Aplicarea legii penale
aplicarea legii penale – transpunerea în practică a prescripţiilor abstracte ale legii penale. Este reglementată de art. 3-16 C. pen. Are loc prin raportare la anumite elemente: spaţiu, timp, persoane şi fapte. ~ în raport cu spaţiul -se referă la aplicarea legii penale în funcţie de locul săvârşirii infracţiunii. Principiile care acţionează în acest domeniu sunt: cel al teritorialităţii, al realităţii, al personalităţii şi al universalităţii. ~ în raport cu timpul – se referă la aplicarea legii penale în funcţie de data săvârşirii infracţiunii. Principiul care guvernează domeniul este cel al activităţii, care prezintă o excepţie: aceea a extraactivităţii, cu două forme de manifestare: retroactivitatea şi ultraactivitatea. Aplicare retroactivă a legii penale – presupune aplicarea legii penale noi, care conţine dispoziţii mai favorabile infracţiunilor săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare. Aplicare ultraactivă a legii penale – presupune aplicarea legii penale vechi, care conţine dispoziţii mai favorabile, infracţiunilor comise înainte de abrogarea sa, dar judecate definitiv după ieşirea ei din vigoare. ~ mai favorabile în cazul pedepselor definitive – se referă la aplicarea legii penale în cazurile în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. Aplicarea legii noi este obligatorie, când sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. Aplicarea legii noi este facultativă, când aceasta prevede o pedeapsă mai uşoară decât legea veche, însă sancţiunea aplicată nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.