Art. 212 Codul vamal 2014 Garantarea cuantumului datoriei vamale

Art. 212 Codul vamal 2014 Garantarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL I
Garantarea cuantumului datoriei vamale
Art. 212

(1) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, aceasta poate fi cerută de autoritatea vamală atâta timp cât se consideră că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere nu este sigur că se va achita în termenul legal.

(2) Când garanţia nu este solicitată, autoritatea vamală poate cere de la persoana menţionată la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligaţiilor pe care această persoană trebuie să le îndeplinească în mod legal.

(3) Garanţia menţionată la alin. (1) este solicitată în momentul aplicării reglementărilor care prevăd constituirea unei asemenea garanţii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamală consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul legal.