Pot sa refuz contractul educational? Model refuz contract de educational

Pot sa refuz contract de educational? Model refuz contract de educational

Pot sa refuz contractul educational? Model refuz contract educational

Părinții sunt obligați să semneze un contract educațional, iar cei care vor refuza, ar putea să fie amendaţi cu sume între 1.000 si 5.000 de lei sau ar putea face muncă în folosul comunităţii.

Pot sa refuz contract de educational? Model refuz contract de educational
Pot sa refuz contract de educational? Model refuz contract de educational

 

Obligati!!!!!!!!! Contractul „obligatoriu” este ilegal!

Avocat Coltuc susține că a doua absurditate este că pe lângă amenda care oricum are un cuantum uriaș, raportat la gravitatea faptei și la nivelul salariului minim pe economie din România, se adaugă o măsură specifică doar Codului penal – munca în folosul comunității. Nu se specifică nici cum se va proceda în cazul părinților care sunt în situația de a nu putea să semneze pentru că sunt plecați din țară, nu pot să ajungă la școală sau nu înțeleg prevederile contractului.

De-asemenea atrag atenția că în privința hainelor purtate de elevi la școală, intervine o problemă legată de posibilitățile reale ale părinților din mediile defavorizate de a le asigura aceste ținute „decente” copiilor lor. Părinții mai trebuie să-și asume și înlocuirea sau plata contravalorii oricărui bun stricat de elev. Obiectele de mobilier, aparatura din laboratoare sau chiar sălile de clasă nu sunt asigurate, părinții vor fi obligați să scoată sume uriașe din buzunar dacă sunt produse stricăciuni

Prin amenințarea cu o eventuală răspundere pentru bunuri cu valori foarte mari, s-ar putea ajunge și la un abandon școlar fără precedent, în mediile defavorizate, unde profesorii și directorii de școli încă se roagă de părinții copiilor să-i lase să învețe.

UN CONTRACT EDUCATIONAL INCHEIAT ESTE ANULABIL

CONSIMȚĂMÂNTUL părților trebuie să fie liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ. Altfel contractul este nul.

Pot sa refuz contract de educational?

RASPUNSUL ESTE DA! IAR DACA INTERVINE O SANCTIUNE SE POATE CONTESTA IN INSTANTA

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar/ROFUIP – PDF AICI, a fost emis prin Ordin de Ministru de Ministerul Educației la 6 august 2024 și nici măcar nu a fost semnat de ministrul Educației, Ligia Deca, ci de un secretar de stat, Gigel Paraschiv. Ordinul de MInistru NU ESTE O LEGE, elaborată și votată de Parlamentul României, forul suprem de reprezentare al poporului român, implicit al părinților din România.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial are 94 de pagini și ne îndoim profund că a fost citit integral chiar și de 10% dintre părinții din România, pentru a înțelege cu adevărat ce se urmărește prin el

Contractul Educațional apare la pagina 70, articolul 170.

La articolul 172 se menționează că se constituie contravenție, „ în măsura în care nu constituie infracțiuni” – o altă aberație – refuzul semnării contractului de către părinte sau director. În cazul din urmă, acesta poate să facă muncă în folosul comunității sau să plătească amenda, reia sursa amintită.

Contravenția se constată de către persoanele care au atribuții de control din cadrul DJIP/DMBIP sau al Ministerului Educației, „în urma sesizării formulate de consiliul de administrație al unității de învățământ sau de către beneficiarii primari ori părinții/reprezentanții legali ai acestora”.

Din Ordinul care stă la baza Noului Regulament nu reiese însă clar cine ar putea stabili aceste contravenții și cine ar putea emite amenzile atâta timp cât nu există un cadru stabilit printr-o lege pentru asemenea operațiuni:

Articolul 172 din ROFUIP:

(1) Următoarele fapte constituie contravenții, în măsura în care nu constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

  1. a)refuzul semnării contractului educațional de către părinte sau reprezentantul legal, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;
  2. b)refuzul semnării contractului educațional de către directorul unității de învățământ, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității.

(2) Contravențiile prevăzute la punctul 1) lit. a) și b) sunt sesizate de directorul, consiliul de administrație al unității de învățământ sau de către beneficiarii primari ori părinții/reprezentanții legali ai acestora.

  • Art 148, alin(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. a) se fac de către persoanele împuternicite de primar în acest scop.
  • (3) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. b) se fac de către persoanele care au atribuții de control din cadrul DJIP/DMBIP sau al Ministerului Educației, în urma sesizării formulate de consiliul de administrație al unității de învățământ sau de către beneficiarii primari ori părinții/reprezentanții legali ai acestora.
  • Un alt punct controversat este cel prin care Părintele/Reprezentantul legal al beneficiarului primar este obligat să-și dea acordul pentru prelucrarea datelor personale ale beneficiarului primar minor, dar și ale părinților.
  • În mod fraudulos este invocat Regulementul UE nr.679/2016– concret se scrie ad literam „conform cerințelor Regulementului UE nr.679/2016”.

Model refuz contract de educational

Nu exista un model,ci puteti refuza semnarea priin:

NU SUNT DE ACORD CU ACEST CONTRACT OBLIGATORIU PENTRU CA INCALCA LEGEA 198/2023 SI CONSIMTAMANTUL ESTE SMULS PRIN DOL..Mentionez ca in eventualitatea in care vor primi amenda sau orice alta sanctiune ma voi adresa cu contestatie instantelor din Romania competente”

Av.COLTUC MARIUS VICENTIU

SEMNEAZA SI PETITIA NU semnez contractul educational!

 https://www.petitieonline.com/nu_semnez_contractul_educational_opinie_avocat_coltuc

*( COLTUC SI ASOCIATII )* Amenzi mai mari pentru cei care își deranjează vecinii

Amenzi mai mari pentru cei care își deranjează vecinii

„`Amenzi mai mari pentru cei care își deranjează vecinii în timpul orelor de liniște. Președintele a promulgat legea „`

28.10.2019#livecoltucAtentie la galagie!

Publicată de Marius Vicentiu Coltuc pe Duminică, 27 octombrie 2019

Orange amendata de ANPC pentru practici inselatoare

Orange amendata de ANPC pentru practici inselatoare

Orange amendata de ANPC pentru practici inselatoare

Orange amendata de ANPC pentru practici inselatoare . Prezinta la #livecoltuc Urmareste acum te insala Orange si pe coltucsiasociatii.ro …..

Citeste toata stirea https://coltucsiasociatii.ro/orange-amendata-de-anpc-2019-la-livecoltuc/livecoltucsiasociatii

Sancțiunea (latină sanctio) este o pedeapsă finală, măsură represivă pentru încălcarea unei legi sau ordin.

  • Măsură de constrângere de natură politică, economică sau militară aplicată unui stat de către o organizație internațională .Pentru a reprima un act de violență sau de a evita posibilitatea unui asemenea act de violență.
  • Act prin care șeful statului aprobă o lege trecută prin parlament, pentru a o face executorie.
  • Aprobare oficială a unui act de către o instanță superioară celei care l-a emis, pentru a-i imprima valabilitate.

Sancțiunile penale pot lua forma unei pedepse grave, cum ar fi pedeapsa corporală sau pedeapsa cu moartea, incarcerarea sau amenzi severe. În contextul dreptului civil, sancțiunile sunt, de obicei, amenzi monetare.Percepute împotriva unei părți în proces sau a avocatului său, pentru încălcarea regulilor de procedură sau pentru abuzul de procedură judiciară. Cea mai gravă sancțiune în cadrul unui proces civil este concedierea involuntară. Cu prejudecăți, a unei cauze de acțiune a părții reclamante sau a răspunsului părții care a răspuns. Acest lucru are ca efect decizia întregii acțiuni împotriva părții sancționate fără recurs. Cu excepția cazului în care un apel sau un proces de novo poate fi permis din cauza unei erori reversibile.

Sancțiunile diferă din punct de vedere al naturii si gravității lor.

După natura lor se disting sancțiuni: penaleadministrativedisciplinarecivile.

  • Sancțiunile penale se aplică peersoanelor care eu săvârșit infracțiuni (fapte care prezintă pericol social, săvârșite cu vinovație și prevăzute de legea penală).
  • Sancțiunile administrative se aplică peroanelor care au săvârșit abateri administrative: disciplinare, contravenționale. Aplicarea unor sancțiuni disciplinare în dreptul administrativ este condiționată de încălcarea normelor de drept administrativ .Privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici. Ce pot fi sancționați cu avertismentul, mustrarea, diminuarea drepturilor salariale.[3]
  • Sancțiunile disciplinare se referă la abaterile de la disciplina muncii stabilite prin legislația muncii.
  • Sancțiunile civile constau în despăgubiri impuse celui care raspunde în caz de producere a unei pagube sau revocare a actului fraudulos. Anulare a actului juridic, rezoluțiunea sau rezilierea contractului etc.

Orange amendata de ANPC pentru practici inselatoare

După gravitatea lor, sancțiunile se subdivid în mai multe categorii. Astfel, în cadrul sancțiunilor penale. In funcție de criteriul amintit, avem: privațiunea de libertatemunca neremunrată în folosul comunitățiiamendaconfiscarea averiiinterdicția de a exercita anumite profesii.[4]

După scopul urmărit, sancțiunile pot fi grupate în: sancțiuni de anulare sau desființare a actelor ilicite.Sancțiuni reparatorii – de repararesancțiuni disciplinaresancțiuni contravenționale și sancțiuni penale.

Normele juridice, prin sancțiunile lor, urmăresc scopuri diverse:

anularea sau desființarea actului ilicit,

restabilirea situației legale și repararea prejudiciului produs,

aplicarea unor măsuri de constrângere în caz de savârșire a unor fapte antisociale.

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini pe geamurile cărora au lipit folii de protecție solară neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase. Vezi ce trebuie sa faci acum pe #livecoltuc si coltucsiasociatii.ro . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Se dau amenzi uriașe șoferilor care dețin și conduc mașini pe geamurile cărora au lipit folii de protecție solară neomologate

Amenzi de până la 2900 de lei pentru şoferii care au folie neomologată pe geamurile maşinii!

Foarte mulți șoferi, mai ales cei tineri, preferă să aplice pe geamurile mașinii folii de protecție solară, atât în scop estetic. Cât și practic. Geamurile fumurii, cum li se spune popular, îi conferă mașinii un design modern .Puțin mister și dă o notă personală din partea celui care o deține.

În principiu, Codul rutier nu interzice aplicarea foliilor de protecție solară, dar ele trebuie să fie omologate de R.A.R. . Si nu ai voie să le aplici pe toate geamurile. O folie de protecție solară este omologată de R.A.R. doar dacă gradul de „fumuriu” nu depășește 70%.  Prin urmare, foliile trebuie să aibă un grad de transparență suficient de mare .Cât să permită vizualizarea corectă a luminilor semaforului. Alte semnale luminoase și semne de circulație, precum și pietoni și automobile. Cu alte cuvinte, nu trebuie să obstrucționeze vizibilitatea spre exterior.

Dacă încalci aceste limite, poți lua o amendă de la 1.300 la 2.900 de lei, în funcție de gravitatea situației și ți se suspendă și certificatul de înmatriculare a mașinii.

[/column]

  • Folii auto sunt legale doar in anumite conditii
  •  Nerespectarea prevederilor se pedepseste aspru
  •  Soferii risca amenzi de pana la 2900 lei
 Distribuie pe Facebook

Cu toate nu mai reprezinta demult o noutate absoluta, foliile auto raman in continuare un mister pentru soferii din Romania. Daca si in ce conditii sunt acestea legale, aflam chiar din randurile urmatoare.

Considerata de unii doar un simplu moft, folia auto are multiple beneficii reale, ce depasesc cu mult latura estetica. Protectia UV – adica impotriva razelor ultraviolete, dar si cea termica se numara printre principalele avantaje ale acesteia.

Geamurile fumurii vin insa si cu un risc major pentru soferi, in sensul ca nerespectarea prevederilor actuale se poate traduce printr-o amenda din clasa a IV-a de sanctiuni. Vorbim de pana la 20 de puncte, respectiv 2900 lei.

Pentru a evita o astfel de situatie, conducatorii auto sunt sfatuiti sa monteze exclusiv folii omologate RAR, la un agent economic autorizat de Registrul Auto Roman pentru aceasta activitate. Alte reguli de care trebuie sa se tina cont sunt:

– Indiferent de tehnologia de montaj (cu sau fara demontare), folia de plastic se aplica numai pe partea interioara a geamurilor, relativ la vehicul;

Cum scap de amenda de circulatie ?

