Afirmarea unui drept subiectiv

Afirmarea unui drept subiectiv

afirmarea unui drept subiectiv, condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii civile şi care constă într-o simplă susţinere, făcută de reclamant, în legătură cu existenţa unui raport juridic litigios. Dreptul afirmat în justiţie trebuie să izvorască dintr-un raport juridic recunoscut şi garantat de lege, conform ordinii publice; pentru exercitarea acţiunii civile nu este necesar ca dreptul afirmat să existe în realitate; existenţa dreptului subiectiv reprezintă doar una din condiţiile de admitere în fond ale acţiunii.

A.u.d.s. nu constituie o condiţie absolută, întrucât există acţiuni civile ce pot fi exercitate şi atunci când reclamantul invocă numai o situaţie juridică ocrotită de lege (ca, de exemplu, în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în constatare negative).