În dosarul nr.4739/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul LM a invocat în temeiul art.4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art.32, 33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art. 40 din H.G. nr. 867/2003.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a susţinut că prevederile contestate contravin dispoziţiilor art.42 alin. (1) şi (2) din Legea nr.318/2003 privind energia electrică, întrucât impun fără temei legal obţinerea prealabilă de către beneficiar prin intermediul furnizorului monopolist a unui aviz tehnic de racordare, ceea ce reprezintă o adăugare la lege, în sensul că se substituie noţiunea de contract de furnizare a energiei electrice cu aceea de contract de racordare.
Reclamantul a mai arătat că prin obligaţia impusă beneficiarului de a plăti tarifele de racordare, stabilit într-o manieră exclusivă şi fără negociere, este anulată aplicarea prevederilor art.42 din Legea nr.318/2003 în privinţa accesului esenţial la o utilitate absolută necesară şi astfel, în interiorul unui monopol, se oferă pârghii discreţionare de speculare economică în sens negativ a intereselor private în favoarea distribuitorului monopolist.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr.119 din 07 iulie 2006, dar această hotărâre a fost casată, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de contencios administrativ şi fiscal a recursului declarat de reclamant. Instanţa de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că, potrivit art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi a constatat nelegalitatea prevederilor art.32, art.33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G. nr. 867/2003.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că, după abrogarea Legii nr.318/2003 prin Legea nr.13/2007, nu a fost abrogată H.G. nr. 867/2003.
Pe fondul cauzei, s-a constatat nelegalitatea prevederilor contestate de reclamant, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr.318/2003, care nu condiţionează obţinerea prealabilă de către beneficiar a unui aviz tehnic de racordare.
Astfel, s-a avut în vedere că prin art.37 alin. (1) din H.G. nr.867/2003 se impun beneficiarului cheltuielile legate de modificarea sau devierea reţelelor publice existente, iar pe de altă parte, prin art.40 din acelaşi act normativ, se impune beneficiarului valoarea lucrărilor contractate de operatorul de reţea cu terţe societăţi – agreate de operatorul de reţea, valoare care se include în tariful de racordare şi deci toate costurile racordării sunt impuse beneficiarului prin simpla voinţă a angajaţilor operatorului de reţea.
Împotriva acestei sentinţe pârâţii societatea comercială Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice – Electrica Distribuţie Transilvania Sud – Sucursala S şi Guvernul României, susţinând că în mod greşit a fost admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor art.32, 33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G. nr. 867/2003, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public.
Recurenţii au arătat că hotărârea contestată a fost elaborată în baza Legii nr.318/2003 a energiei electrice şi a art.2 lit.a), art.9 lit.a), art.13 alin. (1) şi art.19 din O.U.G. nr.63/1998 privind energia electrică şi termică, potrivit cărora deţinătorii reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice au obligaţia să racordeze la reţelele lor, în condiţiile legii, orice solicitant, persoană fizică sau juridică. În acest sens, s-a precizat că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a elaborat Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la astfel de reţele electrice de interes public, cu scopul de a se asigura accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor la aceste reţele şi a stabilit tarifele de racordare.
Recurenţii au învederat că obligaţia parcurgerii procedurii prealabile a racordării a fost instituită prin art.35 din H.G. nr.1007/2004, care a prevăzut că nu se poate încheia contractul de furnizare în lipsa avizului tehnic de racordare, astfel încât este greşită concluzia instanţei de fond că este posibilă încheierea directă a contractului de furnizare.
În recursul declarat de pârâtul Guvernul României a fost criticată şi soluţia dată excepţiei privind lipsa de obiect, cu motivarea că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art.4 alin. (3) din Legea nr.24/2000, considerând că H.G. nr.867/2003, continuă să producă efecte juridice şi după abrogarea legii în baza căreia a fost adoptată şi anume, după abrogarea Legii nr.318/2003 a energiei electrice.
Recursurile sunt întemeiate.
Instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei de obiect invocată de Guvernul României, considerând fără temei legal că actul administrativ contestat în cauză continuă să-şi producă efectele şi după abrogarea actului normativ de nivel superior în baza căruia a fost emis.
Conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art.4 alin. (3) din Legea nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Raportat la aceste prevederi legale, se constată că H.G. nr.867/2003, ca act administrativ subsecvent Legii nr.318/2003 a energiei electrice, nu mai poate produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emisă. Legea nr.318/2003 a fost abrogată expres prin Legea nr.13/2007, care de altfel a prevăzut un termen de 6 luni pentru elaborarea normelor de aplicare.
Criticile formulate de recurenţi pe fondul cauzei sunt de asemenea întemeiate, constatându-se că a fost greşit admisă excepţia de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant cu privire la dispoziţiile art.32, art.33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G nr. 867/2003.
Instanţa de fond a reţinut eronat că prin acest act administrativ au fost instituite obligaţia obţinerii contra cost a avizului tehnic de racordare şi procedura prealabilă a racordării.
Din nota de fundamentare a hotărârii contestate rezultă că o asemenea reglementare a fost prevăzută prin H.G. nr.2/1992 privind realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a noilor consumatori.
Adoptarea H.G. nr. 867/2003 s-a impus pentru corelarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public cu legislaţia în vigoare privind autorizarea construcţiilor şi cea referitoare la proprietatea publică, astfel încât apare ca nefondată susţinerea intimatului-reclamant că nu exista obligaţia racordării la reţelele electrice anterior adoptării acestui act normativ.
De asemenea, se reţine că, potrivit art.35 şi art.82 lit. c) din H.G. nr.1007/2004, contractul de furnizare nu se poate încheia în lipsa avizului tehnic de racordare şi contractul de furnizare se încheie în condiţiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, care constituie partea integrantă a contractului de furnizare a energiei electrice.
În consecinţă, este eronată concluzia instanţei de fond privind lipsa unui temei legal pentru reglementarea contestată de intimatul-reclamant pe calea excepţiei de nelegalitate.
Recursurile au fost admise.