Cum scap de amenda de circulatie in 2019 ?

Cum scap de amenda de circulatie in 2019 ?

Cum scap de amenda de circulatie in 2019 ? Afla de la cei mai buni avocati , coltucsiaasociatii.ro . Avem consultanta online GRATUITA pentru dvs. Vezi si #livecoltuc .

Cum poți scăpa de amenzile de circulație . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

[yasr_overall_rating size=”large”]

Amenzile scrise greşit sunt anulate în instanţă. Este decizia Curţii Supreme, conform căreia procesele-verbale care nu descriu suficient fapta sau au elemente lipsă vor fi anulate de judecători. Poliţiştii se apără şi spun că greşeala este omenească.

Amenzile scrise greşit sunt anulate în instanţă. Este decizia Curţii Supreme, conform căreia procesele-verbale care nu descriu suficient fapta sau au elemente lipsă vor fi anulate de judecători. Poliţiştii se apără şi spun că greşeala este omenească.
#amenda
#amendacirculatie
#amendarutiera

Vezi www.coltuc.ro
Marius Vicentiu Coltuc

Sancțiunile diferă din punct de vedere al naturii si gravității lor.

După natura lor se disting sancțiuni: penaleadministrativedisciplinarecivile.

  • Sancțiunile penale se aplică peersoanelor care eu săvârșit infracțiuni (fapte care prezintă pericol social, săvârșite cu vinovație și prevăzute de legea penală).
  • Sancțiunile administrative se aplică peroanelor care au săvârșit abateri administrative: disciplinare, contravenționale. Aplicarea unor sancțiuni disciplinare în dreptul administrativ este condiționată de încălcarea normelor de drept administrativ.Privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, ce pot fi sancționați cu avertismentul, mustrarea, diminuarea drepturilor salariale.[3]
  • Sancțiunile disciplinare se referă la abaterile de la disciplina muncii stabilite prin legislația muncii.
  • Sancțiunile civile constau în despăgubiri impuse celui care raspunde în caz de producere a unei pagube sau revocare a actului fraudulos.Anulare a actului juridic, rezoluțiunea sau rezilierea contractului etc.

După gravitatea lor, sancțiunile se subdivid în mai multe categorii.

Astfel, în cadrul sancțiunilor penale, în funcție de criteriul amintit, avem: privațiunea de libertatemunca neremunrată în folosul comunității . Amendaconfiscarea averiiinterdicția de a exercita anumite profesii.[4]

După scopul urmărit, sancțiunile pot fi grupate în: sancțiuni de anulare sau desființare a actelor ilicitesancțiuni reparatorii – de reparare.Sancțiuni disciplinaresancțiuni contravenționale și sancțiuni penale. Normele juridice, prin sancțiunile lor, urmăresc scopuri diverse: anularea sau desființarea actului ilicit.Restabilirea situației legale și repararea prejudiciului produsaplicarea unor măsuri de constrângere în caz de savârșire a unor fapte antisociale.

După gradul de determinare, sancțiunile sunt de mai multe feluri: absolut determinaterelativ determinatealternative și cumulative.

  • Sancțiunile absolut determinate sunt cele care fiind formulate categoric nu pot fi modificate (micșorate sau mărite) de către organul de aplicare.
  • Sancțiunile relativ determinate se stabilesc în limitele unui minim si maxim, urmând ca organul de aplicare să stabilească, între aceste limite, sancțiunea. În general, sancțiunile penale îmbracă acest caracter.
  • Alternative sunt sancțiunile în privința cărora cel care le aplică are de ales între mai multe sancțiuni (de regulă închisoare sau amendă).
  • Cumulative sunt sancțiunile în cadrul carora organul de aplicare trebuie să aplice dou- sau mai multe sancțiuni (inchisoare și confiscarea averii sau interzicerea unor drepturi).

[/column]

Cum recuperezi amenzile anulate în instanță, dar pe care tu le-ai plătit deja?

Caut avocat bun din Romania

Inlocuire cu avertisment amenda Isctr 2019

Inlocuire cu avertisment amenda Isctr 2019

#coltuc

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 20953/215/2018
Data inregistrarii 06.08.2018
Data ultimei modificari: 20.02.2019
Sectie: Secţia Civilă
Materie: Civil
Obiect: plângere contravenţională PVC SERIA ISCTR NR. 81272086/16.07.2018
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
3 G TRANS IMPEX SRL Petent
INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR Intimat

 

Şedinţe

19.02.2019
Ora estimata: 09:00
Complet: Civil 25 ( fost CCOM9)
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta 3 G Trans Impex S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare şisancţionare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 81272086/16.07.2018, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR. Înlocuieştesancţiunea amenzii contravenţionale aplicate cu privire la fapta prevăzută de art. 8 alin. 3 lit. e şisancţionată de art. 9 alin. 1 lit. g din OG nr. 37/2007 în cuantum de 1000 lei, cu sancţiunea „Avertisment”. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal de constatare şisancţionare a contravenţiilor seriaISCTR nr. 81272086/16.07.2018. Admite în parte cererea formulată de petentă privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată şi obligă intimatul la plata către petentăa sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentândonorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţiapărţilor de către grefa instanţei, azi, 19.02.2019.
Document: Hotarâre  1835/2019  19.02.2019

Masina confiscata ,RESTITUITA .Vezi Cum

confiscare masina
Nr. unic (nr. format vechi) : 1584/740/2017
Data inregistrarii 02.04.2018
Data ultimei modificari: 21.11.2018
Sectie: Secţia Civilă
Materie: Civil
Obiect: plângere contravenţională seria DGAF nr. 012577
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
NEDA ANDREI Petent
NEDA ANDREI CU DOM. ALES LA CA COLTUC MARIUS Petent
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 6 ORADEA Intimat

 

Şedinţe

14.11.2018
Ora estimata: 8:30
Complet: C2C_FF
Tip solutie: Admite plângerea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului N.A., ca neîntemeiată. Admite plângerea contravenţională formulată de petentul N.A., în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECŢIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 6 ORADEA. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 0125775 din data de 16.02.2017, în ceea ce priveşte măsura confiscării. Dispune restituirea către petent a autoturismului confiscat, marca BMW, seria 3, cu nr. de şasiu WBAPN31050A228017. Obligă intimata la plata către petent a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.210 lei, din care 20 lei, taxa judiciară de timbru şi 1.190 lei, onorariu avocat. Cu drept de apel la Tribunalul Satu Mare, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 14.11.2018.
Document: Hotarâre  4036/2018  14.11.2018

Avocat Coltuc Marius Vicentiu – Cum se contestă amenda de circulație, dacă te consideri nevinovat?

Cum scap de amenda de circulatie in 2019 ?

RĂSPUNS: Într-adevăr, dacă nu ești de acord cu ceea ce-ți impută agentul de Poliție, consemnează asta în procesul verbal întocmit de acesta, la rubrica Observații’. Apoi, în termen de 15 zile, formulează o plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei (este indicat ajutorul unui avocat).

 

 

Dacă-i vorba de încălcarea unor reguli de circulație, plângerea trebuie s-o depui la judecătoria în cărei circumscripție se află localitatea/sectorul în care ai fost amendat. Dacă este vorba de o amendă legată de lipsa rovinietei, plângerea trebuie depusă la judecătoria localității/sectorului în care ai domiciliul stabil. Odată cu plângerea, trebuie să depui o copie a procesului-verbal de contravenţie, precum și dovada achitării taxei de timbru.Totodată, poți depune orice alte documente, care pot fi considerate probe în susținerea nevinovăției tale. Dacă vrei să-ți probezi nevinovăția cu martori, trebuie să depui o listă a acestora, cu numele, prenumele şi domiciliul unde pot ei fi citați de instanța la care ai depus plângerea pentru a contesta amenda de circulație.

Citește și https://www.coltuc.ro

 

Articolul complet este aici https://www.libertatea.ro/utile-si-servicii/contesta-amenda-de-circulatie-2397474

Cum contest o amenda Isctr in 2018

Amenda rutiera si Isctr poate fi contestata prin plangere contraventionala

Vezi si dosarele amenzi contestate Isctr

1-10 din 42.224 rezultate
Pagină Web
Curtea de Apel BUCUREŞTI – dosarul nr. 28731/3/2016/a9
Pagină Web
Curtea de Apel BUCUREŞTI – dosarul nr. 6823/3/2015/a2
… 2015/a2 239/2018 INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR si AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ-ARR si MINISTERUL TRANSPORTURILOR si MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE …
Pagină Web
Curtea de Apel BUCUREŞTI – dosarul nr. 12148/3/2016/a1
… 2016/a1 233/2018 INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR si CUCLICIU VIRGILIU MIHAIL si DUMITRESCU AURELIU si VOLCINSCHI LIZETA si MOCANU GABRIELA …
Pagină Web
Judecătoria REŞITA – dosarul nr. 26119/325/2017
… TRANSPORTURI RUTIER si Judecătoria REŞITA 26119/325/2017 plângere contravenţională ISCTR 711430182 Civil Fond vDosar Civil – Penal http://portal/sites/cthub
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 925/300/2018
… COSOREANU & ASOCIATII si INSEPCTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si RALEX TRADE COM SRL si Tribunalul BUCUREŞTI 925/300/2018 încuviinţare executare …
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 564/300/2018
… COSOREANU & ASOCIATII si INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si CASITO TRANSIMPEX SRL si Tribunalul BUCUREŞTI 564/300/2018 încuviinţare executare …
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 901/300/2018
… COSOREANU & ASOCIATII si INSEPCTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si CDI TRANSPORT INTERN SI INTERNATIONAL SRL si Tribunalul BUCUREŞTI 901/300/2018 …
Pagină Web
Judecătoria BOTOŞANI – dosarul nr. 2455/193/2018
… PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si Judecătoria BOTOŞANI 2455/193/2018 plângere contravenţională PV SERIA ISCTR NR 8129104 Civil Fond vDosar Secţia …
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 751/300/2018
… COSOREANU & ASOCIATII si INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si CASITO TRANSIMPEX SRL si Tribunalul BUCUREŞTI 751/300/2018 încuviinţare executare …
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 929/300/2018
… COSOREANU & ASOCIATII si INSEPCTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR si MARGOTRANS FREE SRL si Tribunalul BUCUREŞTI 929/300/2018 încuviinţare executare …

 

Vă informăm ca în HG 69/2011 sunt prevăzute următoarele tipuri de încălcări:

a) încălcări foarte grave care se sancţionează cu amendă de la 14.000 lei la 18.000 lei;

b) încălcări grave care se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei;

c) încălcări minore care se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.

Sancţiunile se aplică:

a) operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz;

b) conducătorului auto român sau străin, după caz;

c) operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier/persoanei fizice sau juridice, după caz;

d) şcolii de conducători auto/instructorului auto autorizat/persoanei fizice sau juridice, după caz;

e) centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/persoanei fizice sau juridice, după caz;

f) persoanei care utilizează legitimaţiile de călătorie tip card fără drept sau în alte condiţii decât cele reglementate de legislaţia în vigoare;

g) furnizorului sau beneficiarului de bunuri divizibile, după caz.

Motive:

O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor consacra expres in art. 17 motivele care atrag nulitatea procesului verbal: lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator.

Referirea la faptul ca nulitatea se constata si din oficiu, ma face sa cred ca in mod clar e vorba de o nulitate absoluta. In afara de art. 17, singura referire expresa in OG 2/2001 la o cauza de nulitate, apare in art. 16 alin 7, pentru situatia obiectiunilor la procesul verbal, care sub sanctiunea nulitatii trebuie consemnate distinct in procesul verbal la rubrica “alte mentiuni”.

Desi art. 16 alin 1 stabileste care sunt mentiunile ce trebuie cuprinse obligatoriu in procesul verbal, numai lipsa unora din aceste mentiuni(adica cele la care face referire art 17) e sanctionata cu nulitatea.

 

Prin urmare, in cazul lipsei celorlalte mentiuni se poate conchide ca, in masura in care legiuitorul nu a inteles sa le sanctioneze expres cu nulitate, lipsa lor nu va conduce la nulitatea procesului verbal?

Sa luam situatia nesemnarii procesului verbal de contravenient. In procesul verbal, agentul constatator mentioneaza imprejurarile care au determinat nesemnarea procesului de contravenient, insa nu apare nicaieri o semnatura unui martor care sa le confirme si nici agentul constatator nu precizeaza motivele ce au dus la incheierea pv fara martor.

