumele adoptatului

Prin adopţie copilul dobândeşte numele adoptatorului.

Când adopţia este făcută de soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ şi aceştia au nume comun, adoptatul dobândeşte acest nume.

Dacă soţii nu au nume de familie comun, ei vor stabili numele pe care adoptatul urmează să-l poarte şi care va fi numele unuia dintre adoptatori sau numele lor reunite. Acest nume va fi declarat instanţei înainte de încuviinţarea adopţiei.

în cazul în care există neînţelegeri între adoptatori, instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu încuviinţarea adopţiei, ce nume va purta adoptatul.

Alături de alţi autori şi de opinia exprimată în practica judiciară, suntem de părere că nu este posibil ca minorul adoptat să poarte vechiul său nume, adăugat la cel dobândit prin adopţie.

Dacă adoptatorii îşi schimbă numele de familie, adoptatul minor dobândeşte şi el numele de familie schimbat al adoptatorilor când soţii s-au înţeles în acest sens şi s-a făcut cerere de schimbare a numelui minorului. în cazul în care adoptatorii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui adoptatului, decide autoritatea tutelară.

Când un soţ, care are numele de familie comun cu celălalt soţ, este adoptat, el va rămâne cu numele comun dobândit cu ocazia căsătoriei, fără să dobândească numele adoptatorului. în cazul în care celălalt soţ consimte în faţa instanţei care încuviinţează adopţia, soţul adoptat poate dobândi numele adoptatorului.

Dacă soţul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface, acel soţ nu va lua numele pe care l-a avut înainte de căsătorie, ci numele adoptatorului. Soţul adoptat va putea însă purta numele comun avut în timpul căsătoriei.

După decesul celuilalt soţ, soţul supravieţuitor adoptat va purta numele din timpul căsătoriei şi nu numele adoptatorului.

Legea nouă prevede că, pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.

2.8. Domiciliul şi locuinţa adoptatului

Dacă adoptatul este major, domiciliul său va fi acolo unde, prin voinţa sa, în condiţiile legii, şi-a stabilit locuinţa statornică şi principală.

Domiciliul minorului adoptat este la părinţii adoptatori sau la acela dintre adoptatori la care locuieşte. Dacă adoptatorii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul adoptatul, va decide instanţa de judecată.

Dacă numai unul dintre părinţii adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează actele, domiciliul acestuia din urmă va fi la acel părinte.

Locuinţa minorului adoptat este la adoptatori. Dacă adoptatorii nu locuiesc împreună, stabilesc la care dintre ei va locui copilul, iar în caz de divergenţă, hotărăşte instanţa de judecată.

Adoptatul minor care a împlinit vârsta de 14 ani poate avea, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, locuinţă separată de cea a adoptatorilor, dacă aceasta este cerută de desăvârşirea învăţăturii şi pregătirii sale profesionale, conform art. 102 din Codul familiei.

2.9. Obligaţia legală de întreţinere

Obligaţia legală de întreţinere există între rude, indiferent dacă rudenia este firească sau civilă.

în consecinţă, între persoanele determinate de lege ca fiind rude ca urmare a adopţiei se naşte, în condiţiile legii, obligaţia legală de întreţinere.

2.10. Vocaţia succesorală

Rudele rezultate din adopţie au vocaţie succesorală reciprocă, la fel ca şi rudele fireşti. Astfel, vocaţia succesorală reciprocă există între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, precum şi adoptator şi rudele sale, pe de altă parte, în condiţiile legii civile.

2.11. întocmirea unui nou act de naştere al copilului

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.

Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România are efectele prevăzute de lege pentru adopţia internă şi presupune deplasarea copilului pe teritoriul statului primitor.

în cazul în care adoptatui are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, efectele adopţiei internaţionale, precum şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi este aplicabilă legea naţională comună sau, în situaţia în care soţii au cetăţenii deosebite, legea domiciliului lor comun.

IV. ÎNCETAREA ADOPŢIEI

1. Cazuri

Potrivit art. 55 din Legea nr. 273/2004, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia.

