Amânarea judecăţii, acordarea unui nou termen

Amânarea judecăţii, acordarea unui nou termen

amânarea judecăţii, hotărâre luată de instanţa de judecată de a continua activitatea judiciară la un termen viitor, într-o altă şedinţă de judecată. Motivele pentru care se poate dispune a.j. sunt diferite: a) când citaţia n-a fost înmânată părţilor în timp util (cu 5 zile înaintea termenului de judecată) şi partea interesată solicită un nou termen, pentru acest motiv; b) la începutul şedinţei de judecată, peste rândul fixat prin lista de procese, dacă pricina nu este în stare de judecată (de exemplu, pentru neprezentarea unor martori sau nedepunerea unui raport de expertiză); c) când reclamantul, la prima zi de înfăţişare, având motive să revină asupra cererii iniţiale, urmăreşte să şi-o întregească sau să şi-o modifice; d) când s-a încuviinţat dovada cu înscrisuri, în condiţiile de excepţie prevăzute de lege, pentru depunerea lor; ejcând părţile se învoiesc şi cer un termen, urmărind, spre exemplu, să efectueze o tranzacţie, instanţa poate încuviinţa o asemenea învoială, însă numai o singură dată; f) când partea, apreciind că este cazul să se folosească de serviciile unui avocat, solicită termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată; g) când, din lipsă de timp, cauzată de prelungirea dezbaterilor în alte cauze, judecata nu mai poate avea loc; la cererea uneia din părţi, instanţa va fixa un termen scurt, iar părţile nu vor mai fi citate; h) pentru orice alte cauze, temeinic motivate, determinate de necesitatea de a se înlătura, ori de câte ori este posibil, riscurile unei judecăţi lipsite de elementele ei pregătitoare. Pentru a se pune capăt practicilor abuzive, partea care provoacă a.j., cu intenţie sau din culpă, printr-una din faptele expres prevăzute de Codul de procedură civilă, va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, să-i plătească despăgubiri pentru paguba ce i-a fost astfel provocată. Despăgubirile la care instanţa poate obliga partea care a cauzat în mod nejustificat a.j. nu reprezintă cheltuieli de judecată, deoarece se aplică pe loc, în cursul procesului, fără a se cunoaşte care parte va obţine câştig de cauză în finalul judecăţii. încheierea de stabilire a despăgubirilor este definitivă şi poate fi executată în timpul judecăţii sau adăugată la cheltuielile de judecată, dacă partea a obţinut câştig de cauză.

AMÂNAREA JUDECĂŢII, dispoziţie dată de instanţa de judecată de a continua activitatea judiciară la un termen viitor, într-o altă şedinţă de judecată. Motivele pentru care se dispune amânarea judecăţii sunt diverse: a) când citaţia nu a fost înmânată părţilor în termenul legal şi/sau partea interesată solicită un termen pentru acest motiv; b) când reclamantul, la prima zi de înfaţişare, având motive să revină asupra cererii iniţiale, urmăreşte să şi-o întregească sau să o modifice; c) când s-a încuviinţat dovada cu înscrisuri, în condiţiile de excepţie prevăzute de lege, se acordă termen pentru depunerea lor; d) când părţile se învoiesc şi cer un termen, urmărind spre exemplu să efectueze o tranzacţie, instanţa poate încuviinţa o asemenea învoială, însă numai o singură dată; e) când partea apreciind că este cazul să se folosească de serviciile unui avocat, solicită termen pentru lipsă de apărare; f) când din lipsă de timp, cauzată de prelungirea dezbaterilor în alte cauze, judecata nu mai poate avea loc; instanţa va fixa un termen scurt, iar părţile nu vor mai fi citate dacă au termen în cunoştinţă; g) pentru orice alte cauze, temeinic motivate, determinate de necesitatea de a se înlătura, ori de câte ori este posibil, riscurile unei judecăţi lipsite de elementele ei pregătitoare.

aminarea judecăţii, dispoziţie luată de instanţa de judecată ca judecarea cauzei să fie aminată, atunci cînd nu sînt realizate condiţiile necesare pentru pronunţarea unei soluţii temeinice şi legale. De ex., a.j. se poate dispune: cînd instanţa consideră necesară prezenţa uneia din părţile lipsă (în acest caz, odată cu aminarea, instanţa ia şi măsuri pentru prezentarea părţi lipsă, art. 291, alin. 2, C.p.p.); cînd la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit (art. 171, alin. 6, C.p.p.); cînd inculpatului aflat în stare de deţinere nu i s-a comunicat, odată cu citaţia, şi copia actului de sesizare a instanţei, sau cind comunicarea acestuia s-a făcut cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată (în aceste cazuri a.j. are loc la cererea inculpatului, art. 318, C.p.p.); cînd din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzci este necesară administrarea unor probe noi şi nu este cazul să se restituie dosarul pentru completarea urmăririi penale (art. 331, C.p.p.); cînd, in cursul judecăţii, punindu-se în discuţie schimbarea încadrării juridice, inculpatul face uz de dreptul său de a cere aminarea judecăţii, pentru a-şr pregăti apărarea (art. 334. C.p.p.); cînd inculpatul se prevalează de acelaşi drept, după extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale sau după extinderea procesului penal pentru alte fapte (art. 335, alin. final, 336, alin. 3, C.p.p.).