Model plangere contraventionala

Model plangere contraventionala ISCTR – contestatie amenda isctr

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnatul(a) ………….., domiciliat(a) in …………….., CNP…. seria si numarul de

buletin,

Formulez:

PLANGERE CONTRAVENTIONALA

Impotriva procesului-verbal de contraventie nr. …….., din …………, incheiat

de ……….., prin care, in baza art. …, din ………., am fost sanctionat(a) cu a

carui anulare o cer.

Motivarea prezentei plangeri o voi depune pana la primul termen.

Anexez copie dupa procesul verbal de contraventie – cu mentiunea conform

cu originalul si semnatura.

Semnatura,

……….

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI ………………

 

Avocat Coltuc Marius Vicentiu https://www.coltuc.ro

 

De citit si https://www.coltuc.ro/blog/contestatie-amenda-isctr-2017/cum-contest-o-amenda-isctr-in-2017-peste-2-000-de-amenzi-aplicate-in-2017-de-isctr/

Hartuirea : Luni, 6 august, a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege care permite aplicarea unor amenzi usturătoare

Hartuirea.Luni, 6 august, a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege care permite aplicarea unor amenzi usturătoare. De joi deja intră în vigoare, astfel că polițiștii și jandarmii pot aplica sancțiuni usturătoare celor care îi hărțuiesc pe alții.

„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, se arată în legea publicată, unde se precizează apoi că astfel de fapte se vor considera contravenţii şi se vor sancţiona cu amenzi între 3.000 şi 10.000 de lei (dacă nu e vorba deja de o infracţiune).

De sancţionarea acestor fapte se vor ocupa ofiţerii şi agenţii de poliţiei din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ci din cadrul Poliţiei de Frontieră, dar şi poliţiştii locali.

https://www.coltuc.ro

 

Atacati o amenda? Sarcina probei revine politistului

Atacati o amenda.Aplicabilitatea art. 6 din Convenţie în materie contravenţională (la data săvârşirii faptelor exista pedeapsa alternativă a închisorii contravenţionale).

Simplul fapt că instanţele au identificat incoerenţe şi contradicţii în declaraţiile martorilor apărării şi că au decis, motivat, să nu le confere credibilitate şi să se sprijine mai degrabă pe declaraţiile martorilor care semnaseră procesul-verbal de contravenţie, nu este de natură a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu.

Printr-o astfel de procedură, care respectă principiul contradictorialităţii, instanţele naţionale au confirmat procesul-verbal de contravenţie, pe bază de probe considerate de ele ca pertinente şi suficiente, şi prin hotărâri amplu motivate în fapt şi în drept. 

În fapt

  1. Reclamantul Constantin Neaţă este un cetăţean român născut în 1949 care locuieşte în Dobruşa. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, dl. Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
  2. Circumstanţele cauzei

Circumstanţele cauzei, aşa cum au fost expuse de către părţi, sunt controversate şi se pot rezuma după cum urmează:

  1. Incidentul din 3 iulie 2002
  2. a) Versiunea reclamantului
  3. În 3 iulie 2002, în timp ce reclamantul aştepta să fie chemat pentru ascultare în cadrul unei şedinţe publice a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, unde fusese citat ca inculpat într-un proces penal, preşedintele completului de judecată a dispus – fără niciun motiv – evacuarea din sala de judecată. Poliţistul P.C. i-a pus cătuşele, l-a lovit şi l-a târât pe scările instanţei până la maşina poliţiei care se afla în faţa clădirii.
  4. A fost condus la sediul poliţiei, unde a fost din nou lovit şi fotografiat. Poliţistul a procedat la amprentarea reclamantului şi i-a confiscat sumele de bani găsite asupra sa. Timp de aproximativ 5 ore a fost reţinut în secţia de poliţie, apoi a fost lăsat liber.
  5. b) Versiunea Guvernului
  6. În 3 iulie 2002, reclamantul, care avea calitatea de inculpat într-un proces penal, a avut o atitudine recalcitrantă şi lipsită de respect faţă de completul de judecată învestit în cauza sa, motiv pentru care preşedintele l-a avertizat să respecte solemnitatea şi ordinea şedinţei publice în sala de judecată. Reclamantul nu s-a conformat şi a devenit mai agresiv, astfel că preşedintele a apelat la serviciile poliţistului P.C., care răspundea de ordinea şi protecţia magistraţilor, pentru a-l evacua pe reclamant din sală. Guvernul a făcut referire la o hotărâre a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea din 3 iulie 2003 care să confirme această verisune.
  7. Guvernul contestă faptul că reclamantul ar fi fost târât de poliţistul P.C. pe scările instanţei. În opinia sa, poliţisul nu a făcut decât să îi ceară reclamantului să părăsească în linişte sala de judecată, dar acesta a continuat să fie agresiv atât fizic, cât şi verbal, refuzând să colaboreze. Poliţistul a fost nevoit să utilizeze forţa pentru a-l scoate pe reclamant din sală, fără ca mijloacele folosite să fie disproporţionate.

În holul instanţei, reclamantul l-a lovit pe poliţist, adresându-i totodată insulte. A refuzat să prezinte un act de identitate, deşi i-a fost cerut de poliţistul P.C. Drept urmare, acesta l-a condus pe reclamant la sediul poliţiei pentru a-i stabili identitatea. Reclamantul a declarat, în prezenţa a trei poliţişti, că se numeşte L.P., afirmaţie care s-a dovedit inexactă în urma verificărilor efectuate în baza de date a poliţiei locale. În cele din urmă, a fost lăsat în libertate.

  1. În zilele următoare, poliţistul P.C. a făcut verificări suplimentare, inclusiv la sediul instanţei, care au condus la stabilirea identităţii reale a reclamantului şi la întocmirea unui proces-verbal de contravenţie.
  2. Contestarea procesului-verbal de contravenţie
  3. Prin procesul-verbal întocmit în 8 iulie 2002 de poliţistul P.C. din Râmnicu-Vâlcea, reclamantul a fost sancţionat cu o amendă de 21.000.000 de lei (aproximativ 642 de euro conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României de la acea dată) pentru că ar fi adresat injurii şi ar fi refuzat să părăsească sala de judecată în timpul şedinţei publice din 2 iulie 2002 şi pentru că ar fi provocat scandal pe holul instanţei, refuzând totodată să ofere date pentru stabilirea identităţii şi declarând chiar o identitate falsă. Aceste contravenţii erau prevăzute de art. 2 pct. 1 şi 33 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice.
  4. Reclamantul a contestat acest proces-verbal la Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, susţinând neconformitatea faptelor reţinute cu cele reale.
  5. În 24 septembrie 2002, reclamantul şi doi martori propuşi de acesta au fost ascultaţi de instanţă.
  6. Printr-o hotărâre din 24 septembrie 2002, instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea reclamantului.
  7. În recursul reclamantului, Tribunalul Vâlcea, prin decizia din 12 decembrie 2002, a casat sentinţa instanţei de fond pe motiv că s-a omis citarea şi ascultarea unuia din martorii oculari, menţionat în procesul-verbal de contravenţie.
  8. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Vâlcea, care la 20 februarie şi 3 martie 2003 a ascultat martorii indicaţi în procesul-verbal. Reclamantul şi avocatul său au fost prezenţi la audiere şi au pus întrebări martorilor. Aceste declaraţii, precum şi răspunsurile la interogatorii, au fost depuse la dosar.
  9. În 3 aprilie 2003, un nou martor, propus de reclamant, a fost ascultat de instanţă şi declaraţia a fost depusă la dosar.
  10. Prin sentinţa din 3 aprilie 2003, judecătoria a respins plângerea reclamantului, ca nefondată. S-a reţinut că susţinerile reclamantului nu erau întemeiate, aşa cum rezultă din ansamblul probelor aflate la dosar, că reclamantul a tulburat într-adevăr desfăşurarea şedinţei publice din 3 iulie 2002 şi, pe lângă aceasta, şi-a atribuit o identitate falsă în momentul în care a fost legitimat de poliţistul P.C. S-a menţionat că singura modalitate prin care ar fi fost posibilă continuarea în bune condiţii a activităţii de judecată era evacuarea reclamantului recalcitrant din sala de judecată. Instanţa a înlăturat declaraţiile celor doi martori ascultaţi la propunerea reclamantului pe motiv că declaraţiile lor nu erau concordante şi că existau numereoase inadvertenţe care le lipseau de credibilitate.
  11. Sentinţa a fost menţinută prin decizia Tribunalului Vâlcea din 20 iunie 2003, definitivă şi irevocabilă. Tribunalul a apreciat că din ansamblul probelor aflate la dosar, în special din declaraţiile martorilor care au asistat la incidentul din 3 iulie 2003, rezultă cu certitudine că faptele constatate prin procesul-verbal erau conforme cu realitatea şi a statuat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale.
  12. De la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii din 20 iunie 2003, reclamantul plăteşte lunar o cotă din amenda aplicată prin procesul-verbal din 8 iulie 2002. Rata lunară se ridica la 200.000 de lei (aproximativ 5,36 euro).
  13. Plângerea penală împotriva poliţisului P.C. pentru purtare abuzivă
  14. În urma incidentului din 3 iulie 2002, reclamantul a introdus o plângere penală contra poliţistului P.C. din Râmnicu-Vâlcea, acuzându-l că l-ar fi supus unor rele tratamente prin faptul că l-a încătuşat şi l-a târât până la sediul poliţiei.
  15. Procurorii parchetului însărcinaţi cu instrumentarea dosarului l-au ascultat pe reclamant, pe poliţistul P.C., doi alţi poliţişti care asistaseră la evenimentele denunţate de reclamant, precum şi doi martori oculari, care au confirmat că poliţistul P.C. intervenise la cererea preşedintelui completului de judecată pentru a asigura ordinea în sala de şedinţă şi că nu a folosit mijloacele violente, aşa cum susţinea reclamantul.
  16. Prin rezoluţia din 11 iulie 2003, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţist.
  17. Prin rezoluţia din 4 septembrie 2003, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluţiei din 11 iulie 2003, pe care a confirmat-o.
  18. Reclamantul a introdus o plângere împotriva acestei rezoluţii la Tribunalul Vâlcea, în baza art. 2781 din Codul de procedură penală.
  19. Prin sentinţa din 25 februarie 2004, tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată. Tribunalul a reţinut că în data de 3 iulie 2002, reclamantul avusese un comportament lipsit de respect faţă de completul de judecată şi că intervenţia poliţistului P.C. a fost necesară pentru a asigura ordinea în sala de şedinţă, fără a fi fost realizată prin mijloace violente.
  20. Reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, care a devenit astfel definitivă.
  21. Dreptul intern pertinent
  22. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice (publicată în Monitorul Oficial din 18 august 2000)
  23. În epoca faptelor descrise, dispoziţiile pertinente ale acestei legi erau următoarele:

Art. 2 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;

 33) refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

Art. 3 Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:

  1. a) cu amendă de la 80.000 lei la 400.000 lei, cele prevăzute la pct. 33);
  2. b) cu amendă de la 700.000 lei la 40.000.000 lei sau cu închisoare contravenţională de la 15 zile la 3 luni, cele prevăzute la pct. 1);
  3. Modificările ulterioare ale regimului juridic al contravenţiilor
  4. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 108/2003, publicată în Monitorul Oficial din 26 decembrie 2003, Guvernul a înlăturat închisoarea contravenţională din lista sancţiunilor susceptibile a fi aplicate contravenienţilor. De acum înainte, principalele sancţiuni ce puteau fi aplicate sunt avertismentul, amenda şi obligarea la muncă în folosul comunităţii. Această ultimă sancţiune nu putea fi aplicată decât de o instanţă judecătorească. Toate sancţiunile cu închisoarea contravenţională prevăzute de diferite legi şi de ordonanţe în vigoare sunt convertite în muncă în folosul comunităţii. În caz de refuz al contravenientului de a executa o astfel de sancţiune, instanţa o putea înlocui cu o amendă. Executarea unei amenzi se realizează potrivit regulilor privind creanţele bugetare, în caz de neplată nemaifiind posibilă înlocuirea amenzii cu o pedeapsă privativă de libertate.
  5. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice a fost modificată prin Legea nr. 265/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 5 iulie 2004. De acum înainte, tulburarea ordinii publice, încadrată ca şi contravenţie în art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, este sancţionată exclusiv cu amendă de la 2.000.000 la 10.000.000 lei.
  6. O privire de ansamblu şi detaliată asupra dreptului şi practicii interne pertinente în materie contravenţională se găseşte în paragrafele 29-40 ale hotărârii Anghel c. României (nr. 28183/03, hotărârea din 4 octombrie 2007).