2. Analiza cazurilor de încetare a adopţiei

2.1. Desfacerea adopţiei

2.1.1. Noţiune

Desfacerea adopţiei este modul de încetare a acesteia ca urmare a decesului adoptatorului sau, după caz, soţilor adoptatori, numai în măsura în care s-a încuviinţat irevocabil noua adopţie.

2.1.2. Cazuri

Legea nr. 273/2004 prevedea un singur caz în care intervine desfacerea adopţiei, anume când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat, în măsura în acre s-a încuviinţat o nouă adopţie.

2.1.3. Procedura

Desfacerea adopţiei presupune parcurgerea procedurii prevăzute de lege (astfel cum aceasta a fost prezentată în cele ce preced) pentru noua adopţie, în situaţia în care adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat.

Dacă numai unul dintre soţii adoptatori a decedat, adopţia nu se desface.

în cazul în care adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România, iar adoptatul are domiciliul în străinătate, desfacerea adopţiei internaţionale este guvernată de legea naţională comună sau, după caz, de legea domiciliului comun al soţilor adoptatori.

2.1.4. Efectele desfacerii adopţiei

2.1.4.1. Data de la care se produc efectele desfacerii adopţiei

Efectele desfacerii adopţiei se produc din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.

2.1.4.2. Efectele desfacerii adopţiei

Desfacerea adopţiei conduce, pentru viitor, la încetarea efectelor sale, astfel cum acestea au fost analizate mai sus. Totodată, din acelaşi moment, se produc efectele noii adopţii.

2.2. Nulitatea adopţiei

2.2.1. Noţiune

Nulitatea adopţiei este sancţiunea care intervine în situaţia nerespectării cerinţelor impuse de lege pentru încheierea adopţiei.

Ca şi în dreptul comun, cauzele care determină nulitatea trebuie să fie anterioare sau cel mult contemporane cu hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei.

în cazul adopţiei internaţionale, nulitatea este supusă – sub aspectul condiţiilor de fond – legilor naţionale ale adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat – iar în privinţa condiţiilor de formă – legii statului pe teritoriul căruia se încheie adopţia.

2.2.2. Clasificare

Nulitatea adopţiei poate fi absolută sau relativă, în raport de natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată.

Dacă interesul ocrotit este general, sancţiunea este nulitatea absolută; dimpotrivă, în cazul în care interesul este personal, individual, sancţiunea este nulitatea relativă.

2.2.3. Nulitatea absolută

2.2.3.1. Cazuri

Reglementarea anterioară nu determina cazurile de nulitate a adopţiei.

Potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege.

în raport de dispoziţiile ce preced, apreciem că nulitatea absolută a adopţiei intervine atunci când: a) nu este îndeplinită o condiţie de fond; b) există un impediment la adopţie;

c) a fost încălcată o condiţie de formă.

2.2.3.2. Regim_-juridic

Nulitatea absolută a adopţiei poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de către instanţă, din oficiu, în cursul unui proces început.

După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu – prevede art. 57 teza a ll-a din Legea nr. 273/2004 – acţiunea aparţine numai acestuia.

Acţiunea este imprescriptibilă.

în principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită. Cu toate acestea, instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.

2.2.4. Nulitatea relativă

2.2.4.1. Cazuri

Nulitatea relativă a adopţiei este aplicabilă în situaţia viciilor de consimţământ.

Cu deplină îndreptăţire s-a decis că, ivirea unor neînţelegeri între părinţii fireşti şi părinţii adoptivi nu poate conduce la anularea adopţiei.

Viciul de consimţământ nu se prezumă, ci trebuie dovedit.

2.2.4.2. Regimul juridic

Nulitatea relativă a adopţiei poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin instituirea acestei sancţiuni.

Acţiunea se prescrie în termen de 3 ani, conform Decretului nr. 167/1958.

Nulitatea relativă a adopţiei poate fi acoperită prin confirmare, expresă sau tacită.

2.2.5. Procedura

Competenţa pentru judecata în fond aparţine tribunalului.

în absenţa unor norme procedurale speciale derogatorii, se aplică dispoziţiile din dreptul comun.

