Drepturile omului sunt încălcate în închisorile româneşti, potrivit bilanţului prezentat joi. În plus, unii dintre angajaţi au intermediat traficul de droguri şi i-au ajutat pe deţinuţi să-şi facă rost de telefoane mobile. În 2008,
consumul de droguri din închisori a crescut cu aproape 50 la sută. Toate acestea, susţine conducerea penitenciarelor, sunt din cauza personalului insuficient, dar şi a banilor prea puţini.
„Din păcate, starea condiţiilor de cazare şi asigurarea normelor minime de subzistenţă în unele unităţi lasă mult de dorit. În momentul de faţă, 12 unităţi din sistemul penitenciar nu au nici măcar un medic angajat”, a afirmat Ioan Bălan.
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că angajaţii ANP se fac vinovaţi de gestionarea proastă a cazurilor de criză. Exemplul ministrului a fost cazul lui Serghei Gorbunov, deţinutul care a ieşit din închisoare cu o scutire medicală.
” Ne-a arătat că trebuie să privim foarte atent la ce se întâmplă în zona medicală, la persoanele aflate în detenţie”, a declarat Cătălin Predoiu.
Raportul pe 2008 mai arată că un deţinut a fost eliberat în mod eronat din Spital Penitenciarului Rahova, iar alţii au fost transferaţi greşit la alte închisori. Cu toate acestea, au fost şi crize rezolvate,Directorul general al Administraţiei Naţionale a penitenciarelor a anunţat că mai mulţi deţinuţi italieni de aici au fost izolaţi pentru a fi protejaţi de colegii români, după scandalurile din Italia.
Planurile ANP pentru 2009 prevăd construcţia a două noi penitenciare, unul a Iaşi, pentru femei, iar celălalt la Vaslui.
Sursa: Realitatea TV