OBIECTUL PLÂNGERII

  1. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamantul se plânge de  încălcarea dreptului său la un proces echitabil în privinţa desfăşurării şi a rezultatului procedurii legate de contestarea procesului-verbal de contravenţie din 8 iulie 2002. Apreciază că a fost pus într-o poziţie defavorabilă pe timpul procedurii în raport cu partea adversă, respectiv cu poliţia din Râmnicu-Vâlcea, şi reproşează în special jurisdicţiilor sesizate că ar fi administrat greşit probele şi ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăţia sa.
  2. Invocând în substanţă art. 3 din Convenţie, reclamantul se plânge de relele tratamente ce i-au fost aplicate de către un poliţist din Râmnicu-Vâlcea în 3 iulie 2002, precum şi de imposibilitatea de a demonstra răspunderea penală a autorului presupuselor rele tratamente.

ÎN DREPT

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie

  1. Reclamantul susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în privinţa desfăşurării şi a rezultatului procedurii legate de contestarea procesului-verbal de contravenţie şi citează art. 6 din Convenţie, care prevede următoarele:

«1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanţă independentă şi imparţială (…) care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. (…)

  1. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
  2. Orice acuzat are, în special, dreptul :
  3. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
  4. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
  5. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el (…);
  6. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; (…)»
  7. Guvernul învederează cu titlu preliminar că art. 6 alin. 1 nu este aplicabil procedurii în cauză datorită naturii sancţiunii aplicate reclamantului, una administrativă care în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 108/2003 nu este susceptibilă de a fi convertită, în caz de neplată, într-o pedeapsă cu închisoarea. Guvernul consideră, pe fond, că procedura deschisă ca urmare a plângerii reclamantului împotriva procesului-verbal de contravenţie a fost condusă în mod echitabil de către jurisdicţiile sesizate, fără să existe opinii preconcepute şi fără a defavoriza vreo parte în raport cu cealaltă.
  8. Curtea apreciază că abia prin Ordonanţa de urgenţă nr. 108/2003 (publicată în Monitorul Oficial din 26 decembrie 2003) Guvernul a înlăturat închisoarea contravenţională din lista sancţiunilor susceptibile a fi aplicate contravenienţilor (paragraful 25). Or, în momentul în care reclamantului i-a fost aplicată amenda, stabilită definitiv prin hotărârea din 20 iunie 2003, faptele de care era acuzat acesta puteau fi pedepsite nu numai cu amendă, dar şi cu închisoarea pe o durată de la 15 zile la 3 luni (paragraful 24). În lumina criteriilor extrase din jurisprudenţa constantă în această materie (a se vedea, printre altele, Ezeh şi Connors c. Regatului Unit [GC], nr. 39665/98 şi 40086/98, par. 120, CEDH 2003-X), este vorba despre o sancţiune care, prin natura şi gravitatea sa, ţine de materia penală, astfel că art. 6 îşi va găsi aplicarea sub aspectul laturii sale penale. Curtea relevă de altfel că, în cauza Anghel c. României, a fost respinsă o excepţie preliminară a Guvernului bazată pe acelaşi argument (nr. 8183/03, 4 octombrie 2007, par. 51-52).
  9. Curtea nu insistă asupra acestei chestiuni legate de aplicabilitatea art. 6 din Convenţie în procedura litigioasă deoarece, fără doar şi poate, acest capăt de cerere este inadmisibil pentru motivele de mai jos.
  10. Curtea reaminteşte că în materie penală administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 şi 3 ale art. 6. Primul consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie şi implică, printre altele, ca în exercitarea funcţiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparţine acuzării şi dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzaţiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-şi pregăti şi prezenta apărarea în cunoştinţă de cauză, şi de a-i oferi probe suficiente pentru a susţine un verdict de vinovăţie (Barbera, Messegué şi Jabardo c. Spaniei, hotărârea din 6 decembrie 1988, seria A nr. 146, par. 77; Bernard c. Franţei, hotărârea din 23 aprilie 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-II, par. 37).
  11. Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligaţia de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura şi cauza acuzaţiei ce îi este adusă, în obligaţia de a-i acorda timpul şi facilităţile necesare pentru a-şi pregăti apărarea şi de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuşi sau cu asistenţa unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obţină interogarea acestora, dar şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existenţa în această materie a unui echilibru între acuzare şi apărare (a se vedea,mutatis mutandis, hotărârea Bönisch c. Austriei din 6 mai 1985, seria A nr. 92, par. 32), dar şi ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu (Barbera, Messegué şi Jabardo, citată anterior, par. 78). Curtea va analiza dacă în cauză au fost respectate aceste principii.
  12. În speţă, Curtea apreciază că nimic nu dovedeşte, astfel cum susţine reclamantul, că jurisdicţiile sesizate cu judecarea plângerii ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăţia acestuia: instanţele nu par în niciun caz a fi decis dinaintea verdictului ori fără a-şi fi confirmat de-a lungul judecăţii temeinicia procesului-verbal întocmit de poliţist. În cadrul procedurii în cauză, jurisdicţiile învestite cu examinarea plângerii reclamantului au admis toate cererile prin care acesta înţelegea să-şi dovedească nevinovăţia şi, în special, au admis toate cererile de audiere a martorilor în apărare, ale căror declaraţii au fost consemnate şi depuse la dosar. Simplul fapt că instanţele au identificat incoerenţe şi contradicţii în declaraţiile acestor martori şi că au decis, motivat (a contrario, Anghel anterior citată, par. 62), să nu le confere credibilitate şi să se sprijine mai degrabă pe declaraţiile martorilor care semnaseră procesul-verbal de contravenţie, nu este de natură a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu.

Curtea reaminteşte cu privire la acest aspect că, potrivit jurisprudenţei sale constante, revine în principiu jurisdicţiilor naţionale sarcina de a aprecia probele administrate de ele şi pertinenţa celor propuse de părţi. Deşi Convenţia garantează prin art. 6 dreptul la un proces echitabil, ea nu reglementează admisibilitatea probelor, această materie revenind în primul rând dreptului intern. Curtea aminteşte că sarcina sa constă în a analiza dacă procedura litigioasă, în ansamblu, incluzând aici şi modalitatea administrării probelor, a îmbrăcat un caracter echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Edwards c. Regatului Unit din 16 decembrie 1992, seria A nr. 247-B, par. 34).

  1. Or, se constată că reclamantul şi avocatul său au fost prezenţi la audierile fixate de jurisdicţiile sesizate, au fost ascultaţi, au putut adresa întrebări martorilor acuzării în prezenţa judecătorilor care urmau să decidă, în final, cu privire la cauză (a contrario, Anghel anterior citată, par. 63 şi 64). Instanţele interne nu au aşteptat din partea reclamantului să răstoarne prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal litigios prin raportarea probei contrare la expunerea faptelor stabilite prin procesul-verbal (a contrario, Anghel anterior citată, par. 58 şi 59). Printr-o astfel de procedură, care respectă principiul contradictorialităţii, instanţele naţionale au confirmat procesul-verbal de contravenţie, pe bază de probe considerate de ele ca pertinente şi suficiente, şi prin hotărâri amplu motivate în fapt şi în drept. Curtea însăşi nu distinge niciun element arbitrariu în dosar.
  2. Rezultă prin urmare că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit nefondat, cu aplicarea art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie.

Avocat amenda (contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta) – Amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate în 15 zile, nu 48 de ore!

contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta

Astfel, se instituie o regulă generală (nu doar pentru situațiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Exceptii de ia această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile.

Procedura propusă prin proiectul de lege va fi utilizată, în ”sistem pilot”, pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.

contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta

Ce se intampla daca refuz sa semnez procesul-verbal de amenda rutiera,rovinieta sau Isctr?

 

VEZI SI ALTE STIRI PE https://www.coltuc.ro

 

Încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice constituie de cele mai multe ori contravenţie.

Recent, potrivit noutăţilor legislative, practica judiciră a întâmpinat o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 96 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Art. 96 din OUG 195/2002 stabileşte că sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Problema supusă sub analiza ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea referitoare la următoarea problemă de drept:” dacă încălcarea dispoziţiei legale prevăzute de art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – prin neconsemnarea în procesul – verbal (I) a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, (II) a intervalului de timp (conţinutul concret al sancţiunii complementare) în care este suspendat dreptul de a conduce şi (III) a temeiului juridic – este sancţionată cu nulitatea parţială a procesului – verbal şi atrage anularea inclusiv a menţiunilor privind măsura reţinerii permisului de conducere, nulitate ce nu poate fi înlăturată, sau este suficientă numai consemnarea măsurii tehnico – administrative a reţinerii permisului de conducere pentru valabilitatea procesului – verbal, inclusiv cu privire la măsura complementară de suspendare, durată şi temei juridic.

Decizia ICCJ

Prin Decizia nr. 8/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 501/2018 a fost admisă sesizarea şi s-a constatat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului – verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere.

S-a argumentat că în prezent, nu există posibilitatea ca printr-un act administrativ separat să se aplice sancţiunea complementară a suspendării cu precizarea temeiului şi a intervalului de timp pentru care se dispune, cu excepţia situaţiei particulare a ipotezei prevăzute la art. 96 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (dat fiind mecanismul juridic de sancţionare suplimentară, datorat cumulului unor puncte acumulate din mai multe fapte).

În concluzie, din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară.

Astfel, în condiţiile în care formularul procesului – verbal nu prevede în mod expres o rubrică în care să fie consemnată separat sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar această sancţiune rezultă în mod expres din dispoziţiile legale incidente în cauză, nu poate fi pus în discuţie faptul că nu există o măsură complementară dispusă în mod legal care să privească suspendarea dreptului de a conduce, ci doar modalitatea consemnării acestei măsuri în cuprinsul actului contestat, o interpretare contrară nefiind în spiritul legii.

 

NU UITATI ! DATI URMARESTE #stiriserioase pe instagram si facebook
Multumim

Cum contest o amenda in 2017

Cum poți contesta o amendă de circulație
În primul rând, dacă nu ești de acord cu ceea ce-ți impută agentul de Poliție, consemnează asta în procesul verbal întocmit de acesta, la rubrica “Observații”. Apoi, în termen de 15 zile, formulează o plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei (este indicat ajutorul unui avocat).
Dacă este vorba de o contravenție pentru încălcarea unor reguli de circulație, plângerea trebuie s-o depui la judecătoria în cărei circumscripție se află localitatea/sectorul în care ai fost amendat.
Dacă este vorba de o amendă legată de rovinietă, plângerea trebuie depusă la judecătoria localității/sectorului în care ai domiciliul stabil.
Odată cu plângerea, trebuie să depui o copie a procesului-verbal de contravenţie, precum și dovada achitării taxei de timbru. Totodată, poți depune orice alte documente, care pot fi considerate probe în susținerea nevinovăției tale.
Dacă vrei să-ți probezi nevinovăția cu martori, trebuie să depui o listă a acestora, cu numele, prenumele şi domiciliul unde pot fi citați.

Instanta din Romania : Șoferii nu sunt obligați să aibă la ei asigurarea RCA și nici s-o prezinte polițiștilor

 

 

 

Conducătorii auto nu au obligația de a deține asupra lor dovada asigurării de răspundere civilă auto (RCA) și nici nu trebuie să o prezinte organului de poliție la controlul actelor, după cum a decis o instanță din România. Decizia este acum definitivă, iar concluzia la care a ajuns instanța este valabilă chiar și în contextul noului cadru al RCA.

 

Conducătorii auto nu sunt obligați să aibă asupra lor dovada asigurării RCA și nu trebuie să o prezinte polițistului atunci când acesta solicită controlul actelor, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Sălaj. Concret, în anul 2015, un șofer a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa la controlul organelor de poliție polița de asigurare auto. În aceste condiții, conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a obținut anularea actului administrativ în 2016, iar în februarie anul acesta, instanța de apel a respins calea de atac formulată de inspectoratul de poliție.

Instanța de prim grad (judecătoria) a decis că nu există nicio prevede expresă care să-l oblige pe conducător să aibă asupra sa dovada asigurării, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile, în prezent abrogată și înlocuită de noul cadru RCA – OUG nr. 54/2016), nici în al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori al regulamentului de punere în aplicare a acestei ordonanțe. Prevederile legale la care s-a raportat instanța și care ne interesează în această discuție sunt următoarele:

  • regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 prevede că conducătorul trebuie să aibă asupra sa „actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”;
  • ordonanța privind circulația pe drumurile publice prevede că „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”; în caz contrar, același act normativ stabilește că șoferul care nu are asupra sa aceste documente săvârșește o contravenție și poate primi o amendă.