Cauzele privind declararea nulităţii adopţiei se judecă cu citarea:

a) adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare;

b) adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;

c) direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, în cazul adopţiilor internaţionale, a Oficiului.

Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi întotdeauna ascultat.

2.2.6. Efectele nulităţii adopţiei

2.2.6.1. Data de la care se produc efectele nulităţii adopţiei

Nulitatea adopţiei produce efecte retroactive. Cu toate acestea, unele efecte produse nu pot fi înlăturate, cum ar fi, de exemplu: purtarea numelui şi, eventual, prenumelui; cetăţenia; prestarea întreţinerii; ocrotirea minorului ş.a.

2.2.6.2. Efectele nulităţii adopţiei

Nulitatea adopţiei produce efecte cu privire la aspectele menţionate în cele ce urmează.

2.2.6.2.1. Filiaţie şi rudenie

Filiaţia şi rudenia născute din adopţie se consideră că nu au existat nici în trecut; cele fireşti se consideră că nu au încetat niciodată.

2.2.6.2.2. Suprimarea impedimentelor la căsătorie

Impedimentele la căsătorie izvorâte din adopţie dispar în momentul declarării nulităţii acesteia.

2.2.6.2.3. Cetăţenie

Declararea nulităţii adopţiei produce efecte asupra cetăţeniei adoptatului.

Astfel, în ceea ce priveşte pe copilul străin adoptat de un cetăţean român, în cazul declarării nulităţii adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate ori părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. Prin urmare, dacă adoptatul este major sau dacă, minor fiind, nu părăseşte ţara, el păstrează cetăţenia română.

Referitor la copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin, dacă se declarară nulitatea adopţiei, iar acest copil nu a împlinit vârsta de 18 ani, este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.

Per a contrario, dacă adoptatul este major la data declarării nulităţii adopţiei, el rămâne cu cetăţenia străină.

2.2.6.2.4. Drepturile şi îndatoririle părinteşti

Dacă fostul adoptat este minor, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, dacă instanţa judecătorească nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţia specială a copilului, în condiţiile legii.

Actele juridice cu caracter patrimonial încheiat de fostul adoptator cu terţe persoane în numele adoptatului sau încheiate de adoptat cu încuviinţarea prealabilă a fostului adoptator nu sunt afectate de declararea nulităţii.

2.2.6.2.5. Drepturile şi îndatoririle fostului adoptat

Fostul adoptat nu va mai avea faţă de fostul adoptator drepturi şi îndatoriri de natura celor care caracterizează relaţia dintre copil şi părinţii fireşti.

2.2.6.2.6. Numele şi prenumele fostului adoptat

Fostul adoptat îşi reia numele avut anterior adopţiei.

Soluţia va fi aceeaşi şi pentru soţul şi copii adoptatului, dacă au avut nume comun cu el.

Apreciem că schimbarea se produce şi în ceea ce priveşte prenumele pe care fostul adoptat l-a dobândit în urma cererii adoptatorului sau familiei adoptatoare, în sensul că revine la prenumele avut anterior încuviinţării adopţiei. împrejurarea că, pentru schimbarea prenumelui fostul adoptat şi-a exprimat acordul, nu constituie – în opinia noastră – un motiv de păstrare a prenumelui dobândit prin adopţie.

2.2.6.2.7. Domiciliul şi locuinţa fostului adoptat

Domiciliul şi locuinţa fostului adoptat minor nu va mai fi la fostul adoptat.

2.2.6.2.8. Obligaţia legală de întreţinere

Declararea nulităţii adopţiei lipseşte de temei obligaţia legală de întreţinere care a existat între adoptator şi adoptat. Drept urmare, aceasta încetează.

2.2.6.2.9. Vocaţia succesorală

Urmare a declarării nulităţii adopţiei dispare vocaţia succesorală reciprocă dintre fostul adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele sale, pe de altă parte. Totodată, reapare vocaţia succesorală derivată din filiaţia şi rudenia firească.

Hotărârile judecătoreşti privitoare la nulitatea adopţiei, rămase irevocabile, se comunică Oficiului de către direcţie, în vederea efectuării menţiunilor necesare în Registrul naţional pentru adopţii.