Art. 101 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 101 Codul Silvic 2014 Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

CAPITOLUL III
Modalităţi de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor

Art. 101

(1) Persoanele fizice sau juridice care sunt de acord şi pe ale căror terenuri agricole se înfiinţează perdele forestiere de protecţie rămân în continuare proprietari pe terenul respectiv şi pe pădurea astfel înfiinţată şi primesc anual, până la închiderea stării de masiv, o compensaţie a pierderii de venit în cuantum de 10 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, stabilit în condiţiile legii, la hectar, corespunzător suprafeţei efectiv ocupate de perdelele forestiere de protecţie.

(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează metodologia de acordare a compensaţiei prevăzute la alin. (1), pe care o aprobă prin ordin al conducătorului acesteia.

(3) Plata compensaţiei prevăzute la alin. (1) se face din:

a) fondul de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) alocaţii de la bugetul de stat;

c) alte surse prevăzute de lege.

(4) Persoanele juridice care au concesionate terenuri proprietate publică a statului cu altă destinaţie decât cea forestieră, în condiţiile legii, pe care se realizează perdele forestiere de protecţie, sunt scutite de la plata redevenţei aferente suprafeţei ocupate de perdelele forestiere.