Practic, organul de poliție care l-a amendat pe conducătorul respectiv a considerat că dovada asigurării RCA (polița de asigurare) se înscrie în noțiunea folosită de cele două acte de mai sus, respectiv „alte documente prevăzute de lege”, or instanța de judecată a constatat că, la momentul respectiv, niciun act normativ nu-i impune șoferului obligația de a avea asupra sa această poliță.

„În cauză, instanța constată că nici art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și nici art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 nu preved în mod expres faptul că participanții la trafic trebuie să aibă asupra lor polița de asigurare auto. De asemenea, din analiza dispozițiilor legale în materie, respectiv a O.U.G. nr. 195/2002, a R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și a Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, nu rezultă că această obligație ar fi fost impusă în mod expres de legiuitor în sarcina conducătorilor auto. Altfel spus, legea nu prevede în mod expres obligația conducătorilor auto de a avea asupra lor polița de asigurare auto și de a o prezenta la cererea polițistului rutier”, a stabilit prima instanță.

Așadar, conducătorul auto în discuție a fost amendat pentru o contravenție care, în realitate, nu există, încălcându-se astfel prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Important! În prezent, regimul RCA nu mai este însă guvernat de Legea nr. 136/1995, cea la care s-a raportat instanța de judecată, ci de OUG nr. 54/2016, iar polița de asigurare este acum înlocuită de noua reglementare cu contractul de asigurare. Cu toate acestea, concluzia la care a ajuns instanța în materia obligației conducătorului de a avea asupra sa dovada RCA rămâne în picioare chiar și în contextul noului regim al RCA, întrucât nici OUG nr. 54/2016 nu prevede nimic în legătură cu vreo obligație de acest fel.

Amenzile rutiere cresc de la 1 mai 2016

Creşterea amenzilor pentru contravenţii rutiere este strâns legată de cea a salariului minim brut. Astfel, de la 1 mai, când salariul minim brut se va majora, şoferii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar atunci când nu vor ţine cont de prevederile Codului rutier.

Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, aşa cum prevede în momentul de faţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (supranumită şi Codul rutier). Prin urmare, deoarece salariul minim va creşte la începutul lunii mai de la 1.050 la 1.250 de lei, amenzile pe care le pot primi şoferii se vor mări şi ele.

Mai precis, până pe 30 aprilie un punct-amendă este egal cu 105 lei, însă de la 1 mai acesta va ajunge la 125 de lei. Asta înseamnă că cea mai mică amendă de circulaţie va fi de 250 de lei (faţă de 210, cât este acum), iar cea mai mare va fi de 12.500 de lei (faţă de 10.500 de lei, cât este acum).

„Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă”, este explicat în Codul rutier, conform căruia clasele de sancţiuni sunt următoarele:

  • clasa I: 2 sau 3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă.

Practic, aplicând valoarea unui punct-amendă de 125 de lei, rezultă că şoferii vor risca, de la 1 mai, următoarele sancţiuni:

  • clasa I: 250 sau 375 de lei;
  • clasa a II-a: 500 sau 625 de lei;
  • clasa a III-a: de la 750 la 1.000 de lei;
  • clasa a IV-a: de la 1.125 la 2.500 de lei;
  • clasa a V-a: de la 2.625 la 12.500 de lei.

Atenţie! De reţinut este că persoanelor fizice li se pot aplica doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru persoanele juridice.

Valoarea punctului-amendă între 2011 şi 2016
Create line charts

Ce amenzi se vor da pentru faptele întâlnite cel mai des

Şoferii care nu respectă obligaţia de a semnaliza atunci când schimbă direcţia de mers vor risca, de la 1 mai, să primească o amendă de 250 sau 375 de lei (adică din clasa I de sancţiuni). Totodată, aceeaşi sancţiune (plus două puncte de penalizare) va fi valabilă pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii (fără dispozitiv de tip „mâini libere”), nepurtarea centurii de siguranţă sau depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h.

Amenzile de 500 sau 625 de lei (clasa a II-a) se vor aplica pentru situaţii precum nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare şi lipsa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante şi a stingătorului pentru incendii. Aceeaşi amendă, plus trei puncte de penalizare, va putea fi dată pentru transportarea minorilor fără a avea în maşină sisteme de siguranţă adecvate (centuri de siguranţă sau scaune pentru copii) sau pentru depăşirea vitezei legale cu 21-30 km/h. Tot o amendă de 500 sau 625 de lei, însă la pachet cu suspendarea permisului auto timp de 30 de zile, vor risca şi şoferii care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni, trec pe culoarea roşie a semaforului sau depăşesc coloanele de maşini oprite la semafor/trecerea la nivel cu calea ferată.

Amenzi de la 750 la 1.000 de lei (clasa a III-a) se vor aplica, de la 1 mai, pentru conducerea cu permisul auto expirat sau circulaţia cu un automobil cu defecţiuni la sistemul de iluminare sau la cel de avertizare sonoră. Aceeaşi sancţiune va fi valabilă pentru depăşirea vitezei legale cu 31-40 km/h (plus patru puncte de penalizare) sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă astfel se produce un accident cu pagube materiale (plus suspendarea permisului timp de 60 de zile).

În ceea ce priveşte clasa a IV-a de sancţiuni, amenda de la 1.125 la 2.500 de lei va putea fi aplicată şoferilor care circulă cu maşini cu inspecţia tehnică periodică expirată, care nu efectuează verificarea medicală periodică sau care conduc automobile fără anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei. De asemenea, amenda va fi aceeaşi pentru depăşirea vitezei legale cu 41-50 km/h (plus şase puncte de penalizare) sau pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, atunci când fapta nu constituie infracţiune (plus suspendarea permisului timp de 90 de zile).

Important! Contravenienţii pot să achite doar jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege în primele două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de contravenţie. În acelaşi timp, plata a jumătate din minimul amenzii se poate face pe loc direct la agentul constatator.

Cum ar putea fi ridicate maşinile parcate neregulamentar

În prezent, Codul rutier şi regulamentul pentru aplicarea acestuia nu reglementează procedura exactă de ridicare a maşinilor staţionate sau parcate neregulamentar pe drumurile publice. Asta înseamnă că autorităţile nu pot să ia momentan această măsură tehnico-administrativă. Totuşi, la Senat, în procedura de legiferare se află un proiect de lege complex care ar putea să înlocuiască atât actualul Cod rutier, cât şi regulamentul acestuia. Iar documentul include şi o procedură pentru ridicarea automobilelor.

Astfel, măsura ar urma să fie dispusă de către poliţiştii rutieri sau de către poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, atunci când şoferul care a staţionat/parcat neregulamentar nu este prezent la momentul constatării faptei. Mai exact, ridicarea şi transportarea vehiculelor ar urma să se facă fie direct de către autorităţile publice, fie de către firme specializate.

Decizia de dispunere a ridicării maşinii staţionate/parcate neregulamentar va fi comunicată proprietarului sau deţinătorului mandatat al acesteia în cel mult 24 de ore. Şoferii care nu vor solicita restituirea vehiculului ridicat şi nu vor plăti cheltuielile de ridicare şi transport vor fi obligaţi să achite o taxă de depozitare.

Atentie:amenzi de peste 10000 lei pentru practici incorecte comercianti

Începând de mâine, când intră în vigoare noile reglementări privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, vânzătorii cu amănuntul pot fi amendaţi cu până la 100.000 lei pentru agresivitatea cu care încearcă să ne convingă să le cumpărăm marfa, în ciuda repetatelor noastre refuzuri.

Concret, potrivit Legii 33/2015 care modifică Legea 363 din 2007, act normativ care se aplică începând de mâine, orice comerciant care-şi face publi­citate înşelătoare sau agresivă poate fi amendat cu sume cuprinse între 2.000 – 100.000 lei. Pentru a-i determina să renunţe la astfel de practici, consumatorii nu trebuie să facă altceva decât să sesizeze în scris Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi să ataşeze documentele sau pliantele care dovedesc aceste practici ilegale.

Reclamaţiile pot fi depuse, potrivit legii, şi de operatorii economici concurenţi, care pot informa ANPC în legătură cu practicile comer­ciale incorecte. Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comerciali­zării alimentelor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 170 din data de 11 martie şi se va aplica începând de mâine, 14 martie.

Actul a fost adoptat în luna februarie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Ca atare, începând de mâine, firmele care folosesc practici comerciale agresive sau înşelătoare, fie prin reclame, fotografii, pliante sau orice fel de informaţii trunchiate sau neclare, determinând consumatorul să ia o decizie în necunoştinţă de cauză, pe care altfel n-ar fi luat-o, constrânşi sau hărţuiţi să aleagă, vor primi amenzi duble faţă de legea din 2007.

Deformarea substanţială a comportamentului consumatorilor

Conform legii 33, firmele care aplică practici înşelătoare nu oferă informaţii clare despre produsele oferite. Potrivit articolului 2, litera e), „deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor” este definită ca „folosirea unei practici comerciale cu scopul de a afecta în mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, determinându-i astfel să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o”.

În ceea ce priveşte practicile agresive, acestea sunt cele care limitează libertatea consumatorului de a alege şi constau în hărţuirea clientului.

„Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţă fizică sau la influenţă nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente: momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia; recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv; exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la produs; orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant; orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal”, se arată în articolul 9 din lege.

Avocat Penalist(Drept Penal):ANI a amendat membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților

Membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaților se pregătesc să atace Agenția Națională de Integritate în instanță, după ce ANI i-a amendat pentru că nu l-au revocat pe Petre Roman din funcție.

 

 

„Vom contesta procesul verbal de sancţionare de la ANI, în termenul legal. Vom avea o poziţie unitară la comisie, duminică, pe această temă. Noi am fost sesizaţi la Comisia juridică să facem un raport de vacantare a locului de deputat al domnului Petre Roman. Ne-am întrunit în această comisie şi ne-am uitat în regulament şi în statut. Vacantarea, conform Articolului 7, alineatul 4 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, nu este atribuţia Comisiei juridice”, a afirmat Valeria Schelean, potrivit Agerpres.

ANI i-a amendat cu câte 2.000 de lei pe deputaţii din Comisia juridică, prezenţi la şedinţa din 3 februarie, în care deputatul Petre Roman ar fi trebuit revocat din funcţie, pentru incompatibilitate. În opinia Valeriei Schelean, cel sancţionat ar fi trebuit să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Amenda, Inspectia muncii, Munca la negru:Amenzi de aproape 500.000 euro aplicate pe piata muncii

Inspectia Muncii a desfasurat, in perioada 17 – 21 noiembrie 2014, actiuni de control in urma carora s-au aplicat amenzi in valoare totala de 2.191.400 de lei, adica 494.672 de euro. Au fost depistate 242 de persoane care lucrau fara forme legale. Dintre acestea 81 erau din judetul Tulcea, depistate la un singur angajator, constructor de nave.

Pentru aceasta a fost inaintata si propunere de cercetare penala. In domeniul relatiilor de munca s-au aplicat amenzi in valoare de 1.648.400 de lei din care 1.180.000 de lei pentrumunca la negru. Au fost sanctionati 523 de angajatori. 32 de persoane fizice au fost sanctionate contraventional deoarece au acceptat sa munceasca fara forme legale de angajare.

Pentru primirea la munca a mai mult de 5 persoane fara contracte individuale au fost inaintate 3 propuneri de cercetare penala. In aceeasi perioada, in domeniul securitatii si sanatatii in munca s-au aplicat amenzi in valoare de 543.000 lei. La un angajator din judetul Satu Mare s-a interzis comercializarea a 3 tipuri de echipamente de lucru in urma actiunii: ,,Suprave­gherea pietei”.

Produsele nu aveau instructiuni de folosire in limba romana. In judetul Dolj au fost oprite 3 elevatoare la un service auto si s-a dispus aceasta masura complementar cu amendarea societatii comerciale. Angajatorii au comunicat catre inspectoratele teritoriale de munca 53 de evenimente care, in urma cercetarilor efectuate de inspectorii de munca, vor fi incadrate sau nu ca fiind accidente de munca. Dintre acestea, 27 au fost inregistrate in municipiul Bucuresti.

