Arhiva electronică de garanţii reale imobiliare

Arhiva electronică de garanţii reale imobiliare

ARHIVA ELECTRONICĂ DE GARANŢII REALE IMOBILIARE, este o bază de date unică, uşor accesibilă în care se înscriu avizele de garanţii reale şi alte menţiuni, fară a exercita controlul de legalitate sau de altă natură asupra acestora. înscrierea avizelor de garanţii reale este o obligaţie, iar personalul arhivei nu are dreptul şi nici nu poate fi ţinut să ia măsuri cu privire la corectitudinea informaţiilor introduse în arhivă. Baza de date va reflecta corect numai informaţiile introduse, pe care trebuie să le ţină la zi.

Avizele de garanţii reale vor fi indexate alfabetic, iar înscrierile vor putea fi căutate după numele debitorului şi după numărul de serie în cazul autovehiculelor. Creditorii garantaţi vor cere operatorului să se facă menţiune despre stingerea garanţiei în arhivă în termen de cel mult 40 de zile de la data încetării obligaţiei garantate. Creditorul garantat care nu îndeplineşte această obligaţie rămâne răspunzător de plata daunelor directe sau indirecte produse debitorului. în acest caz valoarea daunelor ce urmează a fi plătite nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 500 euro.

ARHIVĂ, totalitatea actelor, dosarelor, documentelor unei instituţii, unui oraş etc. care se referă la activitatea acestora.