Amendă

Amendă

AMENDĂ, sancţiune care constă în obligarea celui vinovat de neexcutarea unei obligaţii ori de săvârşirea unor fapte ilicite, la plata unei sume de bani. Amenda poate fi: a) penală, sancţiune aplicată de instanţa de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. în legislaţia noastră, amenda penală este prevăzută de cele mai multe ori ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa închisorii şi se stabileşte în aşa fel încât să nu-1 pună pe condamnat în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la plata amenzii, instanţa va putea înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită; b) judiciară, sancţiune procesuală aplicabilă în cazul de neîndeplinire a obligaţiilor procesuale sau de îndeplinire a lor fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Rolul amenzii judiciare este de a asigura desfăşurarea normală a activităţii procesuale prin efectuarea corect şi la timp, de către subiecţii procesuali, a îndatoririlor ce le revin; c) contravenţională – sancţiune ce se aplică pentru comiterea unei contravenţii.

amendă, sancţiune constînd din plata unei sume de bani. A. penală, sancţiune aplicată de instanţa de judecată pentru săvîrşirea unei infracţiuni. în legislaţia noastră a.p. este prevăzută, de cele mai multe ori, ca o sancţiune alternativă cu pedeapsa închisorii şi se stabileşte în aşa fel, încît, să nu-1 pună pe condamnat în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii (art. 63, C.p.). Pentru garantarea executării n.p. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate lua, în cursul procesului penal, măsuri asigurătorii, constînd din indisponibilizarea, prin instituirea unei sechestru asigurător, a bunurilor mobile şi imobile (art. 163, C.p.p.). Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămînerea definitivă a hotărîrii. A. cu caracter administrativ, sancţiune pe care o aplică instanţa In caz de înlocuire a răspunderii penale (art. 92, C.p.). în cazul faptelor prevăzute de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, a. cn c.a. este aplicată de instanţa de judecată sau de procuror. Executarea amenzii se efectuează, în acest caz, după aceleaşi reguli care se aplică şi in cazul executării amenzii judiciare (art. 441, C.p.p.). A. judiciară, sancţiune pe care o aplică organul de urmărire penală sau instanţa de judecată persoanei care a comis o abatere judiciară în cursul procesului penal. Aplicarea a.j. nu înlătură răspunderea penală, dacă fapta constituie infracţiune (art. 193, alin. ultim., C.p.p.). A. j. se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată, prin încheiere. Persoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare. Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii (art. 199, C.p.p.). împotriva executării a.j., cel sancţionat poate face contestaţie care se soluţionează de instanţa de executare (art. 464, C.p.p.).

Avocat energie – Statul risca o amenda zilnica de 30.000 de euro

Avocat-energie. Comisia Europeana (CE) a reclamat Romania la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pentru transpunerea incompleta in legislatia nationala a doua directive in domeniul energiei, privind protectia consumatorilor si indatoririle autoritatilor de reglementare, cu propunerea unor penalizari de circa 30.000 de euro pe zi.

Astfel, CE propune sanctionarea Romaniei cu o penalizare zilnica de 30.228,48 de euro de la data unei eventuale decizii a Curtii in acest sens pana la transpunerea directivelor in legislatia nationala, se spune intr-un comunicat al Executivului european.

,,Nivelul acestei penalitati este stabilit tinand cont de durata si de gravitatea incalcarii (…) Curtea va decide valoarea finala a penalitatilor zilnice„, se arata in comunicat. Directivele in cauza ar fi trebuit implementate integral pana la 3 martie 2011, fiind preluate numai partial de Romania in legislatia nationala.

Dintre elementele care nu au fost transpuse, CE mentioneaza drept prioritati prevederi privind protectia consumatorilor si definirea clara a sarcinilor autoritatilor de reglementare in domeniul energiei.

,,Romaniaa adoptat deja o parte substantiala din actele legislative necesare pentru implementarea directivelor privind energia electrica si gazele naturale, insa au ramas dispozitii care nu au fost inca transpuse in legislatia nationala. Mai concret, este vorba despre unele dispozitii care se refera la protectia consumatorilor si la anumite indatoriri ale autoritatilor de reglementare in domeniul energiei„, noteaza CE.

Avocat Anrp – Presedintele ANPC a fost amendat pentru refuzul de punere in aplicare a unei hotarari definitive

Prin hotararea in cauza, fostul sef al CPC Prahova Corneliu Buzu, schimbat in 2009, era repus in functie.
Potrivit portalului instantelor de judecata din Romania, Curtea de Apel Ploiesti a dispus amendarea presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, si a fostului ministru al Economiei Lucian Bode intr-un dosar in care fostul sef

al Comisariatului pentru Protectia Consumatorului Prahova Corneliu Buzu a dat in judecata Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, pe presedintele acestei institutii, Constantin Cerbulescu, Ministerul Economiei si Comertului si pe fostul ministru de resort Lucian Bode, solicitand aplicarea unei sentinte definitive si irevocabile prin care Buzu a castigat repunerea sa in functia de sef al CPC Prahova.

Nu loviti medicii.Riscati inchisoarea!

Potrivit legii „amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui medic, asistent medical, sofer de autosanitara, ambulantier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la doi ani sau cu amenda”.

 

Pentru lovirea sau orice act de violenta impotriva acelorasi persoane se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la sase ani.

„Vatamarea corporala savarsita impotriva persoanelor mentionate se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la sase ani”, se arata in lege.

Cea mai aspra pedeapsa, de la trei la 12 ani de inchisoare, se acorda pentru vatamarea corporala grava savarsita impotriva persoanelor din sistemul sanitar aflate in exercitiul functiunii.

UNEJ a fost sanctionata de catre Consiliul Concurentei

In acest fel, s-a creat o categorie de privilegiati – rudele si afinii de gradul I ai executorilor judecatoresti prezenti deja in profesie, care, prin scutirea de la plata acestei taxe, sunt avantajati in raport cu ceilalti potentiali executori judecatoresti, creandu-se toate premisele consolidarii ideii de casta profesionala bazata pe legaturi de familie.

,,Un anumit grad de control, privind accesul pe piata bazat pe competenta, este acceptabil, daca are ca unic scop asigurarea unui standard ridicat de calitate, insa reglementarile excesive la intrare duc la o reducere a ofertei de servicii, cu consecinte negative pentru concurenta, dar si pentru calitatea serviciilor respective”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

De asemenea, UNEJ a identificat si a stabilit o lista a cheltuielilor de executare silita aplicabile tuturor membrilor profesiei. Aceste cheltuieli excedau cadrul legal (Legea nr.188/2000), fiind diferentiate de onorariile stabilite de ministrul Justitiei.

Membrii UNEJ care trebuiau sa respecte lista cu ,,cheltuieli” reprezinta intreaga piata a executorilor judecatoresti si in acest fel nu a mai existat niciun fel de presiune concurentiala care sa mentina aceste cheltuieli la un nivel mai mic.

,,Astfel de restrictii sunt cu atat mai nocive pentru mediul concurential atunci cand organizatia profesionala joaca un rol important, mai exact atunci cand accesul pe piata este conditionat de intrarea in respectiva asociatie, cum este si in cazul de fata in care nu poti fi executor judecatoresc decat daca esti membru UNEJ”, a mai spus presedintele autoritatii de concurenta.

Totodata, pe langa aplicarea sanctiunii, Consiliul Concurentei a impus UNEJ sa elimine din statutul profesiei lista cu ,,cheltuieli de executare silita”.

O româncă în vârstă de 24 de ani a fost condamnată marţi la plata unei amenzi pentru cerşetorie, de un tribunal din Castres

O tânără româncă de 24 de ani a fost convocată la tribunalul din Castres marţi dimineaţă, dar aceasta nu s-a prezentat. Ea era acuzată de „ocupare abuzivă a domeniului public şi de solicitări şi chetă la adresa trecătorilor”.

Femeia cerşea şi, astfel, intra sub incidenţa unei decizii municipale anticerşetorie adoptate de primarul de dreapta Pascal Bugis.

Tânăra a fost controlată şi i-a fost întocmit proces verbal de opt ori în termen de aproximativ o lună, de poliţia municipală. Ea a fost găsită de fiecare dată în acelaşi loc, la diferite ore ale zilei, în faţa unui supermarket de pe strada Camille-Rabaud, chiar în centrul localităţii.

Obligarea la plata rovinietei pe un an intreg este un abuz anunta Avocatul Poporului

Acesta a anuntat ca s-a autosesizat si verifica mai multe aspecte legate de procesul de amendare a soferilor romani pentru neplata rovinietei.“Este un abuz sa-i obligi pe cei sanctionati sa plateasca pe un an intreg, mai ales in conditiile in care, prin lege, un sofer are optiunea de a cumpara pentru perioade mult mai scurte.

Am inteles ca exista situatii in care un sofer a fost amendat de mai multe ori, unii chiar de zeci de ori, pentru lipsa rovinietei, si de fiecare data li s-a imputat si contravaloarea rovinietei pentru un an intreg. Asa ceva nu este in regula, este un abuz”, a declarat, vineri, 30 martie, intr-o conferinta de presa, Gheorghe Iancu.

Iancu a tinut totusi sa specifice ca amenda pentru lipsa rovinietei este corecta si ea trebuie aplicata celor care nu se supun obligatiei de a plati pentru a folosi soselele.

CNA a amendat mai multe posturi de televiziune pentru difuzarea excesiva de publicitate anunta Casa de avocatura Coltuc

In sedinta din data de 21.02.2012 membrii au analizat raportul de monitorizare intocmit de directia de specialitate cu privire la durata publicitatii inserate in interval de o ora, in lunile noiembrie, decembrie 2011 si ianuarie 2012, de zece posturi centrale de televiziune.

Constatand incalcari ale prevederilor art. 35 alin. (1) din nr. 504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare:

„Proportia de spoturi publicitare televizate si spoturi de teleshopping dintr-un interval de o ora nu poate depasi 20%, respectiv 12 minute; in cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depasi 8 minute din timpul oricarei ore date”.

Consiliul a decis sa sanctioneze pentru depasirea duratei publicitatii in lunile noiembrie – decembrie 2011 mai multe posturi de televiziune, cu amenzi cuprinse intre 20.000 de lei si 130.000 de lei.

Sursa: Business Forum

Av.Coltuc Marius explica pentru Stirile protv cum se castiga un proces de amenda rovigneta

O greseala tehnica iti poate aduce o amenda in cutia postala.50.000 de soferi,sanctionati pe nedrept.Aproape 50.000 de soferi romani, care au fost prinsi de camerele de supraveghere fara rovignete pe drumurile nationale, striga in cor ca au fost amendati pe nedrept.

 

 

 

 

Asa ca si-au angajat pe avocatul Coltuc Marius  si au contestat sanctiunile in instanta.

In multe cazuri, oamenii au cazut victima unei simple greseli: li s-au trecut eronat datele masinii in sistem, cand au platit taxa de drum.

Desi are rovigneta, Bogdan s-a trezit cu doua amenzi in cutia postala. Motivul: numerele sale de inmatriculare sunt trecute gresit in baza de date a sistemului national care monitorizeaza drumurile publice.

Potrivit avocatilor, soferii sunt nedreptatiti de doua ori. Cand sunt amendati in mod repetat pentru aceeasi contraventie si cand vanzatorii din benzinarii gresesc in rovigneta datele de inmatriculare ale automobilelor.

Singurii vinovati sunt soferii, spun pe de alta parte reprezentantii CNADNR si asta pentru ca au semnat, confirmand astfel valabilitatea datelor.

In plus, autoritatile sustin ca puteti fi amendati zilnic pentru lipsa rovignetei.

Platiti o sanctiune de 250 lei si o despagubire de 28 de euro, insa acestea se prescriu daca nu v-au fost trimise la 6 luni de la producerea „contraventiei”.

A se citi stirea AICI

 

http://stirileprotv.ro/stiri/social/o-greseala-tehnica-iti-poate-aduce-o-amenda-in-cutia-postala-50-000-de-soferi-sanctionati-pe-nedrept.html

 

 

 

 

Amenda de 100000 lei pentru RCS&RDS de la CNA anunta Casa de avocatura Coltuc

CNA a analizat, in sedinta de miercuri, 14 decembrie, cazul West TV, o televiziune care, pe 7 decembrie, a fost scoasa din pachetul analogic din Arad al operatorului de cablu RCS&RDS. La sedinta de miercuri a CNA a participat si o delegatie de la televiziunea West TV.

“Acest proiect s-a dezvoltat si este difuzat in 11 judete”, a spus Andrei Ando, directorul general al West TV. Potrivit acestuia, pe 7 decembrie, RCS&RDS a scos West TV din pachetul de baza din reteaua sa din Arad fara sa fi avut vreo discutie prealabila cu reprezentantii televiziunii.

Orange considera amenda primita din cauza unor cartele prepay este disproportionata

Romania apreciaza ca primita de de la , de 10.000 de lei, pentru suspendarea unor cartele inainte de expirarea perioadei de valabilitate, este disproportionata in raport cu gravitatea faptei, dar si cu eventualul prejudiciu adus clientilor.

 

 

 

“Sanctiunea a fost aplicata ca urmare a primirii a doua reclamatii individuale ale unor clienti prepay. Orange Romania a actionat cu buna credinta si a depus toate eforturile pentru remedierea situatiei aparute, iar clientilor le-au fost reconectate numerele in cel mai scurt timp posibil. (…) In aceste conditii, intrucat consideram ca sanctiunea este disproportionata cu gravitatea faptei dar si cu eventualul prejudiciu adus clientilor, ne rezervam dreptul de a contesta aceasta masura in instanta”, arata Orange

Sursa: Wall-Street

Echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarna sau all season va deveni obligatorie din noiembrie 2011

Guvernul a decis miercuri, 26 ianuarie 2011, ca echiparea autovehiculelor cu de iarna sau all season in sezonul rece va deveni obligatorie din noiembrie 2011, soferii riscand amenzi, cuprinse intre 2.500 lei si 4.000 lei,

 

 

 pentru nerespectarea acestei prevederi.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a lansat recent in dezbatere publica un nou proiect prin care anvelopele de iarna devin obligatorii.

Ce prevede proiectul:

– penalizare de 9 pana la 20 de puncte, amenda si retinerea certificatului de inmatriculare sau inregistrare al masinii pentru conducatorii vehiculelor care nu sunt dotate cu de iarna in sezonul rece

– amenda de 2500 si 4000 de lei este aplicata si in cazul celor care circula cu lanturi pe roti in zonele unde nu mai este zapada pe carosabil

de iarna pe axele de tractiune si/sau lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate pentru vehiculele de peste 3,5 tone si al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaun

Sursa: Adevarul

Amenda aplicata de Consiliul Concurentei societatii Olanesti Riviera a fost confirmata de instanta anunta Casa de avocatura Coltuc

Tribunalul Valcea a confirmat legalitatea amenzii aplicate de societatii comerciale Olanesti Riviera SA pentru refuzul de a se supune inspectiei inopinate a autoritatii de concurenta.

 

 

In cadrul investigatiei pe piata furnizarii serviciilor de cazare si tratament balnear din Baile Olanesti, in anul 2009, a sanctionat societatea Olanesti Riviera SA cu in valoare de aproximativ 100.000 lei pentru ca nu a permis accesul inspectorilor de concurenta la documentele companiei.

Olanesti Riviera SA a contestat in instanta actul de sanctionare, dar Tribunalul Valcea, prin decizie irevocabila, a constatat legalitatea si temeinicia acestuia, respingand plangerea societatii.

Inspectia inopinata reprezinta cel mai important instrument de investigatie al autoritatii de concureta, datorita eficientei sale in obtinerea probelor asupra savarsirii de practici anticoncurentiale. Conform legii, in cazul in care o societate refuza sa se supuna inspectiei, poate aplica amenzi in valoare de pana la 1% din cifra de afaceri totala realizata de societate, in anul anterior sanctionarii.

Sursa: Consiliul Concurentei

Ramasi cu vistieriile goale din cauza crizei, primarii din România si-au adus aminte ca au la îndemâna o metoda de a creste veniturile

Ramasi cu vistieriile goale din cauza crizei, primarii din România si-au adus aminte ca au la îndemâna o metoda de a creste veniturile pe care pâna acum au neglijat-o: încasarea restantele acumulate în ultimii ani la plata

impozitelor sau taxelor locale, cum ar fi cele pe proprietate, teren sau locuinta. La acestea se adauga si toate amenzile care sunt încasate la nivel local, de la cele de circulatie sau din mijloacele de transport în comun pâna la cele pentru prostitutie.

Dintre acestea, cele mai numeroase dar si banoase, sunt amenzile de circulatie neplatite de ani buni, pe care mizeaza de altfel majoritatea primariilor. Daca cel somat sa plateasca nu respecta termenul limita, în cel mai scurt timp se va trezi ca nu îsi mai poate ridica leafa de la locul de munca, sau, mai rau, ca i se pune sechestru pe masina sau pe casa. Sursa de venit este considerabila tinând cont ca anul trecut s-au acordat la nivel national 4,7 milioane de amenzi de circulatie, în valoare de peste 200 de milioane de euro, dintre care s-au platit mai putin de jumatate.

Desi, pâna la executarea silita, primariile au obligatia sa trimita mai întâi o somatie, în multe cazuri bucurestenii s-au trezit direct executati, pentru ca nu au gasit la casuta postala somatia de plata. “Nu am primit nimic. Mi s-a spus la serviciu ca am contul blocat pentru ca n-am platit amenzi restante. Când i-am întrebat pe cei de la Directia de Taxe si Impozite Locale de ce nu m-au anuntat ca îmi blocheaza salariul, mi s-a spus ca am fost anuntat, ca mi s-a trimis somatia prin posta si ca daca nu am primit-o, asta este, ca e problema mea si ca ei si-au facut treaba”, povesteste R.M., care locuieste în sectorul 4 din Bucuresti.

Primul pas spre executarea silita

Dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale poate începe oricând dupa neplata a mai mult de un an a taxelor si impozitelor si dupa 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de contraventiei.

“La începutul fiecarui an trimitem înstiintari în care sunt trecute sumele datorate pentru anul fiscal în curs, eventualele amenzi, restante si penalitati. Dupa înstiintare, oricând se poate trimite somatia de plata. În termen de 15 zile de la primirea ei, ori se achita debitul, ori se face dovada ca este o greseala. Daca nici nu s-a achitat nici nu s-a facut dovada atunci se trece la executarea silita. În functie de informatiile pe care le avem se pune poprire pe venituri sau sechestru asigurator pe casa sau masina. Dupa sechestrul asigurator se scot la licitatie bunurile imobile sau mobile. Daca avem de ales între o masina care nu a mai fost miscata de ani buni sau casa, alegem casa ca sa ne putem acoperi creanta” a declarat pentru Gândul directorul Directiei Impozite si Taxe sector 2, Cristian Duta.

Potrivit acestuia, poprirea pe salariu nu poate fi mai mare de 30 la suta din veniturile înregistrate iar sechestru nu se poate pune pe bunurile necesare vietii si muncii debitorului. Codul de Procedura Fiscala prevede ca executarea silita a bunurilor proprietate a debitorului, se efectueaza, de regula, în limita a 150 la suta din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

Sursa: Gandul

Ce se intampla daca nu va actualizati datele personale la bancile din Romania

“Asta cu blocarea conturilor este doar sa va sperie, un fel de bau-bau!”, ma linisteste domnul de la ghiseu, la o ora dupa ce colega lui de la o alta banca ma amenintase: “Riscati sa nu va mai puteti plati rata la credit. Vi se va bloca

contul!”. Mai târziu, la cea de-a treia banca, un domn pare mai dez­orientat decât mine: “Blocarea con­turilor? Nu am primit ceva precis în acest sens. Dar este bine sa va actualizati datele…”

În turul facut pe la câteva dintre bancile din top 10 pentru a afla ce risc daca nu-mi actualizez datele personale, am experimentat diverse stari de spirit, de la indignare, pâna la buna dispozitie. Astfel am aflat ca, pe lânga nume, CNP, adresa, nationalitate, bancile pot cere clientilor si alte informatii mai mult sau mai putin ciudate.

De exemplu, în formularul pe care l-am primit de la Volksbank exista o rubrica separata unde clientii sunt invitati sa-si treaca inclusiv pseudonimul, dar si sa bifeze o casuta daca este sau nu “persoana expusa politic”.

• La o unitate BCR din Pajura, cei care se duc sa-si actualizeze datele sunt întrebati, printre altele, despre numarul de copii si al rudelor de gradul întâi aflate în întretinere, adica informatii similare pentru acordarea unui credit, chiar daca specifici ca, de fapt, nu vrei un credit, ci doar sa faci un depozit.

• Pe formularul de la Banca Transil­vania, de exemplu, mi se cere sa specific daca, în calitate de titular al contului, detin sau nu “functie publica importanta”. În plus, aceeasi solicitare este facuta, câteva rânduri mai jos, si pentru persoanele care au calitatea de împuternicit.

• Tot aceeasi banca vrea sa stie câti bani voi rula prin conturi, adica “pâna la 15.000 euro pe zi pe tranzactie” sau daca îmi da mâna sa “tranzactionez” pâna la 250.000 euro pe zi pe tranzactie.

• Reprezentantii BRD vor însa sa vada cu cine au de-a face si au pregatit casute cu referire la nivelul studiilor (gimnaziale, BAC, BAC si scoala tehnica, scoala profesionala, primare/fara studii sau superioare)

Adresa de posta electronica, numele angajatorului sau natura activitatii proprii, numele beneficiarului real al contului sunt alte informatii pe care unii bancheri doresc sa le afle despre cei care le sunt clienti.

Potrivit Asociatiei Române a Ban­cilor, campania de actualizare a datelor despre clientii proprii asigura respectarea prevederilor legii pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor. Cu circa 10 zile înainte de expirarea termenului pâna la care cele mai multe dintre banci trebuie sa raporteze la BNR actualizarea datelor personale ale clientilor, functionarii de la ghisee ne îndeamna sa completam datele personale, dar unii recunosc faptul ca nu au “nimic scris care sa prevada blocarea con­turilor” în cazul în care clientii nu se conformea­za. Pe scurt, este vorba despre un regulament al BNR din 2008, al carui termen a fost prelungit pâna la finele lunii martie. Cei care au conturi la mai multe institutii bancare vor fi nevoiti sa îsi actualizeze datele personale la toate bancile cu care lucreaza.

Mugur Stet: “Blocarea nu înseamna închiderea conturilor”

“Sa nu confundam blocarea conturilor cu închiderea conturilor. Conturile nu se vor închide. Dar daca, de exemplu, cineva are un card si vrea sa scoata bani de pe el, poate avea surpriza sa nu i se permita sa faca aceasta operatiune daca nu si-a actualizat datele personale”, ne-a explicat Mugur Stet, purtatorul de cuvânt al BNR. În plus, acesta ne-a precizat ca bancile pot solicita clientilor, în afara de datele minime impuse de BNR, si alte informatii pe care le considera importante.

Sursa: Gandul

Angajatorii vor plati o amenda cuprinsa intre 1500 si 20.000 de lei pentru fiecare contract de munca neinregistrat in registrul general de evidenta a salariatilor cel tarziu cu o zi inaintea inceperii activitatii

Actul normativ va impune angajatorilor o serie de obligatii cu privire la inregistrarea informatiilor privind angajatii, stabilind, in acelasi timp, alte doua noi contraventii: neinregistrarea contractelor individuale de munca in

registrul general de evidenta a salariatilor anterior inceperii activitatii si completarea acestuia cu date eronate.

Potrivit actului normativ, angajatorii vor fi obligati sa inregistreze contractele de munca ale angajatilor cel tarziu pana in ziua anterioara inceperii activitatii de catre salariat, in registrul general de evident.

In caz contrariu, hotararea prevede o amenda de 1500 lei pentru fiecare contract neinregistrat in registrul general de evidenta a salariatilor anterior inceperii activitatii, fara ca valoarea cumulata a amenzii sa depaseasca 20000 lei si stabilirea amenzii de 3500 – 5000 lei pentru completarea registrului general de evidenta a salariatilor cu date eronate.

 Totodata, actul normativ prevede obligatia angajatorilor de a inregistra in registrul general de evidenta a salariatilor elementele de identificare a tuturor salariatilor – nume, prenume, CNP, data angajarii, functia/ocupatia conform specificatiei COR sau altor acte normative, tipul contractului – cel tarziu in ziua anterioara inceperii activitatii de catre salariat;

In plus, este prevazuta si inregistrarea in registru a datei si temeiului incetarii contractului individual de munca la data incetarii contractului individual de munca

Angajatorii au obligatia de a infiinta un registru general de evidenta a salariatilor, de a-l prezenta inspectorilor de munca la solicitarea acestora si de a-l transmite la inspectoratul teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi au sediul sau domiciliul, dupa caz, in termen de 20 de zile de la data angajarii primului salariat si de 5 zile de la introducerea oricarei modificari.

In prezent, singura forma de munca nedeclarata sanctionata de Codul muncii (art. 276 alin. (1) lit. este primirea la munca a unui lucrator inainte de incheierea, in forma scrisa, a contractului individual de munca.

Dispozitiile referitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor intra in vigoare la 10 zile de la data publicarii prezentei hotarari

Angajatorii incheie contracte scrise cu lucratorii, dar nu le inregistreaza la ITM

In aceste conditii, potrivit Ministerului Muncii, capacitatea inspectorilor de munca de a depista munca nedeclarata, in raport cu aceste reglementari, este diminuata de practica recenta a angajatorilor, extrem de frecventa in ultima perioada, de a incheia contracte scrise cu lucratorii, dar de a nu le inregistra la inspectoratele teritoriale de munca, decat daca fac obiectul unui control.

S-au triplat amenzile pentru practicile incorecte ale comerciantilor

Comerciantii care utilizeaza practici incorecte in relatia cu clientii ar putea fi sanctionati cu amenzi de trei ori mai mari decat in prezent, cuantumul lor putand ajunge pana la 100.000 de lei, conform unui proiect de lege adoptat de

Senat.Propunerea legislativa are in vedere modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, in sensul majorarii amenzilor contraventionale, precum si al introducerii unei noi practice comerciale in categoria practicilor considerate incorecte in relatia cu consumatorii.

”Utilizarea de catre comercianti a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la capitolul II din Legea nr. 363/2007 este interzisa, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei pana la 100.000 lei “, se arata in proiectul de lege adoptat de Senat.

Nerespectarea masurilor dispuse de ANPC se va sanctiona d

Echiparea automobilului pentru iarna ii costa pe romani cel putin 570 de lei

Soferii care vor circula pe drumurile acoperite cu zapada, neavand lanturi antiderapante montate pe rotile automobilelor, vor plati amenzi de pana la 1.200 lei.

In ciuda sfaturilor Politiei Rutiere, romanii continua sa achizitioneze anvelope second-hand. Momentul in care iarna isi va intra in drepturi este din ce in ce mai aproape, iar pentru conducatorii auto acest lucru nu inseamna decat mai multe probleme in trafic. Soferii sunt nevoiti, in primul rand, sa-si echipeze masinile pentru sezonul rece, iar investitiile financiare aferente vor crea mari gauri in bugetele multor familii.

Cea mai ieftina varianta de pregatire a unui automobil pentru lupta cu zapada si inghetul (doar cu piese noi) va scoate din buzunarul soferului minimum 563 de lei.

Sursa: Gardianul

Reclamatie impotriva ridicarii abuzive a masinilor parcate in Bucuresti

Daca sunteti din Bucuresti sau din alt oras si vi s-a ridicat masina si a trebuit sa bateti drum pana la marginea Bucurestiului si sa platiti o suma ridicola si vreti sa va impotriviti acestui lucru , acum aveti posibilitatea.
Casa de avocatura Coltuc strange semnaturi pentru a ataca diferite hotarari ale consiliilor locale in contencios administrativ.

Nu stati pasivi,ci actionati!Trimiteti pe email : avocat@coltuc.ro ,numele si prenumele dvs. si faptul ca sunteti de acord cu atacarea acestor hotarari

Nu va costa nimic ,dimpotriva aveti nuami de catigat!

Cum este posibil sa ridici masina cuiva cand acesta pur si simplu nu are posibilitatea de a o opri altundeva (aici ma refer la zonele aglomerate ale bucurestiului , ex. Dr. Taberei,Iuliu Maniu) si este nevoit sa opreasca fie pe scuar , fie aproape de o trecere de pietoni sau in statia de autobuz.

Asta este un abuz!

 

Casa de avocatura Coltuc va ajuta

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

Dezvăluiri incendiare despre Serghei Gribenco,

229

O atestă cele două amenzi rutiere înregistrate pe numele său la Serviciul de Taxe şi Impozite al primăriei din Cluj Napoca. Prima dintre amenzi

 

 

 

datează din 2 aprilie 2007 şi a fost emisă de Poliţia Braşov, iar cea de-a doua a venit de la Poliţia Câmpina, pe 11 iulie 2008.

Documentele, a căror valoare totală este de 256 de lei, sunt înregistrate pe numele lui Serghei Gribenco, la adresa din strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca. Basarabeanul era dat în urmărire din 2003 pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt şi înşelăciune. 

„Sunt înregistrate două amenzi, neplătite, fiind cu domiciliul în Cluj-Napoca au venit la noi. Una din 2007, n-aş mai putea să vă spun în ce lună, şi una din 2008. El la Cluj-Napoca nu apare ca având bunuri mobile, respectiv vehicul pentru care să plătească impozit. Asta nu însemnaă că el nu-l are”, a declarat Raimonda Boian, purtătorul de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca.

 

realitatea

Navodari: Amenda pentru adolescenta prinsa cu mai multe buletine

Adolescenta de 17 ani care a fost prinsa, duminica, in fata unei sectii de votare din orasul Navodari, cu o sacosa cu mai multe carti de identitate, a fost amendata cu 250 de lei.

Comandantul politiei Navodari, comisarul sef Mihai Tanaselea, a declarat ca, dupa ce a fost audiata la sediul politiei, tanara a fost lasata sa plece in conditiile in care era minora, dar si pentru faptul ca este dependenta de insulina. El a precizat ca a fost aplicata o amenda contraventionala de 250 de lei, iar dosarul de cercetare penala va fi inaintat procurorilor competenti sa solutioneze cazul.

Dosarul urma sa fie trimis la Parchetul Curtii de Apel Constanta, dar, intrucat pe 1 Decembrie este zi libera, acesta va ajunge in cursul zilei de marti, iar procurorii vor stabili incadrarea juridica a faptei.

Minora, in varsta de 17 ani, a fost retinuta, duminica, in ziua alegerilor parlamentare, si dusa la sediul Politiei orasului Navodari, dupa ce asupra ei au fost descoperite mai multe carti de identitate.

Seful politiei Navodari, comisarul sef Mihai Tanaselea, a confirmat ca, in prezent, se desfasoara cercetari in cazul unei tinere de 17 ani asupra careia s-au gasit, intr-o punga, mai multe carti de identitate. Acesta a precizat ca nu poate oferi mai multe detalii despre acest caz pana cand nu se va finaliza ancheta si se va stabili daca a fost comisa vreo contraventie.

La randul sau, primarul orasului Navodari, Nicolae Matei (PSD), a declarat ca ar fi vorba de un numar de 47 de carti de identitate gasite asupra tinerei. Aceasta ar fi urmat sa dea bani, in total cate 100 de lei pentru fiecare alegator, in baza unui tabel, din partea unui partid.

Act al Băncii Naţionale a României. Al doilea ordin de aplicare a unei amenzi pentru nerespectarea normelor referitoare la deschiderea şi menţinerea conturilor curente în valută la bănci din străinătate

Societatea comercială „I.C.” SRL, a formulat recurs împotriva  hotărârii nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în temeiul art.60 alin.3 din Legea nr.101/1998.

Curtea reţine următoarele:

Prin Ordinul 86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, societatea comercială recurenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 10.000.000 lei, măsură menţinută prin hotărârea  nr.169 din 20.11.2001 a Consiliului de administraţie al BNR.

Amenda s-a aplicat recurentei în urma controlului exercitat la aceasta, în perioada 12 – 13.07.2001, control în urma căruia s-a reţinut că deschiderea şi menţinerea unui cont curent în valută la ABN AMRO BANK Moscova s-a făcut cu nerespectarea prevederilor cap.IV, art.17, alin.1 din Regulamentul nr.3/1997 al BNR privind efectuarea operaţiunilor valutare şi de asemenea că a efectuat operaţiuni în contul deschis la Bank Austria Creditanstalt Munchen – Germania cu nerespectarea prevederilor cap I, pct.3, alin.1 din Norme NRV 5 care fac parte din Regulamentul nr.3/1997.

Recurenta s-a apărat numai prin că a considera nelegală aplicarea amenzii în două rânduri, dar nu a contestat împrejurarea că faptele reţinute în sarcina sa prin cele două procese verbale încheiate de organele de control ale BNR nu ar fi reale.

Intr-adevăr, activitatea acesteia a mai fost verificată pentru perioada 1-05. – 30.09.2000, când s-a constatat încălcarea unor norme prevăzute de Regulamentul nr.3/1997 al BNR, astfel cum s-a reţinut în procesul verbal de control încheiat la 13.12.2000, în baza căruia viceguvernatorul BNR i-a aplicat recurentei o amendă de 10.000.000 lei, măsură ce nu a fost contestată, iar ulterior aceasta a achitat amenda.

Procesul verbal încheiat la 13.07.2001, care a stat la baza amenzii aplicate recurentei repetat prin ordinul nr.86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, amendă reţinută prin hotărârea nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al BNR (contestată în prezenta cauză), priveşte o altă perioadă supusă verificării şi anume perioada 1.10.2000 – 30.04.2001.

Chiar dacă a fost amendată în două rânduri pentru încălcarea unor norme legale privind efectuarea operaţiunilor valutare, trebuie reţinut că sancţiunile s-au aplicat pentru faptele săvârşite în două perioade diferite.

După efectuarea primului control şi aplicarea unei amenzi de 10.000.000 lei pentru abaterile de la prevederile Regulamentului nr.3/1997 recurenta a continuat să săvârşească astfel de abateri, ceea ce a impus aplicarea unei noi amenzi de 10.000.000 lei.

Amenzile fiind, deci, aplicate pentru fapte săvârşite în perioade diferite, s-a respins recursul ca nefondat.

Raspunderea penala

Art. 277. – Neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive privind plata salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de catre partea interesata constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda.

Art. 278. – Neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive privind reintegrarea in munca a unui salariat constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda.

Art. 279. – (1) In cazul infractiunilor prevazute la art. 277 si 278 actiunea penala se pune in miscare la plangerea persoanei vatamate.

(2) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Art. 280. – Abrogat.

Art. 2801. – Incadrarea in munca a minorilor cu nerespectarea conditiilor legale de varsta sau folosirea acestora pentru prestarea unor activitati cu incalcarea prevederilor legale referitoare la regimul de munca al minorilor constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani.

Amenda a CNVM a fost anulata

Adrian Andrici, amendat de CNVM in 2006 cu suma de 887.788,60 lei pentru manipularea pietei de capital, a atacat in justitie decizia CNVM, Curtea de Apel Bucuresti, dandu-i castig de cauza.

CNMV a decis ca Andrici, actionar majoritar al producatorului de bere Haber Hateg, a distorsionat pretul de lichidare a actiunilor Rompetrol Rafinare si Petrom, in sedinta din 31martie 2006, pentru a-si proteja investitia de la Bursa din Sibiu

Amenzile pentru încălcarea Codului Rutier au crescut de la 1 octombrie

Valoarea punctului de amendă cu care pot fi sancţionaţi conducătorii auto care încalcă regulile de circulaţie a crecut, începând de la 1 octombrie, până la 54 de lei, informează Brigada de Poliţie Rutieră.

Valoarea punctului de amendă a fost majorată, până la 54 de lei, ca urmare a unei hotărâri a Guvernului, prin care s-a stabilit că salariul minim brut pe ţară este de 540 lei, începând cu data de 1 octombrie.

Valoarea punctului de amendă a fost stabilită la 10% din salariul minim brut pe ţară. Astfel, începând de la 1 octombrie, punctul amendă este de 54 lei.

O nouă creştere a salariului minim brut pe ţară va fi făcută la 1 ianuarie 2009, când venitul minim garantat va ajunge la 600 lei lunar. Astfel, valoarea amenzii va creşte din nou.

Pentru nepurtarea centurii de siguranţă, valoarea amenzii va creşte de la 150 de lei, la 162 de lei.

Amenzi intre 2000 si 4000 lei, pentru comerciantii care nu acorda restul in bani

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a promulgat joi legea care modifica OUG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor pe piata.

Propunerea legislativa adoptata de Camera deputatilor, in calitate de for decizional,  si trimisa la promulgare la sfarsitul saptamanii trecute, prevede interzicerea platii restului de catre comerciant consumatorului sub orice alta forma decat acordarea acesteia in numerar.

Legea vine in contextul in care, in ultima vreme, sunt tot mai frecvente cazurile in care acordarea de catre comerciant a restului cuvenit in cadrul operatiunilor de vanzare-cumparare catre consumator se face intr-i varietate de produse, obligand consumatorul sa le primeasca in schimbul valorii acestuia, valoare ce nu poate fi exprimata decat in bani.

De asemenea, legea prevede sanctionarea comerciantilor cu sume cuprinse intre 2000 si 4000 lei in cazul nerespectarii acestei interdictii, in vederea descurajarii unor astfel de practici.

In cazul in care presedintele Basescu va promulga legea, aceasta va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.

Legea privind modificarea OUG nr. 99/2000, in forma adoptata de Camera Deputatilor,  poate fi vizualizata aici.

Lista completa a legilor promulgate joi, 23 octombrie 2008,  poate fi vizualizata aici.

Sursa principala